Soțul mi-a zis: Să nu mai comentezi. Nu am comentat doar că am încetat să fiu de acord. Și de-aici s-au dezlănțuit toate.
Mihai a intrat în bucătărie cu aerul unui ambasador care tocmai a semnat pacea între două civilizații extraterestre, când de fapt nu făcuse altceva decât să cumpere o pâine și un lapte de la Mega Image. Părea turnat în ipsos, monumental de la noul lui statut; de când a fost numit interimar vai de capul lui! adjunct la departament, Mihai nu mai merge, defilează.
Doina, a spus el cu voce de inspector ANAF, evaluând păstrăvul cuptorului meu de seară.
Azi am avut o zi grea. Am luat decizii strategice. Așadar, propun să fie liniște-n casă și accept total. Nu vreau discuții. Vreau doar să fii de acord cu mine. Mintea mea are nevoie de pauză, nu de dezbateri cu mediul înconjurător.
Am rămas cu furculița în aer. Era curajos. Era inovator. Mai punem și că stăm în apartamentul meu, întreținut din salariul meu de analist financiar, nici nu simțim inflația de leu moldovenesc, cererea lui suna la fel de absurd ca atunci când hamsterul îi cere motanului camera lui personală.
Deci vrei să fiu ecoul tău? am întrebat, simțind cum se trezește în mine acea creatură nobilă de care mă respectă colegii și mă cam teme soacră-mea.
Vreau să-mi accepți autoritatea, rosti Mihai trăgând de cravata pusă special la cină. Bărbatul e vectorul, femeia e cadrul. Nu deforma traseul, Doina.
L-am privit fix. În ochii lui ardea acea sigură credință nestrămutată, genul pe care îl vezi la cei care traversează bulevardul Ștefan cel Mare pe roșu, cu zâmbet pe buze.
Bine, dragă, am zâmbit, tăind din pește. Fără dezbateri. Doar consimțământ.
De aici încolo a început jocul meu preferat: Ai grijă ce-ți dorești, că exact așa o să și primești.
Primul act a debutat sâmbăta. Mihai urma să meargă la team building-ul firmei el îi zicea summit de lideri, eu îi spun ieșirea planktonului de birou la mici și bere.
Se tot învârtea în fața oglinzii, mândru de pantalonii noi, pe care-i luase de capul lui. Galben-muștar, după cum îi părea lui foarte la modă, dar pe el arătau ca niște pantaloni croiți pe un cangur însarcinat. Vârful de la coapse avea spațiu cât să bagi două cartele, iar la gambe erau mulați ca o sarmă.
Ia zi, cum arată? Simbolizează conducerea, nu?
De obicei aș fi spus delicat că la cât de caraghios stăteau, mai degrabă părea animator la circ decât adjunct de corporație. Dar eu am promis.
Absolut, Mihai, am aprobat din priviri, fără să ridic ochii din carte. Extrem de curajos. Toată lumea o să vadă cine e cocoșul aici. Culoarea strigă: Sunt o personalitate unică!
Mihai a înflorit.
Vezi? Altădată începeai: dă-i jos, nu te face de râs. Înveți, Doina!
A plecat țanțoș ca un curcan pe dealurile Moldovei. S-a întors seara nervos, roșu, și inexplicabil în blugii colegului. Pe scurt, pantalonii Mustar au cedat la proba de Tras frânghia succesului, cu un sunet de parcă s-ar fi spart barajul Bicazului.
De ce nu mi-ai zis că-s strânși unde contează?! țipa el, azvârlind rămășițele pe podea.
Dragule, ai spus că îți dau statut. Nu m-am contrazis. Poate statutul tău a fost prea voluminos pentru material.
Adevăratul festin de ironie a început când şi-a făcut apariția artileria grea Zinaida Petrescu, mama vectorului. Venise de inspecție, iar Mihai, dându-se rotund pe baza docilității mele, și-a zis că-i momentul să-și extindă teritoriul.
Stăteam la masă. Zinaida Petrescu, cu permanent coafura caniș, analiza livingul ca pe o infracțiune la bunul gust.
Dragă, cam triste draperiile. Și pe cornișă e praf. O soacră bună nu ține praf, îl sperie! Lui Mihăiță-i place confortul, dar la tine e ca-n bancă
Mihai, profitând de trupe în spate, a plusat:
Corect, Doino. Mă-ta are dreptate. Ești prea prinsă cu serviciul, ai lăsat casa de izbeliște. Ia o jumătate de normă. Nu ducem lipsă de bani, doar mi-au pus interimar la șefie!
Era irezistibil. Salariul de șef era fix de-un plin și două shaorme. Dar eu nu mă contrazic
Aveți perfectă dreptate, tanti Zina, am rostit umil. Şi tu la fel, Mihai. Muncesc prea mult. Draperiile definesc femeia.
Așa, să înveți de la mama!
Uite, m-am gândit să concediez firma de curățenie.
S-a lăsat liniștea. Zinaida a înghețat cu prăjitura-n furcă.
Ce firmă? s-a crispat Mihai.
Doamna care vine săptămânal și face ordine până noi suntem la job. Ai spus să economisim, ca să fii gazdă gospodăroasă. Mama zice să fac eu totul cu mâinile mele. Sunt de acord, concediez femeia. Mă apuc de curățenie. Sâmbăta.
Și-n restul săptămânii? se codesc Mihai.
În rest ne vom bucura de evoluția naturală a entropiei. N-ai vrea să mă obosesc după lucru, nu?
Următoarele două săptămâni pentru Mihai au semănat cu testarea teoretică a socialismului casnic. Veneam de la birou, zâmbeam dulce și deschideam o carte. Farfurii cădeau una peste alta ca-n Tetris. Praful, în mod inexplicabil mândru, se așternea peste tot ca ninsoarea la Soroca. Cămașile lui Mihai, altădată apretate, atârnau jalnic ca niște stafii boțite.
Doiiina, nu mai am nicio cămașă curată! a sărit într-o marți cu ochii bulbucați.
Știu, dragule. Dar ieri am selectat draperii, cum a sugerat mama. Nu mai aveam energie de călcat. Dar ești leader, delegă-ți singur managementul călcatului.
Mihai a înșfăcat fierul de călcat, s-a ars, a găurit mâneca și, bombănind ca moșii pe la poartă, și-a tras un pulover. Deja semăna cu băiatul care vrea să bată sistemul, dar sistemul i-a trântit poarta-n nas.
Momentul culminant a venit când Mihai a anunțat cină de afaceri la noi acasă. Urma să vină Victor Luca, șeful-șefilor, a cărui scaun Mihai îl încălzea temporar. Și încă doi colegi importanți.
Doina, asta e șansa vieții mele, tropăia Mihai în bucătărie. Trebuie să arăt ce om de bază am și ce familie perfectă conduc. Deci: masa bogată, dar tradițional fără sushi și carpaccio din astea de ale tale. Bărbații vor carne, să fie clar. Și să nu te bagi în discuții despre muncă. Servește, zâmbește și taci. Părerea ta nu interesează pe nimeni aici. E clar?
E clar, am răspuns angelic. Tradiție, tăcere, supunere.
Și pune ceva feminin pe tine.
Cum zici, dragul meu.
Seara, am tras pe mine legendara halată cu volane și flori, moștenire de la Zinaida, păstrată pentru Halloween. Pe cap, un aranjament ce trecea de la cuib la Babel.
Pe masă: răcituri (cumpărate de la colț, tremurau ca Mihai la raportare), cartofi fierți și un ciolan de porc cât jumate de groapă comunală. Zero rafinament. Fără servețele pliate artistic doar tradițional, cum au cerut.
Au sosit invitații. Victor Luca, domn cult cu ochelari, a ridicat o sprânceană la halatul meu, dar n-a scos o vorbă. Mihai s-a roșit ca vișina și încasa stare ca tencuiala de pe perete.
Poftiți la masă, stimabililor! am anunțat, imitănd o nașă de la Veselăţia Satului.
Cină s-a scurs greu. Mihai se forța cu discursuri de Lemn Verde, despre optimizarea fluxului și redistribuirea om-orilor, cu termeni pe care nici nu-i pronunța corect.
Mihai, scuzați că intervin zise blând Victor Luca. Dacă facem ce propui, pierdem contractul cu asiaticii. Doina, tu ce părere ai? Am auzit că ești cel mai tare analist la Global Finanțe.
A fost solemnitate maximă. Mihai s-a pietrificat. Ochii lui implorau: Nu scoate un cuvânt!.
Vai, dom Victor, dar ce știu eu? am dat din mână, clincănind brățările. La noi în casă cu mintea conduce Mihai. El e vectorul! Eu-s doar context. Treaba mea-i să fierb cartofi și să ascult de bărbat. Zice că de la analizele mele i se zbârcește pielea pe față
Victor Luca a început să tuşească în cartof. Colegii se uitau unii la alții.
Mihai palidise total. O broboană îi curgea de pe frunte în farfurie.
Chiar așa, continuai eu cu aplomb. Mihai zice că deciziile lui aduc milioane. Ce să pricep eu? Apropo, Mihai, povestește-i domnului Luca cum voiai să schimbăm toate softurile cu… ce ziceai? Excel pe nor?
Lovitura de grație. Ideea Excelului în cloud fusese o rușine la birou, de râdea toată lumea, dar acasă Mihai o vindea drept revoluție IT.
Mihai? Victor Luca și-a dat jos ochelarii și s-a uitat la soțul meu ca la o chestie exotică, dar inutilă. Chiar ați propus?
A era un scenariu… bâigui Mihai, încercând să-și salveze obrazul care îi aluneca direct în răcitură.
Exclus, dragă. Chiar ieri m-ai convins o oră că șefii-s demodați iar tu ești vizionarul. N-am replicat, doar am consimțit!
Mihai a amețit de nervi, a răsturnat sosul pe fața de masă, iar pata roșie s-a scurs amenințător spre pantaloni. Semăna cu un căpitan Titanic care a găurit vaporul cu propria-i forță.
Musafirii au plecat rapid, invocând urgențe. Domnul Luca mi-a strâns mâna:
Doina Dumitrescu, dacă vă săturați de cartofi, la mine în departament e postul de adjunct strategie. Vă pricepeți la pus fiecare la locul lui.
Când s-a încuiat ușa, Mihai s-a întors tremurând.
M-ai distrus! M-ai făcut de cacao!
Eu?! am întrebat, dezbrăcând frumosul halat. Mihai, am făcut toată seara doar ce-ai cerut. N-am dezbătut, n-am comentat. Ți-am fost fundal. Dacă pe fundalul meu ai părut ridicol, poate nu de fundal e problema…
Deschise gura să urle, dar l-am oprit dintr-un gest:
Iar acum, ascultă: te rog, nu mă contrazice. Mi-e creierul obosit de atâta prostie. Bagajul tău e la ușă. Vectorul tău se orientează către apartamentul mamei din Dorohoi. Acolo și draperiile sunt după stil, și nimeni nu te ia peste picior.
Tu să nu cutezi!… Eu sunt bărbatul!
Ai fost, cât ai fost partener. Când ai devenit stăpân, ai uitat că tronul e pe pământul meu.
Priveam cum urcă geamantanul în taxi. Nu simțeam tristețe, ci o senzație de răcoare, ca după ploaie, și un iz plăcut de friptură, ce dispare rapid cu două geamuri deschise.
Aveți grijă, fetelor: niciodată să nu vă certați cu un bărbat prea încrezător în mintea lui. Dați-vă la o parte și priviți cum se izbește el singur de realitate. Zdrăngănitul coroanei ce pică este cea mai dulce muzică pentru o femeie cu capul pe umeri.
