Soțul meu niciodată n-a suportat să fie prins în ipostaze caraghioase doar e bărbat adevărat, nu? De aceea, stăteam pitită după perete, trăgând cu ochiul discret la baia noastră modestă, gata să mă rostogolesc de râs la ceea ce vedeam.
Dacă ești pisoi cuminte, spune miau!
Dacă ești cel mai bun pisoi, spune miau…
Dacă ești pisoiul meu iubit, spune miau!
Soțul meu, Radu, cânta încet, în timp ce îl spăla pe motanul nostru, pe Mitică. În mod normal, fiara luptă, zgârie, urlă și mușcă. Azi însă, ce să vezi? Ori îi plăcea concertul, ori avea un șoc auditiv. În fine.
Îți spălăm spatele spune miau
Îți spălăm lăbuțele spune miau
Îți spălăm coada spune miau
Miau, s-a auzit un piuit anemic de la Mitică.
Era cât pe ce să mă prăbușesc acolo, după colț. Vreau să spun, regret până în ziua de azi că nu am filmat acest spectacol, dar probabil aș fi riscat propria viață cu o așa probă la dosar.
Ce, nu-ți place? Hai că-ți cânt altceva dacă vrei!
Miau.
Radu a rămas puțin pe gânduri, apoi a reluat șamponatul cântând ușor, cu voce de radio vechi cu undă medie:
Plouă iar pe geamul meu în seara asta cenușie,
Și vad chipul tău trist, Maria
În loc să plâng de milă, m-a apucat plânsul de râs.
Brusc, îmi dau seama: soțul meu n-a cântat VREODATĂ pentru mine! El, zero talent de romantic, dar uite ce program special are pisoiul. Poate că mi-ar fi părut rău, dacă nu era totul atât de comic.
Între timp Măria a mai scos un miau scârbit, iar Radu a trecut la refrenul din desene animate:
Zboară, zboară, leagăne ușoare
Am zis gata, atât, depășesc limita de râs! Dacă mai stau acolo, mă prinde sigur. Am pornit discret spre cameră, cât să nu las urme vizibile de hohote.
Radu aproape terminase, deja înfășura pisoiul într-un prosop:
Dâdâc-poc televizor,
Dâdâc-poc televizor,
Dâdâc-poc televizor
Nu m-am mai putut abține și-am completat, fredonând din camera:
Și doi spiriduși înăuntru!
Am râs ca o copilă, târându-mă spre canapea și gâfâind de chicote.
Nu știu dacă acolo s-au mai ținut concerte; eu rădeam deja cu sughițuri. După vreun minut, au apărut doi bărbați importanți Radu și Mitică aruncându-mi o privire gravă, de oameni trădați. Eu, ca și cum n-aș fi fost de față, m-am ascuns cu capul în pernă și tremuram de la cât râdeam, mut.
Ambii, șeful și subordonatul blănos, m-au judecat din colțul gurii, cu o demnitate de academicieni, apoi au plecat impunători spre bucătărie. Să vezi bancuri dacă mai aud de serenade prin baie!
