Soțului meu nu-i plăcea deloc să fie prins în momente caraghioase, mai ales el care mereu vrea să pară tare și serios. De aceea, când l-am auzit în baie, m-am apropiat tiptil și am tras cu ochiul pe ușă, după care am cedat nervos după colț, pe ascuns, încercând să nu râd tare:
Dacă ești un motan cuminte, spune miau!
Dacă ești cel mai bun motan, spune miau…
Dacă ești motanul meu drag, spune miau!
Soțul meu, Relu, cânta încetișor în timp ce spăla pe motanul nostru, Grigoraș. De obicei, bietul animal făcea mare circ când era să-l băgăm la baie: zgâria, mușca, țipa ca din gură de șarpe. Dar acum, nu știu dacă era vrăjit de cântec sau doar în stare de șoc, stătea liniștit și asculta.
Îți spălăm spatele spune miau…
Îți spălăm lăbuțele spune miau…
Îți spălăm codița spune miau…
Miau, a scos abia auzit Grigoraș.
M-am lăsat pe perete, leșinată de râs. Mare păcat că nu aveam telefonul să filmez scena, dar probabil nici n-aș fi supraviețuit dacă Relu ar fi aflat ce probe compromițătoare am!
Nu-ți place? Hai că-ți cânt altceva, ce zici?
Miau.
Relu a tăcut câteva secunde, după care a început să-i frece blana și a cântat abia auzit:
Plouă iară peste geamuri, lacrimi lungi se scurg încet,
Și pe sticla împăienjenită, trist îți văd silueta, Madonă…
Mă podidise râsul de-a dreptul, nu-mi mai puteam opri lacrimile! Am avut o revelație neașteptată atunci: soțul meu nu mi-a cântat niciodată! Nu e el un romantic incurabil, îl știu, dar are alte bune. Iată că motanul nostru beneficiază de serenade… Dacă nu ar fi fost atât de caraghios, probabil m-aş fi supărat. Dar nu puteam, îmi venea să râd în hohote. Între timp, Madona a scos iar un miau subțirel și Relu a început să cânte refrenul de la Călușarii.
Eram pe punctul să mă dau de gol, simțeam că dacă mă mai țin, mă vor prinde. Am decis că e mai sănătos să mă retrag tiptil spre sufragerie, pentru că baia se terminase și Relu se pregătea să-l șteargă pe Grigoraș. Când aproape îmi stăpânisem râsul, aud din baie:
Doină-doina televizor,
Doină-doina televizor,
Doină-doina televizor…
N-am mai putut și am continuat pe fugă, chicotind:
Și doi pinguini pe fir!
M-am trântit pe canapea și am râs în hohote, până m-a apucat sughițul. Nu mai știu dacă au continuat duetul în bucătărie, nici nu mai aveam putere de-atâta râs.
Peste câteva minute au intrat în sufragerie doi supărați: Relu și Grigoraș, amândoi arătându-mi o privire de superioritate jignită. Am ales să mă bag cu capul în pernă, cutremurându-mă în liniște de atâta veselie.
De parcă aș fi putut să mă abțin… Amândoi, și omul, și motanul, s-au dus pe drum spre bucătărie, prefăcându-se de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic.
