Tatăl meu ne-a lăsat baltă, iar mama a rămas cu datorii cât casa. De-atunci, pa și pusi copilărie fericită, vedeți și voi.
Aveam zece ani, iar frățiorul meu, Ilie, abia împlinise trei când tata a hotărât că iarba-i mai verde la vecini și a zbughit-o cu altă femeie, cică mai răsărită ca mama. Nici bine nu s-a uscat cerneala pe actul de divorț că ne-a lăsat în urmă cu un apartament pe credit, frumușel și cu ratele cât toate zilele.
Pe când erau ai mei împreună, mergeam la școala de elită din centrul Chișinăului, participam la olimpiade, mergeam la cluburi și băteam mingea la baschet. După ce s-au despărțit, s-a dus totul pe apa sâmbetei. Mama, sărmana, a trebuit să se angajeze femeie de serviciu la primărie și, între schimburi, mergea și îngrijea o babă bolnavă. Fără alte rude aproape, tot eu eram bona pentru Ilie în fiecare seară.
A trebuit să-mi mut dosul într-o școală de cartier, mult mai aproape de casă. Baschet? Să fim serioși, cu cine să-l las pe frate-miu? Viața mea s-a schimbat la 180 de grade. Am terminat liceul la Spiru Haret, apoi am intrat la Universitatea de Stat. Din bani puțini, dar cu ambiții mari. Am început imediat să muncesc, pentru că doar de fluturi nu trăiești.
Copilăria? S-a evaporat ca mărarul verde la piață la început de vară. Pe de-o parte tata, cu dorul lui de libertate și chef de aventuri, pe de altă parte mama, care-mi lăsa jumătate din responsabilități. În fine, după ani de tras la jug, am achitat apartamentul și pot să zic că abia pe la 22 de ani încep să văd luminița de la capătul tunelului. Pun de-o parte câte un leu moldovenesc, visele-s mari o garsonieră a mea!
Când am răsuflat ușurați că nu mai suntem sclavii băncii, hop și vestea cea care m-a lăsat fără cuvinte: tata a apărut de parcă nimic nu s-a întâmplat. Gata cu mondenitățile și viața ca-n filme, a decis să revină acasă, la cuibușorul de nebunii. Mama? Radiază de fericire, de parcă ar fi câștigat la loterie. Eu? Nu vreau să fiu rea, dar n-am chef să-i văd cum se țin de mână, ca doi porumbei. El, care ne-a băgat în rate cât bugetul Moldovei, nici pensie alimentară n-a trimis. Și-acum, gata, toate-s bune? Nu știm cine se bucură de el, dar, ce să vezi, mama îl primește cu brațele deschise, iar eu… mai bine mă uit la telenovele turcești decât la ei.
