Tatăl nu e mai prejos decât mama
Pe al doilea soț, Mariana l-a cunoscut într-o tabără de voluntariat, undeva prin codrii Orheiului, unde salvau cuiburile unor păsări rare de la braconieri. Ajunsese acolo cu fii-su, Dragoș, care împlinea zece ani.
Viorel era inima și motorul proiectului un biolog pasionat, cu ochii scânteietori. Organiza aceste expediții neobișnuite împreună cu un prieten din copilărie era pentru el și refugiu, și sursă de venit suplimentară.
A treia zi, Mariana a alunecat pe niște bolovani umezi și și-a scrântit glezna. Atunci Viorel s-a arătat nu doar entuziast, ci și un bun medic a făcut o fașă strânsă, a dus-o în brațe până la cort și, toată săptămâna, a avut grijă de ea ca de un copil.
În timp ce Dragoș era încântat că poate ajuta cercetătorii, adulții și-au dat seama că între ei s-a aprins o scânteie. Totuși, s-au ținut în frâu fiecare purta cicatricile unor relații trecute și n-aveau curajul să se arunce cu capul înainte într-o nouă iubire.
Când s-a întors acasă la Chișinău după concediu, Mariana s-a refugiat complet în muncă, dorind să uite povestea romantică ce părea de-o clipă. Și Viorel a crezut că a fost doar o aventură de vară, însă după două săptămâni a început deja să-i caute adresa…
După jumătate de an s-au mutat împreună, iar după un an s-au căsătorit.
Viorel s-a dedicat total rolului de tată mereu și-a dorit copii, dar simțea că n-are timp pentru ei, prins cum era între serviciu și pasiuni. Dragoș, crescut doar cu mama și bunica, s-a lipit de Viorel, iar în scurt timp l-a numit tată. Au cumpărat un apartament spațios în sectorul Râșcani, cu vedere spre parc, și au început să viseze la un copil împreună. Mariana visa demult la o fată, iar acum și dorința lui Viorel era aceeași. Îi găsiseră și numele dinainte Ilinca. Viața părea perfectă.
Totul s-a schimbat odată cu venirea pe lume a gemenilor o dată cu Ilinca s-a născut și un băiețel, Călin. Mariana a intrat într-o stare de haos: scutece, terciuri, nopți nedormite. O mai ajuta, când putea, mama ei. Viorel, ca să susțină familia, s-a angajat la un holding farmaceutic, unde mergea mereu în delegații și scria rapoarte interminabile. Curând, s-a trezit că nu mai vrea să revină în apartamentul unde plângeau copiii iar soția, epuizată, nu-i mai putea oferi nici măcar o conversație inteligentă.
El credea că, fiind cel ce întreține casa, merită un spațiu doar al lui și puțin răgaz. Mariana era convinsă că odraslele sunt responsabilitatea amândurora și că Viorel trebuia să-și asume și el o parte din treburile zilnice. Din ce în ce mai des se certau rare erau discuțiile care nu se terminau cu reproșuri despre cine și ce are de făcut în familie.
Când gemenii n-aveau nici trei ani, Mariana a reușit să revină la munca de designer, odată ce a găsit un loc la grădiniță. Dragoș a devenit un ajutor de nădejde. Tensiunea din casă s-a mai domolit. Dar nu pentru mult timp.
La doi ani după asta, Viorel s-a îndrăgostit. De o colegă nouă, pasionată de muncă, independentă și plină de farmec cam așa cum fusese el cândva. După ce a cedat tentației, Viorel, om cinstit până-n măduva oaselor, a venit acasă și a mărturisit tot Marianei, propunând să se despartă.
N-o să vă las la greu, promit, o să ajut mereu copiii. Cu apartamentul ne lămurim anul ăsta. Dar acum te rog să iei copiii și să te muți la mama ta. Eu mă ocup de divorț.
Cum rămâne cu apartamentul pe care l-am cumpărat împreună, lucrând și visând la o familie mare? l-a întrebat Mariana fără să ridice tonul.
Nu complica lucrurile! Îți propun o separare civilizată! a izbucnit Viorel.
Lasă-mă să mă gândesc, a răspuns ea calm.
O săptămână s-a gândit, apoi i-a spus decizia:
Ai iubit pe alta. Se mai întâmplă. Dar copiii nu sunt doar ai mei, ci și ai tăi. Și vor rămâne copiii noștri mereu, corect? N-am să mă împart cu tine pe apartament, deși am tot dreptul poți locui aici cu soția ta nouă. Împărțim însă responsabilitățile. Eu plec cu Dragoș și Ilinca. Călin rămâne la tine.
Viorel a amuțit.
Ți-ai ieșit din minți? Nu pot crește singur un copil mic! Eu muncesc! Un copil mic are nevoie de mamă!
Chiar? a răspuns Mariana, surprinsă. Ai zis mereu că vrei propriii copii și o familie adevărată. Uite, visul tău. Și eu muncesc, sau n-ai observat? Dacă vrei o viață nouă, să rămân eu cu toți trei? Nu, dragule, măcar unul să-l crești tu. Corect, nu?
A urmat scandalul.
Viorel a trântit ușa furios și s-a plâns la rude, prieteni, colegi. Toți au fost uimiți și au sunat-o pe Mariana, au încercat s-o convingă, au învinovățit-o de cruzime, jumătate dintre ei i-au întors spatele. Până și propria ei mamă i-a zis că nu o să-i ierte niciodată fapta. Mariana a rămas pe poziții: Cu ce-i mai prejos tatăl? Și el îi iubește! În plus, Călin nu mai e bebeluș, e destul de independent.
Viorel, șocat și pus la zid, până la urmă a acceptat. Mama lui nu a putut sta cu nepotul, fiind bolnavă. Iar colega lui cea nouă, văzând cât de greu e viața cu un copil mic, l-a părăsit după trei săptămâni. Nu era pentru ea să schimbe viața altcuiva.
***
Trei luni au trecut.
Într-o seară, Mariana a venit să-l ia pe Dragoș, care a stat un weekend la tată. Viorel a deschis ușa. În apartament era curat, miros de terci proaspăt, iar Călin era pe covor, captivat de niște piese de lego.
Viorel părea obosit, dar liniștit.
Intră, a spus încet.
Dragoș s-a dus să-și strângă lucrurile, iar noi am rămas în bucătărie.
Știi, a început Viorel fără să mă privească, primele săptămâni te-am urât. Am crezut că e răzbunare pură. Dar după aia după aia l-am descoperit pe Călin. Îi plac roșiile și portocalele, se teme de aspirator, iubește lego. Sforăie amuzant și adoarme doar dacă-i scarpin spatele.
M-a privit direct:
Am devenit tatăl lui cu adevărat. Nu doar în weekend, ci zi de zi.
L-am ascultat în tăcere.
Nu cer iertare pentru trecut. Dar îți sunt recunoscător, a dat din cap spre băiat. Pentru noi doi.
Știam, am zis până la urmă.
Ce anume știai? Că mă descurc?
Asta știam oricum. Dar mai ales că-l vei iubi cu adevărat, Viorel. Ca pe al tău. Noi am fost mereu la extreme și-n dragoste, și la muncă, și uite, și în felul în care suntem părinți.
Deci a fost răzbunare?
Am zâmbit și, ieșind din bucătărie, am răspuns:
Nu. A fost singura cale să-l văd din nou pe omul cu care m-am căsătorit. Și cred că am reușit.
Am plecat, lăsându-l în liniștea apartamentului cu băiatul nostru. Și pentru prima dată după mult timp, amândoi am înțeles că, deși mariajul s-a sfărâmat, familia noastră într-o formă ciudată și uneori dureroasă a supraviețuit.
Din toată povestea asta am învățat că a fi tată nu e rol de duminică, ci curajul de a iubi și a crește un copil zi de zi, cu tot ce aduce viața. Și că și bărbații pot să fie, uneori, la fel de buni părinți ca mamele.
