Stai jos! Nu suntem acasă! rosti calm Petru.
Dar sună la ușă! Valentina înțepenise, abia ridicându-se de pe canapea.
Să sune, răspunse Petru.
Și dacă e cineva important? întrebă Valentina. Sau cu vreo treabă?
E sâmbătă, ora douăsprezece, își ținu el tonul egal. N-ai chemat pe nimeni, nici eu nu aștept pe nimeni! Înțelegi ce înseamnă asta?
Mă uit doar pe vizor! șopti Valentina, cu emoție.
Stai jos! vocea lui Petru era tăioasă. Nu suntem acasă! Oricine ar fi, să plece înapoi!
Știi tu cine e acolo? întrebă Valentina, curioasă.
Bănuiesc, tocmai de-aia insist să nu te miști prin fața ferestrei!
Dacă totuși e cineva care nu pleacă așa ușor? spuse Valentina, ridicând din umeri.
Totul ține de cât rezistăm să nu le deschidem ușa, răspunse cu răbdare Petru. Până la urmă, tot pleacă. N-o să doarmă pe palier, iar noi nu avem drumuri azi. Ia-ți căștile, telefonul și pune un film.
Petre, mă sună mama, zise Valentina, arătând ecranul telefonului.
Deci la ușă e mătușa ta cu odrasla ei, concluzionă Petru.
De unde știi? rămase Valentina uluită.
Dacă era vreo rudă de-a mea, mă suna mama și pe mine! și Petru pronunță cu dispreț cuvântul rudă.
Nu te gândești că pot fi și alte variante? întrebă Valentina.
Dacă-s vecinii, nu am chef de vorbă. Dacă-s prieteni, s-ar fi sfătuit înainte și eventual dădeau un mesaj! Să bată la ușă ca la moară, doar rudele noastre insistente fac! Numai ele!
Petre, e mătușa spuse Valentina sleită de puteri. Mama mi-a scris: Pe unde umblați? Mătușa Natalia trebuie să stea la voi câteva zile, are treabă prin oraș.
Scrie-i că orașul e plin de hoteluri, zâmbi ironic Petru.
Petre! oftă Valentina cu reproș. Cum să-i spun așa ceva?
Atunci scrie că nu suntem acasă, că stăm la hotel, fiindcă am făcut deratizare la apartament!
Bună idee! Valentina compuse mesajul și trimise.
Petre, acum mama vrea să-i găsim două camere: una pentru mătușă și una pentru Costel, rămase Valentina cu gura căscată.
Scrie că nu avem bani! Mai spune că am găsit două locuri libere în hostel, că împărțim camera cu cincisprezece moldoveni veniți la muncă, se amuză Petru de inventivitatea lui.
Mama mă întreabă când venim acasă, Valentina căută privirea soțului.
Spune-i că peste o săptămână, ridică Petru din umeri.
Sunatul la ușă încetă. Cei doi răsuflară ușurați.
Petre, mama scrie că mătușa vine oricum peste o săptămână, zise Valentina, epuizată.
Noi tot nu vom fi acasă, încheie Petru.
Petre, dar asta nu rezolvă nimic! Nu putem fugi mereu! Dacă vin într-o zi de lucru? Dacă ne așteaptă după serviciu pe scară? Și mătușa mea, și verișorul tău, sunt în stare de orice!
Da, ofta Petru. Ce ne-o fi trebuit apartament cu trei camere?
Petre, am luat pentru familia mare la care visăm, îi reaminti Valentina.
Trebuie să facem copii! rosti grav Petru. Ba chiar doi deodată!
Crezi că nu vreau? se înfurie Valentina. Dar știi bine că trebuie investigații! Ne chinuim degeaba!
Dacă am scăpa de stresul lor, ar merge totul răspunse serios Petru. Ne toacă nervii mereu, ba ai tăi, ba ai mei! Dacă ar dispărea de unde vin, poate am reuși, în sfârșit!
Valentina nu riposta. Știa că Petru are dreptate.
***
Când se pregăteau de nuntă, au cheltuit o avere pe analize compatibilitate, boli genetice, fertilitate. Totul era impecabil atunci. Însă, după nuntă, au amânat copilul până strâng pentru apartament.
Moșteniri nu aveau ce spera. Până la căsătorie amândoi locuiau cu mamele în garsoniere. Totul era pe cont propriu.
Cinci ani de muncă și economii severe le-au adus apartamentul mult dorit.
Era la mâna a doua, bloc vechi, dar au investit în renovare, mobilă de la zero. Sufletul li se umplea de fericire!
Și, ciudat, în minte le suna refrenul vechiului musical cu Blocuri comuniste.
Nici n-apucaseră să termine petrecerea de casă nouă, că la ușă a apărut mătușa Valeriei cu băiatul ei după ea.
Ca să nu objecteze tinerii, a venit și soacra drept garant.
Nu-i așa că vă descurcați? Spațiu aveți! Nu ca noi cu Valentina, înghesuite în aceeași cameră!
E foarte nimerit, aprobă mătușa Natalia. Iau o cameră eu și-l culcăm pe Costel separat!
În sufragerie nu se doarme, specifică Petru. E spațiu de relaxare.
Eu nu vin aici să muncesc! râse mătușa Valentina, explică-i bărbatului că nu-mi convine, băiatul meu sforăie! Și-apoi, suntem oaspeți, încă n-ați pus masa!
Noi nu v-am așteptat… Valentina era stânjenită.
E gol frigiderul, o susținu Petru.
Hai, gata, mătușa Natalia arătă milă. Petrică, du-te la cumpărături; Valentina, ia repede la bucătărie!
Ce stați ca doi stâlpi? îi repezi și soacra. Așa primiți voi musafirii?
Să nu izbucni Petru, dar Valentina îl trase într-o cameră alăturată.
Imediat ce Petru reuși să-și descleșteze soția de la gură, șuieră printre dinți:
Valentina, nu va lăsa nimeni vreo confuzie aici, da? Îi arunc afară, jur! Și pe maică-ta cu ei!
Petrică, e o femeie simplă, de la țară! La ei așa se procedează, nu vezi?
Cunosc eu oameni de la țară, dar nesimțirea nu-i tradiție pe nicăieri!
Hai, nu te certa cu ele, dragule! O să-mi mănânce toată viața sufletul! Și tu, doar îți faci dușmani vrei așa ceva?
Mi-e indiferent! Sunt oameni care, dacă mă tratează așa, nici nu vreau să-i mai văd! Nici n-o să-mi lipsească!
Petrică, dragul meu! Gândește-te la mine! Dacă o izgonești pe mătușa Natalia, mama mă blestemă! N-am pe nimeni altcineva!
Din argumentul ăsta, Petru n-a avut scăpare. Și-a încleștat dinții și s-a dus la magazin.
Mătușa Natalia a stat două săptămâni, nu trei zile cât a zis. În a doua zi, Petru deja bea ceai de tei la greu.
Când au plecat, soții au sărbătorit cu mopul și găleata, trei zile au spălat casa.
Apoi istoria s-a repetat, dar de data asta din partea lui Petru.
Frățioare, vin la tine puțin, Dima l-a luat în brațe cu forță. Am de rezolvat treabă, după care plecăm!
Nu puteați fără familie? îl întreabă Petru.
Cum s-o las pe nevastă-mea și pe prunci singuri în sat? Poate mi se întâmplă ceva? Ea să vegheze, se amuză Dima. Și copiii au venit la distracție!
De-aia ai adus și copiii? izbucni Petru.
Cu cine să-i las, mă? Dima îl lovește pe spate. Las să alerge! Hai, să ieșim prin oraș, cum făceam pe vremuri!
Dima! țipă Svetlana. Îți arăt eu distracție!
După o oră și jumătate de gălăgie și alergătură, Valentina căzu cu durere de cap.
Copiii nu încetau să zbiere, Svetlana țipa la fiecare sunet, iar Dima căuta motive de plimbare nocturnă, stârnind și mai mult scandal.
Petru, tu nu erai singurul copil la mama ta? se plânse Valentina.
E doar verișor după mamă, bombăne Petru. Îi zic rudă.
Sincer, nu-mi pasă cum îi spui, ne putem scăpa de ei?
Aș vrea și eu, dar e ca la mătușa ta: mă omoară mama cu zile dacă-i gonim!
Nu trecea mult de la o vizită că apăreau alți și alți musafiri mătușa Valeriei cu băiatul, Dima cu familia, și nici mamele nu uitau drumul la copii.
Cercul vicios de nesfârșite vizite le-a ruinat liniștea tinerilor, iar pe fond de stres, copii nu se zăreau la orizont.
***
Dacă am schimba apartamentul? propuse Valentina.
Pe unul cu pereți pufoși, la ospiciu? glumi amar Petru. Oricum ne orăcăie atâta că acolo ajungem!
Nu, zâmbi slab Valentina. Poate schimbăm cu alții care doresc să stea într-o altă zonă, le cedăm nouă și nu spunem nimănui unde suntem!
O să ne găsească, răspunse Petru. O scot de la noii locatari, apoi ne pun la zid!
Poate totuși reușim să concepem copilul până ne găsesc, speră Valentina.
Să și facem, să și naștem; sarcina ta nu-i impresionează! dădu din cap Petru. Nu le pasă!
Măcar să mizăm la prieteni? Valeriu și Cătălina au cameră liberă!
Dar stă Tera acolo, zâmbi Petru. Ai uitat?
Prefer să locuiesc cu ciobănescul decât cu rudele noastre! Valentina își lăsă capul pe mâini, copleșită.
Stai! Petru apucă telefonul. Alo, Valeriu, nu ne-ai împrumuta câinele?
Frate! Eu și Cătălina oricum mergem la Băile Herculane, dar cu Tera nu știm ce facem! Dacă vă e bine, v-aduc tot: hrană, saltea, jucării! Plătesc și bona!
Adu-o! Petru strălucea de bucurie.
Se întoarse către Valentina, senin:
Sună-ți mama, să-i spui că poate veni mătușa mâine! Eu îl sun pe Dima să vină și el curând!
Ești sigur? întrebă Valentina.
Suntem bucuroși să-i primim! rosti Petru, cu un zâmbet omenește larg. Dacă nu le place prietenul nostru patruped, ce să le facem?
Familiei Dima și mătușii Natalia le-a trebuit un singur ham-ham! puternic și au preferat hotelul.
Închideți bestia asta undeva! zbieră Svetlana, ascunzându-se după băiețel.
Glumiți, tanti Natalia? râse Petru. La patruzeci și cinci de kile, ciobănescul nu e bichon, sparge ușa dacă vrea!
De ce mormăie la mine? se bâlbâi mătușa.
Nu suportă străinii, ridică din umeri Valentina.
Să scăpați de ea! Nu pot sta în casă cu așa monstru!
Scuzați-mă, dar e animalul nostru drag! Fără copii, pe ea o iubim! răspunse Petru.
Niciodată n-o vom da altcuiva! întări Valentina.
Apoi au sunat ambele mame. Cum să nu primească rudele la ei?
Dar nu i-a dat nimeni afară, asigurau de fiecare dată. Nu că vor să rămână!
Dar câinele?
Mamă, noi nu refuzăm pe nimeni!
Nici mamele nu s-au mai grăbit apoi să-i colinde.
După o lună, Tera a plecat la casa ei, oricând gata să se întoarcă. Dar nu a mai fost nevoie: Valentina era însărcinată cu gemeni.
E important să nu spui niciodată nu… dar să ai, totuși, un ciobănesc prin preajmă.
