Tu ești o sfântă, Domnica. Dacă nu erai tu, mama ar fi ajuns de mult la azil. Îți sunt dator pe viață.
Vocea lui Ștefan era caldă, catifelată, ca un abur care ți se așează pe suflet. O sărută delicat pe creștet, își aruncă geanta de piele pe umăr și dispăru pe hol. Ușa de la intrare făcu un zgomot surd, ca și cum timpul însuși ar fi oftat.
Domnica rămase singură în mijlocul bucătăriei. Avea patruzeci și doi de ani, dar oglinda îi răspundea mereu cu un chip obosit, aproape de nerecunoscut. Obrajii cenușii, ochii cu cearcăne veșnice, mâinile uscate de la atâta spirt medicinal, spatele veșnic înțepenit, ca și cum cineva îi bătuse acolo un cui de argint încins. Viața Domnicăi se oprise cu șapte ani în urmă, când Lenuța, soacra ei, a suferit un accident vascular cerebral. Verdictul medicului: paralizie la jumătatea trupului, vorbire încâlcită, mâna dreaptă inutilă.
În acele zile, Ștefan, unic la părinți, plângea cu fața în poala Domnicăi bărbat crescut la țară, abia ieșit de pe băncile politehnicii. Nu-și permiteau o infirmieră. Domnica, restauratoare de cărți rare, a renunțat la muzeu. Și-a vândut garsoniera moștenită de la bunica, ca să acopere reabilitarea primului an și medicamente aduse de dincolo. S-a mutat cu totul în garsoniera întunecată, mirosind a naftalină, a mucegai și a ulei de camfor, proprietatea Lenuței.
Viață sub semnul pausei
Șapte ani Domnica a respirat program de pușcărie. Trezirea la șase dimineața. Schimbatul pamperșilor. Spălatul pielii stafidite cu lavete umede, să nu apară escare. Hrănit cu lingura, supe pasate. Lenuța era un pacient dificil și necruțător. Făcea scandal pentru orice, întorcea noaptea plosca pe așternuturi curate, scotea strigăte ca un animal vânat, cerând necontenit atenție.
Domnica nu se plângea. Își purta crucea ca pe o identitate. Ștefan lucra până la epuizare, venea târziu, palid, mirosind a praf și a visuri înghesuite. Toți banii lor se duceau pe ridicarea unei case undeva la marginea Chișinăului singurul lor vis cu soare. Casa și terenul au fost trecute pe numele Lenuței, căci Ștefan zicea că așa fac economie la impozit, profitând de statutul de invaliditate. Hârtiile nu le-a citit nimeni. Nici nu mai avea cine.
În ultima vreme, Lenuța începea să se înece cu apă. De două ori Domnica a scos-o la suprafață, când bătrâna părea pierdută. Frica lucra în ea ca o carie. A decis într-o zi să pună o cameră ascunsă, cumpărată cu lei de la un bazar din piața centrală, ascunzând-o printre cărți vechi în dormitor. Avea nevoie doar să o vadă pe ecranul telefonului când mergea să cumpere pâine.
Sfârșitul spectacolului
Marți a fost o zi umedă, cenușie. Domnica era la rând la supermarket. Din reflex deschise aplicația video. Imaginea întârzia să apară. Când în sfârșit s-a limpezit, Domnica s-a oprit din respirație. Punga cu lapte i-a scăpat pe gresie, ca într-un vis absurd.
Pe ecran, paralizata Lenuța stătea singură pe marginea patului. Apoi, cu o lejeritate supranaturală, s-a ridicat și a mers spre fereastră. A scos din ascunzătoare o țigară, a aprins-o și a tras din ea cu poftă.
Domnica privea încremenită. Atunci a intrat și Ștefan în cameră. La serviciu acolo trebuia să fie el, la o ședință importantă la sectorul Râșcani.
Cu degetele tremurânde, Domnica apăsă butonul de microfon să audă totul. Sunetul curgea clar, metalic.
Mamă, iar fumezi în casă? rosti Ștefan, trântindu-se pe fotoliu. Domnica simte imediat.
Domnica ta e naivă cât o varză. Zic că vine miros de la scara blocului, răspunse Lenuța, clar, fără urmă de dizabilitate. Cât mai trebuie să stau în pamperi pentru femeia asta prostuță? Să știi că îmi arde stomacul de la terciurile ei!
Mai ai două luni răbdare, mamă. Casa e aproape gata. Când primim actele, divorțez. Lucica e însărcinată, să nu se streseze. Ne mutăm și o dăm afară pe servitoare. Oricum nu are ce face, nici casă, nici bani. Să mulțumească că a stat la cald.
Bravo, dragul mamei, hârjonise Lenuța, scuturând scrumul într-o cutie cu mărgele vechi. Oricum, am făcut economie la infirmiere. Un servitor pe gratis. Stai să mă întorc în pat, că îl simt peștișorul care vine acasă.
Gheață sub piele
Prin filme, când se dezvăluie vreo trădare, personajele sar, urlă, sparg farfurii. În realitate, trădarea ca o umbră născută în perete, te amorțește. Domnica nu mai simțea apăsarea de plâns. Simțea, în schimb, că e dezbrăcată de propria-i piele și aruncată în gerul nopții. Șapte ani tinerețea, cariera, copiii neconcepuți, garsoniera iubită devorate de doi monștri, zi de zi, ca într-o piesă de teatru ieftin. Accidentul vascular fusese real, însă Lenuța s-a refăcut încă din al treilea an. Au folosit boala ca lanț: sclavia Domnicăi îi aducea lui Ștefan bani pentru o viață nouă cu amanta.
A revenit acasă după o oră. A pășit încetișor, aproape nevăzută. Pe pat, Lenuța imita neputința cu ochii mijind sub pleoapele subțiri.
Domniiiicuuu… Apă…
Domnica i-a adus paharul. Niciun mușchi nu i s-a mișcat pe față. I-a șters bărbia cu blândețe, și i-a spus:
Beți liniștită, Lenuța. Să vă întremați.
Aparent, acceptase destinul. Nu avea nimic pe numele ei: casa era a soacrei, banii din garsonieră se topiseră pe materiale de construcție. Dacă ar face scandal, ar fi dată afară fără să poată recupera niciun leu.
Dar uitaseră un detaliu. Când Lenuța chiar era imobilizată, îi semnase Domnicăi o procură generală, valabilă zece ani, cu drept de gestionare totală a averii și conturilor. Soacra uitase complet de procură, sigură în supunerea nurorii.
Prețul libertății
Următoarele trei zile, Domnica și-a jucat rolul la perfecție. Spăla pe jos, prepara supe, zâmbea sub cuvintele dulci ale soțului.
Ziua, însă, ducea tot universul lor la ruină. Cu procura generală, s-a dus la bancă și a retras toți banii Lenuței și ai lui Ștefan, leii strânși pentru finisajele vilei. Aproape cât primise pe garsoniera moștenită. Apoi a apelat la o agenție imobiliară și a vândut vila pentru 60% din valoarea pieței. Banii i-a mutat pe un cont nou. Totul era legal: procura era în vigoare, iar Domnica reprezentant legitim. Nimeni nu putea dovedi că a comis vreo ilegalitate.
În dimineața de vineri, Ștefan s-a dus la serviciu. Domnica și-a făcut un mic bagaj două haine, acte, laptopul vechi. Niciun obiect cumpărat de el.
Înainte să plece, a mers la dormitor. Lenuța dormea cu ochii între-deschiși.
Domnica a pus pe noptieră un stick USB cu toate filmările camerei ascunse. A apropiat cutia cu chiștoace de pat.
Sănătate, Lenuța. De-acum va trebui să mergi singură. Pamperșii s-au terminat, i-a șoptit blând.
A închis ușa, fără să privească înapoi. Pentru totdeauna.
Viață fără iluzii
Povestea nu are final de telenovelă. Nicio dragoste secretă nu aștepta pe Domnica la colț. La patruzeci și doi de ani, împărțea o cameră în chirie la marginea Chișinăului. Mâinile îi miroseau a clorzină, iar noaptea încă auzea gemetele soacrei. I-au trebuit doi ani de psihoterapie și medicamente să poată privi oamenii în ochi și să își regăsească meseria, restaurând cărți. O parte din bani s-au dus pe doctori, restul pe supraviețuire. Ani irosiți, pe veci pierduți.
Dar soarta a venit nechemată. Ștefan a încercat să o acuze penal. Poliția a refuzat: procura era legală. Când amanta a aflat că banii și casa nu mai există, a făcut un scandal monstru și l-a părăsit pe Ștefan, lăsându-l să plătească pensie alimentară.
Lenuța a fost obligată să coboare din pat, dar, după atâția ani învrăjbire și disimulare, chiar și corpul a început s-o creadă. Un an mai târziu, în sărăcie și scandaluri, a făcut al doilea atac cerebral adevăratul final, irevocabil.
Ștefan a rămas singur, cu o mamă paralizată, datorii uriașe la bancă și niciun om pe care să-l mai folosească.
Morala: Cei mai cumpliți monștri nu se ascund sub pat, ci trăiesc cu noi, ne sărută pe frunte înainte să plece la muncă și ne spun sfinți în timp ce stau pe umerii noștri. Bunătatea și sacrificiul, duse până la anularea de sine, transformă omul într-un obiect util. Nu vă construiți viața la altarul celor care n-ar pune nici o floare pe altarul vostru.
Tu ce ai face în locul Domnicăi? Ai putea să ai grijă de cineva ani de zile doar din datorie? E justă răzbunarea ei? Scrie mai jos!
