— Te înșeli, noi închiriem acest apartament — zâmbi neliniștită fata.
— Nu e potrivit pentru tine! — repetă pentru a suta oară Maria Popescu. — Într-o zi vei înțelege singură!
— Mamă, de ce te agiți, dacă crezi că asta se va întâmpla? — râse Andreea.
Desigur, o enerva că mama se opunea relației ei cu Petruț, dar nu avea de gând să-l părăsească doar din capriciul ei.
Din contră, o încânta să o provoace pe Maria și să-i demonstreze că totul merge bine între ei.
— Unde te duci? — întrebă ea aspru, văzând-o pe fiică împacheazând.
— Am decis să închiriem un apartament cu Petruț — anunță Andreea voioasă.
— Cu ce? E leneș și sărac — bombăni Maria.
— Plătim împreună, mamă! Amândoi lucrăm, nu uita!
— Unde lucrează el, spune-mi? — rânji ea sceptică. — La ce fabrică?
— De ce trebuie să fie fabrică? Petruț lucrează de acasă!
— Minte! — izbucni Maria. — Se vede că e escroc!
— Ajunge cu insultele! — se răsti Andreea. — Plec, te sun mai târziu!
Își trase bagajele spre ușă, hotărâtă să nu mai asculte suspiciunile mamei.
În acea seară, Andreea și Petruț se mutară într-un apartament cu o cameră, găsit prin cunoștințe. Ziua, ea studia la colegiul pedagogic, seara curăța două magazine. Petruț lucra remote. Andreea nu întreba detalii, important era că plăteau chirie și mâncare împreună.
Totul părea perfect, dar o neliniștea că nu o prezentase prietenilor. De câte ori aborda subiectul, el schimba vorba, invitând-o să-și cheme prietenele.
— Cum sărbătorim ziua ta? — întrebă ea peste trei luni.
— Nu vreau să petrecem — se strâmbă el.
— Ai 25 de ani! Trebuie! — insistă Andreea.
— N-am bani de restaurant…
— Gătesc eu! Cheamă-ți prietenii! — se rugă ea, până cedă.
În ziua respectivă, Andreea stătu la cratițe toată ziua. Tăie legume, frige pui, fărui chiftele. Petruț nu o ajută.
La șapte, sosiseră prietenii lui — gălăgioși și mai mulți decât promisese. Obosită, Andreea se retrase pe balcon. Dar Nicoleta, o cunoștință, o urmă.
— Ai noroc cu Petruț, apartamentul lui e grozav — spuse cu invidie.
— Ce apartament? Îl închiriem!
— Nu-l închiriați, e al lui! Locuiește aici de cinci ani — râse Nicoleta.
— Cum? — clipi Andreea confuză.
— Nu știai? A vrut să vadă dacă ești lacomă! — râse ea batjocoritor.
— Petruț! — se apropie Andreea de el. — De ce n-ai spus că apartamentul e al tău?
— Nu e — evită el.
— Ba da! — interveni Nicoleta. Toți aprobară.
— Deci, ți-am plătit chiria ție? — șopti Andreea.
Petruț rânji jenat. Trei luni, banii ei îi umpluseră buzunarul.
— Ești un mișel! — plângând, începu să-și adune lucrurile.
Nu putea trăi cu un mincinos. Seara aceea, se întoarse la mama ei.
— Ai avut dreptate — mărturisi cu durere, povestind înșelăciunea.
După aceea, nu s-au mai întâlnit. Dar zvonuri spuneau că Petruț și Nicoleta trăiau acum împreună.
