Cât de bine că te am pe tine, spuse Alexandru, îmbrățișânduși soţia.
Și eu sunt fericită că ești alături de mine!, răspunse Maria.
Și cu cine altcineva aș vrea să fiu?, glumi bărbatul, doar cu tine, pentru că eşti destinul meu. Eşti cea mai bună femeie din lume.
Maria nu răspunse, ci îl sărută pe obraz și se grăbi spre bucătărie să scoată din cuptor prăjitura cu mere.
În acea zi, cuplul Ionescu sărbătorea nunta de argint. Au hotărât să marcheze evenimentul modest, doar în cerc restrâns de familie: ei și copiii lor. Au două copii: fiul Andrei, elev în clasa a zecea, și fiica Ioana.
Ioana abia terminase facultatea, îşi găsise un loc de muncă și închirase un apartament lângă birou. Deşi Maria îi spunea că acasă există loc pentru toţi, Ioana dorea să se întindă pe propriile aripi.
De ce să te încarci cu chiria?, întrebă Maria. Ai cameră în casa noastră, trăim împreună, nu trebuie să te separi. Când te căsătoreşti, vei veni și tu la noi.
Mămică, eu vă iubesc pe tine şi pe tata și ştiu că nu mă veţi împinge afară, dar totuşi vreau să încerc viaţa independentă. Şi, să nu te supăreşti, dar găteşti aşa de bine şi faci prăjituri atât de delicioase încât mă tem că voi deveni un elefant. Tu eşti slabă şi nu te umpli, în timp ce eu tot nu pot să rămân la tine! Trebuie să am grijă de silueta mea şi nupot să o fac trăind cu voi, căci deserturile tale sunt irezistibile.
Maria zâmbi când o privea pe fiica ei. Ioana nu semăna deloc cu ea. Maria era scundă, subţire, oarecum purtică, iar din spate o confundau adesea cu o adolescentă. Aspectul ei era modest, nu căuta să se arate. Folosea puţină cosmetică, îşi strângea părul întrun coc simplu şi se îmbrăca modest. Ioana, în schimb, era o adevărată frumuseţe, moştenită de la tată.
Alexandru era un bărbat de seamă: înalt, cu o constituţie impunătoare. Odată cu înaintarea în vârstă a acumulat câteva kilograme în plus nu era o surpriză, având în vedere prăjiturile Mariei. În tinereţe era foarte atrăgător, iar la patruzeciopt de ani încă păstra un farmec aparte.
Maria ştia că alături de el arăta mai puţin spectaculos, dar era obișnuită cu şoaptele din spatele ei şi nu lea mai acordat atenţie, știind că pentru Alexandru ea rămâne cea mai frumoasă şi cea mai dorită femeie din lume.
***
Când sau întâlnit prima dată, Maria avea douăzeci de ani, iar Alexandru douăzecidoi.
Într-o zi de septembrie, studentă la Facultatea de Litere, Alina se îndrepta spre ziua de naștere a colegei şi prietenei sale Violeta. Pregătise deja cadoul, iar pe drum hotărî să mai cumpere şi un mic buchet de flori.
În florăria pe care o vizită, era un singur tânăr în rândul clienţilor, alegea un buchet. Vânzătoarea, o tânără drăguţă, îi arăta mai multe variante, privind cu interes spre el. Alina observă și ea privirea vânzătoarei şi înţelegea că tânărul era foarte atrăgător.
Cu o asemenea înfăţișare ar trebui să fie în filme, gândi Alina. Poate e actor? Atât de frumos.
În același timp, tânărul o observă pe Alina şi îi spune:
Domnişoară, care buchet vă place mai mult? Acesta cu trandafiri roşii sau cel cu bujori?
Alina roşi aşi pune călcâiul, nu se aştepta să fie abordată de un frumos străin, dar răspunde:
Aş alege bujorii, deşi cele mai multe fete preferă trandafirii.
Vânzătoarea, curioasă, întreabă:
Ce flori îi plac prietenei dumneavoastră?
Tânărul întreabă pe rând:
Prietenei mele? Nu cumpăr flori pentru o iubită, nu ştiu pe cine să le cumpăr.
Cum așa? se miră vânzătoarea, privind la Alina.
Un prieten merge la ziua de naştere a verișoarei sale şi ma convins să-l însoţesc, explică tânărul, observând surpriza vânzătoarei şi a Alinei. Nu pot să vin cu mâinile goale, așa că am decis să cumpăr un buchet. Dar alegerea era atât de variată încât mam încurcat.
Dacă alegi trandafirii, nu greşeşti niciodată, toate fetele îi iubesc, spuse Alina.
Şi dumneavoastră le iubiţi? întrebă tânărul.
Alina roşi, îşi plecă privirea şi răspunde:
Îmi plac cel mai mult florile de câmp, dar şi trandafirii. Probabil toţi le îndrăgesc.
Ce interesant, zise tânărul. Şi mie îmi plac florile de câmp. Mama, când merge la ţară, aduce mereu un buchet din câmpul de lângă casă. În culorile sălbatice există o frumuseţe aparte. Sunt flori pe care le poţi trece cu vederea, dar dacă le priveşti cu atenţie vezi cât de uimitoare sunt.
Tânărul cumpără un buchet de trandafiri şi iese din magazin, zâmbind lui Alina.
Ce frumos, nue așa? O zâmbet valorează totul! Se pare că e artist, spuse vânzătoarea.
Şi eu am avut aceeaşi impresie, răspunse Alina.
Ea achiziţi un mic buchet de crini şi, după ce-şi luă rămas bun, plecă să-l felicite pe Violeta.
Surpriza Alinei fu mare când, la petrecerea Violetei, îl întâlni pe băiatul zâmbăreţ de la florărie. Se dovedi că se numea Ştefan şi venise împreună cu prietenul său Ionuţ, vărul sărbătoritei.
Ştefan, la fel de surprins, o privea pe Alina, şoptindui zâmbete pe tot parcursul serii. Ei se aşezară lângă unul altuia şi purtau o discuţie uşor de ascultat, deşi Alina nu ştia exact despre ce vorbeau.
În timp ce muzica răsuna şi invitaţii dansau, Violeta se apropie de Ştefan şi-l invită la un dans. El aruncă o privire amuzată spre Alina şi se alătură lui Violeta pe ring. După câteva minute se întoarse la Alina şi, când aceasta era pe punctul de a pleca, îi propuse să o însoţească până la casă.
A doua zi, la facultate, Alina o întâlni pe Violeta, care nu îi răspunse nici măcar cu Bună. După ore, Alina o abordă din nou:
Ce sa întâmplat? De ce te supărai?
Nu ai înţeles, nu? Ar fi trebuit să ştii că Ionuţ a adus pe Ştefan pentru mine! Voiam să ne cunoaştem. Lam văzut în poze cu Ionuţ şi mia plăcut. Ştefan a venit cu el la petrecere, şi tu ai flirtat tot timpul cu el. Apoi lai tras şi pe al meu. Şi pretinzi că eşti modestă!
Nu am flirtat cu nimeni, se apăsă Alina, nu ştiu să flirtez, nici măcar în gând nu mam gândit la aşa ceva. Ştefan a plecat singur să mă însoţească, nu lam cerut eu.
Aşaaţi, nuţi vezi, nu e așa! Ce a găsit la tine? şopti Violeta, plecând.
Alina se simţi ruşinată. Se întreba dacă nu cumva a trădat prietena, dacă nu devenise o romanticiană vicleană. Însă, cum putea o fată cu aspectul ei banal să atragă un bărbat atât de chipeș? Violeta era frumoasă, veselă, cu mulţi admiratori, iar Alina era tăcută şi modestă.
Gândinduse la toate acestea, Alina se întoarse spre oglindă, se privi şi spuse:
Sunt oare cu adevărat necesară?
În acel moment telefonul ei sonă. Era vocea lui Ştefan. În urmă cu o zi, când ia cerut numărul, nu sa aşteptă să o sune niciodată. Au stabilit să se întâlnească seara pe faleza de la Dunăre. Când Alina ajunse, Ştefan o aştepta cu un buchet de flori de câmp şi un zâmbet larg. În acel moment, inima îi tresări se îndrăgostise.
A început o poveste de dragoste între Maria și Alexandru. Mulţi predicau că se vor despărţi curând, nimeni nu credea că un bărbat atât de frumos ar putea fi cu adevărat interesat de o fată ca Alina. Cei geloşi ziceau că relaţia lor e sortită eșecului, că un tip ca Ştefan se obișnuiește cu atenţia femeilor şi, în curând, va căuta altă prăjitură. Însă Ştefan nu se uita la altcineva decât la Alina. În scurt timp ea a crezut în sentimentele lui şi a ignorat invidioşii.
Un an după întâlnire, Alexandru şi Maria sau căsătorit. Nici o zi nu trecea fără să îi spună că este cea mai bună. Aproape zece ani după nuntă, Maria îl întrebă:
De ce mai ales pe mine? Sunt doar o fire firească, nu am nimic ce să atragă bărbaţii.
Alexandru, surprins de întrebare, răspunse:
Cum poţi să explici de ce te iubeşti pe cineva? Dar acum îţi voi spune. Mam îndrăgostit de ochii tăi, pentru că sunt cei mai frumoşi, plini de bunătate şi sinceritate. Mam îndrăgostit de vocea ta, de mirosul tău, de sufletul tău. Pentru mine eşti cea mai frumoasă femeie din lume. Nu e întâmplarea că iubeşti florile de câmp eşti tu însăşi o floare sălbatică. Frumuseţea ta nu strigă, nu este pentru toţi, dar eu am observat-o şi nu aş schimba nici o floare sălbatică cu cea mai scumpă trandafir.
***
Cina de familie, organizată cu ocazia a douăzeci şi cinci de ani de căsnicie, a avut loc întrun ambient călduros. Copiii le-au spus părinţilor lor multe cuvinte drăguţe; acele vorbe au fost cel mai frumos dar pentru Maria şi Alexandru.
În mijlocul mesei se aflau un buchet delicat de flori de câmp. Alexandru îl oferea mereu Mariei de ziua ei în iulie şi la aniversarea nunţii.
Ştefan, spuse Alina când se culcau, mise pare că suntem o familie oarecum… neîntâlnită.
De ce? întrebă el, surprins.
În 25 de ani nu neam certat niciodată. E aşa de rar?
Vrei să ne certăm? zâmbi el. Hai să ne certăm! şi începu să o mângâie.
Nu, nu vreau, strigă Alina, râzând, temânduse de mângâierile sale.
Eu nu vreau să mă cert cu tine, spuse Ştefan şi o săruta.
Cei care au citit povestea au lăsat comentarii şi aprecieri.
**Morala:** dragostea adevărată nu se măsoară în înălţimile fizice sau în aparenţe, ci în felul în care vedem și apreciem frumuseţea ascunsă a sufletului celuilalt, la fel ca o floare de câmp pe care o recunoaştem numai cu ochii inimii.
