Spre o nouă viață
Mamă, cât mai stăm în satul ăsta uitat de lume? Parcă nici nu suntem într-un orășel normal, suntem în fundul Moldovei, la marginea marginii, bombănește Natalia, întorcându-se din centru cu o cafea ieftină de la chioșc.
Doamne, Ileana, ți-am zis de o sută de ori: aici e casa noastră, aici-i rădăcina. Nu plec nicăieri.
Mama zăcea pe canapea, cu picioarele amorțite pe o pernă. Poziția asta o numea Eminescu sportiv.
Cu rădăcinile tale de nu le mai termini! Mamă, încă zece ani și-ți seacă tulpina, și vine iar vreun flăcău străin, care-mi vei sugera să-l strig tată.
După vorbele usturătoare, mama s-a ridicat și-a mers la oglinda din dulap.
Foarte bună-i tulpina, nu mai tăia din ea cu gura ta!
Zic și eu că-i încă ok, dar să vezi că în curând nu știu dacă mai ajung măcar la stadiul de sfeclă, dovleac sau cartof dulce alege tu ce te atrage, tot gospodină rămâi.
Fata mamei, dacă vrei atât de tare să pleci, du-te singură! Ai deja doi ani majorată. Pentru ce-ți mai sunt bună?
Pentru liniștea sufletului, mamă! Dacă mă rup la Chișinău la viață mai bună, cine are să aibă grijă de tine acasă?
Polița de asigurare, leafa lunară, internetul, și cineva, tot se găsește, cum ai zis. E ușor de plecat când ești tânără, modernă, te pricepi la social media, și adolescenții încă nu te scot din sărite. Eu-s bătrână, jumate deja-s dusă la Casa Recunoștinței.
Ei uite! Vezi ce haz ai? Exact ca prietenii mei! Și nici n-ai decât patruzeci de ani…
Ce-mi trebuia să aud asta dimineața? Să-mi amintesc vârsta exactă?
Dacă traducem în ani de pisică, ai abia cinci își revine fata șmecherește.
Ești iertată!
Mamă, cât nu-i prea târziu, hai să mergem la tren și să fugim la Chișinău! Sincer, aici nu-i nimic care să ne țină.
Îți spun doar atât: de o lună de zile scriu corect numele pe chitanța de gaz, am medicul de familie aproape, și nu-i haos cu actele!
Oriunde acceptă cu polița, și nici nu trebuie să vinzi casa ai unde te-ntorci dacă nu merge nimic. Te scot repede la lumină, mămico, și te învăț cum e sa trăiești altfel!
Așa mi-a zis doctorul la ecografie: Cu d-asta o să ai de lucru! Am râs. Iată-l deștept, a câștigat bronzul la emisiunea clarvăzătorilor! Hai gata, mergem, dar dacă nu iese nimic, promite că mă lași să revin fără să bați toba.
Jur pe ce vrei!
Taică-tău mi-a promis același lucru când te-am născut, și tot la fel de greu a ținut promisiunea
***
Ileana cu mama nu s-au oprit la vreun centru raional, direct spre Chișinău au plecat să cucerească orașul. Au strâns toți banii de pe trei ani, și-au luat o garsonieră mică undeva la periferie, între piață și autogară, plătind chiria pe patru luni înainte. Leii moldovenești oricum s-au cam dus înainte să și observe pe ce.
Natalia era calmă, plină de viață. Nu a pierdut vremea cu despachetatul și aranjarea lucrurilor, ci a sărit direct să trăiască orașul: artistic, monden, boem, noaptea de noapte. Era mereu în largul ei, a prins repede limba și stilul orășenilor, și s-a făcut ca și cum întotdeauna ar fi respirat atmosfera asta urbană elitistă, nu ca a apărut de undeva din Bălți.
Mama, în schimb, trăia între relaxare cu ceaiuri liniștitoare dimineața și somnifere la apus. Încă din prima zi, ignorând insistențele fiicei de a ieși la plimbare, mama s-a pus să răsfoiască anunțurile de angajare. Orașul îi țesea speranțe mari la salarii minime și promisiuni capcană peste tot. Făcând un calcul simplu, fără nevoie de clarvăzători, a prezis: jumătate de an și ne-ntoarcem.
Urmând calea cunoscută, s-a angajat bucătăreasă la o școală privată. Seara, pentru a completa, spăla vase la un café de cartier.
Mamă, iar arzi toată ziua la cratiță? Parcă n-am plecat niciodată! Trebuia să înveți ceva nou: designer, somelier, sau măcar să faci cursuri de sprâncene. Cu metroul, cu cafeaua to go, ca toate capitalele Să te adaptezi!
Ileana, nu-s în stare acum să-nvăț nimic, dă-l încolo de progres. Tu vezi de tine, draga mamei! Eu mă descurc, o să mă adaptez până la urmă. Tu vezi să-ți găsești locul!
Suspindând de ciudă că mama nu vrea să fie modernă, Ileana s-a apucat de adaptare la modul ei: stătea la cafenea cu flăcăi din toată țara, își făcea legături spirituale cu orașul după cum îi sugera o bloggeriță de pe Instagram, umbla la cercuri unde toată lumea vorbea doar despre succes și bani. Job serios și relații nu căuta neapărat. Între ea și oraș trebuia să se închege, totul organic.
După patru luni, mama a plătit chiria deja din leafă, a lăsat și spălatul vaselor și gătea deja pentru două filiale de școală. Ileana pe de altă parte abandonase vreo trei cursuri, dăduse o probă la radio, jucase ca figurație într-un film studențesc (plătită cu paste cu carne la conservă), și se apropia cand și când de picioarele goale a doi muzicieni din Bremen, dintre care unul era un măgar în toată regula, și altul-un motan cu mulți copii, deloc dornic de familie.
***
Mamă, ieșim vreun pic azi? Comandăm o pizza, ne uităm la un film? Nu mai am chef de nimic, jur oftează Ileana cu picioarele pe pernă în postura Eminescu sportiv, în timp ce mama se aranjează la oglindă.
Comandă, scumpa, îți trimit banii pe card. Mie nu-mi lăsa, n-o să fie nevoie, când vin acasă nu cred că mi-era foame.
Ce înseamnă asta? De unde vii la ora asta? se ridică la șezut Ileana pe canapea, privind la spatele mamei.
Am o întâlnire! zâmbește mama ștrengărește, de parcă-i liceană.
Cu cine? nu-i place deloc fiicei.
La școală a venit o comisie de control, i-am omenit cu chifteluțe, cum mâncai tu copil. Șeful comisiei a zis să mă prezinte bucătarului șef, am râs, părea glumă. Am băut cafeaua împreună exact ca la oraș. Iar azi seară îl invit la o cină ca la mama acasă.
Asta-i nebunie! La cină la bărbat străin?!
Și?
Și nu te-ai gândit ce-ar putea aștepta omul de la tine?
Ileana, am patruzeci de ani, el patruzeci și cinci, e frumos, deștept, necăsătorit. Pentru mine orice-ar aștepta, e ok.
Tu vorbești ca și când n-ai niciun pic de coloană vertebrală! Parcă te-ai resemnat.
Nu te recunosc Tot tu mi-ai spus să vin în oraș și să trăiesc altfel!
La argumentele astea nici Ileana n-a mai avut replică. Și-a dat seama că s-au inversat rolurile, ceea ce-i părea deja cam mult. Pe leii trimiși de mama, a comandat cea mai mare pizza și toată seara a mâncat compulsiv, pedepsindu-se. Pe la miezul nopții, mama s-a întors, nici n-a aprins becul pe hol iradia efectiv de fericire.
Ei, cum a fost? întreabă Ileana tăios.
E un flăcău bun, nu vreun venetic, chiar moldovean de-al nostru, da bun la suflet chicotește mama și se duce la baie.
Întâlnirile cu domnul au devenit frecvente: au văzut teatru, stand-up, jazz, și-au făcut abonament la bibliotecă, au intrat în club de ceai, iar peste jumătate de an mama deja se muta la el și își lua certificate noi la cursuri de gastronomie.
Ileana în tot timpul ăsta încerca să nu stea pe capul mamei și își căuta de lucru în companii cu renume. Degeaba însă toate joburile de viitor parcă se încăpățânau s-o ignore. Și-a pierdut și noii amici, care nu mai voiau s-o sponsorizeze la cafea, și s-a angajat barista, iar apoi barman de noapte.
Rutina a obosit-o, cearcănele au apărut, iar viața personală ca vai de ea! Clienții beți abia reușeau să spună ceva coerent, iar dragoste curată era un concept străin acolo. Până și Ileana s-a săturat.
Știi ceva, mamă, tu ai avut dreptate, nu e nimic de făcut aici. Iartă-mă că te-am târât după mine, hai acasă! a anunțat după un alt schimb obositor.
Ce vorbești? Unde să ne-ntoarcem? întreabă mama, făcând bagaje.
Acasă, unde altundeva! Ileana, nervoasă, face tururi prin garsonieră, adunând la repezeală lucruri.
Eu nu plec! oprește mama și se uită în ochii roșii ai fetei.
Poftim?
Mă mut la Gheorghe. Gata, stai singură, te-ai descurcat, ai job, apartament. Mulțumesc, fată, mi-ai deschis ochii la viață! De nu erai tu, mâncam murături și acasă la ciorap. Aici, viața-i altă culoare Mulțumesc, sărutări! mama a pupat-o, dar Ileana n-a reacționat cu aceeași veselie.
Mamă, cum mă lași așa? Cine are grijă de mine?
Polița de asigurare, leafa, internetul și, precis, mai apare vreun flăcău de-ai locului
Deci mă abandonezi, fără milă?
Nu te abandonez, mi-ai promis că nu plângi!
Promit Dă-mi cheia de la apartament!
Ia-o din geantă. Dar am o rugăminte: dă pe la bunica, vrea și ea la Chișinău acum. I-am povestit schema ta cu viața bună, flăcăi, și baltă. Caută cineva la poștă, iar bunica, în afară că pune ștampilă și pe pașaport dacic, trimite orice plic direct la Polul Nord. Să încerce și ea cât are tulpina verde…
