Ana, măi, ce-ți trebuie ție ditamai apartamentul, așa mare? Ești și tu singură cuc. N-ai nici copii, nici bărbat, prieteni pe-aproape tot nu prea ai, dacă mă uit bine. La ce-ți trebuie două camere? Noi, uite, stăm înghesuiți cinci într-una singură. Hai, măi fată, că nu-ți cade rangul! Apropo, dacă o fi nevoie, mai facem schimb la loc peste ceva ani, când mai cresc flăcăii mei. Ce zici, fată? tata o privea fix, cu acel aer de hai dă-mi tu acordul tău de formă.
Ce să zică Ana? Cum să-și imagineze el că ar putea primi un răspuns plăcut, după ce a dispărut ca măgaru-n ceață câțiva ani, ca apoi să revină brusc cu biznis din ăsta de familie? Ana rămăsese cu gura căscată la asemenea îndrăzneală Cât despre prieteni, avea atâția câți considera suficienți.
Deci? Ana, ai bătut palma cu taică-tu? tata devenise insistent.
Și mama? întreabă Ana, calmă.
Ce-i cu mama? ridică din sprâncene tata.
Vine pe la mine de două ori pe lună, stă câteva zile, o săptămână uneori. Două camere sunt musai pentru așa ocazii.
De două ori pe lună? Măruntă problemă! Am un fotoliu extensibil la garaj, îi dăm cu peria, îl frecăm bine, îi mai punem un pled și îi găsim loc frumos în bucătărie. Și nu-i glumă, să știi! Poftim, e chiar și mai comod are frigiderul aproape, nici n-are de ce să iasă! râse el, satisfăcut, ca și cum ar fi găsit soluția secolului.
Ana îl privea și nici nu mai era supărată. Toate singură, fără soț, bătrână cu pisici n-o mai ating. Doar rămăsese cu ochii mari și gura închisă de uimire. Uneori se întreba dacă pentru el lumea se-mparte între șmecheri și fraieri…
Ana, chiar e varianta cea mai bună pentru tine! Gândește-te, mama la tine vine numa’ două ori pe lună, eu trăiesc cu familia aici zi de zi. Înțelegi diferența, nu?
Păi da, normal! Lui cu familia, Anei ce familie?! Ea rămasă de pe la primul mariaj, deloc demnă de atenție. Familia erau ai lui trei moștenitori și nevasta-omleta. Ana oftă. Era deja plictisită, nici chef să-l ia la harță nu avea. Se mira doar când va realiza că nu-i sclipire-n minte doar la el…
Tată, abia am terminat de plătit apartamentul ăsta. Ani de zile am tras pentru el… Îmi pare rău chiar
Hoo, nu-i nevoie să te dai tragediană. Ai avut start bun, să nu uiți! Ți-a sărit norocul singur pe ușă. Ai uitat? tata râdea, sceptic.
Aha, start de la mama, nu de la el, i-ar veni să-i strige. Dar n-are rost să vorbești cu unu ce nu ascultă. Care-i logica?
Tată, mă mai gândesc, bine? Ana ieși diplomat din discuție.
Gândește, măi fată, gânditul n-a omorât încă pe nimeni! și-o bătu ușor pe umăr, părintește.
***
Ana, ar fi trebuit să-l trimiți la plimbare! Să faci schimb? Și ce, nu-i dai direct cheile, casa și un borcan cu murături!? Hai, măi, ce absurdeți! mămica tropăia, vizibil deranjată.
Mamă… totuși e tata, mă simt prost să-l repezesc…
Fata mea! Nu-ți fie rușine, știe unde să-i fie rușine dacă vrea! El cere casa ta ca și cum îi dai acte de înghețată. Asta-i firea lui, mereu a fost cu nasul în vant gratisul. Nu-i vina ta, tu doar trebuie să realizezi cine este el. Să nu te necăjești nicio clipă din cauza asta, clar? mama zâmbi și-i mângâie blând mâna.
Nu mă necăjesc, mamă. Dar nu-i prima dată când vine cu ideea asta. Prima oară credeam că nu aud bine, sau am interpretat eu aiurea. E posibil ca oamenii să fie chiar atât de obraznici? Și când erați împreună era la fel?
Da, nu s-a schimbat. Tu nu l-ai cunoscut decât după ce-ai crescut. Sincer, nici nu pricep ce l-a apucat acum, după atâția ani. Niciodată nu i-am oprit să vorbiți, dar el n-a fost interesat vreodată. Când am divorțat era scandal mare că nu poate împărți apartamentul mamei mele. El de ce nu, că a stat acolo! Îți dai seama? mama râdea, dar ochii îi rămâneau triști.
Poate ar trebui să rup legătura și gata, mamă Merge și așa, nu?
Nu, Ana. Nu trebuie să cobori la nivelul lui. E tatăl tău, până la urmă, oricât de… special ar fi. Asta-i familia pe care o ai.
Normal, familie… Dar el nu ne vede drept familie. oftă Ana.
Mama ridică din umeri, resemnată. Știa exact ce simte fiica ei, dar n-avea ce face. Poate viața va arăta ce și cum
Ana dădu și ea din umeri și se uită pe fereastră. Interesant fel de dans românesc la ei: acolo familie, aici outsider. Că doar acolo erau trei băieți, de care povestea tata ore în șir, cu orice detaliu: când au mers, ce dinte le-a ieșit primul, povești cu sârg și snițel, cine a avut prima julitură. Pe scurt capra vecinului. Sau, mai bine zis, băieții și nevasta lui.
Bine, mamă, n-o să mai pun la suflet. Dacă insista, îi spun direct că nu. Mai bine așa, decât să n-am nicio legătură. Mulți nici nu și-l cunosc pe tată. Și măcar nu bea, ca mulți alții, nu?
Poate, Ana… cred că da mama doar dădu din cap, nesigură.
Următoarea întâlnire cu tata a venit după o săptămână. La el acasă, la baza familiei. Restul trupei plecase la policlinică.
Ana, ai venit la fix! Să vezi dulapul ăsta! E mai mare decât bucătăria! Tot balastul tău încape aici. Și uită-te la tapet, să vezi ce vesel e! o plimba tata cu patos prin casă.
Tată
Ia vezi și bucătăria! Mică, dar cochetă, zic eu! Uite, acolo punem fotoliul pentru mama, ți-am zis. Frigiderul e mai bătrân, nu-i ca la tine, dar îl schimbi tu la nevoie. Uite și card de reducere la Auchan am, facem treabă!
Tată iar începi cu povestea asta Ce să fac eu cu tapetul tău, cu frigider, cu cardul?
Păi ce să faci, măi, trebuie să vezi cu ochii tăi tot înainte să te muți! Să știi ce te așteaptă, nu? fix ochii pe ea, dar Ana simțea că el de fapt privește prin ea.
Scuză-mă că ți-am dat speranțe Dar nu vin aici. Mă simt bine la mine acasă rosti, cu jumătate de voce.
Bine, bine dar uită-te ce duș frumos avem! L-am schimbat recent, este ca nou! Și vasul de toaletă polonez, excelent! n-avea nici o treabă, vorbea singur.
Tu nu mă auzi? Ți-am spus: nu mă mut! Îmi place apartamentul meu, nu vreau să schimb nimic! Nu se face nicio schimbare! s-a enervat Ana, pe el, pe ea, pe toată situația.
Nu se face schimb? Ți-e ciudă, sau ce? Atunci de ce ai mai venit pe aici? Și de ce te ții aproape? Nu-i normal! Ana, eu am avut încredere în tine! M-ai dezamăgit! i-a aruncat cuvintele reci. Ana a lăsat capul jos și a ieșit fără să zică nimic.
A urcat încet pe străzile ploioase de toamnă, încercând să-și dea seama dacă să râdă sau să plângă. S-a oprit, a deschis telefonul și a șters numărul tatălui și toate datele lui. Abia apoi a simțit că-i pică o piatră de pe suflet. Ce să-i faci Asta era de fapt singura decizie ok. Tata? Dacă o vrea, să caute, să sune, să scrie… Dar Ana știa că nu va mai veni și nici nu va mai suna, cât timp nu mai are ce să-i ceară. Nu s-a făcut schimbul, ce să mai!
