Regina
Mamă, te rog, nu te agita, dar de la anul s-ar putea să avem ceva probleme… să zicem… de natură financiară. Dar nu cred că o să murim de foame.
Fata mea, nu mă ține în suspans, știi că nu-mi plac introducerile lungi.
Știu, mămico. Pe scurt: mi-am dat demisia. Gata.
Cum? Ai plecat tu sau te-au rugat?
Am plecat eu. Îmi place să iau deciziile singură.
Știu, toată pe tatăl tău ieși. Îmi și imaginez ce-ar fi spus dacă era aici.
Uite, mamă, vezi ce frumoși sunt mugurii de cireș de pe ramurile de vizavi de fereastră Iar tata ar fi spus că nu locul sfințește omul.
Am fost atât de mândră de tine, draga mea, cu ce serviciu ai avut, cu salariul și poziția ta. Șefa culturii întregului oraș, te mai arătau și la televizor. Oamenii te priveau ca pe o regină, te ascultau, te respectau. Ești frumoasă, subțire și elegantă.
Mamă, hai, nu începe iar uite, gata, plângi! Frumusețea nu pleacă nicăieri, tot la mine rămâne.
Spune-mi, măcar, ce s-a întâmplat acolo? De ce așa, din senin? Treci de la geam, te trage curentul, stai lângă mine.
Vezi tu, mamă, avem alte vederi despre viață decât șefii de la primărie. Pentru ei contează doar să dea raportul la timp, de oameni își mai amintesc numai în discursuri. Nu vreau să fiu la fel. Cum spun la tribunal la divorț: nu ne-am potrivit la caracter.
Păi, șefilor peste tot le trebuie rapoarte și cifre. Și acum, în zilele de sărbătoare, nici la evenimentele tale de iarnă nu mai mergi?
Ba da, mamă. Ne-am pregătit cu toții, dar voi fi doar spectator. O să fie haios.
Haios? Fosta directoare a culturii, stă la brad ca oricine… Ia-mă și pe mine la sărbătoare, să-ți țin de urât.
Credeam că ție ți-au ajuns brăduții de la grădiniță: pentru fiecare grupă, pentru copiii angajaților, pentru angajați, pentru filiala grădiniței…
Nu ai pomenit de cel de la orfelinat. Și noi avem norme, număr de copii implicați la manifestări culturale. Să reții, Lenuța, culturale! Dar la bradul familial din Parcul Central aș veni să văd ce ați mai născocit. Ții brăduți pentru familie și tot singură ai rămas, și acum și fără serviciu. Lenuța, ai să faci patruzeci de ani! Tot după Pavel iți suspini? Pavel al tău, primul și singurul! Tot voia să zboare la Viena să cânte la Operă… Mă rog, saxofonist…
SACSofonist, mămică. Adolphe Sax, maestrul belgian, l-a inventat acum aproape două sute de ani.
Și tu mie, educatoarei de la muzică, îmi spui una ca asta? Of, Lenuța! De pe urma saxofonistului tău ai rămas cu capul în nori, nimeni nu-ți mai ajunge la suflet. Îmbătrânești, regina mamei… Mama șterse o lacrimă de pe obraz. O regină fără tron! O regină ce nu s-a măritat… Ce-ar fi spus tatăl tău acum?
Ar fi spus, mamă, că femeia e ca vinul cu cât mai veche, cu atât mai nobilă. Şi nu mai plânge, te rog. O să fie bine.
Eh, i-a plăcut tatălui tău femeia…
Pe tine te-a iubit mai mult decât viața, mămică. Țin minte când era pe patul de spital nu ți-a dat drumul mâinii până la ultima suflare.
Știu, Lenuța, mă mustrez că nu i-am spus mai des că-l iubesc. Parcă era ceva la sine înțeles.
A simțit mereu iubirea ta, mai ales când îi cântai… atunci parcă nu-și mai lua ochii de la tine.
Mama începu să cânte, printre lacrimi:
Ninge iar, ninge iar,
Totul parcă-așteaptă iar.
Sub zăpada ce-o așează,
Să îi spun iar cuiva drag…
Omul meu cel mai iubit,
Privește împreună la albul căzut.
E curat, ce nu pot rosti acum,
Ce aș vrea să spun acum…
Mamă, cântecul ăsta mă răscolește de fiecare dată. Mereu am visat ca de ziua mea, la sfârșit de aprilie, să ningă și să cânte cineva pentru mine…
Dar serviciul tău?! Tu ai un potențial uriaș!!! Ce ai de gând să faci, fată?
O să mă angajez taxatoare la autobuz.
Aoleu, lasă gluma! Poate îi spui Ninei de la apartamentul 36 are relații peste tot, la ANAF, la primărie, la poliție, la serviciul de locuințe.
Nu glumesc, mamă. Chiar asta m-am hotărât. Ești tu cu autobuzul prin oraș?
Rar, dar mai merg.
Și cum ți se par taxatoarele?
Sincer? Nici cum! Fără pic de respect, nici aspect, nici limbaj. Douăzeci de haine și șlapi cu șosete de lână. Strigă cât le ține gura: Se plătește biletul! În mijloc, vă rog!… Și tot așa. Mare lucru, ce să mai!
Hai că-ți iese bine: Se plătește biletul! Fix ca taxatoarele. Mamă, ți-aduci aminte când tata s-a întors odată de la serbare abia ținându-se pe picioare? Atunci ne-a zis bancul cu autobuzul…
Parcă nu-mi amintesc, ce banc?
Un bărbat mort de beat urcă în autobuz și stă să cadă. Taxatoarea se repede la el: Biletul, domle! El, cu un deget ridicat, imitând un păhărel, răspunde solemn: Hehe, pentru bilet!
Ah, Lenuța, dacă l-aș putea servi și azi pe tatăl tău cu un păhărel, să-l mai aud cu bancurile lui. Să fie doar viu…
Mamă, el e mereu cu noi! Îi aud și vocea și sfaturile: Totul e în mintea voastră, fetelor! Schimbați discul și viața o să vă cânte serenade, nu bocete!
Dar ce, Lenuța, de ce nu i-ai schimbat discul lui Pavel? Nu i-a plăcut că ești regină și el doar muzicant? Ca în filmul Bucureștiul nu crede în lacrimi. Măcar acolo s-a terminat cu bine! Dar hai, lasă, zi-mi serios: unde ai să lucrezi?
Taxatoare la autobuz, mamă. După sărbători mă prezint la locul de muncă.
Nu, Lenuța, asta nu poate fi! Ai fost visătoare, cu idei speciale, dar nu chiar așa! Toată lumea te știe în oraș, ani de zile ai apărut la televizor, iar acum la taxat. Ce-ar fi spus el, săracu’?!
Tocmai îi urmez îndemnul. Ții minte ce mi-a scris la 18 ani, în cartea de felicitare? Știu pe de rost: Amintește-ți, nimeni altcineva nu-ți poate trăi viața. Trebuie să iei hotărârile singură. Altfel, viața va bate la ușă, iar tu n-o să fii acasă, mereu ai să fii altundeva.
Altundeva, fată? În autobuz, printre oameni? Ce fel de provocare e asta?
Provocarea e pentru mine însămi, mamă! Șeful meu din cultură mi-a spus că mi-ar prinde bine să-mi dau jos coroana, că am uitat de lumea de jos, că n-am mai mers cu transportul public. Nu știa că, înainte de Anul Nou, am zis două săptămâni numai cu microbuzul sau troleibuzul, pentru că șoferul meu de la primărie și-a rupt piciorul. Am văzut destul popor!
Vai de mine, la așa funcții ai stat! Și tot la taxat ajungi?!
Da, ca să le dau lecții de cultură pasagerilor și șoferilor de pe traseu.
Mama se ridică și se așeză pe sofa, ținându-se de tâmple.
Of, fată, cu vestea asta de Anul Nou m-ai dat gata. Un adevărat șoc cultural…
Un om mare a spus că, dacă Dumnezeu nu ne-ar trânti din când în când, n-am mai privi niciodată spre cer Uite, mămico, vezi cât e de frumos afară? Copiii hrănesc pițigoii la căsuță și ninge mărunt…
Lenuța fredona: Ninge iar, ninge iar, totul parcă-așteaptă iar…
Lenuța noastră nebună! Un salariu de taxatoare e de şase ori mai mic decât luai la primărie. Așa mă obligi să accept sponsorizarea lui nea Vladimir Semenovici de la etaj.
Mamă, e un om bun. Colonel în rezervă, văduv. Nu se compară nimeni cu tata, dar el nu mai e de aproape zece ani…
Oana! Vorbim despre tine, nu despre mine. O să te plictisești rău ca taxatoare. Nicio provocare! Dar tata zicea că și măturătoare de-ai fi, ceva tot ai inventa… Ce-ar fi să pleci la mare, la Mamaia, cu banii de concediu, să te gândești la viață?
Mai bine mergem noi două la Vatra Dornei, cu banii mei!
Lenuța primi un apel la telefon. Mama se apropie.
Fata confirmă, calmă: Bine, pe 4 ianuarie mă prezint la traseu. Actele sunt deja la resurse umane la RAT.
Mamă, scuză-mă, nici Dubai, nici Vatra Dornei!
*******
Autobuzul 7 termina prima cursă a zilei spre marginea de est a orașului. Traseul fusese mereu aglomerat, lumea urca și cobora. Capăt de linie.
Domn Vasile, pot să folosesc microfonul? Ca un fel de ghid de excursie…
Ce-ai mai pus la cale? Ai împodobit autobuzul cu beteală, globuri de Crăciun, ai mai și pus coli colorate cu anunțuri și citatul zilei pe perete. Care-i azi?
E bine să mergi pe drumul ales de tine!
Interesant cu dumneata, doamna Lenuța. Noroc chior că am asa taxatoare la bătrânețe. Doar că Serghei, colegul meu pe schimb, nu-i obișnuit cu matale. A rămas șocat când i-ai dat acea mapă nouă cu stema țării, să țină toate actele. Acuma vrea și haine cu steagul României! Cică el conduce, da nu pe oricine, pe români, pe ai noștri! Ești specială, doamnă…
***
Vasile, cu ochii la Lenuța, asculta cum citește la microfon două tăblițe agățate în salon:
Vorbiți la telefon ori pe șoptite, ori ceva interesant! șofer RAT nr. I Vasile Sârbu.
Dacă nu-i lași loc bătrânei, las eu! șofer RAT nr. I Grigore Savin.
O, filozofii pentru veacuri, a concluzionat Lenuța.
Noi te cităm, Lenuța: Totul e în capul nostru, schimbați discul și începe o melodie veselă la alegere!
E de la tata citatul, domn Sârbu. El a murit. Constructor, poduri, școli, blocuri a ridicat. Accident la lucru, nu l-au mai salvat…
Dumnezeu să-l ierte Mama trăiește?
Da. Lucrează ca educatoare muzicală la grădiniță. Aș vrea să pun muzică în autobuz, să zic o vorbă bună la microfon, să facem o atmosferă plăcută.
Să vedem, nu deranjează lumea
Găsesc eu ceva plăcut, nu foarte tare și nu deranjant. Aristotel zicea că muzica poate să schimbe starea omului. În pauze, în afara orelor de vârf, o să fac niște anunțuri simpatice. Dă-mi microfonul să vezi.
Autobuzul porni. La fiecare stație urcau oameni, plăteau, ocupau locurile libere, mergeau spre centrul orașului Lenuța anunța:
Dragi pasageri, suntem pe cel mai lung traseu din oraș, dinspre cartierul Stejarului, unde aerul e cel mai curat lumea vine acolo la plimbare. În centru, la 15 stații, e oprirea Strada Luminii, cea mai luminată iarna, cu ornamente, luminițe, brad falnic în parcul central. Mergeți la iarmaroc, la teatru cu copiii, vizitați muzeul lemnarilor la două treimi din traseu, sau la bradul familiei din Parcul Mare, pe strada Parcului. Călătorie plăcută și sărbători fericite!
Un tânăr ironic: Și la cinema Universul ce film e?
Lenuța, prompt: Din păcate, la Universul nu ajungeți cu 7-ul, schimbați în centru pe 1 și mai mergeți vreo zece stații. Azi rulează comedia Bradul 15. La Cinema Steaua, pe ruta noastră, sunt trei săli, trei filme: Bradul 15, o poveste pentru adulți cu Ilie Măruță, și o melodramă numită Pachetul de Anul Nou.
Șoferul zâmbi mulțumit: Pe bune, la bradul familiei din Parcul Mare e tombolă cu premii și vin fiert moldovenesc? Lenuța râse: Pe bune! Vasile spuse: Simt că o să inventezi altceva, Lenuța! Ea își împărtăși visul: Vreau să avem muzică live, măcar de Crăciun, să cânte trio Luminis, și în ziua lui Eminescu să vină Ion cu chitara, să ne cânte. Şi mai cunosc un acordeonist grozav, îl chemăm la Mărțișor.
Lenuța vorbi cu mama la telefon: Mamă, scuză-mă, bradul familial îl țin fără mine, lucrez în două schimburi, nu-s oameni. Du-te cu nea Vladimir! O să vă placă. Te pup, ies la cursă!
În timpul turei, Lenuța povestea pasagerilor despre oraș, despre spectacole și evenimente, invita lumea la festivaluri și teatre. Făcea totul cu respect, calm și convingere. După o lună, oamenii din oraș șușoteau deja despre taxatoarea de pe linia 7.
***
În trei luni, vestea despre autobuzul cu taxatoarea neobișnuită ajunsese la urechile multora, ba chiar și la șefi.
Doamna Lenuța, a început directorul RAT, Andrei Spiridon. V-am chemat să discutăm. Dumneavoastră trebuie să vindeți bilete, în loc să distrați pasagerii? O să ne plângă lumea pe cap!
Domnule Spiridon, mă bucur că mi-ați dat ocazia să vă vorbesc despre serviciul nostru. Avem șoferi minunați ca Vasile Sârbu și Grigore Savin, vă meritau primele. Și vă mulțumesc și pentru că mi-ați permis să culturizez călătorii. Consider mini-excursiile mele un proiect inovativ al RAT.
Directorul, masiv și scrobit, se crispa, ștergea sudoarea și bătea din picior:
Încasările cresc, e adevărat. Dar nu toți apreciază ceea ce faceți. Unii vor liniște, alții nu doresc muzică. Nu-i în regulament!
Dar nici nu-i interzis! În regulament scrie că taxatorii trebuie să asigure confortul și siguranța pasagerilor.
Confort, confort, dar colegii de pe alte linii s-au plâns… Spun că nu treceți printre pasageri cu banii, ci doar anunțați la microfon. Stăți ca o regină la locul dumneavoastră! V-ați angajat taxatoare, nu ghid!
Lenuța fredona în gând: Până nu-i târziu, oprește la o stație, Domn taxator Dar răspunse calm.
Știți, domnule Spiridon, conform regulamentului, taxatorul nu e obligat să ceară banii direct, doar dacă pasagerul dorește, vinde bilet. Regulă la noi pe linie: intră lumea pe ușa din față, plătește, merge la loc. Dacă e aglomerație, cine trebuie să plătească transmite banii sau cardul prin pasageri, fără probleme. Iar în salon am o cameră video imaginară, să-i liniștesc că totul e sigur!
N-avem noi camere, doamna dragă! Mințiți fără rușine, regină!
Visez, domnule. E și pentru confortul pasagerilor, și poate ar fi bine să avem și camere adevărate, ca peste tot, pentru siguranță.
Spiridon, resemnat:
Deci chiar nu treceți printre oameni decât rar?
Numai când trebuie să ajut o bunicuță, o mamă cu cărucior sau un copil care plânge. În rest, muntele vine la Mahomed. La câtă lume e curioasă de regina lângă șofer, toți vin la mine, iar într-un final, toți plătesc.
Îmi place orașul, dar nu-l mai recunosc… Am divorțat, m-am întors aici, totul s-a schimbat.
S-a schimbat mult, dar în bine! Trebuie spus lumii, multe ar vrea, dar n-are timp să citească! Eu doar îndrum, nu țin cursuri. Vă sfătuiesc să mergeți la Teatrul Național la Soț divorțat, o comedie de te binedispune.
Cred că o să accept invitația cu altă ocazie…
********
Proiectul Taxatoarea-regină a continuat și în februarie, și martie. Lenuța a primit chiar și primă de 8 Martie de la domn Spiridon, iar ea i-a făcut cadou bilet la teatru, de Dragobete, dar nu a reușit să meargă, lucra în două schimburi. Încet, povestea a ajuns la urechile întregului personal, dar nu prea avea urmași. Restul spuneau că regina autobuzului are un pic mintea zburdalnică la așa salariu să-ți bați capul? Ziceau că are zeci de sponsori, de-asta și poate fi așa nonșalantă. Niciunul nu știa, însă, că unicul binefăcător era colonelul Vladimir Semenovici de la doi, care, cu sinceritate, o adora pe Lenuța și își iubea vecina, mama ei.
***********
28 aprilie. Sâmbătă. Ziua de naștere a Lenuței. Mama ar fi vrut să-și ia liber, dar Lenuța a preferat să fie în mijlocul oamenilor, pe traseul ei iubit. Dimineața a mers pe jos, deși era frig, visând la muzica pe care o auzea acum mereu în minte, după plecarea din funcția înaltă. Și a văzut pe neașteptate fulgi albi de zăpadă ce visase din copilărie: zăpadă de ziua ei! Fulgii se topeau imediat, dar parcă fiecare purta magie. Ajunsă la autobuz, l-a găsit împodobit de șoferi cu flori albe de hârtie. Savin a venit cu o cutie cu bomboane și un microfon cadou: Reginei îi trebuie ceva frumos! Ea le-a dat câte o sticlă de lichior de plante și o carte numită O istorie a României.
În centru, s-a făcut aglomerație. Pe ușa din față a urcat cineva care a făcut-o să tremure Pavel, bărbatul vieții ei, cu saxofonul. N-a reușit să plătească bilet, avea instrumentul în mână. Lenuța, părăsindu-și obiceiul, a strigat fără microfon: Biletele, vă rog! Avem cameră video! A fugit spre spate, parcă să scape de emoție. Atunci, în tot autobuzul s-a auzit melodia de pe saxofonul lui Pavel: Ninge iar, ninge iar…, și regina autobuzului și-a regăsit, doar pentru o clipă, tronul din inima ei.
