Tamara Ion, apucată de gândurile ei și treburile de vară, a aflat că soțul ei are o relație cu vecina de la vilă chiar când s-a dus să ceară niște sare pentru murat castraveți.
Ușa a deschis-o Vasile. Soțul ei. În boxeri și maiou, exact așa cum îl lăsase dimineața.
Vasi? a reușit doar să șoptească Tamara.
Bărbatul s-a făcut palid, apoi roșu ca focul, apoi iar s-a albit la față.
Tami… lasă-mă să-ți explic…
De după el a apărut Claudia, vecina rămasă văduvă de vreo douăzeci de ani. Era în halat, pus pe repede-înainte, direct pe pielea goală.
Vasile, cine-i la ușă? s-a auzit vocea ei și a dat nas în nas cu Tamara. Aoleu…
Au rămas trei pe loc, privind unul la altul ca niște statui prinse în faptă. Tamara s-a întors și a ieșit grăbită, aproape fugind spre poartă.
Tami! Stai! Vasile a rupt-o la fugă după ea, uitând complet în ce ținută era.
Toată strada cu cele douăsprezece parcele de la vilă s-a umplut de curioși.
Vasile Ion, om respectat, președinte de asociație, alergând în chiloți după soția lui.
Uite spectacolul, a râs vecinul, Mihai.
Tamara a intrat val-vârtej în casă și a încuiat ușa pe dinăuntru. Vasile bătea disperați în ușă.
Tami, deschide! Lasă-mă să-ți explic!
De câți ani? a strigat ea printre lacrimi.
Ce anume?
De câți ani merge treaba asta între voi?
S-a lăsat tăcerea. După o secundă, Vasile a rostit încet:
Optsprezece.
Tamara s-a lăsat jos, cu spatele pe ușă. Optsprezece ani. Fix atâția câți are fiul lor cel mic, Sergiu.
Poarta s-a deschis și Claudia a intrat în curte. Acum era aranjată, îmbrăcată ca o doamnă.
Tamara, hai afară. Avem de vorbit.
Ieși, scorpie!
Tami, hai să nu facem tămbălău. Suntem oameni mari.
Tamara și-a adunat lacrimile și a ieșit. S-a așezat pe treptele casei. Claudia s-a pus lângă ea, iar Vasile trăgea de timp pe lângă ei.
Optsprezece ani, a zis Tamara, cu glasul rupt. Cum?
Îți amintești când te-a durut spatele și ai fost internată două luni?
Da, își amintea. Operație, recuperare lungă. Vasile i-a stricat atunci toți castraveții, roșiile s-au stricat în grădină. Se mira cum a rezistat bărbatul fără ea.
L-am ajutat, a continuat Claudia. Cu grădina, cu gătitul. Și…
Și s-a întâmplat, a mârâit Vasile.
Optsprezece ani! Tamara s-a ridicat. Optsprezece ani m-ați luat de proastă!
Nimeni nu te-a considerat proastă, Claudia s-a ridicat și ea. Tu ai avut viața ta, noi a noastră.
A voastră? Dar e soțul meu! Tatăl copiilor!
Și ce dacă? Doar n-a încetat să fie soț sau tată. N-a lipsit mâncarea, vila-i îngrijită…
Tamara s-a răstit, dar Vasile i-a prins mâna.
Tami, nu face…
Nu mă atinge!
S-a smuls și a intrat iar în casă. Pe stradă era deja adunătură de lume. Veștile zboară în satul de vile.
Gata spectacolul! a tunat Vasile. Duceți-vă la casele voastre!
Nimeni, însă, nu pleca. Discuțiile continuau. Ludmila de la parcela trei zicea tare:
Eu mereu am bănuit! I-am văzut împreună!
Bate câmpii, a mormăit bărbatul ei. Tu ești oarbă, femeie.
Orbul ești tu! Eu văd tot!
Seara, Tamara stătea pe verandă, iar Vasile se plimba ca leul în cușcă.
Spune ceva, Tami.
Ce să zic? Divorț?
Care divorț, Tami? Avem șaizeci de ani!
Și ce? După șaizeci nu se despart oamenii?
Tami, hai, nu mai fă pe copila. Patruzeci de ani am fost împreună!
Din care optsprezece cu Claudia.
Cu tine am trăit! Doar… din când în când mergeam la ea.
Din când în când?
Eh… de două ori pe săptămână.
Două pe săptămână timp de optsprezece ani nu e din când în când, Vasile. E ritm!
S-a așezat față în față cu ea.
Tami, să înțelegi: te iubesc. Dar Claudia… e altfel.
Mai bună?
Nu mai bună. Doar altfel. Cu tine am tot: casă, copii, griji. Cu ea mă rup de toate astea. Mă relaxez.
Asta vrei tu? Odihnă? Și eu vreau o pauză, dar eu pun castraveții la murat!
Tocmai! Tu mereu ești cu ceva de făcut: castraveți, roșii, dulcețuri! Eu aș vrea să stau uneori, să beau un pahar, să vorbesc.
Și cu mine nu poți vorbi?
Cu tine doar de copii, nepoți, grădină. Cu ea vorbim despre viață, cărți.
Ea citește? s-a mirat Tamara.
Claudia era totuși femeie simplă de la țară.
Citește. Și poezii știe. Clasicii, îi place.
Lui Tamara aproape că-i venea să râdă. Vasile și poeziile.
Și-acum?
Nu știu. Tu să hotărăști.
Eu? Dar tu?
Eu… Tami, am șaizeci și doi de ani. Ce decizii? Trebuie să trăim liniștit restul vieții, atât.
Cu cine? Cu mine sau cu ea?
Vasile tăcea. Apoi a mormăit:
Dar poate cu amândouă?
Tamara a apucat primul borcan de castraveți. L-a aruncat după el. A ratat. Sticla s-a spart în perete.
Ieși!
Vasile s-a dus. Unde altundeva decât la Claudia?
Noaptea Tamara n-a închis un ochi. Patruzeci de ani împreună, doi copii, nepoți. Vila clădită cu mâinile amândurora.
Și optsprezece ani de minciună.
De fapt… era minciună? El nu-i jurase credință. Doar trăia. Oarecum paralel. Cu una și cu alta.
Dimineața a venit Zina de la parcela cinci cu o prăjitură în mână.
Tamara, rezistă.
Mulțumesc.
Dacă e nevoie, bărbată-miu îl bate pe Vasile.
N-are rost. N-avem grădiniță, Zina.
Dar ce-ai să faci?
Nimic. Momentan.
Io l-aș fi dat afară! Trădătorul!
Zina, bărbată-tu nu merge la Ludmila de la parcela trei?
Zina s-a înroșit.
De unde până unde?
V-am văzut în zmeuriș.
Aia… nu-i ce crezi!
Dar ce-i?
Discutau de grădini!
În brațe?
Zina a ieșit trântind ușa.
Până la prânz a venit Mihai.
Doamnă Tamara, dacă vreți să vă ar? Să vă ajut cu ceva?
Nu, mulțumesc.
Să știți că Vasile mi-a zis să vă anunț: diseară vine să-și ia lucrurile.
Ce lucruri? Chiloții de casă?
Eh… Nu știu, eu doar transmit.
S-a învârtit pe loc, apoi a plecat.
Spre seară a apărut Vasile, cu capul resemnat.
Vin să-mi iau lucrurile.
Ia-le.
A intrat după ele în casă. Tamara după el.
Vasi, de ce tocmai Claudia? Ce are așa special?
S-a oprit.
Nu știu. Pur și simplu… cu ea e ușor.
Cu mine e greu?
Nu greu, dar tu știi mereu ce-i corect. Cum să pui castraveții la murat, când să plantezi cartofii, ce bani să dăm la nepoți. Ea nu știe. Mă întreabă.
Și te simți deștept?
Mai degrabă util.
Tamara a picat pe marginea patului.
Vasi, nici eu nu știu tot. Uite, nu știu cum să trăiesc după ce soțul meu are optsprezece ani amantă pe vecină.
Tami…
Nu știu cum să mă uit la copii. Ce să le spun nepoților despre ce s-a întâmplat.
Nu trebuie să le spui nimic!
Ba trebuie, Vasi. Să vezi, vine Alexandru mâine, cu nevasta și copilul. Ce să le bag în cap?
Zi-le că ne-am certat.
Vasile s-a așezat lângă ea.
Tami, hai să uităm ce s-a întâmplat, să încercăm s-o luăm de la capăt.
Cum adică?
Facem că nu s-a întâmplat nimic.
Da? Cu Claudia peste gard, tu cu ochii pe ea zilnic și ne prefacem?
Și ce altceva să facem?
Tamara s-a ridicat, a privit pe geam. Claudia uda castraveții în halatul acela vechi.
Știi ce? Stai unde vrei, dar explicați-le singur nepoților.
Tami!
Și castraveții îi pui tu la murat anul ăsta.
Eu nu știu cum!
Te-nvață Claudia. E femeie citită, a învățat ea poeziile, o să-nvețe și conservarea.
Vasile a plecat cu ligheanul de lucruri. Lumea din stradă iar aduna priviri.
Noaptea Tamara a auzit zgomote. Cineva cotrobăia prin grădină. A ieșit. Vasile, lângă solarii.
Ce faci?
Verific roșiile. Mâine e caniculă, trebuie aerisite.
Nu erai plecat?
Ba da, dar roșiile sunt munca mea, nu le las!
Și?
Și nu vreau să moară!
A deschis solarul și s-a cărat peste gard.
Dimineața a venit Alexandru cu soția și copilul.
Mamă, unde-i tata?
La vecina. Locuiește acolo.
Cum adică?
Tamara le-a spus adevărul, pe scurt.
Optsprezece ani?! Mamă, asta înseamnă…
Da, când s-a născut Serghie, ei deja…
Da.
Alexandru a mers la Claudia. Tamara a auzit țipete, apoi zgomot de poartă și băiatul s-a întors.
Tata zice că vă iubește pe amândouă.
A avut noroc, a râs Tamara.
Mamă, tu chiar nu-l înțelegi? Poate chiar vă iubește…
Alexandru, tu ai fi în stare să iubești două femei?
Eu? Nu. Dar nu-s tata. Tata e special.
Da, așa e.
Nepotul a apărut corcodel pe prispă.
Bunico, de ce stă bunicul la tanti Claudia?
O ajută la grădină, a răspuns Tamara.
Alexandru a izbucnit în râs.
Mamă, tu mereu ai replici!
Noaptea, iar zgomot. Tamara a ieșit Vasile uda straturile.
Ești sănătos la cap?
E secetă! Se usucă tot!
Du-te la noua ta familie, vezi acolo grădină!
Claudia are grădina ei! ASTA-i a mea!
Atunci ud-o!
Tamara a luat furtunul.
Hai, udă, că dacă stai singur, apucă-ne dimineața!
Au udat amândoi, în tăcere. S-au așezat apoi pe bancă.
Spune, Vasi, pe cine iubești mai mult?
Tami, te rog…
E o întrebare normală: pe cine?
Vasile s-a uitat în stele.
Pe amândouă. Dar diferit.
Cum așa?
Tu ești mâna mea dreaptă: obișnuită, sigură. Fără tine nu pot. Claudia e ca o sărbătoare. Rar, dar intens.
Vasi, dacă n-aș mai fi?
Uite, dă-i pace cu prostiile astea!
Dar dacă? O luai de nevastă pe Claudia?
Cred că nu.
De ce?
Pentru că ar deveni tot mână dreaptă și sărbătoare n-ar mai fi.
Deci ai vrea ambele?
Se pare că da.
Au stat amândoi privind cerul plin de stele deasupra satului.
Vasi, poate-mi fac și eu o sărbătoare…
Vasile a sărit ca ars.
Ce să faci?
Poate mă uit la Mihai, tot zicea că mă ajută…
Mihai?! Îl omor, să știi!
Ce să-i faci tu? Tu la Claudia, eu la Mihai. Suntem chit!
Nu-i la fel!
Cum nu-i?
Tami, tu nu ești așa!
De unde știi? Poate citesc și poezii.
Nu citești.
Încep.
Vasile s-a ridicat.
Tami, pe bune: tu ce vrei?
Ce putea să vrea? Să fie ca înainte? Nu va mai fi niciodată ca înainte.
Vreau liniște. Să pun murături, să cresc nepoți.
Și?
Și nimic. Fă ce vrei.
Adică?
Adică, dacă vrei la Claudia, du-te. Vrei aici, stai. Da nu mai minți.
Dacă vine Mihai la tine?
N-o să vină. Are pe Natașa de la parcela nouă.
De unde știi?!
Vasi, eu văd. Dar tac. Cum fac toate.
Dimineața, a venit Vasile cu câteva haine.
Tami, pot să revin?
În șopron e loc, umflă-ți salteaua și stai. Te descurci.
A lăsat săculețul, s-a dus să-și pună patul gonflabil.
Vecinii se uitau, se șușoteau. Claudia uda iar castraveții, de parcă nimic nu s-a întâmplat.
Alexandru a ieșit pe prispă.
Mamă, tata a venit acasă?
Umflă salteaua în șopron.
Ești sfântă! L-ai iertat?
Sunt prostuță, nu sfântă. La schimbări e prea târziu.
După o săptămână, Vasile s-a mutat iar în casă. După o lună, Tamara n-a mai băgat de seamă când pleca de două ori pe săptămână la vecină. După un an, nimeni n-a mai pomenit povestea pe strada vilelor.
Au apărut alte povești: Ludmila de la parcela trei a plecat la Petru de la parcela cinci, iar Zina s-a mutat la bărbatul Ludmilei.
Tamara punea iar castraveți la murat. Vasile ridica o seră nouă. Claudia citea o carte după gard.
Până la urmă, ce-i dragostea? Să trăiești patruzeci de ani, să crești copii, să faci o casă, un pom roditor.
Și să accepți că nimic nu e ideal. Nici măcar dragostea.
Mai ales dragostea.
