Mamă, te rog să nu te îngrijorezi, dar de la începutul anului s-ar putea să întâmpinăm ceva dificultăți să zicem, de ordin material. Dar eu cred că nu murim de foame.
Fata mea, nu mă ține pe jar, tu știi că nu am răbdare la introduceri.
Știu, mămică. Scurt: mi-am dat demisia de la serviciu. Asta e.
Cum? Ai plecat tu sau te-au dat afară?
Am plecat eu. Eu îmi iau hotărârile singură.
Știu, ești toată după tată-tău. Îmi închipui ce-ar fi zis acum dacă era încă printre noi.
Mamă, privește, ce minunăți de mugurari stau în copacul de vizavi de geam Tată ar fi zis că omul sfințește locul.
Eu eram atât de mândră de tine, fata mea, te lăudam la toată lumea pentru funcția ta, salariul tău, prestigiul tău. Șefa culturii din tot orașul. Te vedeau la televizor mereu. Lumea te privea ca pe-o regină, te asculta, te respecta. Ești frumoasă, zveltă și elegantă.
Mamă, nu plânge. Frumusețea nu pleacă nicăieri, o am cu mine.
Măcar povestește-mi, ce s-a întâmplat de fapt? Ce decizie asta din senin? Hai lasă geamul, trage scaunul lângă mine.
Uite, mamă, am alte viziuni decât șefii mei. Ei, doar să-și facă rapoartele la timp, de oameni își amintesc doar pe scenă. Eu nu pot așa. Ca la divorț: nu ne-am potrivit la caracter.
Oricum, la orice loc de muncă șefului îi trebuie rapoarte și cifre. Și-acum ce faci? Nici la evenimentele tale de iarnă nu mai mergi?
Ba da, mămică. Ne-am pregătit toți împreună. Mă duc ca spectator, o să fie amuzant.
Da ce să mai Șefa culturii stă ca lumea la brad doar să se uite. Mă iei cu tine? Să nu mă simt singură.
Credeam că te-ai săturat demult de serbările cu brad la grădiniță: pentru fiecare grupă, pentru copiii angajaților, pentru angajați, pentru filiala grădiniței
Ai uitat de cel pentru casa de copii. Da, Lenuța mea, și noi avem indicatorii noștri: câți copii participă la acțiuni culturale. Observă, Lenuța, culturale! Dar la bradul vostru din Parcul Central aș veni cu drag, să văd ce-ați mai născocit. Organizezi sărbători pentru familii, dar tu fără familie. Și-acum fără serviciu. Lenuța! Faci 40 de ani curând! Tot la Pavel tânjești? Pavel Întâiul! Tocmai ultimul! N-a plecat niciodată din Chișinău. Avea vis la Viena, vis să cânte la Operă! Să mai zicem că era mare saxofonist!
Saxofonist, mamă. Adolf Sax, maestru belgian, l-a inventat acu vreo două sute de ani.
Da tu, mie, unui dirijor, îmi ții lecții? Eh, Lenuța! Pe saxofonistul tău nu-l pot ierta, ți-a încurcat mințile, nu mai la nimeni nu te gândești, n-ai pe nimeni lângă tine de atâția ani. Îmbătrânești, Lenuța, regina mea mama își șterge lacrima de pe obraz. Regină fără tron! Regina bătrână și necăsătorită! Ce-ar zice tatăl tău?
Tata, mamă, ar zice că femeia e ca vinul cu cât e mai veche, cu atât mai nobilă. Și nu mai plânge. O să fie totul bine.
Da, îi plăceau lui tata femeile.
Dar pe tine, mamă, te-a iubit mai mult decât viața. Ți-a ținut mâna până la ultima clipă. A mângâiat fiecare deget, am văzut în spital atunci
Știu, Lenuca mea Îmi pare rău că nu i-am zis destul cât îl iubesc. Parcă era de la sine înțeles.
Mamă, tata a simțit întotdeauna iubirea ta, iar când îi cântai, nu-și lua ochii de la tine.
Mama începe să cânte, dând lacrimile deoparte:
Ninge iar, ninge iar, Și totul stă pe loc Sub ninsoarea asta albă, Eu aș vrea să spun ceva Omul meu cel mai drag, Uită-te la mine acum, sincer, E curat ca gândul tăcut, Pe care aș vrea să-l spun
Mamă, cântecul ăsta mă răscolește de fiecare dată Mi-aș dori ca de ziua mea, la sfârșit de aprilie, să ningă așa ca-n copilărie, și cineva să-mi cânte așa
Fata mea, și cu munca ta ce faci? Ai un potențial uriaș! Unde o să te duci?
O să mă fac taxatoare la autobus, mamă.
Eh, lasă glumele! Poate vorbești cu Nina de la treișase, are pile peste tot la primărie, la fisc, la justiție, la ANL
Mamă, nu glumesc. Chiar vreau să mă fac taxatoare. Tu te urci în autobuze?
Nu des, dar se mai întâmplă.
Și ce părere ai de taxatoare?
Hmmm, nu-i mare lucru! Nici elegante, nici maniere! Se îmbracă de nu le mai știi forma, cu șlapi peste ciorapi lână și țipă cât pot: Biletele la control! Haideți, înainte pe scară! și tot așa. Interesantă meserie.
Fix ca taxatoarele: Biletele la control! Ai folosit intonația perfectă. Mamă, îți amintești când tata a venit o dată acasă afumat și ne-a spus bancul cu taxatoarea și călătorul beat? Nu și-a permis alcool niciodată, atunci sărbătoreau inaugurarea unui bloc nou. L-au adus acasă vesel. Tu ai zis că nu l-ai văzut niciodată atât de amuzant. Ții minte, mămică?
Nu mai știu bancul, Lenuca.
Urcă un bărbat amețit în autobuz, se clatină, se ține greu de bară. Vine taxatoarea: Domnu, biletul! El, cu degetele, arată un păhărel și solem spus: Ah, pentru drum!
Eh, Lenuța, ce-aș da să-l pot avea iar pe tata acasă
Mamă, el e mereu cu noi! Îi aud vocea și-i repet mereu cuvintele: Totul, fetelor, se petrece întâi în minte. Schimbați discul și viața vă va cânta nu recviem, ci serenadă, romanță, ce vreți voi!
Lenuța, de ce nu i-ai schimbat discul lui Pavel? Era numai cu capul la ideea că tu ești regină, el muzicant de curte Ca Gogu din Toamna bobocilor. Dar măcar filmul avea happy-end Dar să trecem peste. Hai, Lenuța, spune-mi serios, ce vrei să faci acum?
Taxatoare la autobus, mamă. Imediat după sărbători încep ruta.
Nu, Lenuța, nu se poate așa ceva. Ai fost mereu specială, dar chiar așa ceva? Taxatoare! Pe tine te știe tot orașul, ai fost imaginea televiziunii locale, și acum taxatoare! Ce-ar fi zis tata acum?!
Chiar urmez vorbele lui tata. Îți amintești ce a scris în felicitarea mea la 18 ani? Cuvintele astea le port ca o mantră: Amintește-ți: nimeni nu poate decide pentru tine. Tu singură îți iei viața-n mâini. Altfel, viața bate la ușă și tu ești plecată, cu gândul în altă parte!
Și tu, fata mea, vei fi cu gândul călătorind cu autobuzul, nu? Ce e ăsta, protest social?
Da, o să fiu în autobus. E un pariu cu mine însămi! Șeful mi-a zis să las coroana jos, că mi-am luat-o-n cap, am uitat de lume, că n-am mai văzut viața reală demult! De fapt, el a uitat că șoferul meu a avut piciorul rupt la sfârșit de an și, două săptămâni, am mers cu microbuze și troleibuze. Am văzut destul realitatea!
Doamne, tu ai condus cultura orașului nostru! Acum la taxatoare?!
O să-i educ pe pasageri și pe colegii de transport în spiritul culturii.
Mama se ridică de la masă și se așază pe canapea, masându-și tâmplele.
Da, m-ai pus la pământ cu vestea asta de Anul Nou. Un șoc cultural!
Un mare savant spunea: dacă Dumnezeu nu ne-ar dărâma din când în când, n-am avea timp să privim cerul. Mamă, uite pe geam: soarele iernii, copiii hrănesc păsările cu semințe, ninge ușor
Lenuța începe să cânte Ninge iar, ninge iar și totu-n jur așteaptă ceva
Fata mea cea trăznită! Taxatoarea are salariu de cinci ori mai mic decât ai avut tu! Așa mă faci să accept ajutorul lui nea Vladimir, de la doi, cu pensia lui de colonel…
Mamă, e un om bun. Ofițer în rezervă. Văduv. Serios, responsabil și foarte generos. Știu, știu, că nimeni nu-l poate egala pe tata. Nici nu trebuie. Tata e în inima noastră mereu. Dar, mamă… sunt zece ani de când nu-l mai avem..
Olga! Nu-i vorba de mine, ci de tine! O să te plictisești îngrozitor la autobuz Nicio scânteie creativă! Deși tata zicea: tu, și ca măturător dacă ai fi, tot ceva ai inventa Ai putea merge o săptămână la Constanța să-ți clarifici gândurile, poate primești și o compensație bună
Hai mai bine să mergem amândouă la Vatra Dornei din compensația mea, mamă?
Lenuței îi sună telefonul. Mama tresare, ascultă. Fata răspunde calm: Da, pe patru ianuarie mă prezint pe linie. Documentele sunt deja la personal. Mulțumesc.
Mamă, iartă-mă, nici Constanța, nici Dorna!
*****
Autobuzul 7 ajunge prima dată la capătul estic al orașului. Linia e mereu plină. Stația finală.
Nenea Mitică! Pot să folosesc microfonul? Ca un ghid veritabil, aproape.
Ai mai inventat ceva, puicuță? Autobuzul l-ai decorat ca de sărbători cu beteală și globuri. Anunțurile de la mine le-ai colorat. Ziua are astăzi vreo maximă pentru pasageri?
Maxime, nenea Mitică!
Așa, maxime.
E bine să mergi pe drum când l-ai ales tu însuți!
E interesant cu tine, doamna Olga. Noroc de tine la bătrânețe, taxatoare creativă. Să vezi că șoferul Savel s-a speriat de-a binelea de tine. A făcut ochii mari când i-ai dat mapa cu tricolorul pentru documente, să-și țină hârtiile la loc de cinste. A gonit mapa veche și-a zis că începe o eră nouă. Și a pus nevasta să-i comande două tricouri de pe net cu drapelul național să le poarte la volan. Noi ducem pasageri, nu oricine. Extraordinar ești, doamna Olga. Până și hainele tale sunt de parcă-s uniforme. Savel zice că te-a văzut la televizor. Eu tot îi spun: E artistă! Savel a rămas fascinat că ai afișat lângă numele noastre maxime inventate de noi! Mă simt Aristotel!
***
Mitică! Chiar sunteți Aristotelii noștri locali! Cine s-ar fi gândit.
Olga, relaxată lângă șofer, citește cu voce caldă două tablițe din salon, Maxime de la șoferii noștri:
Vorbiți la telefon ori în șoaptă, ori cu haz! șofer Mitică Sidor.
Dacă nu-i dai bătrânei locul, o fac eu! șofer Ilie Savin.
Ce filozofie pe viață! concluzionează Olga.
Dar noi, doamna Olga, am început să te cităm! Să trecem la per tu? Cum zici tu: Cerul e în mintea noastră. Schimbați discul și viața sună ca o veselie.
Nu-i replica mea. Tata zicea așa.
Dar îl zici la trecut?
A murit. Era constructor șef, a ridicat blocuri, școli. Accident de șantier, n-au mai putut să-l salveze.
Iartă-mă Asta-i soarta. Mama încă trăiește?
Trăiește, la grădiniță, dirijoare la educație muzicală. Vreau să propun să punem și muzică în autobuz. Anunț întâi la microfon și dăm drumul la ceva frumos pentru pasageri.
Nu știu, puișor… unora nu le place zgomotul.
Am citit reglementările, nu e interzisă muzica, nici volumul nu-i trecut la interdicții. Ideea este ca muzica să fie plăcută, nu deranjantă, să creeze stare. Aristotel spunea demult că muzica influențează sufletul, îl liniștește sau îl animă. Aleg eu playlistul. Și o să anunț la microfon ce evenimente, ce locuri frumoase pot vizita oamenii, nu la ore de vârf, să nu deranjez pe nimeni. Pot folosi microfonul?
Autobuzul pornește. Călătorii de la capătul orașului urcă, plătesc și ocupă locuri libere, pornesc către centru Olga ia microfonul:
Stimați pasageri! Mergem pe cea mai lungă linie din oraș, plecăm din cartierul Valea Florilor. E aici cel mai curat aer, lumea vine din centru să se relaxeze. Centrul apare peste 15 opriri Stația Strada Luminii. Iarna e plină de lumină curată, zăpadă, ghirlande. Avem un oraș minunat, cu atâtea evenimente de Crăciun: târg de iarnă, spectacole pentru copii la teatrul de păpuși coborâți cu una înainte de centru. Musafirilor le recomandăm Complexul Etnografic la stația Satului. Vă invităm la bradul familiei în Parcul Central pe strada Livezilor! Veți vedea că merită! Călătorie plăcută și sărbători cu rost!
Un tânăr din autobuz râde: Și ce rulează la Cinema Luceafărul?. Olga răspunde prompt: Din păcate, cu 7 nu ajungeți la Luceafărul. Vă schimbați la Centru cu 1, zece stații. Azi e comedia Bradul 15. Dar mai bine mergeți la Stela, chiar la noi pe traseu trei săli, trei filme, inclusiv Bradul 15, basm cu Harap Alb și o comedie romantică.
Șoferul îi șoptește: Venim sigur la bradul familiei din parc! E pe bune cu ciocolată caldă și tombolă?. Olga zâmbește: Da, adevărat. Mitică suspină: Simt că nu te oprești aici, Olga. Mai inventezi ceva. Într-adevăr, Olga visează la muzică live în autobuz de sărbători un trio folcloric de Crăciun, un chitarist bun de Ziua lui Eminescu, un băiat cu acordeon la Mărțișor. Îi spune mamei la telefon: Mamă, nu vin la brad, lucrez două ture. Mergeți tu cu nea Vladimir, sigur o să-ți placă! Vă pup, plecăm pe traseu.
În următoarea tură, Olga tot povestește la microfon despre ce se întâmplă prin oraș, invită la teatru sau la târg. Era politicoasă, discretă, convingătoare. După o lună, obișnuiții liniei 7 nu se mai mirau, povesteau tuturor că au taxatoare originală.
***
După trei luni, vestea despre taxatoarea cu suflet de regină ajunge la conducere.
Doamna Olga, rostește sec directorul regiei, Andrei Dumitrescu. V-am chemat să lămurim ceva. Aveți alte activități în afară de bilete: vorbiți cu pasagerii, cântați, dați anunțuri? N-avem reclamații, dar s-ar putea să apară.
Domnule director, mă bucur să pot discuta cu dvs. personal despre calitatea serviciilor. Vreau să vă mulțumesc și pentru colegii dedicați domnul Mitică și domnul Savel, chiar merită răsplătiți. Faptul că eu vorbesc la microfon și dezvolt cultura este tot un proiect inovator.
Directorul, masiv și rușinat, se șterge pe frunte, oftează, se agită.
Desigur, doamna Olga, încasările nu au scăzut, ba dimpotrivă. Dar lumea e diferită Unii nu suportă muzică sau să cânte cineva la drum!
Dar nu există interdicție, domn director! Regulamentul semnat chiar de dumneavoastră spune: Taxatorul asigură confortul și siguranța pasagerilor.
Da, dar deja alți taxatori se plâng de dvs.
Ei nu mă cunosc, lucrez două schimburi, n-avem timp de bârfe. Și, sincer, la noi pasagerii urcă prin față, unde domnesc, ies prin spate, plătesc la început sau dau de la unul la altul banii. Le cer la microfon să treacă cardul, nu au ce se teme, că avem și cameră video (mai și exagerez, să se simtă toți în regulă).
Dar n-avem camere deloc! Mințiți pe microfon?! Regina microbuzului!
Exagerez din pasiune. Dar ar fi util, să știți! În toată lumea sunt camere
Andrei Dumitrescu oftează.
Deci ați stat tot timpul pe tron?
Nu chiar. Mă ridic ajut să urce sau să coboare vreun bătrân, o mămică cu copil, dau șervețel unui copil plângăcios sau ajut la nevoie. Dar stau mai mult sus, că pasagerii sunt curioși cine e regina taxatoare. Însă fiecare călător, până la final, tot face rost de bilet. Îndrăznesc să vă întreb: iubiți orașul nostru? Mai trăiți demult aici? Despre dvs. nu știu nimic.
Am revenit de curând. Divorțat, m-am întors acasă S-au schimbat multe, nu mai recunosc orașul.
Poate împreună schimbăm mentalitatea, spunem oamenilor ce pot vedea aici. Eu sunt unul care arată direcția. V-aș recomanda piesa Divorț la masculin de la teatrul nostru, pentru moral!
Olga, nu mai pot discuta acum. Am ședință. Poate mă invitați la teatru, n-aș refuza.
***
Proiectul Regina-taxatoare merge înainte și în februarie, și în martie. Olga a primit și un premiu de 8 martie, iar ea i-a dat bilet la teatru directorului, de 23 februarie. N-a putut merge; lucra două schimburi. Faimoasa taxatoare-regină e povestită de toți, dar imitator nu găsește. Majoritatea colegilor dau din mână, o consideră dusă cu capul: Să mai și inventezi ceva la salariul ăsta e nebunie curată!. Răspândesc zvonuri că are sponsor, dar nimeni nu știe că singura susținere a fost colonelul Vladimir de la doi, care o aprecia pe Lenuța cu drag.
***
28 aprilie. Sâmbată. Ziua de naștere a Olgăi. Mama i-a propus liber. Olga a preferat să fie pe traseu, unde să-i felicite toți pasagerii obișnuiți. Dimineața, Lenuța merge pe jos spre autogară, chiar dacă e frig ca iarna. Îi place, de acum, melodia vieții după ce-a lăsat slujba de șefă. Și, totuși, deodată vede fulgi albi de nea! Din cer, în aprilie! Un vis din copilărie. Fulgi care se topesc repede, dar zborul lor are ceva magic. Intră voioasă în autobuzul decorat special cu fulgi de hârtie albi. Savel, în tura lui, îi dă de la el și de la Mitică o cutie cu bomboane și un microfon nou: La regina noastră, totul trebuie să fie frumos! Ea le oferă câte o sticlă de bălțăm și o carte Basarabia mea.
E sâmbătă și-n autobuz e puțină lume. În centru, pe ușă urcă un pasager de la care Lenuța simte că e gata să leșine de emoție. El, Pavel, unica ei iubire, cu saxofonul la subraț. Pentru că ține cutia cu instrumentul, nu poate să plătească biletul. De emoție, pentru prima dată, Lenuța lasă microfonul și, cât poate de tare, strigă: Dați banii pentru bilet! În autobuz e cameră video! Mergeți în spate! Sare de pe scaun, încercând parcă să fugă de sentimente. Și dintr-o dată, aude muzică adevărată. Saxofonul lui Pavel umple salonul și inima reginei cu melodia Ninge iar, ninge iar.
