S-a auzit soneria… În apartament, fără să salute și împingându-și fiul din drum, a năvălit soacra.
Ia să-mi spui, drăguță nurorică, ce secrete ai tu de la soțul tău?
Mamă?… Ce s-a întâmplat, mamă?
Când Doru a ajuns acasă, era liniște în apartament. Soția lui, Mariana, îl anunțase încă de dimineață că va întârzia la serviciu conducerea decisese să facă un control inopinat.
A intrat în bucătărie, a deschis frigiderul nici urmă de cină. Doru a oftat, a pus ceainicul la fiert, și-a făcut câteva tartine și s-a trântit în fața televizorului.
A dat cu telecomanda minute bune, până a găsit canalul de sport. Dar n-a apucat să guste liniștea și nici meciul de box, căci doar ce începutese să mănânce, când a sunat cineva la ușă.
Pe prag a apărut mama lui Doru, Elisabeta Cojocaru. A intrat ca o furtună, nemaiapucând să salute și împingându-l pe fiu la o parte.
Dorule, ascultă-mă bine ce am să-ți spun! Mie mi-a spus despre asta Maricica.
Ce s-a întâmplat, mamă? a întrebat Doru.
Ce să fie? Că nevasta ta, Mariana, are încă un apartament! Îl închiriază și bagă toți banii la buzunar!
Mamă, de ce mai asculți tu vorbele nebunei de Maricica? Umblă cu gura prin tot orașul, numai povești prinde și tu stai s-o asculți!…
Știu că mai adaugă și Maricica, dar de data asta e pe bune! Pentru că apartamentul Marianei îl închiriază tocmai nepoata vecinei Maricica!
Fata s-a măritat de curând, acum e cu soțul și stă la Mariana în chirie, dau patru mii de lei pe lună și-s fericiți! Și ține minte, de mai bine de doi ani Mariana închiriază apartamentul, nu-s primii ei chiriași.
Asta-i bună… a spus Doru cu gândul dus. Dar de ce nu mi-a spus nimic?
Să o întrebi când vine! Eu zic să fii atent, că-și pregătește un iepure la cuptor. Strânge banii și o să te lase baltă! Ba, cine știe, poate îți ia și ultimul leu a decretat Elisabeta Cojocaru.
Mariana a ajuns pe la șapte. Acasă o așteptau soțul și soacra. Elisabeta, curioasă să vadă ce scuze va găsi nora, s-a apucat de masă și l-a servit pe fiu, de plictiseală.
Când a intrat Mariana, două perechi de ochi o fixau serios.
A început soacra:
Ia spune, draga mea, ce secrete ascunzi tu de bărbat?
Niciunul, cred, a răspuns Mariana.
Deloc? Și apartamentul de pe strada Eminescu, la numărul doisprezece?
Și ce legătură are apartamentul cu bărbatul meu? s-a mirat Mariana.
Că-l închiriezi și-i ascunzi banii! a spus categoric Elisabeta.
E adevărat, Mariana, a zis Doru, care tăcuse până atunci. De unde ai apartamentul ăsta? Și de ce nu mi-ai spus niciodată că îl închiriezi? Și pe ce ai cheltuit banii?
Apartamentul era al Elenei Ioniță verișoara mamei mele. Adică, pentru mine, soră vitregă de mătușă… nici eu nu mai înțeleg legăturile astea. Elena Ioniță a murit acum aproape trei ani. Ţi-am spus, Doru, atunci. Tu mi-ai zis că măcar nu mai merg după bătrână.
Și când am cerut să mă ajuți cu înmormântarea, ai spus că ai treabă la serviciu și n-ai timp.
De ce ți-a lăsat ție apartamentul? s-a băgat soacra.
Poate pentru că nimeni altcineva nu o mai vizita, a spus simplu Mariana.
Și de ce nu i-ai spus lui Doru de moștenire? a continuat Elisabeta.
Ce treabă are Doru cu moștenirea mea?
Cum ce treabă? s-a revoltat soacra. E bărbatul tău!
Și?
Adică tu țineai banii de chirie doar pentru tine?
Da, pentru că am dreptul! Moștenirea e bun personal! Iar ce câștig din ea vânzare sau chirie tot al meu e. Nu-s datoare să dau raport nimănui! a răspuns Mariana.
Stai puțin, Mariana, anul trecut am cheltuit o grămadă să repar mașina am băgat două prime în ea. Aveai banii ăștia și i-ai ținut ascunși? Nu mă așteptam la asta! a intervenit Doru.
Doru, e mașina ta. Tu o folosești. Când îți cer să mă iei undeva cu ea, mereu spui că n-ai timp sau nu-ți e în drum și îmi sugerezi taxiul.
Anul trecut m-ai luat cu mașina doar de trei ori: la piață de Crăciun, m-ai cules de la muncă pentru că uitasei cheia, și la spital, când mi-am luxat glezna.
Atunci de ce să dau bani din ai mei pe o mașină cu care nu circul?
Și câți bani ai strâns? a întrebat Elisabeta. Un milion, poate?
Nici vorbă, doar ceva economii. Doru, tu ai două fete la facultate, ții minte? Când le-ai trimis ultima dată bani? l-a privit Mariana de deasupra ochelarilor.
Păi, lucrează ele!
Muncă de student, abia de-și acoperă cheltuielile. Dacă trebuie să se întrețină singure, n-or să mai aibă timp de școală.
Și totuși, de ce n-ai spus nimănui că ai primit moștenire? a insistat Doru.
Simplu: n-am vrut să trec printr-un interogatoriu ca acum, cu peste doi ani în urmă. Și am mai avut un motiv: am văzut cum ai pățit-o tu cu mama ta cum i-ați luat soției fratelui tău garsoniera pe care o avea înainte de căsătorie.
Cum să-i fi luat-o?!
Un an i-ați tot spus Oanei: Ce-ți trebuie garsonieră? Hai s-o vindem, luăm un teren, facem o casă de vacanță, ne relaxăm la aer curat. Ați vândut și ați trecut casa de vară pe numele tău, Elisabeta. Acum Oana n-are niciun drept acolo, doar dacă o invitați voi! În schimb, să sape grădina, poate oricând. Mulțumesc, dar eu nu doresc așa ceva.
Nu-ți e rușine, Mariana? a țipat soacra. Numai la tine te gândești!
Doar urmez exemplul dumneavoastră, doamnă Elisabeta, a replicat Mariana.
Doru, auzi ce vorbește nevasta ta!
Eu zic numai adevărul! De-asta ați venit la mine repede, când ați aflat de moștenire: ca să vă asigurați partea voastră.
Să nu ții banii departe de familie, să-i aduci în casă!
Ajung banii unde trebuie la copiii mei sau la propriile mele nevoi, nu la mașina ta sau la renovarea casei de la țară!
Am putea să hotărâm împreună ce facem cu banii, a încercat soacra.
Știu să-mi gestionez banii și la 46 de ani. Nu am nevoie să mă tutuiască nimeni!
Dar și nevoile celorlalți contează, nu doar ale tale! a sărit Elisabeta.
Ale cui? Ale dumneavoastră? Taman daia n-am suflat o vorbă! Ca să pot băga banii acolo unde vreau eu pentru mine și pentru copiii mei!
Așa că, doamnă Elisabeta, cel mai bine e să uitați că am avut vreo moștenire!
Deci cheltui doar tu?
Doar eu.
Și nu-mpărți cu bărbatul? a întrebat Elisabeta.
O să împart dacă o să vreau! Deocamdată, totul rămâne pentru familia mea.
Deci eu nu intru în familie?
Familia mea suntem eu, Doru și fetele noastre. Restul sunt rude, doamnă Elisabeta!
Elisabeta Cojocaru tot n-a reușit să scoată nimic de la noră; a încercat și altădată, dar Mariana a rămas fermă.
În viață, uneori a ști să spui nu și să-ți aperi dreptul la ceea ce îți aparține cu adevărat e tot ce te poate salva de binele altora. Ca la noi, de muți nu scoți vorba nici cu cireșe coapte.
