Sânziana, dar iarna e frig! Trebuie să încărcăm soba cu lemne, să aprindem focul! strigă mama.
Măi, tu ești din sat, în copilărie nu ai cunoscut altă viață. Bunicul și bunica au trăit toată viața la țară, fără griji. Vara, însă, e un vis: grădină, căpșuni, ciuperci din pădure. îi răspunde fata.
Gala abia se obișnuia cu viața de pensionară. Șaizeci de ani pe umeri, dintre ei treizeci și cinci în biroul de contabil la fabrica de textile. Acum putea să-și savureze ceaiul dimineața, să răsfoiască cărțile și să nu se grăbească nicăieri.
Primele luni ale pensiei le-a petrecut în liniște și odihnă. Se trezea când îi venea somnul, mânca încet la micul dejun, privea emisiunile la televizor.
Mergea la magazin în orele în care nu se făceau cozi. După patruzeci de ani de muncă, asta era un adevărat festin.
Într-o sâmbătă dimineață, telefonul a sunat:
Mamă, trebuie să vorbim. Serios, să vorbim. a zis o voce, tremurând.
Ce s-a întâmplat? s-a îngrijorat Gala. E totul bine cu Măria?
Cu fetița e bine. Vin să-ți povestesc. Nu-ți face griji! a continuat Sânziana, iar cuvintele acelea au adus și mai multă neliniște. Când copiii spun nu-ți face griji, înseamnă că există motive de îngrijorare.
După o oră, Sânziana stătea în bucătărie, mângâind burta rotunjită. Douăzeci și trei de luni, a doua copilă pe drum, și încă nu l-a luat pe Radu în căsătorie.
De patru ani locuiesc împreună, fetița Măria crește, dar actul de căsătorie nu pare să conteze pentru ei.
Mamă, avem o problemă cu chiria a început fiica, smigând degetul de la mâna ce ținea cana. Proprietara a crescut prețul. Abia ținem pasul cu ce plătim acum, iar ea cere încă două mii lei în plus.
Gala a încuviințat cu compasiune. Știa că tinerilor le este greu. Radu lucrează când și cum: astăzi încărcător, mâine curier, poimâine paznic. Sânziana e în concediu de maternitate, iar în curând va intra în al doilea.
Ne gândeam să ne mutăm, ca să plătească mai puțin a continuat fata , dar cu copilul nimeni nu vrea să renunțe.
Și ce plan aveți? a întrebat mama, anticipând o capcănă.
De aceea am venit a spus Sânziana, smigând mânșăul puloverului. Mamă, am putea să locuim la tine? Temporar, desigur. Până strângem bani, poate apoi luăm un credit ipotecar.
Gala a turnat ceai. Apartamentul cu două camere era deja strâmt, iar acum ar fi venit o familie întreagă, cu un copil și încă unul pe drum.
Sânziana, cum ne vom împărți? Am doar două camere, și-s mici.
Vom găsi un loc, mamă. Prioritatea e să economisim. Plătim 13.000 lei pe lună la chirie; într-un an se adună 150.000 lei! Acei bani ar putea fi depuși pentru avansul ipotecii.
Gala a imaginat scena: Radu, cu obiceiul său de a umbla prin apartament în șosete, vorbind tare la telefon. Măria, cu plânsul ei constant, jucăriile împrăștiate peste tot, desene animate la maxim. Sânziana, cu burtă înflorită, cerând atenție specială.
Unde va dormi Măria? a încercat mama să găsească un argument rațional.
În camera mare, punem un pătuț de copii. Tu vei sta în camera mică, cu canapea și televizor. Nu-ți trebuie mult spațiu a răspuns fiica.
Sânziana, tocmai m-am pensionat, vreau puțină liniște. Patruzeci de ani de muncă m-au obosit!
Sânziana a oftat, parcă mămica ar fi rostit ceva fără sens:
Mamă, de ce vrei liniște la șaizeci de ani? Ești încă tânără și sănătoasă. Bunicile de-al tău vârstă încă îngrijesc nepoții.
Aceste cuvinte au sunat ca o mustrare: alte bunici sunt utile, iar ea ar fi egoistă.
Și apoi a continuat Sânziana ai și o casă de vacanță. O căsuță frumoasă, pe care bunica o ține curată. Poți locui acolo. Aer curat, liniște, perfect pentru o pensionară.
La șezut? a întrebat Gala, necredincioasă.
Da. Casă solidă, cu grădină, roșii de crescut. Pentru sănătate, doctorii recomandă să petreci mult timp în aer liber la această vârstă.
Gala a simțit cum un fior rece i-a străbătut inima. Casa de la sat era la treizeci de kilometri de oraș, autobuzul mergea doar dimineața și seara.
Sânziana, iarna e rece acolo. Sobă cu lemne, trebuie să aduni lemne.
Mamă, tu ești din sat, în copilărie așa era tot. Bunicul și bunica au trăit toată viața la țară, fără alte griji. Vara, totuși, e o feerie: grădină, căpșuni, ciuperci din pădure.
Sânziana vorbea ca și cum ar fi oferit mamei un pachet de vacanță scumpă, nu un refugiu rural fără confort.
Dacă am nevoie de doctor? De farmacie? De magazin?
Nu vei merge zilnic la doctor. O dată pe lună, și e suficient! Iar cumpărăturile poți face în cantități mari, le pui în congelatorul mare pe care îl ai.
Și prietenii mei? Vecinii cu care am vorbit toată viața?
Telefonul vă ține conectați. Sau vin la căsuță, facem grătare, ne distrăm!
Gala asculta, fără să poată crede ce auzea. Fiica îi propunea să devină pensionarăreclusă, să elibereze apartamentul pentru familia ei, în timp ce se prefăcea că-i pasă de sănătatea mamei!
Cât timp vreți să rămâneți la mine?
Un an, poate un an și jumătate.
Un an sau un an și jumătate! Să locuiască toată familia în acel bloc cu două camere, sau să trăiască singură la căsuța de la sat.
Ce zice Radu despre toate astea?
El este de acord! a zis Sânziana, zâmbind. Spune că la căsuță vei fi mult mai bine decât în oraș, fără agitație, fără stres.
Poți citi cărți sau să te uiți la televizor. Radu chiar a propus să-ți pună o antenă satelitară, să ai mai multe canale.
Gala și-a imaginat pe Radu, generos, gândindu-se la binele ei, așezat pe canapeaua ei preferată, oferindu-i chiar și o antenă nouă.
Gândește-te și tu, mamă a continuat fiica , ce vei face singură în două camere? Nu aduci niciun folos. Noi ne vom descurca, vom economisi, ne vom ridica pe picioare.
Când doriți să vă mutați?
Poate mâine. Avem puține lucruri. Gazda e deja în căutarea noilor chiriași, ne va da la capăt de lună. Nu avem mult timp.
Gala a turnat alt ceai cu mâna tremurândă. Sânziana o privea, așteptând să vadă reacția mamei. În ochii ei se citea: Ce spui, mamă? O să refuzi ajutorul propriei tale fete și al copilului?
Sânziana, dacă relația dintre tine și Radu nu rezistă? Nu sunteți căsătoriți oficial.
Mamă, contează sau nu? Suntem împreună patru ani, copii noștri sunt comuni. Căsătoria nu schimbă nimic.
Dar dacă vă despărțiți?
Nu ne vom despărți a răspuns ferm Sânziana. Și, oricât ar fi, apartamentul rămâne al tău.
Voxul ei nu părea foarte convingător. Gala îl știa pe Radu de patru ani: nu era un bărbat stabil, apare la un loc și dispare la altul. Schimbă slujba la fiecare șase luni, iar prietenii și ei la fel. În ciuda asta, Sânziana era îndrăgostită de el ca de o fetiță, gata să facă orice pentru el.
Sânziana, eu abia am ieșit la pensie, vreau să mă odihnesc puțin pentru mine.
Mamă, ce înseamnă a trăi pentru tine? s-a revoltat fiica. E o datorie sfântă să susții copiii și nepoții!
Sânziana juca cu sentimentele mamei ca o actriță profesionistă. Gala simțea cum rezistența ei se lichează.
Dacă îți spun nu? Dacă nu pot să te primesc?
Sânziana a tăcut, apoi a oftat greu și a pus mâinile pe burtă:
Mamă, nu știu ce se va întâmpla atunci. Sincer, mi-ar fi foarte rău. Ar fi dureros să rămân fără sprijinul mamei în momentul de cumpănă.
În cuvintele ei se ascundea o amenințare subtilă: o rușine eternă, o ruptură, o despărțire de nepoți.
Gala a imaginat cum Sânziana ar povesti la cunoscuți: Închipuiți-vă, mama mea a refuzat să ajute fiica!
Și apoi, unde vom fi noi? a exclamat Sânziana, cu lacrimi în ochi. Cu doi copii, fără bani. Radu spune că poate ne mutăm la mama lui, dar are un apartament cu o cameră și nu ne tratează cu respect.
Gala știa bunica lui Radu: o femeie dură, fără milă. Sânziana nu ar rezista acolo.
Mamă, ajută-ne, te rog! Doar un an! Vom trăi liniștit, nu te vom deranja. Tu vei merge la căsuță, să te odihnești de agitația orașului.
Și o să trebuiască să merg des acolo?
Da, cum poți. Poate în weekend vii în oraș să cumperi, să te întâlnești cu prietenele. În timpul săptămânii, la căsuță liniște, pace, perfect pentru o persoană în vârstă!
Bine a zis în cele din urmă Gala, simțind cum se dă peste ea. Dar doar un an. Exact un an, nu mai mult! Și cu condiția să strângeți bani și să căutați alt loc.
Sânziana a îmbrățișat-o cu drag:
Mamă, îți mulțumesc din suflet! Ești cea mai bună! Vei vedea, totul va merge bine! Nu vom deranja, vom face toate treburi.
Și la căsuță o să merg când voi vrea a adăugat Gala. Aceasta e regula mea.
Desigur, mamă! Apartamentul tău, regulile tale. Suntem oaspeți, înțelegem.
Într-o săptămână s-au mutat. Radu a aranjat cu rapiditate lucrurile în dulap. Măria a alergat prin camere, explorând noul teritoriu. Sânziana dirija totul, arătând ce să pună unde.
Gala stătea în mijlocul acelei transformări, strângând bagajul pentru căsuța, simțindu-se exilată din propria casă.
Primele luni au fost un adevărat iad. Radu s-a adaptat repede. Punea televizorul la maxim, vorbea la telefon la orice oră. În frigider apăreau băuturile energizante, pe rafturi shakeuri proteice.
Sânziana se plângea de starea ei, cerea atenție specială. Uneori îi era prea cald, alteori prea frig, muzica o deranja. Măria plângea noaptea, jucăriile erau peste tot, desenele animate se repeteau din zor până în seară.
Gala venea în oraș o dată pe săptămână să ia medicamente și alimente, și se cutremura de ce se întâmpla. Apartamentul ei ordonat se transforma într-un hol de trecere.
În bucătărie se adunau vase nespălate, în baie se usucau lucruri de copii și șosete de la Radu. Canapeaua preferată era acoperită de pete de suc și firimituri de biscuiți.
Sânziana, nu facem ordine? a întrebat mama.
Mamă, când să o fac? a replicat fiica. Copilul e mic, nu pot. Radu lucrează toată ziua, are voie să se odihnească seara.
Pot să ajut, să vin în oraș.
Nu, nu, nu, mamă. Ne descurcăm noi. Va fi și un copil, apoi curățăm tot.
Apoi nu a venit niciodată. Gala spăla vasele, aspira, șterge praf, dar la fiecare întoarcere înapoi, haosul reîncepea.
La căsuță, femeia se simțea o străină. La treizeci de kilometri de civilizație, magazinul era la trei kilometri, autobuzul doar de două ori pe zi.
Vecinele oÎn cele din urmă, Gala a închis ușa căsuței, a tras drumul spre oraș și a lăsat în urmă ecoul visului, conștientă că, uneori, singura libertate adevărată se naște din acceptarea ceea ce nu poate fi schimbat.
