Lăcrăm! Ești acasă? strigă soțul Vasile când intră în apartament.
Sunt în bucătărie, răspunde Doina.
Azi a venit acasă mai devreme și s-a apucat să pregătească cina.
Vasile se dezbracă, își spală mâinile și intră în bucătărie.
De ce nu te străduiești puțin? întreabă el.
Cum aș putea să mă laud? se miră soția.
Pe drum spre casă l-am întâlnit pe Roxana din departamentul tău. Mi-a zis că astăzi vi sa virat bonusul de trimestru. Frumos, nu?
Adevărat, dar ție ce aduce bucurie asta?
Ce bucurie? Ieri țiam spus că mama a sunat și a cerut ca Ana să o ajute cu creditul ipotecar. Tu ai zis că nu avem bani. Acum, în sfârșit, îi avem. Hai să-i dăm Anei zece mii de lei, propune Vasile.
Pentru ce? întreabă Doina, curioasă.
Nu te ascunde, știi bine că Ana nu poate să plătească ipoteca singură. Sun în curând la mamă și îi spun că îi trimitem banii, răspunde Vasile și se îndreaptă spre telefon.
Stai! Așteaptă! Nu am spus că sunt de acord să plătesc ipoteca pentru sora ta! îl oprește Doina.
De ce nam ajuta dacă avem bani? întreabă el.
În primul rând banii nu sunt în buzunarele noastre, ci în ale mele. E bonusul pe care lam câștigat lucrând din greu trei luni!
Crezi că eu am muncit de dimineață până seară doar ca să-i fac pe plac surorii tale? Nu am altă intenție?
Doamna, dar ea are copii!
Vasile, și eu am un copil. Varvara este fiica noastră. Dacă îţi aminteşti, ea studiază anul al doilea la universitate și locuiește întrun cămin dintrun alt oraș.
Iarăși îi trimit lunar bani pentru trai. Tu ai dat vreodată fiicei tale chiar și un leu?
Știu că îi trimiţi bani.
Poate iar plăcea să primească și de la tată o mie de lei pentru ciorapi, nu? întreabă Doina. Iar sora ta, înainte să se implice în ipotecă, ar fi trebuit să se gândească dacă poate să o plătească.
Dar ia aprobat banca, îi amintește Vasile.
Exact. La bancă lucrează oameni pricepuți, care știu să facă calcule. Ei au calculat că Ana ar trebui să aibă destui bani. Dacă nu are, înseamnă că îi cheltuie greșit.
De exemplu, merge prea des la cofetării și cafele, în loc să stingă creditul. Așa că nu îmi dau voie să-i plătesc capriciile!
Seara, Vasile a auzit cum Doina sună pe telefon și îi spune mamei că tocmai ia virat opt mii de lei.
Interesant: pentru Ana nu ai bani, iar pentru mamă te rog, se revoltă el.
Da, Vasile. Mama mia rupt proteza dentară, trebuie să meargă la stomatolog. Pensia ei nu e mare. Mai mult, este mama mea, iar Ana e o străină, explică Doina.
De fapt, Ana e sora mea de sânge! îi amintește Vasile.
Corect: a ta, nu a mea. Ce pretenții ai la adresa mea?
Dacă așa e, în două zile primesc salariul și îi transfer eu singur banii Anei, spune Vasile.
Bine, dar înainte, cum de obicei, trimite zece mii pe cardul casnic, răspunde soția.
Doamna, am tot vrea să întreb: zece mii nu sunt mult? Nu poţi fi mai puţin?
Se poate și mai puţin, dar atunci la cină vom avea doar spaghete cu ketchup, nu fripturi sau șnițele de casă. Nu vom plăti utilitățile și nu vom cumpăra detergent, zâmbește Doina.
Nu ar fi posibil să economisim puțin, ca să ne ajungă și la fripturi și la toate celelalte?
Vrei? Încearcă. Dacă reușești, învăț și eu. răspunde ea.
Discuția se încheie aici. Totuși, Vasile crede că Doina nu își va respecta amenințarea și virează aproape tot salariul surorii.
Dar se înșală. A doua zi, întors de la muncă, nu găsește nicio urmă de cină în bucătărie.
Doamna, ce avem la cină azi? întreabă el.
Uită-te în frigider, răspunde ea.
Vasile deschide frigiderul: e gol. În ușa din față stă o sticlă singuratică de ketchup, iar în sertarul pentru legume zăcau două mere ruginii.
Doamna, nu e nimic aici.
Adevărat? Ce ar fi trebuit să fie? Ai pus ceva? întreabă ea. Nu ştiai că, ca să scoţi ceva din frigider, trebuie să pui mai întâi ceva înăuntru?
Gata, sunt flămând, spune Vasile.
Îmi dau seama. Dar ţiam spus: ori duci banii, ori mergi la cină. Și la micul dejun la fel, declară Doina și se așază în fotoliu să tricoteze.
Vasile trebuie să plece la mama.
A doua zi, soacra Nina Vasile vine personal să-l corecteze pe ginere. După o lungă tiradă, Doina răspunde:
Vă mulțumesc pentru efort, doamnă Nina Vasile. Nu am auzit nimic nou. Știu deja că sunt o soție proastă. Poate Vasile ar trebui să vină la voi? De ce să-i fiu așa?
Nu spune prostii! Dacă te-ai căsătorit, trăiește cu soțul! răspunde soacra.
Înțeleg. Eu sunt cea rea! Dar apartamentul meu e frumos, salariul e bun, bonusul e mare! Singura problemă: nu vreau să împart cu voi și cu Ana!
Așa că vrei să-i golești buzunarele fiului? Țineţi-l pe el singur toată luna. Să ştiţi: el nu mănâncă cârnaţi, nici pui nu-l face să meargă.
Deci la cină: cotlete cu cartofi prăjiţi și salată. Poate și sarmale, dar puneţi mai mult carne. Veţi găti și lenjeria lui singuri, nu?
Doamna, aţi pierdut mintea? Trăiam altădată, nu?
Uneori trăiam destul de bine, până aţi pus nasul în viaţa noastră. Au despărţit Ana de Grigore, şi acum vin să ne dea de bătaie?
Ce spuneţi? Eu nu am despărțit pe nimeni! se revoltă Nina Vasile.
Și cine altcineva, decât voi? Fetele ne aduc agitaţie: Grigore e un nebun, nu te respectă, câştigă puţin, educaţia lui e slabă, apartamentul mic
Am sărit până la ficat, așa că a fugit! Ana a rămas singură cu cei doi copii și cu o ipotecă imposibilă. Acum sunteţi mulțumiţi?
Probabil nu! Vă plictisiţi şi aţi început să ne deranjeze! Eu nu sunt Grigore, nu voi tolera aşa. Vă dau pe Vasile înapoi, îngrijiţil voi voi cine altcineva decât mama poate? spune Nina.
Ceaţi zis, Doamna! Nici măcar nu mam gândit la asta! Nu vreau să mă despart de tine! Doar mama a propus să o ajute pe Ana, încearcă să se apere Vasile.
Ajutor? Deci, până la următorul salariu locuieşti la mamă sau la Ana depinde ce hotărăsc ei. Eu voi gândi.
Vasile înţelege că Doina nu glumeşte. Toată luna, până la următorul salariu, stă la mama.
În a cincea zi, se întoarce acasă.
Doamna, ţiam transferat salariul şi i-am trimis Varăi trei mii, anunță el de la uşă.
Din bucătărie se simţea un miros îmbietor de carne de porc în sos agridulce.
Du-te să te speli pe mâini şi să te aşezi la cină, zâmbeşte Doina. Sau mergi la mamă?
Vasile rămâne cu gura căscată, ochii mari de spaimă, limba ia rămas lipită de cerneală. Doina ştie că nu mai are rost să rostească cuvinte.
Aşa au fost gesturile ei: iau rămas întipărite în minte și nu leva uita curând! Dacă începe să uite, le va aminti cu plăcere!
Cum vi se pare pozna Doinei? Scrieţi părtinile voastre în comentarii și daţi likeuri. Vă mulţumim!
