Soțul meu, Doru, s-a întors ieri de la serviciu și părea tare abătut.
L-am întrebat despre nunta la care fuseserăm invitați, iar privirea lui s-a aplecat imediat spre podea. Mi-a spus că va merge singur la nuntă…
Dar eu? am întrebat uimită.
El mi-a răspuns: Irina, am primit doar salariul lunar în ianuarie și nu ne ajunge pentru amândoi la nuntă. Cred că mă duc singur. Tu ai grijă de Ana. Nu se va întâmpla nimic. Mă duc trei zile, trebuie să stau la hotel în Iași și să iau ceva de mâncare. Și, evident, trebuie să cumpăr un cadou pentru mire și mireasă.
Noi eram o familie tânără, locuiam într-o garsonieră oferită de socrii mei, oameni de la Chișinău. Eram în concediu de creștere a copilului. Fiica mea, Ana, avea aproape doi ani. Nu mă grăbeam să revin la muncă, căci nu aveam pe nimeni să o lase cu ea. Socrii ne-au dat apartamentul lucru pentru care le sunt recunoscătoare.
Mama mea, Eugenia, muncea mult și lucra chiar și în weekend. Mi-a spus clar că, dacă am nevoie urgentă să merg la serviciu, va veni să stea cu Ana. Dar să-i cer să mă ajute doar ca să mă vopsesc și să-mi iau rochie nouă, nici nu se pune problema. Pentru asta nu va sta cu nepoata.
O cunosc pe mama mea destul de bine. Ea călătorește în fiecare an în străinătate, iar la sfârșit de săptămână preferă saloanele de frumusețe și masaj.
Viața noastră era liniștită, fără probleme mari. Când Doru era acasă, puteam să-mi văd de câteva treburi personale. Totuși, el nu era foarte încântat de asta și nu mă lăsa să ies prea des și nici prea mult.
Apoi a venit invitația la nuntă.
Fratele mai mic al lui Doru, Andrei, se căsătorea la Iași. Trebuia să mergem trei zile departe. Așa că am rugat-o pe mama să rămână cu Ana. Nunta e un eveniment important, doar trei zile, iar fiica mea e cuminte, nu plânge, nu face gălăgie.
Mama a ezitat mult timp, dar până la urmă a oftat și și-a luat trei zile libere de la serviciu. M-am bucurat enorm după doi ani acasă cu copilul, simțeam că am nevoie de o pauză.
Totul s-a risipit după vestea lui Doru.
Pentru mine era o mare oportunitate. Alăptasem Ana timp de un an, fără să pot ieși din casă. Apoi, nimeni nu voia să stea cu ea. Doru mergea des la evenimente de serviciu, în delegații.
Pe fratele lui îl cunosc superficial. Mireasa o văzusem doar în poze.
M-am supărat. Doru nu mă înțelegea deloc. El spunea că totul e bine.
Irina, mama ta nu vrea neapărat să ia copilul. Las-o să se odihnească, tu rămâi acasă. De ce să o incomodezi? Dacă nu vrea, nu vrea. Tu nici nu cunoști bine familia mea, ce rost are să mergi? Treaba ta e să stai acasă și să ai grijă de Ana. Eu mă duc la nuntă și mă întorc.
Așa că nu am mers niciunul. Dar de ce trebuie să decidă Doru ce pot eu să fac?
Cine credeți că are dreptate aici?
Eu cred că atât mama cât și Doru sunt destul de egoiști. Bunica nu e obligată să stea cu nepoata. Dar s-ar putea gândi și la fiica ei, nu doar la ea însăși.
Soțul nu înțelege efortul meu, timpul dedicat Anei. Și eu am nevoie de odihnă!
Adevărata dragoste cere înțelegere…
Irina, aflată în această poveste, este tristă. E dependentă de soț, nu are sprijin.
Ce părere aveți? Oare fata va reuși să-i spună lui Doru ce simte?
Dragi femei, nu uitați că trăim într-o țară liberă! Putem să ne spunem opinia, fără temeri. Nu va divorța niciun soț pentru că soția are o părere. Și chiar dacă se întâmplă, e doar dovadă de sinceritate a sentimentelor. Respectul, înțelegerea reciprocă și bucuria sunt cele care aduc armonie în familie.
Viața ne tot pune în față situații dificile, dar să nu uităm: numai împreună, cu răbdare și comunicare, putem să mergem mai departe și să găsim fericirea.
