– Mamă, te rog să nu te sperii, dar de la Anul Nou s-ar putea să avem niște probleme… de ordin material, să zicem. Dar nu-ți fă griji, nu murim de foame.
– Fata mea, nu mă ține-n suspans, știi că nu-mi place să omiți esențialul.
– Știu, măicuță. Pe scurt, mi-am dat demisia. Gata.
– Cum așa? De bunăvoie, sau te-au dat afară?
– De bunăvoie. Îmi place mie să hotărăsc totul singură.
– Așchia nu sare departe de trunchi. Îmi și imaginez ce-ar fi zis taică-tu dacă ar mai fi trăit.
– Mamă, uite, privește ce frumoși sunt mugurii albi pe ramurile din fața geamului nostru Iar tata ar fi zis că nu haina îl face pe om.
– Eram atât de mândră de tine, fata mea, te lăudam la toate cunoscutele: poziție, salariu, șefă peste cultura orașului! Apăreai la televizor, lumea te privea ca pe o regină, te asculta, te respecta. Frumoasă, zveltă, elegantă.
– Hai, mamă, nu te necăji, frumusețea asta rămâne cu mine, nu plec nicăieri.
– Totuși, povestește-mi, ce s-a întâmplat de ai luat decizia asta așa bruscă? Stai jos, la geam te trage curentu’.
– Vezi tu, mamă, avem viziuni diferite despre viață, eu și șefii mei. Pentru ei contează doar raportările la timp, vorbesc despre oameni doar din tribună. Eu nu vreau așa. Cum zic la divorțuri, “incompatibilitate de caracter”.
– Fata mea, la orice serviciu contează rapoartele. De sărbători nu mergi nici la evenimentele tale de iarnă?
– Ba merg! Cu colegii am muncit la pregătiri. Doar că voi fi în rândul spectatorilor. Ironic, nu?
– Serios? Șefa culturii orașului se va plimba printre brazi la sărbătoarea de Crăciun? Să mă iei și pe mine. Să nu fiu singură…
– Ai uitat de câte ori ai împodobit bradul la grădiniță? Pentru fiecare grupă, pentru copiii angajaților, pentru angajați, pentru filiale
– Și la Centrul de plasament am făcut! Da, Lenuța, și noi aveam rapoarte câți copii au participat la activități culturale! Dar să știi că la bradul pe care îl faci în Parcul Central de Crăciun mă duc și eu, să văd ce-ați pus la cale. Organizezi tot timpul evenimente de familie, dar tu ești tot singură. Şi fără serviciu. Lenuţa, tu știi că faci 40 de ani! Tot după Pavel oftezi? Pavel Întâiul! N-a plecat, nu s-a dus la Viena nici până azi! Îl tot visa pe scena Operei! Eh, lăutar cu saxofon…
– Saxofonist, mamă… Instrumentul l-a inventat Adolphe Sax, belgianul. Aproape două sute de ani de atunci.
– Să-mi spui tu mie, care-s conducătoare la grădiniță? Ascultă, Lenuțo, eu pe saxofonistul tău nu l-am putut ierta. Ți-a întunecat mințile atâția ani, n-ai mai privit alt bărbat. Îmbătrânești, fata mea. Regină fără tron! Nevestită și tot mai singură… Ce-ar mai fi zis tata?
– Mama, tata ar fi zis că femeia e ca vinul cu cât mai vechi, cu atât mai prețuită. Nu mai plânge… Va fi bine!
– Da, tata a iubit femeile…
– Dar pe tine cel mai mult, până la ultima clipă, ți-a ținut mâna în palmă… Știi bine, l-am văzut la spital
– Știu, Lenuţă, îmi pare rău că nu i-am zis mai des cât îl iubesc… Parcă era de la sine.
– Tata i-a simțit mereu dragostea ta. Când îi cântai, te sorbea cu privirea.
Mama a început să cânte, ștergându-şi ochii:
Ninge lin şi peste tot / Parcă iarăşi timpul stă…
Mamă, e piesa mea de suflet. Mereu speram să ningă de ziua mea, în aprilie, să-mi cânte cineva astfel
– Fata mea, ce ai să faci acum, cu atâta potențial? Unde vrei să mergi?
– Mă fac controlor la autobuz, mamă.
– Glumești! Poate vorbești cu Nina de la 4. Blocul 36, are pile la Direcția Fiscală, Justiție… ai putea găsi ceva.
– Nu glumesc. Chiar m-am hotărât controlor de bilete. Tu mergi cu autobuzul prin oraş?
– Rareori, dar da.
– Cum ţi se par controlorii?
– Sincer? Vai de ei. Parcă-s din alt film. Zece haine una peste alta, șlapi peste șosete şi urlă cât îi ţin plămânii Urcați la mijloc! Plătiți la controlor!. Nicio urmă de cultură…
– Ți-a ieșit de minune: Plătiți la controlor! Chiar ca ei! Ţii minte când tata a venit beat de la serviciu şi ne-a spus bancul cu autobuzul? Sărbătoreau darea în folosință a unui bloc nou. L-au adus acasă vesel, tu nu-l mai văzuseși niciodată așa. Bancul era cu autobuzul, l-am ținut minte.
– Hmm, nu mai ştiu, Lenuţo… Care banc?
– Urcă un bărbat beat în autobuz, abia de se ține. Vine controlorul, îi spune sever: “Domnule, plătiți biletul!. El, ridicând două degete: “Ou, pentru bilet!”
– Of, Lenuțo, ce aș mai vrea să-l am pe tata cu noi, să-l servesc cu vin, să spunem bancuri…
– Mamă, el e cu noi mereu! Tot timpul aud vocea lui în capul meu: Fetelor, totul e în mintea voastră. Schimbați discul și viața va cânta serenadă, baladă sau ce melodie vreți, la alegere!
– Lenuță, de ce nu i-ai schimbat “discul” lui Pavel? Tot nemulțumit rămânea că tu ești regină și el menestrel de curte! Ca în filmul “Toate femeile orașului plâng”. Dar acolo e Happy End… Lasă. Fata mea, serios acum, unde lucrezi?
– Încep de săptămâna viitoare controlor pe autobuz. După Revelion.
– Nu se poate! Ai fost mereu o fire cu capul în nori, creativă, dar să ajungi controlor?! Toată lumea te cunoaşte! Ce-ar zice tata?
– Chiar urmăresc sfatul lui. Ții minte ce mi-a scris la 18 ani pe felicitare? Repet zilnic ca o mantră: Nimeni nu poate hotărî în locul tău. Ia-ți viața în propriile mâini. Altfel vei trăi absentă, tot timpul în altă parte.
– Să fii controlor în autobuz e răspunsul la această chemare?
– E un răspuns pentru mine însămi, mamă! Șeful cel mare de la Cultură mi-a zis să dau jos coroana, că m-am desprins de oameni, că nu mai cunosc viața reală, că nu merg cu troleul! Am mers, de două săptămâni – cu microbuze și troleibuz. M-am întâlnit cu viața…
– Of, fată, ai avut așa posturi, să ajungi controlor pe autobuz…
– Sunt hotărâtă să aduc cultură și-n transportul public.
Mama și-a frecat tâmplele și s-a întins pe canapea.
– M-ai răpus, Lenuță, cu vestea ta ca un trăsnet de An Nou.
– Un mare savant spunea că dacă Dumnezeu nu ne-ar “culca la podea”, n-am avea timp să privim cerul. Ia uite afară, soare de iarnă, copiii hrănesc păsărelele la căsuță, ninge…
Am fredonat: Ninge lin și peste tot… Parcă iarăși timpul stă…
– Lenuța noastră nebună! Salariul de controlor e cam de cinci ori mai mic ca al tău de la Cultură! Mă faci să accept sprijinul lui nea Vasile de la doi. Of…
– Mamă, e om de toată isprava. Colonel în rezervă. Văduv. Responsabil, darnic. N-o să-i țină nimeni locul lui tata, dar să știi că tata e cu noi în inimă. Zece ani fără el…
– Nu despre mine vorbim! Ție o să-ți fie groaznic de plictisitor ca controlor… Deloc creativ. Totuși, tata spunea mereu că oriunde ai lucra, găsești tu ceva deosebit… Poate ieși în vacanță la Iași, la munte? Sigur primești ceva bani pentru concediul neprimit. Mai gândește-te la viață, la relaxare.
– Hai mai bine să mergem două zile la Balcic, mama, din compensația mea.
Telefonul mi-a sunat. Mama a ascultat cum răspundeam:
– Da, pe 4 ianuarie vin la traseu. Da, dosarul meu e la resurse umane. Mulțumesc!
– Mamă, gata! Nu mai merg la Iași, nici la Balcic am traseu de muncă!
******
Autobuzul 7 și-a încheiat prima cursă la capătul estic al orașului. Era mereu plin. Capăt de linie.
– Domnule Dumitru, pot folosi microfonul? Ca un mic ghid, așa…
– iar cu ideile tale, Lenuța? Ai decorat busul cu beteală și globuri, afișele colorate, citate motivaționale în văzul tuturor… Uite, azi ce-ai scris acolo?
– E mare lucru să fii pe drumul pe care ți-l alegi!
– Interesant, domnișoară controlor. Mi-a prins bine partenera nouă, la vârsta mea. Dar pe Ion, colegul meu, încă îl sperii cu originalitatea ta! Când i-ai dăruit mapa nouă cu stema țării, n-a știut cum să reacționeze. A aruncat-o pe cea veche și și-a comandat două tricouri tricolore de pe net! O fi de la bașca voastră de la Cultură, nu știu. Și uniforma, și ochelarii, totul ca la carte. Ion zicea că te-a văzut la televizor… Poate-oi fi vreo artistă! Dar cel mai tare a fost când ai pus, sub numele noastre, citate personale. Ne-ai făcut Aristotel. Pentru încă o dată.
***
– Dumitru, chiar sunteți filosofi! Știți să glumiți cu tâlc.
Am recitat două din Citatele zilei:
– Vorbiți la telefon ori încet, ori interesant! șofer, Dumitru Sidor.
– Dacă nu cedezi loc bătrânei, îl cedez eu! șofer, Ion Bătrânu.
Adevărată filosofie a autobuzului, ce să mai!
– Dar noi, Lenuțo, te cităm pe tine! Cum zici: Totul e în mintea noastră. Schimbați discul, și viața vă va cânta!.
– Dumitru, nu-s cuvintele mele. Tata așa zicea.
– Dumnezeu să-l ierte! Ce-a avut tata de lucru?
– Inginer constructor, până la un accident. A murit pe brațul mamei, la spital.
– Iartă-mă, fată… Dar mama, trăiește?
– Trăiește. Încă-i educator muzical la grădiniță. Dumitru, am vrut să propun să punem muzică în autobuz! Să vorbesc la microfon și să pornesc o melodie pentru atmosferă.
– Fară supărare, pasagerii au gusturi! Unii vor muzică, alții nu…
– Am verificat regulamentele, nu e interzis! Desigur, să fie pe plac și să inspire. Chiar Aristotel zicea: muzica dă culoare sufletului. O să aleg piese pe gustul tuturor, m-ai ajuta! Și la sărbători să fac anunțuri simpatice…
Autobuzul a pornit, iar la urcare, între est și centru, am dat anunț la microfon:
– Stimați pasageri, vă aflați pe cel mai lung traseu din oraș, plecat din cartierul Livada. Aer curat, spațiu verde În 15 stații, traversăm centrul Strada Luminată plină de ornamente și lumini iarna! Mergeți la târgul de Crăciun, la teatru, la muzeul etnografic o stație înainte de centru recomand să coborâți! Iar la Parcul Central, de pe strada Grădinii, vă așteaptă bradul de familie pe stil vechi! Drum bun și sărbători fericite!
Din spatele sălii, un tânăr a strigat batjocoritor: La cinematograful Patria ce film rulează? Fără ezitare, am răspuns: Pentru Patria schimbați la Centru pe linia 1, zece stații azi se rulează Bradul 15. Eu recomand Stella – trei săli, trei filme, și pentru copii, și pentru adulți!
Dumitru a zâmbit: Pe cuvânt, vin cu soția la bradul de familie! Auzi, se dau premii și vin fiert? Da, vă aștept! Să nu te oprești aici cu inițiativele!
I-am spus: Visez la muzică live, măcar la sărbători. Invit Formația Frumosu repertoriu folcloric. De ziua lui Eminescu, o să chem un chitarist recitator. Mai știu și-un lăutar de acordeon, de săptămâna viitoare la Carnival!
După tura de după-masă, am sunat-o pe mama:
– Mamă, pentru mine nu e sărbătoare de brad Lucrez dublu, lipsă de personal Mergeți voi cu nea Vasile, vă distrați amândoi. Să mă săruți, eu pornesc pe traseu!
Încet, obișnuiam pasagerii cu tururile mele prin istoria și cultura orașului. Într-o lună nu se mai mira nimeni. Din contră, aveam fani.
***
După trei luni, zvonul despre controlorul neobișnuit a ajuns la superiori.
– Doamna Lenuța, v-am chemat pentru că parcă nu steți la locul potrivit. Controlorul încasează bani, punct. Dar dumneavoastră introduceti dialog, cântece, am impresia că va ploua cu reclamații!
– Stimate domn Andrei, mă bucur de șansa să vă vorbesc despre calitatea transportului am colegi grozavi! Dumitru și Ion merită premii! Și eu încerc, pe lângă bilet, să ofer cultură. Să considerați că facem pionierat în transport: mini-excursii și recitaluri pentru călători.
Andrei, corpolent și stânjenit, m-a ascultat, s-a șters la frunte, și-a turnat o apă, a dat roată biroului și a spus:
– E drept că pe linia 7 încasările cresc, nu scad. Dar pe unii nu-i încântă nici muzica, nici gălăgia… Și cu muzică live, oameni buni… Nu-i trecut în regulament!
– Nici interzis, domnule director! În regulament scrie că asigurăm siguranță și confort și cultura face parte din confort!
– Dar alți controlori s-au plâns deja de dumneavoastră.
– Pe nimeni n-am apucat să cunosc! Muncesc dublu.
– Ei, doi din cei mai vechi au venit la inspecție. S-au plâns la resurse umane că nu umblați prin autobuz; doar anunțați la microfon și pozați ca regină lângă șofer! Sunteți controlor, nu ghid turistic.
Am fredonat Dacă încă nu-i târziu, controlorule oprește autobuzul…, dar nu m-am scuzat.
– Domnule director, regula spune că pasagerul trebuie să achite, nu controlorul să vâneze! Eu stau la ușa din față, toți trec pe la mine, plătesc cash sau card, în siguranță, că arătă și camera video… O mică fantezie, dar pentru siguranță! Camera video ar fi bună, să știți.
– Dar nu avem camere! Și totuși, nu mergeți niciodată prin autobuz?
– Când e nevoie, ajut bătrânii, mamele cu căruciorul, copilul cu lacrimi Nu trebuie să merg mai des, vin oamenii la mine! Unii curioși vin să vadă “regina” și până la urmă plătesc biletul. Apropó, domnule director, vă place orașul nostru? Poate vă invit la teatru, la comedia Divorț la masculin. De stare bună!
– Acum am ședință. Dar, dacă mă invitați la teatru, s-ar putea să vin
*********
Proiectul Regina de pe autobuz a prins rădăcini. Am prins și o mică primă de 8 Martie; i-am dăruit directorului două bilete la teatru, dar n-am reușit să merg eram la muncă. Zvonerii spuneau că am milioane de sponsori pe ascuns. Dar singurul filantrop era bătrânul Vasile de la 2, care o prețuia pe mama.
*****
28 aprilie, sâmbătă ziua mea. Mama mă rugase să-mi iau liber, dar am vrut să fiu printre oamenii dragi de pe traseu. Am ieșit la ora 6 dimineața, pe frig de februarie. Mergeam pe jos la autobază și mă gândeam cât de bine mă simt de când am lăsat toată funcția și banii. Deodată, am văzut zburând fulgi albi! Nu-mi venea să cred. Voiam zăpadă în aprilie de copil! Fulgii se topeau pe drum, dar aveau o magie aparte. Am urcat în autobuzul decorat special pentru mine cu fulgi tăiați din hârtie. Ion mi-a adus o cutie cu bomboane și un microfon nou: Regina noastră trebuie să aibă ce-i mai frumos!. Le-am dăruit un lichior și cartea Cetatea noastră.
Pasagerii erau puțini, doar la centru autobuzul s-a aglomerat. Deodată, a urcat în ușa din față el. Am simțit furnicături pe spate, inima bubuia… Era Pavel, sufletul vieții mele. Ținea saxofonul. N-a putut plăti imediat. Fără să folosesc microfonul, am strigat Plătiți la controlor! Avem cameră video! Mergeți la mijloc!. Am fugit spre spate, să-mi ascund emoțiile. Și atunci… muzica s-a așternut în autobuz: saxofon romantic, partitura lui Enescu Ninge, ninge….
***
Scriu aici, la sfârșit de zi, urmând exemplul tatălui meu care ținea jurnal: O iubire și o vocație nu pier niciodată, ci doar te găsesc unde nici nu te aștepți chiar și într-un autobuz. Prețuiesc simplitatea și bucuria oamenilor, mai mult ca orice salariu. Și azi, regina fără tron, am înțeles că drumul îl aleg eu: iar dacă îl presari cu puțină dăruire, fiecare poate simți că viața e și baladă, și colind, și glumă bună, la o stație distanță.
