Singurul lucru care îmi vine în minte când mă gândesc la tatăl meu sunt certurile aprinse, strigătele răcnite și scandalurile fără sfârșit. Am crescut în lipsuri, într-un cartier modest din Chișinău, unde mama mea, Marina, lucra până târziu, trăgându-și sufletul ca să aducă acasă câțiva lei moldovenești pentru pâinea de zi cu zi. Tata, Ion, doar căuta pricină de ceartă și nu făcea nimic să ne ajute.
Îmi amintesc, ca prin ceață, o zi când am mers cu mama la piața centrală din oraș să cumpărăm cartofi și ceapă. Vânzătorul, un bătrân glumeț, a spus ceva amuzant mamei mele și noi am râs. Tatăl meu a avut o privire rece, de piatră, și nu a spus nimic. Când am ajuns acasă, a început din nou scandalul. Urletele lui răsunau în tot blocul, iar vecinii își făceau cruce ascultându-l. Mai târziu, nu s-a oprit doar la vorbe; a ridicat mâna asupra mamei mele.
Un alt moment greu m-a marcat adânc. Un coleg de la fabrică al lui tata a glumit că nu semăn deloc cu el. Că am ochii și caracterul mamei, dar că de la tata nu am primit nimic. Aveam 12 ani atunci. În scurt timp, tata a plecat de acasă, aruncând vina pe mama că m-ar fi răsfățat peste măsură.
Rămași doar cu mama, am simțit greutatea vieții pe umerii noștri. Abia aveam bani pentru mâncare și tata nu a plătit niciun leu pentru pensie alimentară. Mama nu a vrut să se judece cu el; a preferat să se descurce cum poate. S-a angajat la o cantină ca bucătăreasă, iar eu, între școală și teme, am făcut tot ce a ținut de mine să intru la Universitatea de Stat din Moldova.
Curând, am reușit să-mi găsesc un serviciu decent în Chișinău și apoi mi-am găsit și fericirea, m-am căsătorit și, mulțumind Cerului, am putut să o sprijin pe mama. Nu de mult, am primit un mesaj neașteptat. Era de la tatăl meu. Spunea că ar vrea să reluăm legătura, că i-ar plăcea să vorbim.
Sinceră să fiu, nu simt vreo dorință să fac acest pas. Amintirea zilei când tata ne-a lăsat singure mă urmărește ca o umbră. Nu simt nimic pentru el, nu am niciun dor, nici măcar tristețe, doar gol. E un străin pentru mine. Nu îi evocă amintiri frumoase. Nu i-am spus nimic mamei despre mesajul lui. Nu știu încă ce să fac…
