Cât de norocos sunt să te am alături, spuse Alexandru, strângânduși soţia în braţe.
Şi eu mă simt fericită că eşti cu mine! răspunse Mioara.
Şi cu cine altcineva aș vrea să fiu? chicoti bărbatul. Cu tine, desigur. Tu eşti destinul meu, cea mai bună femeie din lume.
Mioara nu răspunse, doar îi sărută obrazul şi se îndreptă spre bucătărie să scoată din cuptor plăcinta cu mere.
În acea zi familia Popescu sărbătea nunta de argint. Au ales să marcheze evenimentul modest, în cerc restrâns de rude şi copii: Andrei, fiul lor, elev în clasa a zecea, şi Sânziana, fetiţa lor.
Sânziana fusese de curând absolventă a universităţii, găsise un loc de muncă şi locuia departe de părinţi, înapoiânduse la un apartament în apropierea biroului. Deşi Mioara îi spunea că acasă există loc pentru toţi, fetiţa dorea să înveţe să stea singură.
De ce te încarci cu chiria? o întrebă Mioara. Ai camera ta, locuim toţi în aceeaşi casă, nu trebuie să te despărţi. Când te vei căsători, vei pleca şi tu de la noi.
Mamă, vă iubesc pe tine şi pe tata, ştiu că nu mă veţi împinge afară, dar vreau să încerc să trăiesc independent. Şi, să ştiţi, nu mă supăraţi, dar gătiţi atât de bine şi faceţi așa de delicioase plăcinte încât mă simt că năvălesc ca un elefant. Eu sunt firea mea subţire, mănânc şi nu îmi cresc silueta, iar tu nu te afli în faţa mea! Trebuie să am grijă de forma mea, şi nu pot să fac asta trăind cu voi. De renunţa la dulciurile tale e imposibil.
Mioara zâmbi, privind la fetiţă. Sânziana avea un chip total diferit de al mamei. Mioara era scundă, slabă, aproape zveltă; încă îi spuneau de la o vârstă mică că pare o fetiţă. Îmbrăcămintea ei era simplă, nu-şi folosea prea mult cosmetică, părul îl strângea în coadă, preferând modestia. Sânziana, în schimb, era o adevărată frumuseţe, cu trăsături ceo făceau să strălucească.
Alexandru era un om de seamă. Înalt, cu o constituţie impunătoare. În anii recenţi adunase câteva kilograme în plus, nu de mirare, având în vedere plăcintele lui Mioara. În tinereţe fusese superb, iar la patruzeciopt de ani încă păstra farmecul de bărbat interesant.
Mioara ştia că, alături de el, nu arăta la fel de izbitoare. Sângea de multă vreme șoapte pe la spate, dar nu leacorda importanţă, pentru că ştia că pentru Alexandru ea era cea mai frumoasă femeie din lume cea mai dorită şi cea mai iubită.
***
Când se întâlniseră, Mioara avea douăzeci de ani, iar Alexandru douăzecidouă. În acea septembrie, studenta Ana (aşa o numea ea pe sine în amintiri) se îndrepta la petrecerea de ziua de naştere a prietenei sale, Violeta. Dăruise deja un cadou pregătit în avans şi, pe drum, hotărî să cumpere şi un buchet mic de flori.
Intră în florăria de pe Strada Unirii, unde era singurul tânăr din rândul clienţilor. El alegea un buchet, iar vânzătoarea, o domnişoară drăguţă, îi arăta diverse variante, privind cu interes tânărul. Ana şi ea observă atenţia fetei şi înţelege că tânărul era foarte frumos.
Cu o asemenea înfăţişare ar putea juca în film, poate chiar e actor?, gândise Ana. Ar fi frumos să-l cunosc.
Atunci tânărul se întoarse spre ea şi întrebă:
Domnişoară, ce buchet vaţi dori mai mult? Cel cu trandafiri roşii sau cel cu bujori?
Ana rămase puţin jenată, nu se aştepta să fie abordată de un frumos necunoscut, dar răspunse:
Aş alege bujorii, deşi majoritatea fetelor preferă trandafirii.
Vânzătoarea, curioasă, întrebă:
Ce flori îi plac prietenei tale?
Prieteniei mele? răspunse tânărul. Nu cumpăr flori pentru cineva anume, nici nu ştiu pe cine urmă vreau să impresionez.
Cum așa? spuse vânzătoarea, mirată, şi se uită la Ana.
Un prieten merge la o petrecere de ziua de naştere a verișoarei lui şi ma convins să vin şi eu, explică tânărul, observând surpriza din ochii vânzătoarei şi ale Anei. Nu pot să vin cu mâinile goale, aşa că am decis să iau un buchet. Şi am rămas în dubiu în faţa alegerii.
Dacă alegi trandafirii, nu greşeşti, pentru că toate fetele le iubesc, spuse Ana.
Şi tu le iubeşti? întrebă tânărul, parcă şugubând.
Ana roşi, îşi plecă privirea şi răspunse:
Eu prefer florile de câmp, dar şi trandafirii mă încântă. Probabil că toţi le iubesc.
Ce interesant, spuse tânărul, şi mie îmi plac florile de câmp. Mama mea, ori de câte ori merge la han, aduce un buchet din poala câmpului din apropiere; acolo cresc flori de tot felul. În culorile sălbatice există o frumuseţe aparte. Par neînsemnate la prima vedere, dar dacă te uiţi cu atenţie, vezi cât de uimitoare sunt.
Tânărul cumpără un buchet de trandafiri şi iese din magazin zâmbind spre Ana.
Ce băiat frumos, nu-i aşa? exclama vânzătoarea. O zâmbet de artist!
Şi eu am impresia că arată ca un artist, răspunse Ana.
Ea achiziţi un mic buchet de crini şi, luând rămasbun de la vânzătoare, se îndreptă spre casa Violei.
Când intră la petrecere, Ana rămase surprinsă să vadă în mulţime pe tânărul cu zâmbetul de la florărie. Se numea Ştefan şi venise alături de prietenul său, Andrei, verișorul sărbătoritei.
Ştefan, la fel de uimit, nu-şi poate ţine ochii de Ana, îi aruncă priviri şi zâmbea. Ana, jenată, făcea la fel. În timpul serii, el se aşeză lângă ea şi începu o discuţie.
Ce vorbiseră atunci, azi, după mulţi ani, Mioara nuşi aminteşte. Ştefan pune întrebări, ea răspunde, el povesteşte, ea ascultă
Nu înţelegea de ce el stă alături de ea, de ce îi zâmbeşte şi îi acordă atenţie. Oare Violeta privea de pe lateral cu o încruntare.
Când începu muzica şi invitaţii începu să danseze, Violeta se apropie de Ştefan şi-l invită la un dans. El, cu o uşoară ruşine, arătă spre Ana şi se duse să danseze cu sărbătorita.
Mai târziu se întoarse la Ana, iar când aceasta se pregăti să plece acasă, el se oferi să o însoţească.
A doua zi, la facultate, Ana îl întâlni pe Violeta fără să o salute, ignorând chiar salutul său. După ore, Ana se apropie din nou şi o întrebă ce sa întâmplat, de ce era supărată.
Nu înţelegi? îi spuse Violeta cu ochii strălucind de furie. Ce trebuie să înţeleg? întrebă Ana. Gândeşte-te, Andrei a adus pe Ştefan pentru mine! Vreau să ne cunoaştem. L-am văzut în poze la Andrei şi mia plăcut. Andrei a decis să-l aducă la petrecere. Tu ai stricat totul! Ai flirtat toată seara cu el. Şi apoi lai atras spre tine Şi te prefaci că eşti modestă!
Nu am flirtat pe nimic cu nimeni, oftă Ana. Nu ştiu să flirtez cu băieţii, nici măcar în gând nu am avut aşa ceva. Şi el a plecat singur să mă însoţească, nu iam cerut să facă asta.
Aşa că nu ai flirit Nu vezi? Ce a găsit la tine? spuse Violeta, şuierând şi plecând, lăsând-o pe Ana în confuzie.
Ana se simţi dezamăgită. Îşi puse la îndoială dacă a trădat prietena, dacă a fost o seducătoare nefericită. Cum de o fată cu un chip atât de obișnuit a atras atenţia unui băiat ca Ştefan? Violeta, cu firea ei veselă şi luminoasă, avea o mulţime de admiratori. Ana, tăcută, modestă, nua atras pe nimeni.
În cele din urmă, însă, Ştefan nu era genul de bărbat pentru ea. A purtat o vorbă şi a plecat cu ea acasă, nu pentru că o cunoştea, ci pentru că nu ştia pe nimeni în acea mulţime şi dorea să petreacă puţin timp cu cineva necunoscut.
Gândinduse la toate acestea, în drum spre casă, Ana se opri în faţa oglinzii, se privi şi spuse:
Cu adevărat, cui îmi mai este nevoie?
În acel moment telefonul sună. Ana ridică receptorul şi auzi vocea lui Ştefan. Ieri, când ia cerut numărul, credea că nu o va mai suna niciodată.
Se înţelegeseră să se întâlnească seara pe malul lacului din Iaşi. Când Ana ajunse la ora stabilită, Ştefan aştepta cu un buchet de flori de câmp şi zâmbea astfel încât Ana ştiu că se îndrăgostise.
Aşa începu povestea dintre Mioara şi Alexandru. Mulţi prezicuseră despărţirea lor rapidă. Nimeni nu credea că un frumos tânăr ar putea să se îndrăgostească serios de o fată ca Ana. Desigur, unii invidiau şi îi spuneau că relaţia lor e sortită eşecului.
De ce un băiat atât de frumos ar fi obişnuit cu atenţia femeilor şi, în cele din urmă, ar căuta altele? Ştefan nu privea pe altcineva, decât pe Ana. În scurt timp, ea a crezut în sentimentele lui şi a lăsat deoparte geloziile şi vorbele răutăcioase.
După un an de la cunoştinţă, Alexandru şi Mioara s-au căsătorit. Nici o zi nu trecea fără să îi spună cât de bună este. Aproape un deceniu după nuntă, Mioara, curioasă, îl întrebă:
Cum de mai ales pe mine? Aş fi putut prinde o altă frumoasă, nu-i aşa? Eu nu am nimic ce să atragă bărbaţii, sunt doar simplă.
Alexandru, surprins sincer de întrebare, răspunse:
Cum să explici de ce te iubeşti pe cineva? Dar cum că ai întrebat, îţi voi răspunde. Mam îndrăgostit de ochii tăi, pentru că sunt cei mai frumoşi, plini de bunătate şi sinceritate Mam îndrăgostit de vocea ta, de mirosul tău, de sufletul tău. Pentru mine eşti cea mai frumoasă femeie din lume Nu e întâmplare că iubeşti florile de câmp; eşti ca ele. Frumuseţea ta nu strigă, nu toţi o observă, dar eu am văzut-o şi nu aş schimba floarea mea de câmp pentru nicio trandafiră scumpă.
***
Cina de familie cu ocazia aniversării de 25 de ani de căsătorie a fost organizată întro atmosferă călduroasă. Copiii leau spus părinţilor multe cuvinte frumoase, iar aceasta a fost cel mai preţios dar pentru Mioara şi Alexandru.
În mijlocul mesei se afla un buchet delicat de flori de câmp. Alexandru le dădea mereu Anei la ziua de naştere, în iulie, şi la aniversarea căsătoriei.
Ştefan, spuse Ana când se puse să doarmă. Mă gândesc că poate suntem o familie greșită.
De ce? se miră el.
În 25 de ani nu neam certat niciodată. Se întâmplă așa?
Vrei să ne certăm? chicoti el. Hai să ne certăm!
Şi începu să-i mângâie leşul.
Nu, nu vreau, strigă Ana, temânduse de mângâiere.
Eu nu vreau să certăm, răspunse Ştefan şi o sărută.
Aşa se încheie povestea, iar cititorii pot lăsa un like şi comentarii. Dacă doriţi să citiţi şi alte amintiri, lăsaţi-ne un mesaj şi nu uitaţi de likeuri ne încurajează să scriem mai departe!
