Tăticule, cum se poate aşa ceva?! Cum ai putut să-i faci mamei asta?!
Gherghina şi prietena ei, Niculina, se plimbau prin Parcul Ștefan cel Mare din Chişinău, când privirea lor a căzut pe un bărbat şi o femeie la câţiva paşi distanţă. El o ţinea tandru în braţe, iar ea râdea cu toţi dinţii, încântată de ce-i şoptea el la ureche. Gherghina s-a oprit ca trăsnită, cu ochii cât cepele.
Gherghina, ce ai? Eşti vrăjită de privelişte? a sărit Niculina, mirată.
Eh, nimic. Hai să mergem, a răspuns Gherghina, smulgându-se din transă şi pornind grăbită.
S-au despărţit la colţul străzii. Drumul spre blocul Gherghinei s-a transformat într-un maraton de gânduri şi auto-convingeri: Asta chiar nu poate fi adevărat! Și totuși, imaginea din parc nu-i ieșea din cap: era tatăl ei.
Tăticule, cum ai putut? Cum aşa, cu mama acasă?! gândea Gherghina, încă nedumerită şi puţin sufocată de indignare.
Gherghina şi Niculina ieșiseră de la cursurile de franceză, dar niciuna nu avea chef să se întoarcă direct acasă.
Niculino, ce zici de o plimbare prin parc? Încă e lumină!
Hai, că oricum avem timp până acasă! s-a învoit ea.
Parcul era cam pe lângă drum, dar gura lumii nu le ținea loc de pași au pornit. Mergeau pe aleea centrală, admirând cu invidie mică perechile care se țineau de mână, chicoteau și îşi declarau dragostea de pe-o bancă pe alta.
Au intrat pe o alee pustie și tocmai când se întrebau ce farse să-i facă domnului portar de la liceu, au zărit un cuplu într-o îmbrățișare mai puţin discretă. El, elegant, dar cu părul ceva mai grizonat, îi spunea vorbe dulci femeii, iar aceasta zâmbea cu ochii sclipind a fericire.
Niculina nici n-a băgat de seamă, dar a observat brusc că Gherghina s-a blocat, cu ochii larg deschişi spre acei doi.
Gherghina, ce e cu tine? Hai odată!
Eu… Eh, n-am nimic, hai să mergem repede, a bolborosit Gherghina, aproape fugind din parc.
Au ieșit și s-au rupt la răscruce. Gherghina mergea cu gândurile adunate într-o ceață: Nu poate fi! îi răsuna în cap.
Chipul acelei femei fericite, vocea tatălui şoptind, nepăsător de lumea şi mai ales! de fiica lui
Cum, tăticule, cum să ai tu amantă? ofta în sinea ei Gherghina. Te-am crezut ideal și eu, naivă…
A intrat acasă pe seară târziu.
Hai la masă! i-a aruncat mama de sub ştergar. Pe tata nici nu-l mai aştept.
Da, vin imediat, doar mă spăl pe mâini, a spus sfios Gherghina şi s-a închis în baie la nesfârşit.
Tatăl tot nu venise. Gherghina a mâncat singură, apoi s-a retras grăbită în camera ei. Avea chef de nimic şi cu laptopul pe genunchi, tot la imaginea din parc se întorcea.
De ce, Doamne?! Chiar aşa obişnuită să fie trădarea la adulţi? Ce îi lipseşte? O să ne lase pentru femeia asta? …Dar uite ce-o să fac eu!
I-a venit o idee grozavă. Oare, amanta ştie că el are fată acasă? Arăt eu cine-i şefa p-aici!
A scârţâit uşa de la intrare.
Iartă-mă, Zina, zi grea la lucru, s-a auzit vocea tatălui.
Până mai ieri, grele erau zilele doar la salariu. Ce, deodată, nu se mai ridică nici soarele? s-a auzit mama, pregătindu-se să îi servească o altă polemică de familie.
Zina, ce să fac… acum aşa-i…
A intrat în camera Gherghinei, ca de obicei, să o sărute de noapte bună. Dar ea s-a ferit vizibil:
Lasă, tati, să nu ţi se răcească cina!
Ce-i cu tine, fetițo?
Cu mine, nimic. Tu? Nu ai tu destule?
Tatăl a privit-o lung, dar nu a spus nimic; s-a tras pe furiș la bucătărie.
În seara aceea, Gherghina nu a ieșit din cameră. Punea la cale planul de recuperat tata. Cu planul sub pernă, a adormit bosumflată.
Dimineaţa, s-a trezit tot cu gândul ăsta, când a auzit voci în bucătărie:
Ștefane, unde te duci?
La serviciu, urgent.
E sâmbătă, puteai sta şi tu cu familia!
Nu stau mult, până la prânz revin şi mergem undeva împreună.
Gherghina a ieșit încet pe hol, prefăcându-se adormită.
Tu unde fugi, Gherghina? a întrebat mama imediat.
Mă duc la pregătiri, mă aşteaptă profesoara.
Ei, uite-aşa, toți ocupați… s-a revoltat mama, dar fata deja se spăla pe dinţi.
Tatăl, zâmbitor şi oarecum vinovat, s-a oferit imediat:
Gherghina, să te conduc la lecţii?
Hai, tati, dar să ştii că mama a făcut cafea! l-a strigat şi mama din bucătărie.
Du-te bea cafeaua, eu te aştept la uşă! a zis, transpirat de bunăvoinţă, tata.
Gherghina a sorbit cafeaua în picioare şi aproape că a ţâşnit spre uşă:
Hai, tati, mergem că întârzii!
Mergeau tăcuţi, dar nu pentru mult timp tata a început:
Fata mea, eşti supărată pe mine cu ceva?
Nuu, tată! Cred că am… pubertate, cum zice doamna dirigintă. Te iubesc, tată.
Şi eu te iubesc, draga mea!
Mult de tot, aşa-i?
S-a uitat la el cu subînțeles. El a tresărit, a zâmbit cu subînțeles, dar a jurat:
Cel mai mult din lume, draga mea!
S-au despărţit la colţ:
Acum chiar mă duc la ore, dar la prânz, te aştept! Avem plan de familie, nu uita!
Gherghina s-a depărtat puţin şi s-a pitit după nişte tuia. L-a urmărit pe tatăl ei; spera să-l vadă intrând la muncă, dar el a apucat-o în altă direcţie.
După vreo două-trei străzi, tata n-a aruncat nici măcar o privire în urmă. A ajuns la un bloc, s-a oprit lângă un copac şi a scos telefonul.
După câteva minute a coborât din bloc o femeie. Frumoasă până şi Gherghina a recunoscut, cu o strângere de inimă.
Să fie ea mai importantă decât mama şi cu mine, oare? s-a oţărât Gherghina în gând.
Femeia s-a repezit, l-a pupat pe tata şi au plecat braţ la braţ pe aleea pustie până într-un mic parc. S-au aşezat pe o bancă şi au început să vorbească serios, dar s-au îmbrăţişat lung la final. Gherghina i-a urmărit de la distanţă, oftând de ciudă.
S-au întors la bloc, s-au mai sărutat o dată şi tata s-a pornit spre casă. Femeia a dispărut rapid în scară.
Gherghina a rămas pironită, gândindu-se la următoarea mişcare. Ştia exact ce vrea: să stea cu femeia faţă în faţă!
N-a avut mult de aşteptat amanta a ieşit cu un sac de gunoi și l-a dus spre tomberon. Gherghina i-a ieşit în cale:
Bună ziua! a spus, blocându-i trecerea după ce aruncase sacul.
Bună… e ceva problemă?
Uite aici! Dacă te mai prinde tata cu tine pe aici, nu ştii ce ţi-ar putea face fata lui.
Dar cine eşti tu, bună domnişoară?
Nu pricepi de vorbă bună?
Ce vrei de fapt?
Să scoţi telefonul şi să-l suni. Să-i spui să nu mai vină niciodată! Eu sunt fiica şi el îşi iubeşte soţia!
Femeia a scos telefonul, a sunat, iar Gherghina a auzit vocea tatălui:
Mariana, ce s-a întâmplat?
Ştefane, nu mai trebuie să ne vedem. Ai familie, eu voi pleca în Bucureşti după rezidenţiat. Gata!
Mariana, dacă aşa crezi… Gata, nu mai vin, nu mai sun… Pa.
Când s-a întors seara acasă, părinţii stăteau liniştiţi la masă la o felie de cozonac şi ceai moldovenesc.
Ce zâmbăreaţă eşti tu azi, Gherghino! Vrei să mănânci? o apostrofă mama șugubăț.
Sigur că vreau!
Fata mea, ce te-a făcut aşa veselă? s-a mirat şi tata.
Tată, tu mă iubeşti?
Cum să nu te iubesc!
Şi pe mama?
Pauză scurtă, apoi răspuns hotărât:
Pe mama ta o iubesc tare mult!
Chiar aşa, pe bune pe bune?
Pe bune pe bune, vă iubesc nespus de mult! a râs şi tata, iar Gherghina a oftat mulţumită, ştiind că şi-a apărat teritoriul.
