Într-o lume în care totul pare să se învârtă în jurul etichetelor și prețurilor, uităm adesea ce este cu adevărat important omul de lângă noi. Povestea asta mi s-a întipărit în memorie, la un bal caritabil organizat într-unul dintre cele mai luxoase hoteluri din Chișinău.
Sala de cristal era plină de sclipiri, rubine și lumini orbitoare. Am stat alături de Anca, îmbrăcată într-o rochie aurie răvășitoare, iar eu, Sorin, am sorbit dintr-un vin scump și am început să comentăm invitații. Râsul nostru s-a oprit brusc când, fix la intrare, a apărut o tânără pe nume Florica. Purta un palton bej, vizibil ros pe la coate, și niște pantofi fără toc, uzați.
Anca, cu o privire rece, s-a postat în fața Floricăi privindu-i ostentativ încălțările, schițând un zâmbet ironic. M-am aplecat spre ea și, suficient de tare cât să audă și lumea din jur, am zis:
“Să înțeleg că femeile de serviciu au uitat azi pe unde-i intrarea personalului?”
Anca a făcut un pas în față și, cu o voce batjocoritoare, a rostit:
“Drăguțo, la trei străzi de aici dau supă gratis. Tu strici tot farmecul evenimentului meu.”
Florica nu s-a uitat în altă parte, a rămas la fel de liniștită, privindu-ne direct în ochi. În tăcerea și atitudinea ei era mai multă demnitate decât în toate bijuteriile din sală.
Chiar atunci, văd cum apare spre noi domnul Grigore Tănase, directorul fundației, un bărbat cu costum croit la comandă și prezență impunătoare. Nici măcar nu s-a uitat la mine sau la Anca, deși noi deja ne pregăteam pentru politeturi. S-a oprit în fața Floricăi și i-a făcut o plecăciune:
“Doamna Rotaru! Ne iertați, zborul privat a aterizat mai devreme decât ne așteptam. Contractul de achiziție al grupului e gata pentru semnătură.”
Aud cum Anca își scapă paharul de vin pe marmură, rămânând cu gura căscată, incapabilă să articuleze vreun cuvânt.
Florica, calmă, a luat stiloul de la asistent și, fără să se sinchisească de paltonul vechi, a semnat elegant documentul.
Apoi s-a întors către Anca și, cu un ton rece, i-a spus:
“Apropo, Anca, nu mai e petrecerea ta. Tocmai am cumpărat clădirea și compania soțului tău. Estetica ta nu mai face parte din viziunea mea. Rog paza să vă conducă afară.”
Am rămas încremeniți, în timp ce agenții de securitate, calmi dar fermi, ne-au invitat să părăsim sala.
Am învățat atunci că nu haina face pe om, iar sub un palton vechi poate sta cineva care, mâine, îți va decide soarta.
Tu ai trecut vreodată printr-o situație asemănătoare? Spune-mi povestea ta, sunt sigur că avem multe de învățat unii de la alții.
