Sânziana, dar iarna e rece la țară! Trebuie lemne pentru sobă și foc în horn!
Mamă, tu ești de la sat, în copilărie nu-ai știut altă viață. Bunicul și bunica au trăit toată viața la câmp, iar vara e o poveste: legume în grădină, căpșuni și ciuperci din pădure.
Vasilica abia se obișnuiase cu viața de pensionară. Șaizeci de ani în spate, treizecicinci dintre ei la fabrica de textile, la contabilitate. Acum putea să bea ceai dimineața, să răsfoiască cărți și să nu se grăbească nicăieri.
Primele luni de pensie o petrecea în liniște. Se trezea când voia, mânca încet la micul dejun și urmărea emisiunile de la TV. Ducea cumpărăturile în orele când coada nu era mare. După patruzeci de ani, era un adevărat elixir de fericire.
Într-o sâmbătă dimineața, Sânziana o suna:
Mamă, trebuie să vorbim serios.
Ce sa întâmplat? se îngrijoră Vasilica. Maria e bine?
Cu Maria totul este în regulă. Voi veni să-ți povestesc. Nu te stresa!
Cuvintele acelea o făcură să se îngrijoreze şi mai mult. Nu te stresa de obicei ascunde o problemă.
O oră mai târziu, Sânziana stătea la bucătărie, mângâind burtica care se umflă. Era la treizecidoi de ani, a doua copilă pe cale să vină, și încă nu se căsătorise cu Oleg.
De patru ani locuiesc împreună, Maria crește, dar certificatul de căsătorie pare să nu conteze prea mult pentru ei.
Mamă, avem o problemă cu chiria, spuse fiica, agitând mâna pe marginea cănii. Proprietara a ridicat prețul cu două mii lei. Abia ținem cu suma actuală.
Vasilica încuviință cu înțelegere. Ştia că tinerilor le e greu. Oleg își schimbă slujba la fiecare câteva luni: astăzi cărător, mâine curier, poimâine paznic. Sânziana e în concediu de maternitate și se va duce în al doilea concediu curând.
Ne gândeam să ne mutăm într-un loc mai ieftin, continuă Sânziana, dar cu copilul nimeni nu vrea să ne dea un apartament.
Ce plan aveți? întrebă Vasilica, anticipând o capcană.
De aceea am venit, Sânziana strânse marginea puloverului. Mamă, am putea locui la tine, temporar, până strângem bani pentru un credit ipotecar.
Vasilica puse mâna pe ceașca de ceai. În apartamentul cu două camere era deja strâmt, iar acum ar fi și o familie cu copil mic și altul pe drum.
Vasilica, cum o să ne încapem? Am doar două camere, și sunt mici.
O să ne împământăm cumva. Cel mai important e să economisim. Plătem 13000 lei pe lună la chirie, iar anul ajunge la 150000 lei! Acel ban se poate pune pe avansul ipotecii.
Vasilica își imagina scena. Oleg, cu obiceiul său de a merge prin camere în șosete, vorbind tare la telefon. Măria, cu plânsul ei constant, jucării pe fiecare perete, desene animate la maximul de volum. Sânziana, cu burtica grea, cu dorințe și cerințe speciale.
Unde va dormi Maria? încercă să găsească argumente logice Vasilica.
În camera mare vom pune un pătuț. Tu vei sta în camera mică, cu canapea și televizor. Nu ai nevoie de mult spațiu, e normal!
Vasilica, abia am ieșit la pensie, vreau puțină liniște. Patruzeci de ani de muncă m-au epuizat!
Sânziana oftă, ca și cum ar fi auzit o nebunie.
Mamă, de ce ai nevoie de liniște la șaizeci de ani? Ești încă tânără, sănătoasă. Bunicile din vârsta ta își îngrijesc nepoții cu drag.
Aceasta a sunat ca o reproșare: Alte bunici sunt utili, iar tu ești egoistă.
Și apoi, ai și casa de la țară. Un casă frumoasă, tot timpul în ordine. Poți să locuiești acolo. Aer curat, liniște, perfect pentru o pensionară.
La țară? întrebă Vasilica, necredincioasă.
Da. Casă solidă, grădină de legume, roșii, castraveți. Pentru sănătate e bine, doctorii recomandă seniorilor să petreacă timp în aer liber.
Vasilica simți un fior rece. Vila era la treizeci de kilometri de oraș, autobuzul trecea doar dimineața și seara.
Sânziana, dar iarna e rece, soba trebuie să fie aprinsă, lemnele să le aduci.
Mamă, tu știi viața la sat. În vară e o feerie: grădină, căpșuni, ciuperci.
Sânziana vorbea ca și cum ar oferi o vacanță la munte, nu un trai la sat fără facilități.
Dacă am nevoie de medic? De farmacie? De magazin?
Nu mergi la medic zilnic. O dată pe lună e suficient. Poți cumpăra provizii în avans și le păstrezi în congelator. Ai frigider mare.
Cum o să-mi văd prietenii? Vecinii cu care am vorbit toată viața?
Vorbește la telefon. Sau vin la vilă, facem grătar, ne distrăm.
Vasilica asculta, fără să creadă. Fiica voia să transforme mama într-o dăcătoare de izolare, pentru a elibera apartamentul.
Cât timp doriți să stați la mine?
Un an, poate un an și jumătate.
Un an sau un an și jumătate! Un an întreg într-un apartament cu două camere, sau să trăiești singură la țară.
Oleg ce crede?
El e de acord! Spune că la țară vei fi mult mai bine decât în oraș, fără agitație.
Oleg chiar a propus să-ți pună o antenă satelit pentru mai multe canale.
Vasilica își imagina pe Oleg, cu generozitate, cum ar sta pe canapeaua ei, oferindui antena.
Gândește-te singură, mamă, continua Sânziana. Ce să faci în două camere? Nu ai loc, nu ai beneficii. Dar noi vom supraviețui, vom economisi, ne vom ridica pe picioare.
Când vă mutați?
Poate mâine. Avem puține lucruri. Gazda caută alți chiriași, ne evacuează până la sfârșitul lunii. Timpul e scurt.
Vasilica turnă încă un ceai cu mâna tremurândă. Sânziana o privea fix, așteptând un răspuns. În ochii ei se citea: Ce vei face, mamă? Vei refuza sprijinul unei fiice și a unui copil?
Dacă relația dintre tine și Oleg nu merge? Nu sunteți căsătoriți legal.
Ce contează dacă suntem căsătoriți pe hârtie sau nu? Copiii sunt ai noștri, am stat patru ani împreună. Căsătoria nu schimbă nimic.
Dar dacă ne despărțim?
Nu ne vom despărți, afirma hotărâtă Sânziana. Chiar dacă se întâmplă ceva, apartamentul rămâne al tău.
Aceste cuvinte nu păreau convingătoare. Vasilica îl cunoștea pe Oleg de patru ani nu era un bărbat stabil, apare și dispare. Schimbă slujba la fiecare șase luni, și prietenii la fel. Ea era îndrăgostită ca o tânără, gata să sacrifice totul.
Vasilica, eu abia am intrat la pensie, vreau puțină pace pentru mine.
Ce înseamnă pentru mine când ai copii și nepoți? E o datorie sfântă!
Sânziana juca cu sentimentele mamei ca un profesionist. Vasilica simțea rezistența ei topinduse.
Dacă spun nu? Dacă nu te pot primi?
Sânziana tăcu, apoi oftă greu și puse mâna pe burtă:
Mamă, nu știu ce se va întâmpla. Aș fi foarte rănită. E dureros să fiu respinsă în momentul de nevoie.
În cuvintele ei se ascundea o amenințare mascată: ruptură, pierderea legăturii cu nepoții.
Vasilica își imagina cum Sânziana ar povesti la cunoștințe: Găsiți cum mama mea a refuzat să ajute!
Unde vom merge apoi? plânse Sânziana. Cu două copii, fără bani. Oleg spune că poate să ne mutăm la mama lui, dar are un apartament cu o cameră și nu ne respectă.
Vasilica știa că mama lui Oleg era o femeie aspră, fără răbdare. Sânziana nu ar rezista.
Ajutați-ne, mamă! Doar un an! Vom trăi liniștiți, nu-ți vom face probleme. Poți merge la vilă, să te odihnești de agitația orașului.
Și voi călători des la oraș?
Da, în weekend vei veni la cumpărături, vei vedea prietenele, iar în zilele de lucru vei sta la vilă, liniște și pace pentru o persoană în vârstă.
Bine, spuse Vasilica, simțind că cedează. Dar doar un an, exact un an, nu mai mult! Și să economisiți, să căutați altă locuință.
Sânziana se îmbrățișă cu entuziasm:
Mulțumesc, mamă! Ești cea mai bună! Vom face totul, nu te vom deranja.
La vilă voi merge când vreau, adăugă Vasilica. Condiția mea.
Desigur, mamă! Reguli tale, casa ta. Suntem oaspeți, înțelegem.
După o săptămână s-au mutat. Oleg a aranjat hainele în dulap, Măria a cutreierat camerele, Sânziana a dictat unde să pună fiecare lucru. Vasilica stătea în mijlocul haosului și își împacheta bagajele pentru vilă, simținduse exilat din propriul cămin.
Primele luni au fost un coșmar. Oleg a învățat rapid să pornească televizorul la max, să vorbească la telefon orice oră. În frigider au apărut băuturi energizante, shakeuri proteice. Sânziana se plângea că îi este prea cald, prea frig, muzica prea tare. Măria plângea noaptea, jucăriile erau împrăștiate peste tot, desenele rulează fără oprire.
Vasilica venea în oraș săptămânal pentru alimente și medicamente, și se mira de haosul care se năpusti. Apartamentul ei ordonat a devenit un hol de circulație. Pe bucătărie se adunaseră vase nespălate, în baie se usau hainele și șosetele lui Oleg. Canapeaua preferată sa umplut de pete de suc și firimituri.
Sânziana, poate punem puțin ordine? propuse Vasilica.
Când eu vreau, mamă! răspunse fiica. Copilul e mic, nu am timp. Oleg e obosit la muncă, are nevoie de odihnă seara.
Pot să ajut eu, în oraș, zise Vasilica.
Nu e nevoie, mamă. Ne descurcăm, când va veni copilul, vom curăța tot.
Când nu a sosit niciodată. Vasilica spăla vasele, aspiră, șterge praf, dar la fiecare întoarcere în oraș haosul revenea.
La vilă se simțea ca o exilată. La treizeci de kilometri de civilizație, cel mai apropiat magazin la trei kilometri, autobuzul doar de două ori pe zi. Vecinele o întreba:
Gală, ce faci aici tot anul? Ai tot apartamentul în oraș.
Fiica mea și familia ei locuiesc temporar, economisesc pentru o casă, răspundea Vasilica.
A, înțeleg, e corect să ajuți tinerii.
Iarna la vilă a fost grea. Lemnele se terminau repede, apa trebuia încălzită pe aragaz. Vasilica se simțea ca în capătul lumii.
După șase luni, Sânziana a născut un băiat, Denis. Vasilica spera că atunci vor căuta un loc propriu, dar când a venit în oraș să vadă copilul nounăscut, fiica a spus:
Mamă, cu doi copii nu găsim nici un apartament potrivit. Nimeni nu vrea să ia o familie cu prunc. Rămânem încă un an, nu?
Vasilica a înțeles că a fost păcălită de la început. Un an se transforma în doi, doi în trei.
O să rămână pe acea vilă pustÎn final, Vasilica a închis ușa casei sale și, cu un oftat adânc, a realizat că singura ei libertate rămânea să-și clădească propriul vis, departe de așteptările altora.
