Spiridușul casei
Radu, ești tu cel care a făcut ordine în curte? Ileana și-a atins fiul pe umăr.
Băiatul s-a speriat și și-a dat jos căștile. Monștrii de pe ecran continuau să se bată între ei, dar Radu nu-i mai urmărea.
Ce, mamă?
Te întrebam dacă ai venit de mult de la școală.
Abia acum.
Și atunci cine a făcut ordine în curte?
De unde să știu? Poate Elena?
Ileana a zâmbit. Fetița ei de trei anișori era, desigur, o mică întreprinzătoare, dar la astfel de fapte încă nu se pricepea.
Hai că-i bună! Sigur, spiridușul!
Da, el e! Ești mare povestitor! Mai bine du-te la bunica și adu-o acasă pe Elena. A stat destul acolo. Eu între timp pregătesc cina. Ți-e foame?
Da! Am mâncat chifle cu băieții în sala de mese, dar asta a fost după ora a doua. Mamă, dar când o să avem și noi școală de dimineață?
Nu știu, băiete. Nu spune nimeni nimic, școala-i prea plină.
Măcar dormim dimineața găsea Radu mereu partea bună.
Ileana i-a sărutat vârful capului, l-a ciupit familiar de ureche când băiatul a vrut să scape de mângâiere și s-a dus spre bucătărie.
Ah, adolescenții
Treisprezece ani. Deja se crede om mare, dar Întotdeauna rămânea nemișcat când Ileana îi atingea părul negru, aspru, exact ca al tatălui lui.
Copiii ei erau atât de diferiți. Radu, brunet, cu ochi albaștri, înalt, semăna leit cu tatăl său, Andrei. Nu doar la chip, ci și la caracter. Deja Ieana recunoștea încăpățânarea, bunătatea, simțul responsabilității știind prea bine ce fel de om va ajunge. Poate nu el făcuse curat în curte, dar sigur spălase vasele și podelele din bucătărie încă sclipeau de curățenie. Unde mai găsești astfel de ajutoare? Doar să crească micuța.
Elena era minunea Ilenei. Zece ani de așteptare și o firavă speranță. Problemele la prima naștere ar fi putut s-o lipsească și de această bucurie. Dar un pic de noroc a mai rămas și s-a născut fetița lor, cu bucle subțiri și blonde, ochi albaștri ca ai lui Radu. Drăgăstoasă ca o pisicuță. Venea, se lipea de mamă sau de frate și stătea.
Elenuța, ce faci?
Și imediat soarele răsărea în cameră de la zâmbetul fetiței. Nimeni în lume nu știa să zâmbească așa, numai ea. Ileana știa asta sigur. Acum nimeni
Zâmbetul îi aducea numai bucurie Ilenei, dar și o lovea drept în inimă. Al tatălui era. Al lui Andrei. Și nu mai era
Ileanei îi venea să urle de durere, dar nu putea. Copiii erau acolo.
Soțul, Andrei, fusese pompier. Își riscase viața pentru alții. Și atunci, când a salvat toată familia tată, mamă, trei copii. S-a întors după bunică, care a refuzat să plece ca să-și scoată animalele, dar apoi n-a mai avut scăpare. Focul a cuprins totul.
Ileana a simțit mai întâi. I-a săltat inima, a început s-o doară, a prevăzut răul. L-a luat pe Radu, mustrându-l, i-a strigat soacrei, Cătălina, venită în vizită să o ajute cu bebelușul:
Mamă, ia-o pe Elena! Trebuie să dau un telefon!
Apoi a condus mașina, nici nu simțea laptele ce-i păta bluza, mâinile îi tremurau. Cum a rezistat atunci?
Copiii au ajutat-o. Radu nu s-a desprins de ea nicio clipă.
Radu, hai să te culc! soacra ei, Cătălina, abia se ținea pe picioare, dar de Ileana nu s-a dezlipit. O obliga să mănânce și să bea, îi aducea Elenei la alăptat.
Stau cu mama! Radu nu-și desprindea palma de chipul mamei. Bunico, de ce are mâinile așa reci?
Ileana reținea totul fragmentat. Cum adună haine, cum îndeasă jucării în sacoșe.
Nu mai pot sta aici Mi se pare mereu că Andrei intră pe ușă și strigă: Sunt acasă!
Atunci vino la mine, Oano. Stați la mine, vedem noi ce facem.
Nu. Nici la dumneavoastră nu pot Iertați-mă. E prea dureros. Mă duc la casa bunicii.
Dar, Ileana, acolo nu mai stă nimeni de ani buni! Poți să mergi acolo cu copiii?
Lasă. Fac ordine și gata! Și sunteți aproape. Fără dumneavoastră n-aș rezista.
Unde să mă duc? Doar voi mi-ați rămas
Nu, mamă. Dacă mai continui, plângem amândouă. Ai grijă de Elena. Eu mai strâng câte ceva. Și poate îl convingi pe Radu să mănânce. De când cu necazul, doar cu mine la masă vine, iar eu nu am apetit deloc.
Nu se poate așa! pe ton apăsat, Cătălina. Și tu ești mamă! Dacă tu nu ai grijă de tine, copiii ce se vor face? Eu nu mai pot duce, nu mă țin puterile! Ai grijă!
Ileana i-a sărutat mâinile soacrei, apoi s-a pus iar pe strâns. Să fugă! Undeva departe de acest apartament, unde fericirea nu mai e, aerul e greu.
Casa bunicii a primit-o aspru. A înțeles: o uitase în goana spre o viață nouă. Trecând de prag, a atins pereții cu degetele, a șters praful de pe comoda acoperită cu ștergar brodat, a deschis fereastra, lăsând aerul de toamnă să intre.
Mamă, ia copiii cât pot face eu ordine. Vin să-i dau să mănânce Elenei după aia.
Bine. Sigur te descurci singură?
Sigur, mamă…
N-a stat singură multe minute. După o jumătate de oră, a apărut Cristina, prietena și colega ei din copilărie.
Nu puteai da un telefon? Parcă ești din vale Unde pui lavetele?
Cristina era mereu pusă pe treabă. Se distra ore întregi vorbind, dar la nevoie se zbătea pentru prietenii ei.
Ileana și-a șters mâinile de spumă, a îmbrățișat-o stângaci.
Bună
Bună! Copiii?
Sunt la mama.
Bun. Ce mai stai? Facem treabă sau dormi la Cătălina?
Vreau aici.
Atunci hai la treabă!
Cristina a luat găleata și s-a apucat să șteargă pe la ferestre.
Cristina! s-a mirat Ileana privind-o.
Ce? Da… Așa este.
Când?
În februarie. Ce te sperii așa? Sunt gravidă, nu bolnavă.
Cu cine?
Parcă nu știi! Cristina a frecat mai tare geamul. Of, ce murdar e!
Mihai? Dar el…
A plecat, da. O să fiu mamă singură. Ileana, vorbim altădată, bine? Îți spun tot.
Se mai întoarce?
Mihai? Nu. A ales libertatea. Asta e. Voi avea un fiu, Ileana… Sau o fiică…
Nu ți-au spus încă?
Nu, se ascunde. Dar ce contează? E copilul meu! Copilul MEU!
Ileana știa cât de mult înseamnă aceste cuvinte pentru Cristina. Prima căsătorie s-a destrămat din cauza sterilității inventate. Familia soțului a făcut zid împotriva ei. După divorț, Ovidiu s-a recăsătorit rapid, dar problema era la el, s-a descoperit după analize. Cea nouă l-a convins să urmeze tratament, și după un an și jumătate a avut băiat, iar apoi o fată.
Cristina i-a urat noroc. Nu-l mai iubea, nu-l mai ura. Datorită acelei despărțiri, iată, avusese șansa unui nou început. Chiar dacă Mihai a părăsit-o când a aflat despre sarcină, nu conta. Nu mai era fetița rușinoasă care accepta batjocura.
Au trecut la curățenie până seara. Dar a meritat. Casa a oftat a ușurare, a clipit din obloanele scorojite, a prins din nou viață.
Cristina, obosită, s-a așezat la masă și o privea pe Ileana cum făcea ceai.
Ce repede trece timpul
De curând fugeau mereu aici, răpindu-i tocmai scoasele din cuptor plăcinte bunicii și fugeau la râu, sub țipetele dojenitoare:
Hei, să trăiți și voi ca lumea!
Nici nu încetineau, răspundeau în fugă:
Într-o oră!
Ora aceea se lungea spre seară. Găseau bunica pe la grădină, și, fără vorbă, apucau sapa și se apucau de lucru. Să te descurci singură cu gospodăria și serviciul era greu. Bunica lucra la ferma de vaci.
Avea gospodărie mare. Trebuia să o pună pe picioare pe Ileana, să-l ajute pe fiu, rămas la oraș cu altă familie. Ileana era nepoata cea mare, mama Ilenei a murit la naștere, iar tatăl, copleșit de dor, s-a retras în oraș, lăsând-o pe Ileana la bunică.
Bunica a murit când Ileanei abia îi împlinise optsprezece. Atunci tocmai începuse o relație cu Andrei. Nu a observat când bunica a slăbit brusc. S-a trezit abia când a auzit bocetul nopții.
Bunico, ce e?
Trei luni le-au fost date. Insuficient ca să-și spună tot ce trebuia
Dar bunica a reușit ceva important. A chemat-o la ea pe Cătălina, soacra, și, după ce a dat-o afară pe Ileana, a vorbit cu ea îndelung. Ce și-au spus a rămas secret, dar de atunci Ileana a avut o nouă mamă.
A început să-i spună mamă înainte de nuntă.
Se poate? a întrebat încet, eliberând un oftat la aprobarea primită.
Nu putea să-i spună cât de mult și-ar fi dorit să rostească acest cuvânt
Cu soacra n-a existat ceartă, nici gând! De ce să se certe? Numai bine și sprijin a primit. Umbra de împuns măcar, tot cu calm și dragoste. Sunt puțini părinți de suflet, așa simțea Ileana.
Iar familia nu corespunde mereu acestui cuvânt; Ileana știa bine. După moartea bunicii, a apărut din senin o delegație din oraș: tatăl, mama vitregă și bunica acesteia.
Casă bună, solidă, o putem vinde bine.
O femeie pe care o vedea prima dată cutreiera curtea și dădea din cap:
E lăsată de izbeliște! Trebuia făcută ordine! Cumpărătorilor le place curățenia.
Ce cumpărători? abia atunci s-a trezit Ileana.
O săptămână trecuse ca într-un vis, de la înmormântare. Ori făcea ceva prin casă, ori se oprea și asculta Poate, poate bunica avea chef să apară din bucătăria de vară, să gonească viespile de la borcanul cu dulceață pus la fiert și să spună:
Ai alergat destul! Hai să spălăm niște borcane.
Care? întreabă soacra tatălui, ridicând din umeri. Spatele de la rochiță alunecă, pielea albă se vede și Ileanei i se face rău. Cumpărătorilor!
Ileana n-a mai răspuns. S-a dus după magazie, apucându-și gura; la întoarcere, deja era acolo Cătălina.
Plecați de aici. Acum!
Cine sunteți să hotărâți aici?
Casa e a Ilenei. Are act de donație.
Ce donație?
Normală. Și testamentul pentru contul la bancă. Eu am ajutat la acte. Aici nu aveți ce căuta. Vreți să jecmăniți orfana!
Furtuna ce se pregătea deasupra curții n-a mai avut loc. Cătălina a tras-o pe Ileana înăuntru, a întins-o în pat, i-a scos tricoul murdar.
Nu plânge! Pe tine nu te las la nimeni. Am promis bunicii tale. Poftim halatul meu, e curat. Culcă-te. Îți aduc un ceai. Odihnește-te, apoi vorbim.
Pe tată l-a revăzut abia la propria nuntă.
Invitația nu i-a trimis. A venit singur.
Tinerii râdeau, îl tachinau pe Andrei, Ileana râdea văzându-l cum înfășoară păpușa-bebeluș. Cineva o bate pe umăr. Se întoarce, încă zâmbind.
Bună, fiica mea
A rămas fără cuvinte. Tatăl i-a întins chei și i-a strâns palma.
Iartă-mă! Actele sunt la Cătălina. Îți explică ea. Să fii fericită!
N-a apucat să spună nimic. Tatăl s-a întors și a ieșit din sală.
Apartamentul dăruit Ilenei era mic, dar primitor. Două camere și o bucătărie mare. Ileana umbla stingheră, nedezlipită de casa bunicii.
Ileana, aici e mai bine. În oraș, chiar dacă-i mic, ai mai multe șanse. Să înveți trebuie!
Cătălina a așezat totul, satisfăcută. Reușise să vorbească cu tatăl Ilenei și să-i explice ce înseamnă să ai fată ajunsă la vârsta majoratului. Nu o crescuse, măcar puțin să ajute.
Trebuie. Dar când? zâmbește Ileana.
Termenul e mic. Nici lui Andrei n-am spus încă.
Te ajut eu. Intră la facultate. Ai minte luminată, n-o irosi.
Ileana a terminat filiala universitară. Greu, dar cu sprijin. Cătălina avea grijă de Radu, ajuta cu mâncare.
Familia a răsuflat ușurată când Ileana și-a găsit de lucru și Radu a mers la grădiniță.
La mare mergem! Andrei, râzând, se bucura de chiotele fetelor lui.
A fost singura lor vacanță la mare. Ileana și Andrei înotau pe săturate, supraveghind de pe plajă joaca lui Radu cu bunica. Seara se plimbau pe faleză și pe ponton, sub cerul înstelat.
Într-o seară, Andrei a rămas cu Radu la carusel, iar Ileana și Cătălina au mers încet pe ponton. O pereche certa zgomotos la margine, apoi au plecat, încă certându-se.
Cătălina a privit și a oftat:
De ce le trebuie certurile astea? Pierd timp prețios, se necăjesc, și oricum se vor împăca. Aceste seri nu se mai întorc.
Dar dacă nu se împacă? întreabă Ileana visătoare.
Când sufletul doare, doar atunci țipi așa. Fata a fugit după el plângând. Îl va ierta. Și el pe ea. Dar seara asta e pierdută. Să-ți aduci aminte, Ileana, când te cerți cu cineva drag: nu merită timpul pierdut. Viața-i atât, atât de scurtă
Ileana avea să-i fie recunoscătoare mereu. Datorită acelui sfat, știa că timpul petrecut lângă Andrei nu fusese irosit.
Ileana a luat ceainicul de pe foc și era să-l scape. În geam a văzut o umbră și s-a speriat. Nu era Radu. În amurg, pe afară umbla un bărbat.
Prima tendință a fost să încuie ușa și să țipe după ajutor, dar imediat s-a trezit. Copiii vin! Și Cătălina, sigur îi aduce. Dar în curte e un străin.
Șervetul de la ceainic îi încălzea palma. S-a uitat spre fereastră, apoi a făcut un pas hotărât spre ușă.
Lumina din curte era stinsă. Uitaseră s-o aprindă.
Cine-i acolo?!
Ușa de la magazie a scârțâit și Ileana s-a strâns de frică.
Ce vreți? Strig după oameni!
Umbra s-a apropiat de trepte, Ileana a pășit înapoi.
Nu țipa, Ileano. Sunt eu, Paul.
Ileana, cu sufletul ușurat, a lăsat ceainicul jos, dar a tresărit îi frigea piciorul, prin rochia subțire. A pus ceainicul pe masa verandei, bombănind.
Ce cauți prin curte, Paule? De ce n-ai intrat direct?
Bărbatul mic de statură, vânjos, a lăsat privirea în jos ca Radu când făcea prostii la școală.
Să nu te superi Am văzut că s-a strâmbat ușa la magazie. Am vrut să o repar. Mâine plec la stupină, nu știu când mă întorc. Am zis să apuc azi.
Ileana s-a luminat.
Ușa? La magazie?
Totul s-a legat. Și curățenia din curte, și poarta îndreptată, și treptele noi de la saună.
Deci tu ești spiridușul casei! a zâmbit Ileana.
Cine?
Spiridușul! Mi-a apărut unul pe aici Ajută, supraveghează casa. Dar nu bea lapte din farfurioară. Radu spune că trebuie adusă o pisică, ca să nu se plictisească spiridușul. Te plictisești?
Lumina slabă i-a permis să vadă roșeala pe obrajii lui Paul.
Iartă-mă. Trebuia să-ți spun mai devreme.
Mulțumesc! Dar de ce, Paule?
Paul n-a răspuns. A dat din mână și a sărit gardul, fără să observe privirea Cătălinei și a copiilor.
A apărut, în sfârșit! Cătălina a râs și i-a întins Ilenei o sticlă cu lapte. Pune la frigider.
Cum adică, mamă? Tu știai?!
Cum să nu? Tot satul știe deja. Paul era îndrăgostit de tine încă de când erai cu Andrei. Sau n-ai văzut cum se uita la tine?
Nu
Nu se poate! Cătălina a ezitat. Chiar nu știai?
Nu mint Nu știam.
Hai, să stam de vorbă! Cătălina a împins-o înainte pe Elena. Întâi culcăm copiii, apoi vorbim pe îndelete.
Au discutat aproape până dimineață. Ileana tot turna apă fierbinte în ceașca soacrei, ascultând fermecată.
A venit la mine cam acum un an. Să ceară mâna ta. Zice că nu ai pe nimeni mai aproape ca mine, deci la mine să ceară. A mai și periat! Știa cum să mă ia pe inimă.
Și ați acceptat?
De ce nu? Ești tânără, Ileano. Ai toată viața înainte! Copiii cresc, își iau zborul și rămâi singură cu mine, bătrâna. Bine-i așa? Nu! Să trăiești cât încă ai viață! Știu cât l-ai iubit pe Andrei! Și nu mă întrerupe! O astfel de dragoste poate o ai doar o dată în viață. Dar se întâmplă să mai primești, uneori, o nouă șansă. Dacă nu simți același foc, dar îți este bine și liniște, eu n-am nimic împotrivă! Iar Radu are nevoie de mână de bărbat. Noi îl iubim, dar nu-i destul. Paul îi e deja ca un frate mai mare. Știai că îl învață să conducă mașina?
Nu
Nu ți-a spus, i-e teamă să nu te deranjeze.
De ce?
Poate se teme ca nu cumva să crezi că te părăsește pe Andrei.
Prostii!
Vorbește cu băiatul. Liniștește-l. Se leagă de Paul, dar îi e frică de ce vor crede ceilalți. Elena e mică, nu-și amintește de Andrei. Dar e mai greu cu Radu. Dar și cu tine
Ce, cu mine? Ileana s-a făcut roșie și a lăsat ochii în jos.
Nimic! Cătălina a zâmbit și și-a mai turnat ceai. Hai, mai pune apă! Mi-e sete!
Ileana și Paul s-au cununat peste un an. După alt an s-au bucurat de un al doilea fiu.
Vai, mamă, uite ce ciuf are! spunea Ileana când a ajuns acasă după externare, dezvelind moțul băiețelului, blond și ciufulit ca al Elenei.
Seamănă cu un spiriduș! Cătălina l-a înfășat repede și l-a strâns în brațe. Bine ai venit, nepoate! Spune-mi bunica Cată!
Mamă
Las să știe de mic! Dă să-l alăptezi, iar eu trec la bucătărie. Ce să-ți pregătesc?
Un motan mare, roșcat, dăruit lui Radu de Paul, s-a furișat în cameră, a sărit pe pervaz la geam, privind lung la Ileana și la bebelușul bine înfășat. Liniștea s-a așezat lângă motan, l-a luat în brațe și s-a minunat. Iată fericirea atât de fragilă, atât de gingașă Trebuie păzită cu grijă.
Se aude clinchet de linguriță, chicotitul Elenei, iar liniștea alunecă de pe pervaz, gâdilându-l pe motan la ureche. Acela se scutură, se spală de zor, pregătindu-se să-l cunoască pe noul membru al familiei.
Du-te, drum bun! Sunt deja destui gardieni aici!
