Tăticule, cum ai putut?! Cum ai putut să-i faci asta mamei?!
Astăzi scriu cu sufletul greu. Azi, în parc, plimbându-mă cu prietena mea, Neli, am văzut ceva ce n-ar fi trebuit să văd niciodată. Mergeam încet pe alee, râzând și povestind ca de obicei, când deodată atenția mi-a fost atrasă de un bărbat și o femeie care stăteau aproape de o bancă, sub un tei bătrân. Bărbatul o ținea pe femeie în brațe și îi șoptea ceva la ureche, iar ea zâmbea cu atâta fericire, de parcă totul în jur dispăruse.
Am rămas pironită locului, cu ochii mari. Nu putea fi adevărat! Neli m-a tras ușor de mânecă.
Doina, ce-i cu tine? Hai, mergem mai departe?
Da, Neli… hai. Nu e nimic.
Ne-am despărțit lângă scara blocului meu, dar eu am rămas pe gânduri. Nu-mi venea să cred ce am văzut. Îl recunoscusem pe tatăl meu, domnul Vasile, cu acea femeie pe care nu o mai văzusem niciodată. Cum putea să-mi facă una ca asta mamei, Margareta, femeia care ne-a ținut casa unită și care-l aștepta seară de seară cu mâncare caldă pe masă?
Ajunsă acasă, mama m-a întâmpinat cu glasul ei ușor dojenitor:
Hai la masă, Doina, că n-o să-l așteptăm pe taică-tu toată seara!
Vin acum, mă duc să mă spăl pe mâini!
M-am refugiat în baie, încercând să găsesc o explicație. Părea o glumă proastă. O minciună. Pe tata îl crezusem mereu cel mai bun om. Cum de era posibil? Oare iubirea asta a adulților e doar de fațadă? Oare minciuna și trădarea fac parte din viața lor? M-am gândit că acea femeie poate nici nu știe că el are o fiică ce-l adoră și o soție care îl așteaptă. Sau poate nu o interesează…
Mai târziu, tata a venit târziu, obosit, ca de obicei. Discuția cu mama a fost scurtă și tăioasă:
Vasili, iar ai avut o zi grea?
Margareto, așa e perioada acum…
A intrat la mine în cameră, să mă sărute de noapte bună, iar eu i-am întors spatele.
Du-te la masă, ți se răcește mâncarea.
Ce ai, fată?
Nimic… Tu?
M-a privit lung, ezitând să spună ceva, dar n-a zis nimic și s-a dus în bucătărie. Tot restul serii m-am frământat. Mă gândeam doar la ce aș putea face să-l aduc iar acasă, înapoi la noi, la mine și la mama.
Dimineața, zgomotul pașilor părinților m-a trezit. Mama îl întreba pe tata unde mergea, fiindcă era sâmbătă.
Vasile, unde pleci așa de dimineață?
Am puțină treabă, mă întorc înainte de prânz.
M-am prefăcut că abia m-am trezit și-am ieșit din cameră.
Mamă, merg la cursuri.
E weekend! Numai lecții aveți în cap!
Tata s-a oferit să mă conducă. Pe drum, între noi era o liniște incomodă, până când el a rupt tăcerea.
Doina, te-ai supărat pe mine cu ceva?
Nu, tată… poate e vârsta asta mai ciudată. Dar să știi că te iubesc, tată!
Și eu te iubesc, fată.
Mai mult decât orice?
Am văzut că fața i s-a tulburat, dar totuși a răspuns:
Mai mult decât orice pe lumea asta!
Am ajuns în dreptul liceului, dar după ce l-am văzut cum pleacă, nu m-am putut abține să nu-l urmez pe furiș. Tata a mers cale lungă, până la un cartier unde nu fusesem niciodată. A stat câteva minute lângă o scară de bloc, apoi a urcat o femeie frumoasă, elegantă, cu zâmbet larg, pe care eu o văzusem ieri în parc.
Am simțit un chef nebun să mă duc la ea, să-i spun cine sunt, să o fac să înțeleagă. Am prins-o când încerca să arunce gunoiul și i-am ieșit în cale.
Bună ziua!
Bună… e ceva?
Ai grijă. Dacă mai pui încă o dată mâna pe tata, ai să ai de-a face cu mine. Eu sunt fata lui. Și el o iubește pe mama.
Fata lui Vasile? De ce mă ameninți?
Să-l suni chiar acum și să-i spui să nu te mai caute! Să știe că ai vorbit cu mine.
Tremurând, a scos telefonul și a format numărul.
Vasile, nu mai are sens să ne vedem. Ai familie, eu după universitate plec la Iași. E timpul să terminăm totul.
Dar…
Gata! Să nu mai vii și nici să mă cauți!
În acea clipă, am simțit cum mi se ia o piatră de pe inimă. M-am dus acasă, unde părinții stăteau liniștiți la masă. Mama m-a privit surprinsă.
Doina, ce-ai de ești așa veselă? Vii la masă?
Vin, mamă!
Tata, bând din ceai, s-a uitat blând spre mine:
Fata tatei, tu m-ai iertat?
Tu mă iubești, tată?
Te iubesc, Doina!
Și pe mama?
S-a gândit puțin, apoi a spus cu hotărâre:
Și pe mama ta! Vă iubesc pe amândouă!
Am înțeles azi cât de fragile pot fi lucrurile frumoase și că uneori, ca să salvezi ce iubești, trebuie să fii curajos, chiar dacă doare. Mai mult ca oricând, mi-am dat seama cât de mult țin la părinții mei și cât contează familia asta pentru mine. Și poate și tata, acolo, a înțeles ceva azi…
Astăzi am crescut puțin.
