Uite, hai că-ți povestesc ce-am pățit. Trecuseră deja cinci ani de când am divorțat liniștit și m-am obișnuit cu viața de unul singur. Sincer, la început chiar mi-a plăcut liniștea, dar în ultima vreme parcă mă apasă gândul că nu e nimeni care să mă aștepte acasă. Parcă nu mai are farmec să vii în fiecare seară într-o garsonieră goală din Chișinău.
Am 56 de ani, mă țin bine, sănătos, fără mari probleme. Așa că, într-o zi, am zis să-mi încerc norocul pe un site de matrimoniale. Na, poate dau de o femeie cu care să-mi duc traiul normal, nu doar să schimb două-trei mesaje, ci să ne vedem, să trăim viața împreună, să plecăm în vacanță, să vedem lumea.
Și uită că după primele conversații, chiar am simțit că am dat peste cineva de treabă. Profil simplu, direct:
Mariana, 56 de ani, văduvă, caut bărbat serios pentru relație stabilă.
Poza ei era fără filtre, o femeie caldă, cu ochi buni și zâmbet sincer. Ne-am pus rapid pe vorbă. Eu i-am spus clar din start, nu-s omul vorbelor în vânt, eu vreau o relație reală, să ne bucurăm de viață, să trăim împreună. Ea a fost de acord, așa că am stabilit să ne vedem la sfârșit de săptămână, în centru la Chișinău.
Primul nostru date a decurs super! Am mers pe jos ore bune, vremea era faină, nu se mai termina povestea despre serviciu, despre nepoți, eu mai mult ascultam, mă simțeam bine cu ea. Mi-a plăcut că nu era genul care să nu-i dai gura pace. Am mers la o cafenea frumoasă, firește că am plătit eu, așa am fost crescut: dacă inviți o doamnă în oraș, bărbatul achită.
Au urmat două luni de clasicul nostru curte cu flori și bomboane: ba la teatru, ba la restaurant, ba la galerie de artă sau la concert, ba o ieșire la aer curat cu masa la iarbă verde. În fiecare vineri și sâmbătă era film sau expoziție, și tot eu eram cu portofelul dar nu mă plâng, sunt așa mai oldschool, cum se zice.
Mi se părea că lucrurile merg spre bine, ea mereu zâmbitoare, mă lua de braț pe stradă și-mi spunea:
Mircea, cu tine e tare plăcut să petrec timpul, ești un adevărat domn.
Băi, mândru eram, nu glumă!
Totuși, dacă privesc acum în urmă, unele semne au fost clare. De exemplu, nu m-a invitat niciodată la ea acasă. Nici măcar la un ceai, nici pe scurt mereu avea scuze: n-am aranjat prin casă, astăzi e nepoțica la mine, sunt ruptă de oboseală, mai bine ieșim la o cafenea. Inițial am pus pe seama timidității, poate i se părea ciudat la vârsta noastră să primești un bărbat în casă. Am zis să nu grăbesc lucrurile.
Alt aspect dacă era vorba de ieșiri, vacanțe, distracții, era tânără și pusă pe șotii, propunea escapade la Orheiul Vechi, sau să mergem la piscina de la hotel. Dar dacă încercam să mă apropii mai mult, să fiu un pic mai tandru, devenea dintr-odată bătrâna super-scorțoasă.
Țin minte la cinema, ne-am așezat pe ultimul rând și m-am gândit să-i pun o mână pe genunchi a reacționat instant, mi-a luat mâna și mi-a zis politicos, dar sever:
Mircea, ne vede lumea!
Dar, Mariana, e întuneric, suntem doar noi
Las că tot nu e frumos, nu suntem copii!
Am pus pe seama educației, mi-am zis că poate are alte repere, dar începea să mă deranjeze deja. N-avem 16 ani, dar nici nu trăim pe vecie, totuși viața nu așteaptă pe nimeni.
Și uite ce-ți mai spun: îi plăcea la nebunie să-și povestească toate bolile. Ce pastile ia pentru coloană, ba pentru colesterol, ba că o doare spatele. Bine, la 56 fiecare cu ale lui, dar la ea era ca un serial, parcă se mândrea cu simptomele, detalii pe larg la fiecare seară.
Eu o ascultam, o compătimeam sincer, îi ofeream ajutor, îi sugeram medici buni. Dar când ziceam că merg la bazin de două ori pe săptămână, era cu fața strâmbă:
Ce-ți trebuie ție mișcarea? O să-ți strici inima, la anii noștri omul se relaxează cu o carte bună pe canapea, nu în apă cu clor!
Dar eu nu vreu să zac pe sofa, eu am poftă de viață, vreau să trăiesc cu adevărat.
Aseară, am zis că ajunge. Doi luni plini, destul pentru a vedea dacă se leagă ceva sau nu. Am luat-o la o cină la un restaurant de pe strada București, la un local georgian, hincali, vin bun de Purcari, voie bună, râsete, bancuri de la ea cu colegii de muncă. Mi-am zis: gata, e cazul să deschid subiectul direct.
Ne-am urcat în mașină, ploua mărunt, atmosfera era relaxată, ascultam muzică în surdină. I-am luat mâna, de data aia n-a mișcat-o.
Mariana, ce spui de-un ceai la mine acasă? Ascultăm niște muzică, stăm de vorbă liniștiți
S-a schimbat instant la față, s-a încordat toată, zâmbetul a dispărut.
Mircea, la ce te referi mai exact?
Sincer, direct: îmi place de tine, chiar simt să fim mai apropiați, nu văd nimic rău că după două luni să dorim și noi un pic de afecțiune.
Și de aici, ce să vezi ține-mă bine: început de predică despre vârstă, rușine și morală, de nu-mi venea să cred:
Auzi, Mircea, tu chiar crezi că la vârsta noastră se fac astfel de lucruri? Asta e pentru tineri! Cum să ne expunem bătrânețea? Eu am colăcei, tu burtă, ce glumă! Acum contează sufletul, să avem grijă unul de altul, să fim parteneri. Tu doar la trup te gândești!
Am rămas mască, sincer. De parcă eram un animal murdar doar pentru că am vrut apropiere după atâta timp. Am vrut să-i spun că arată bine pentru vârsta ei, că și eu mă simt bine, ca nu suntem morți!
Mariana, hai să fim sinceri: cine a stabilit regula asta? Cine a zis că la 56 de ani trebuie să fim buni doar la babysitting sau grădinărit? Cine nu mai vrea puțină tandrețe?
Așa e normal la femei serioase! Să n-ai discuții rușinoase, să te ții de familie și de casă. Dacă ar afla copiii, mi-ar crăpa obrazul de rușine
Aici am simțit că fierb și i-am spus tot ce aveam pe suflet:
Dar tu de fapt, nici nu cauți un bărbat pentru viață! Două luni mâncat și băut pe banii mei, plimbări peste tot, dar când vine vorba de apropiere vai, Doamne, ce rușine Nu ți-e rușine să accepți atâtea de la un om care-ți place doar ca șofer și sponsor? Eu courtez ca la carte și măcar aștept să existe firesc între noi, nu ascetism.
Ea, foc și pară, a ieșit din mașină, a trântit ușa și dusă a fost. Nici nu m-am dus după ea. Am privit cum merge mândră spre scara blocului și m-a prins o tristețe, poate nu atât pentru ea, cât pentru timpul meu pierdut aiurea.
Știi ce? Și mie-mi plac discuțiile filozofice, cărțile bune și liniștea, dar eu sunt bărbat, cu dorințe și vise, și nu cred că dacă ai trecut de 50 înseamnă că trăiești doar printre rețete, conserve și grijile pentru nepoți!
Am șters numărul ei și contul de pe site. Mi-am promis că de la primul date întreb clar despre apropiere. Dacă mai aud discursuri despre bătrânețe și despre cum principalul scop e să-ți ții nepoții și să pui murături împărțim nota de plată și fiecare pe drumul lui.
Tu ce spui, sunt nebun dacă la 56 de ani am încă dorință să trăiesc cu adevărat? Sau chiar trebuie să ne îngropăm vieți doar pentru că așa dă bine la lume? Și de ce oare se bagă doamnele pe site-uri de dating, dacă oricum cred că trecutul e tot ce le-a rămas?
