Totul a început într-o dimineață obișnuită când m-a sunat vecina mamei mele.
Doinița, dragă, bună ziua!
Sărut mâna, tanti Varvara, am răspuns eu, ușor nedumerită.
Ce mai faci? Ce mai zic copiii? continua ea cu vocea molcomă.
Toți sănătoși, mulțumesc, am zis, deși simțeam că nu-i de bine.
Nu prea obișnuia tanti Varvara să sune doar de dragul conversației, iar bănuiala mea nu s-a înșelat nici de data asta.
Doinița, tu când ai fost ultima oară pe la mama?
Inima mi-a făcut un salt și m-am simțit brusc vinovată. Am oftat greu. Noi de ani buni nu mai locuiam împreună. De când a început băiatul școala, eram mereu pe fugă ca vântul.
Dimineața gătește-le la toți mic-dejun, pregătește ghiozdan, du-i la școală, apoi opt ore la muncă. Pe urmă alergă prin magazine, acasă iar pe câlcâie, fă de mâncare, strânge masa, spală vase, verifică temele. Seara abia dacă mai dădeam ochii cu bărbatul, eram o storcitură de lămâie, nici gând de vizite. Iar în weekend? Curățenie, rufe, călcat, poate și un pui de somn, dacă aveam noroc… Să fim sinceri, la mama nu ajungeam mai niciodată.
Cam de mult, tanti Varvara, am recunoscut şoptit, cu ochii în pământ. Mereu zic, mereu amân Plănuiam sâmbăta asta…
Dar nu ți s-a părut că mama ta ar fi mai… nu știu… altfel, în ultima vreme? mă întreabă ea precaut.
Ce insinuați? mă crispez, simțind tensiunea-n voce.
Nu știu cum s-o spun, Doinița Poate nu-i treaba mea…
Vai de mine, ce s-a întâmplat?! deja în mintea mea imaginam toate nenorocirile pământului.
Doiniță, mama ta… păi, nu știu cum să-ți zic Pe scurt: are iubit!
Poftim?! am făcut ochii mari. Mamă-ta e trecută bine de șaptezeci, despre ce romanțe vorbim?
Ei, nu zice hop până nu sari, oftează tanti Varvara. Eu știu ce spun! Am văzut cu ochii mei!
Iubit?!
Mamă-ta! Ea mi-a povestit tot! deja nu se mai poate opri. Ieri ne-am întâlnit pe stradă. Fugea ca apucata. Am strigat-o. Iartă-mă, Văruță, dar mă grăbesc, vreau să iau pește. Ce crezi, merluciul sau șalăul merge mai bine? Am rămas cu gura căscată. Dar tu, Marioară, nici măcar nu-ți place peștele! Ea: Nu pentru mine, pentru Vasilică. Îl adoră, nici nu clipește când mănâncă! Și toată strălucea. Înțelegi acum?
Poate e doar un cunoscut am mormăit, încercând disperată să scormonesc în memoria mea dacă văzusem vreun Vasile printre cunoscuții mamei. Nici urmă de vreunul.
Care cunoscut, Doinița?! E bărbat, de-adevăratelea! mi-a tăiat elanul tanti Varvara.
Mai mult, l-a găsit pe drum! Acum Vasilică stă la ea în apartament, poți să crezi? O fi homeless, pușcăriaș sau vreun bețiv notoriu? Nu vezi cum e la noi, numai elemente dubioase peste tot!
Vai și-amar… am rămas fără cuvinte, imaginându-mi deja cum mama cară acasă vreun ulcerat, ud și murdar, agățat de sticle. Brr Am așteptat seara să vină soțul ca să convoc consiliul de familie.
Mama are iubit, am anunțat direct, fără menajamente. Îl cheamă Vasile, și i-am povestit toată tărășenia.
Soțul aproape că a leșinat de uimire, apoi sperând că-i totul doar o bârfă, a întrebat:
Și ai sunat-o pe mama?
Nu… am zis cu jumătate de gură.
Păi hai, dă-i un telefon! Poate e o alarmă falsă, Varvara numai zvonuri răspândește…
Plină de speranță că totul nu e decât o gafă, am format numărul și am pus pe difuzor.
Salut, mamă!
A, Doinița mea! Ce faci?
Mamă… ești singură?
Nuu, am auzit chicotitul ei vesel sunt cu Vasilică.
Mi s-a prăbușit stomacul. Deci, e adevărat!
Dar de unde a apărut Vasilică ăsta? am întrebat, abia stăpânindu-mi tremurul.
Eh, poveste lungă a început mama fără nicio urmă de rușine. L-am găsit pe stradă. Era ud-praf, tremura, biata jivină mi-a rupt inima. Cum să-l las acolo? De-atunci nu-i zi să mă plictisesc. În sfârșit, am și eu companie acasă, fie el cum o fi.
Face niște trăsnăi, Doinița, nici nu-ți imaginezi! a chicotit ea în continuare.
Am oftat dramatic. Poate chiar i-a luat mințile suferința singurătății?
Mamă, dar nu-i bine să aduci necunoscuți acasă. Poate te păcălește, dă-l afară!
Doinița, ți-e rușine de mine? Suntem responsabili pentru cei pe care-i îmblânzim, nu ai uitat? Mai ales că voi nu veniți la mine, se-așterne liniștea. Cu Vasilică am viața plină din nou! El rămâne, și basta! a decretat mama şi-a închis.
Soțul a sărit ca ars:
Asta e peste mână! Ne îmbrăcăm şi mergem la mama acasă!
Am început să mă agit prin casă, încurcând hainele în cap, el după mine.
Mama ta e prea bună, Doinița! Îl poate păcăli orice derbedeu. Și nici n-o să-l lase de bunăvoie, dacă s-a instalat deja. Mă duc să văd eu specimenul!
După o jumătate de oră de drifturi printre blocuri, am parcat la scara mamei. Soțul a scos din portbagaj o șurubelniță mare nu m-am prins ce-i cu ea
Ce faci cu aia?! am țipat speriată.
Trebuie să fim pregătiți. Poate nu vrea să plece de bunăvoie, s-a burzuluit el.
Hai, te rog, fără scandal! m-am rugat, imaginându-mi scene din filmele cu polițiști.
Cum am intrat, soțul a strigat:
Unde-i, măi, ăsta?!
În sufragerie, doarme pe fotoliu, a răspuns mama calmă. Ce-i cu voi așa agitați?
Dar bărbatu-meu deja tăbărâse peste infractor, eu pe urmele lui.
Pe fotoliul mamei, trântit de parcă era proprietar, se lăfăia un motan roșcat cât o pernă! S-a ridicat, s-a infoiat, şi a zis un Miau! de-ţi stătea ceaiul în gât.
Poftim, el e Vasilică, a spus mama, venind după noi cu un zâmbet cât tot bulevardul.
Dar ăsta-i cot? am izbucnit amândoi, năuci.
Evident! Dar voi ce-ați crezut?! a râs mama de ne-au zornăit urechile.
Totul a început când m-a sunat vecina mamei mele.
