Băi, să-ți spun prin ce am trecut, nici nu știu dacă o să mă crezi! Ții minte povestea aia cu barza care aduce copiii? Ei bine, la mine barza s-a dovedit a fi mai mult bleagă decât norocoasă.
Deci, când am venit acasă de la maternitate, barza ce-a vrut să mă livreze la ai mei s-a dovedit să fie complet chioară și cam aiurită. M-a scăpat taman la poarta orfelinatului, ca un găinuș năpârlit. De atunci, totul mi-a mers anapoda.
Noroc, totuși, că până la patruzeci de ani m-am smuls din groapa aia unde m-a aruncat pasărea aia aiurită. Mi-am ridicat o căsuță, m-am însurat cu Dorina, mi-am luat și eu o mașină la mâna a doua, ca tot omul. Mai aveam doar să plantez ceva și să cresc pe cineva.
Cu crescutul, da, cu Dorina mă descurc s-o scoatem la capăt cu unul. La al doilea nici nu ne-a trecut prin cap.
Și uite-așa, într-o dimineață ploioasă și urâtă, fierbeam cafeaua și meditam la plantat, crescut și cules. Pe fotoliu, vântul juca dansul cu niște boxeri vechi de-ai mei. Ți-am zis vreodată că boxerii ăia îi aveam cu mult timp înainte să am o familie? Ce ironie, nu?
La un moment dat, aud bătăi în geamul de la balcon. Ia uite, iar aruncă copiii cu pietre după porumbei? Ce le-ar trebui lor o barză adevărată, năzdrăvanii dracului.
Bătea cineva iar, și iar… La etajul trei, frate! Mă apropii, dau perdeaua la o parte… și cine crezi că era pe balcon? Fix barza aia chioară din copilărie, din toate fanteziile mele.
Ieși, făptură ciudată! am răcnit, de m-am speriat și eu. Sandvișul și-a luat zborul direct pe jos.
Iartă-mă, Mitică, scoate barza capul prin ușa lăsată întredeschisă, recunosc, am greșit, scobește-mă! Ia-mă de aripa dreaptă, e mai zdravănă.
Mars afară! am încercat să-i dau gâtul lung de pe balcon, apucându-l zdravăn cu amândouă mâinile.
Mai las-o moale, Mitică, nu fi copil a început barza să tușească. Ascultă-mă puțin.
Hai că acum și vorbești?! am strigat la ea. Te leg la balcoanele vecinilor dacă nu pleci!
Am venit să-mi cer scuze, măi omule…
Târziu, măi nas mare! Erai bun(ă) atunci, nu acum!
Sună soneria, exact atunci intra Dorina. Blagoslovesc barza și o împing rapid înapoi pe balcon.
Dispari până mă întorc! îi șoptesc, fugar.
Iartă-mă, Mitică, iartă-mă, am reparat tot, să știi! mă strigă din spatele geamului.
Nici n-apuc să mai zic ceva, că intră Dorina în casă fleașcă-fleașcă, fericită de nu mai poate. Avea părul lipit de obraji, ochii licăreau.
Ce-ai pățit, ai dat și tu de vreo barză pe drum? o întreb eu, râzând.
N-apuc să termin bine, că și aruncă umbrela într-un colț și-mi sare în brațe:
Patru! Patru, Mitică!
Patru ce? am rămas blocat.
O să avem quadrupleți! O să fim patru deodată, Mitică!
Și atunci s-au legat toate în capul meu cuvintele berzei și vestea Dorinei. Ies glonț pe balcon. Barza tocmai decola. Dau să o prind de coadă…
N-am mai apucat.
Stai, măi zăpăcito! îi strig eu din piept. Stai, nas mare!
Am reparat tot! se aude de sus.
Întorc și o văd pe Dorina în spate, cu lacrimi de bucurie în ochi. Ce moment!
