“Surpriză!” a exclamat familia, venind neinvitată la ziua mea de naștere. “Reciproc,” am răspuns eu. “Surprizele le plătește cine le organizează.”
Cornelia își aranja breteaua rochiei smarald în fața oglinzii, inspectându-se critic și, mulțumită, și-a zâmbit sieși. Patruzeci de ani. Pentru unii, un prag înfricoșător, dar pentru Cornelia însemna libertate, independență financiară și, lucru nemaipomenit, capacitatea fermă de a spune nu.
Cornel, taxiul te așteaptă deja, Nicolae răsărise în hol, privind-o cu o admirație nedisimulată. Azi arăți ca o regină. Ești sigură că nu chemăm pe nimeni?
Nicu, am discutat deja, Cornelia apucă clutch-ul. Fără invitați, fără gătit, fără taie-mi și mie un ou și undes papucii mei?. Doar tu, eu, un restaurant de fițe și liniște deplină. Vreau să mănânc un mușchi de vită fără să aud sfaturile maică-tii despre masticație pe ia românească!
Nicolae izbucni în râs. El știa prea bine că relația dintre Cornelia și doamna Paraschiva, soacra, era ca războiul rece: alternau pauze glaciare cu atacuri surprize de sfaturi necerute.
E sărbătoarea ta regulile tale, a confirmat el.
Restaurantul Păunul de Aur nu fusese ales întâmplător: loc cu fițe, stucaturi, draperii de catifea și un meniu care-ți dădea palpitații când vedeai prețurile. Locul perfect ca să te simți împărăteasă măcar pentru o seară.
Intrând, se așteptau la masa lor de la geam. Dar administratorul, îmbrăcat la patru ace și zâmbind cu toți dinții, i-a condus undeva mai încolo. Nu la geam.
Masa dumneavoastră este pregătită, a ciripit el, indicând un spațiu central.
Cornelia a înmărmurit: nu era nicio masă intimă pentru doi, ci un imens banchet pentru doisprezece, plin de personaje.
În capul mesei, asemeni unei împărătese exilate, trona doamna Paraschiva în paiete. Lângă ea, unchiul Mitică își vărsa icrele direct pe pâine rudă pe care Cornelia abia o vedea la fiecare cinci ani. În partea cealaltă, cumnata Sanda ștergea gura celui mai mic dintre copiii ei, în timp ce fiul cel mare, un năzdrăvan de șapte ani, înfigea furculița în tapițeria scaunului antic.
Surprizăăă! a anunțat Paraschiva, cu vocea ascuțită de ani de muncă la biroul de evidență a populației.
Tot restaurantul s-a întors. Nicolae s-a făcut alb ca varul și a privit la soția lui. Cornelia tăcea, doar ochii îi ardeau cu lumina aia de gheață care prevestea dezastrul.
Mamă…? a murmurat Nicolae. Voi ce căutați aici?
Cum ce? Paraschiva a dat din mâini, aproape răsturnând paharul. E ziua nurorii mele! Chiar credeai că o lăsam singură? Suntem familie! Hai, stați jos, am început fără voi, ne era foame.
Cornelia s-a apropiat domol. Masa gemea de plachie de somn, pastramă, platouri cu mezeluri, sticle de divin scump și stridii în care unchiul Mitică se holba cu circumspecție dar le devora cu entuziasm de excavator.
Doamna Paraschiva, a spus Cornelia tăios, era rezervare pentru doi.
Hai, nu fi acră! a chițăit Sanda, turnându-și vin. Mama i-a spus administratorului că suntem mai mulți. A fost gălăgie, dar ce să vezi, ne-au găsit loc! Cornelia, dar rochia asta nu-i prea cu spatele gol? Patruzeci de ani nu-i treabă de coțofană, pielea nu-i ca de caise.
Sanda, ai maioneză pe bărbie, i-a replicat Cornelia cu un zâmbet glacial. Și fiul tău e pe cale să răstoarne sosiera pe covorul de secol XIX.
În secunda următoare, vasul cu flori zbură de pe masă juniorul făcuse deja revoluție.
Nu-i bai! i-a depășit zbârnâitul Paraschiva. Să spargi ceva de ziua cuiva aduce noroc. Ospătar, adu salată cu raci și friptura!
Cornelia s-a așezat. Nicolae s-a strâns pe scaun ca într-o carapace, știind ce urmează: privirea soției, directă ca laserul.
Deci, ați vrut să-mi faceți o surpriză, a rostit Cornelia, împăturind șervețelul.
Firește! Paraschiva lua deja a treia felie de somn. Te știm cât ești de chibzuită, nici la o sărbătoare nu vrei să cheltui. Acum e petrecere! Unchiul Mitică a venit special de la țară, a tăiat din salariu pentru asta.
Sunt hamal, am rămas cu spatele rupt, am venit să-mi trag sufletul aici, a oftat Mitică. Băutură bună aveți, Cornelie! Nu ca la revelionul vostru, cu vin de țară.
Lipsa de rușine creștea. Sanda discuta tare că, “gata, Cornelie, ar fi cazul să faci și tu un copil, nu doar să trăiești printre birouri și fitnessuri, ceasul nu mai ticăie, ci cucuie”, plus că o carieră nu te face femeie, ci ciorba. Paraschiva aproba, tot comandând cele mai scumpe delicii.
Eu vreau homar, a decretat soacra. N-am mâncat vreodată. Și pentru Sanda tot homar. Copiii desert, cel mai mare!
Mamă, e cam scump, a șoptit Nicolae.
Taci, băiete! l-a tăiat Paraschiva. La ziua soției, strângi cureaua!
Momentul culminant a venit după o oră. Paraschiva, un pic pe afară de la atâta vin, s-a ridicat, a ciocănit paharul cu furculița:
Cornelia, a început ea cu ton veninos, patruzeci de ani… Femeile n-au viață lungă, să știi. Să nu te mai crezi buricul pământului; vezi-o pe Sanda trei copii, bărbatul bea, dar are gospodărie. Tu? Doar birouri, alergat și sală. Ești egoistă. Dar noi te iubim, foarte generos, oricum. Hai noroc pentru familie!
Pentru familie! a răcnit unchiul Mitică.
Sanda s-a hlizit. Nicolae era pregătit să intervină, însă Cornelia i-a pus mâna peste pumnul strâns. S-a ridicat încet, sala a amuțit. Zâmbetul ei a făcut ospătarul să dea înapoi un pas.
Mulțumesc, doamna Paraschiva, a rostit Cornelia cu voce calmă, răspicat. Mi-ați deschis ochii. Chiar am fost egoistă. Am crezut că aniversarea e a mea. Dar m-ați luminat: familia-i pe primul loc.
Soacra a dat din cap, convinsă că a câștigat partida.
Și, dacă tot vorbim de generozitate și surprize… a făcut o pauză Cornelia. Ospătar!
Tânărul a apărut imediat.
Faceți-ne nota, vă rog.
Acum? mirată Sanda, mestecând homar. Nici n-am gustat tortul!
Mâncați-l liniștite, le-a asigurat Cornelia.
Ospătarul a venit cu mapa: suma afișată putea acoperi un Logan second hand. În două ore, familia tocmai cheltuise bugetul pe un an al unei primării de comună.
Nemaipomenit! a fluierat Paraschiva. Nicolae, scoate cardul!
Cornelia a trântit mapa și i-a înapoiat-o ospătarului.
Domnișorule, a vorbit tare cât să audă sala, noi avem buget separat. Să calculați separat: două salate Caesar, două mușchi și apă minerală. Atât am comandat noi.
S-a făcut liniște. Se auzea bâzâitul unei muște pe gustărică.
Cum adică? Paraschiva s-a înroșit. Cornelia, glumești?
Departe de mine gândul, Cornelia a trecut cardul. Bip. Plătit.
Nu se poate, a sărit Sanda. E ziua ta! Tu ne-ai invitat!
Eu? Cornelia a ridicat sprânceana. Eu n-am invitat pe nimeni. Ați spus toți: Surpriză!
S-a ridicat, s-a scuturat de rochie și a privit de sus.
Mi-ați invadat sărbătoarea fără invitație, ați comandat ce v-ați dorit, ați stricat liniștea și m-ați insultat de ziua mea. Dragele mele, un singur lucru vreau să țineți minte: surprizele le achită cel ce le aranjează.
Nicolaieeee! a început Paraschiva să-și pună mâna la inimă. Soția ta e nebună! Fă ceva! Mă lasă tensiunea!
Nicolae s-a ridicat calm, privindu-i pe toți pe maică-sa, pe unchiul Mitică (ascunzând sticla de divin sub masă) și pe Sanda, încercând să curețe copiii plini de frișcă.
Mamă, a spus el liniștit. Cornelia are dreptate. Dacă ați vrut petrecere poftim, vă rămâne balul. Noi mergem. Se pare că încă avem planuri pentru seară.
A luat-o galant pe Cornelia de braț și au ieșit, sub ploaia de țipete dezamăgite.
Eu n-am atâția bani! striga Sanda. Să plătească Mitică, el a mâncat cel mai mult!
Eu?! s-a scandalizat unchiul. Abia am ciugulit o salată! Toată cheltuiala a făcut-o mamă-ta!
Cine-i mamă-ta, mă? striga Paraschiva, rămânând fără replică.
Ieșind în răcoarea serii, Cornelia a tras adânc aer în piept, ca și cum s-ar fi eliberat de lesă.
Ești bine? a întrebat Nicolae, trecându-i brațul după umeri.
Chiar da, i-a zâmbit Cornelia, pentru prima oară sincer și relaxat. Ăsta a fost cel mai bun cadou de ziua mea. Parcă mi-am dat jos un rucsac cu bolovani pe care l-am cărat zece ani.
Nu cred că ne vor ierta asta, a remarcat Nicolae un pic amuzat.
Să sperăm, i-a răspuns Cornelia. Poate data viitoare se mai gândesc când vin cu surprize.
Epilog (o săptămână mai târziu)
Telefonul Paraschivei era de mult blocat la Cornelia, dar veștile circulau prin vecinele de la scară. Răzbunarea i-a ajuns rapid pe petrecăreți: evident, nimeni nu avea bani la ei și a fost scandal încă două ore.
Administratorul restaurantului, om de principiu, i-a pus să lase gaj: Mitică a trebuit să dea ceasul de aur de familie și a semnat în foi. Sanda a sunat disperată la soț, care a venit turbat, și-a făcut cruce de nota de plată și i-a anunțat că uită de cauciucurile de iarnă și cutia de viteze. De-acum, Sanda va ține mult regim.
Paraschiva? A vrut să simuleze o criză cardiacă, dar salvarea a diagnosticat doar criză de foie și prea mult alcool. A fost nevoie să-și spargă pușculița de blăniță nouă pentru a achita restul.
Dar cel mai delicios a fost altceva: au început să se certe între ei. Sanda dă vina pe mamă-sa, Paraschiva pe Mitică, Mitică vrea înapoi ceasul. Coaliția anti-Cornelia s-a dus pe apa sâmbetei.
Cornelia, liniștită, bea cafea și citea o carte pe bucătărie. Telefonul nu suna. Nimeni nu mai dădea sfaturi sau nu-i cerea bani.
Dreptatea e un fel de mâncare care se servește rece. Și, ideal, cu nota separată.
