Ce bine că te am pe tine, am spus eu, îmbrățișândumi soţia.
Şi eu sunt fericită că eşti alături de mine! mia răspuns Elena.
Şi cu cine altcineva aș vrea să fiu? am chicăit. Evident, doar cu tine. Eşti soarta mea, cea mai bună femeie din lume.
Elena nu a zis nimic, mia sărutat obrazul şi sa îndreptat spre bucătărie să scoată din cuptor plăcinta cu mere.
Astăzi noi, familia Popescu, sărbătorim nunta de argint. Am hotărât să fie o petrecere modestă, în cerc restrâns, doar noi şi copiii noştri. Andrei, băiatul nostru, este în clasa a zecea, iar fetiţa Oana are şaisprezece ani.
Oana abia de curând a terminat facultatea, a început să lucreze şi a închiriat un apartament lângă birou. Chiar dacă la noi acasă mai e loc pentru toţi, ea vrea să trăiască pe cont propriu.
De ce să cheltui pe un apartament închiriat? m-a întrebat Elena. Aici ai camera ta, locuim toţi împreună, de ce să te despărţi? Când te vei căsători, vei veni şi tu înapoi la noi.
Mamă, vă iubesc pe tine şi pe tata, ştiu că nu mă veţi alunga, dar vreau să încerc să stau singură. Şi, dacă nu te supăra, tu găteşti atât de bine, iar plăcintele tale sunt așa de gustoase încât mă tem că o să mă transforme întrun elefant. Eu nu mam îngrăşat, dar nu pot să urmez un stil de viaţă sănătos trăind cu voi, căci nu pot renunţa la delicatesele tale.
Elena a zâmbit, privindo pe fiica ei. Oana nu semăna deloc cu mama ei. Elena era mică, subţire, mărginită, adesea înălţată ca o fetiţă de şcoală. În plus, nu se îngrijea prea mult de înfrumuseţare: rar folosea cosmetice, părul îl strângea în coadă, se îmbrăca modest. Oana, în schimb, era o adevărată frumuseţe, ia moștenit trăsăturile de la tată.
Alexandru era un bărbat de seamă: înalt, bine făcut. Vârsta ia adus câteva kilograme în plus, lucru ce nu era un miracol în urma plăcinţelor Elenei. În tinereţe a fost foarte frumos, iar la pătrizeci şi unu de ani rămânea tot un bărbat atrăgător.
Elena ştia că alături de el nu strălucea prea tare, dar era obișnuită cu şoaptele din spatele ei şi nu lea acorda importanţă, căci ştia că pentru el ea e cea mai frumoasă şi dorită femeie din lume.
***
Când Elena la întâlnit pe Alexandru, avea douăzeci de ani, el douăzecidoi.
În acea zi de septembrie, studentă la facultate, Ana pleca la petrecerea de zi de naştere a colegei şi prietenei sale, Violeta. Pregătase deja cadoul, iar în drum spre sărbătoare a decis să cumpere şi un mic buchet de flori.
În florăria din Iaşi, era un singur client: un tânăr care se uita la buchete. Vânzătoarea, o tânără drăguţă, îi arăta diferite aranjamente, aruncândui o privire curioasă. Ana a observat şi ea atenţia ei, şi ia părut că băiatul era foarte drăguţ.
Cu un chip ca al lui, ar trebui să fie actor, să fie în film, gândea Ana. Poate chiar e așa.
Tânărul a observat-o şi a început o discuţie.
Domnişoară, care buchet vi se pare mai frumos? Cel cu trandafiri roşii sau cel cu bujori?
Ana sa jenit, neştiind cum să reacţioneze la un străin atât de galant, dar a răspuns:
Aş alege bujorii, deşi majoritatea fetelor preferă trandafirii.
Ce flori îi plac prietenei tale? a întrebat vânzătoarea.
Prietenei mele? a replicat tânărul. Nu cumpăr flori pentru o iubită, de fapt nu ştiu pentru cine le caut.
Cum așa? a exclamat vânzătoarea, arătând spre Ana.
Un prieten merge la nunta verişoarei lui, iar el ma convins să vin şi eu a explicat tânărul, observând surprinderea vânzătoarei şi a Anei. Nu puteam să vin cu mâinile goale, așa că am decis să achiziţionez un buchet. Dar am rămas în dubiu.
Dacă alegi trandafirii, nu greşeşti niciodată, toate fetele îi iubesc a sugerat Ana.
Şi tu le iubeşti? a întrebat tânărul, puţin jenant.
Ana a roşit, a plecat privirea şi a răspuns:
Eu prefer florile de câmp, dar trandafirii mă încântă şi ei. Probabil că toţi le iubesc.
Interesant a replicat tânărul. Şi mie îmi plac florile de câmp. Mama mea, când pleacă la sat, aduce mereu un buchet de acolo; lângă noi se întinde o poiană cu flori sălbatice, toate cu farmecul lor. Sunt ca nişte bijuterii ascunse, pe care le observăm abia dacă ne aplecăm.
A cumpărat un buchet de trandafiri şi a ieșit din magazin zâmbind spre Ana.
Ce frumos tip, nu? a exclamat vânzătoarea. Un zâmbet valorează totul! Parcă e un artist.
Şi eu am avut aceeaşi impresie a răspuns Ana.
Ea a luat un mic buchet de crini şi, după ce a mulțumit vânzătoarei, sa îndreptat spre casa Violetei.
Când a ajuns la petrecere, a rămas surprinsă să-l vadă pe tipul zâmbitor din florărie. Se numea Ştefan şi venise împreună cu prietenul său, Andrei, văr al sărbătoritei.
Ştefan, la fel ca Ana, nu se putea opri din aşi arunca priviri şi zâmbete la ea. Ea, la rândul ei, se jenă şi îşi întorcea privirea. În timpul serii sau așezat lângă un scaun şi au început să vorbească.
Ce au discutat atunci? Ana nu mai ţine minte. Ştefan întreba, ea răspundea, el povestea, ea asculta
Nu înţelegea de ce stătea lângă ea, de ce îi zâmbea şi îi acorda atenţie. Simţea privirea de răutate a Violetei şi ştia că prietena ei se supăra.
Când a început muzica şi invitaţii au început să danseze, Violeta sa apropiat de Ştefan şi la invitat la un dans. El, cu un strop de ruşine, ia aruncat o privire Anei şi a plecat să danseze cu sărbătorita.
După un moment sa întors la Ana. Când aceasta sa pregătit să plece, el a oferit să o însoţească.
A doua zi, la facultate, Ana a întâlnit din nou pe Violeta, care nu ia făcut niciun salut, ignorândui Bună.
După ore, Ana sa întors la Violeta şi a întrebat ce sa întâmplat.
Nu înţelegi nimic? a replicat Violeta, cu ochii strălucind de furie.
Ce ar trebui să înţeleg?
Că Andrei a adus pe Ştefan pentru mine! A vrut să ne prezinte. Lam văzut pe poze în albumul lui Andrei și mia plăcut. Așa că el a venit cu el la petrecere. Şi tu ai stricat totul! Ai flirta tot timpul cu el. Şi apoi lai tras pe el la tine Şi te prefaci că eşti modestă!
Nu am flirta cu nimeni a spus Ana, supărată. Nu ştiu să flirtez cu băieţii, nu am tot aşa de gânduri. Şi el a plecat să mă însoţească singur, nu iam cerut eu.
Așa, nu a flirta Doar că nu se vede! Ce a găsit la tine? a țipit Violeta și a plecat, lăsând-o pe Ana în perplexitate.
Ana sa simţit groaznic. Chiar a trădat-o pe prietenă şi ia furat un bărbat? Era oare o femeie rea? Nu, nu putea fi aşa.
Ea, Ana, nu atrăgea băieţii. Cu un aspect obișnuit, cum a reuşit să capteze atenţia unui tip ca Ştefan? Violeta era o fată frumoasă, energică, cu mulţi admiratori, iar Ana era timidă, modestă.
Un bărbat ca Ştefan nu era pentru ea. Poate a început să vorbească cu ea şi ia făcut o companie, dar nu ştia pe nimeni în grup, aşa că a petrecut seara vorbind cu o fată pe care o întâlnise în florărie.
În timp ce se întorcea de la facultate, Ana sa uitat în oglindă, a privit înapoi şi a spus:
Adevărat, pentru cine sunt eu utilă?
În acel moment telefonul a sunat. A ridicat receptorul şi a auzit vocea lui Ştefan. Ieri, când ia cerut numărul, credea că nu o va mai suna niciodată.
S-au înţeles să se întâlnească la seară pe malul lacului din Bârlad. Când Ana a ajuns la loc, Ştefan o aştepta cu un buchet de flori de câmp şi un zâmbet larg. A înţeles atunci că sa îndrăgostit.
Aşa a început povestea dintre Ana şi Alexandru. Mulţi prevăduseră o despărţire rapidă. Nimeni nu credea că un frumos ca Ştefan ar putea să se îndrăgostească cu o fată ca Ana. Desigur, unii invidiau şi îi ziceau că relaţia lor e sortită eșecului.
Se spunea că un băiat atât de frumos se obișnuiește cu atenţia femeilor şi, la un moment dat, va căuta altele. Dar Ştefan nu a privit spre altcineva, decât spre Ana. În scurt timp, Ana a crezut în sentimentele lui şi a lăsat la o parte invidienţii şi duşmani.
Un an de la prima întâlnire, Alexandru şi Elena sau căsătorit. Nici o zi nu trecea fără ca el să-i spună că e cea mai bună. Aproape zece ani după nuntă, Elena la întrebat de ce a ales-o pe ea.
Cum ai putut să aleg o femeie atât de frumoasă, când eu nu am nimic ce să atragă bărbaţii? Sunt doar o fire firească.
Alexandru a răspuns cu sinceritate:
Cum să explici că te iubeşti pe cineva? Dar, când ai întrebat, îţi voi spune. Mam îndrăgostit de ochii tăi, pentru că erau cei mai frumoşi, plini de bunătate şi sinceritate Mam îndrăgostit de glasul tău, de mirosul tău, de sufletul tău. Pentru mine eşti cea mai frumoasă femeie din lume Nu e de mirare că iubeşti florile de câmp; eşti şi tu asemenea lor. Frumuseţea ta nu se anunţă, nu toţi o pot vedea, dar eu am zărit-o şi nu aş schimba nici o floare de câmp cu cea mai scumpă trandafir.
***
Cina de sărbătoare a douăzecicinci de ani de viaţă de cuplu a fost pregătită întrun ambient foarte călduros. Copiii au rostit cuvinte frumoase părinţilor lor, iar acesta a fost cel mai preţios dar pentru Elena şi Alexandru.
În mijlocul mesei era așezat un buchet delicat de flori de câmp. Alexandru obişnuia să le dăruiască soţiei la ziua ei, în luna iulie, şi la aniversarea nunţii.
Ştefan a spus Ana, când sau culcat. Tocmai mam gândit că poate suntem o familie nepotrivită.
De ce? a întrebat el, mirat.
De douăzecicinci de ani nu neam certat niciodată. Se poate așa ceva?
Vrei să ne certăm? a chicăit el. Atunci hai să ne certăm!
Şi a început să o gâdilă pe Elena.
Nu, nu, nu vreau a strigat ea, râzând, temânduse de gâdilă.
Atunci nu vreau să mă cert cu tine a răspuns Ştefan, sărutânduo.
Aprecierea voastră și comentariile la final!
Prieteni, dacă doriţi să citiţi şi alte poveşti, lăsaţi un comentariu şi nu uitaţi de likeuri. Ne încurajează să scriem în continuare!
