Soțul a adus în casă un prieten să stea o săptămână, iar eu, fără să spun un cuvânt, mi-am făcut bagajele și am plecat la Băile Herculane
Hai, intră, nu te sfii, simte-te ca acasă răsuna glasul vioi al soțului din hol, iar apoi s-a auzit un bușit surd, probabil vreo geantă uriașă trântită de podea. Ilinca o să pună masa imediat, am nimerit la fix.
Ilinca a încremenit cu lingura de lemn în aer. Nu aștepta pe nimeni. Seara trebuia să fie liniștită, ultima după o săptămână grea la contabilitate, doar ea, soțul și liniștea lăsată de sfârșitul programului. Încet, a pus lingura în suport, și-a șters mâinile pe prosop și a ieșit pe hol.
Ce vedea n-aducea a bine. Sorin, soțul ei, strălucea de mândrie, ajutând să-și scoată geaca unui bărbat masiv, cu fața umflată și nasul roșu. Într-un colț, se lăfăia, stingheră, o geantă sport imensă, burdușită de haine.
Auzi, Ilinca! a zis Sorin zâmbind și mai larg când a văzut-o Ți-am adus o surpriză! Îți amintești de Marian? Am fost colegi la facultate, la același an. Cel cu chitara, să-i fi văzut degetele!
Ilinca își amintea vag de Marian un tip gălăgios din ultimele bănci, veșnic cu cerșitul de țigări și notițe. Acum, din tânărul subțire și puțin sfios rămăsese un bărbat cu început de chelie, abdomen proeminent și privire iscoditoare care măsura rapid fiecare opaiț.
Să trăiți, gospodină, mormăi invitatul, trăgându-și pantofii și trântindu-i nepăsător spre dulapul de încălțăminte. Aveți spațiu pe aici, ca la boieri.
Seara bună, răspunse scurt Ilinca, privindu-l pe Sorin în timp ce în ochii ei se întrezărea o întrebare mută care de obicei îl făcea să se scarpine pe spate de stânjenit.
Sorin a venit repede lângă ea, i-a cuprins umerii și a șoptit, cu grijă să nu-l audă Marian, plecat la baie să-și spele mâinile:
Ilinca, ascultă. Marian e la ananghie. L-a dat nevasta afară, pur și simplu, să vezi și tu! Apartamentul era a socrilor, nici nu era trecut pe numele lui. Nu știe unde să stea, bani are puțini. Îl ținem o săptămână? Până găsește ceva sau se împacă. Nu-l puteam lăsa pe drumuri, tu mă știi pe mine
Ilinca îl știa prea bine. Sorin era sufletist, generos peste măsură, dar până la a nu putea spune niciodată nu când cineva apela la mila lui sau la vreun amintit nostalgic din tinerețe.
O săptămână? a murmurato, încet. Sorine, avem doar două camere. Unde doarme? În living? Unde mai stăm noi?
Eh, Ilinca, nu te necăji, zise Sorin clătinând din mână. E doar o săptămână, bem și noi ceaiul în bucătărie, ce mare lucru? Omul e liniștit, nici nu-l simți prin casă.
Liniștitul om normal a ieșit din baie, frecându-și mâinile de prosopul de față nou, atârnat în urmă cu două ore.
Dar cu mâncarea, cum rămâne? a reacționat Marian vesel, trăgând cu ochiul pofticios spre bucătărie. De când am fătat pe drumuri, nici apă n-am mai pus în gură! Numai stres.
Cina a fost ca într-un teatru al absurdului. Marian mânca de parcă făcea rezerve pentru iarna rusească: ciorba disparea rapid, chiftelele la fel, toate povestite cu comentarii tari.
Ciorbița bună, bună, numai la noi acasă soacră-mea punea mai mult usturoi, să nu stea lingura dreptAici e subțire, lejeră, parcă-i de dietă.
Ilinca a strâns buzele, a tăcut. Sorin zâmbea împăciuitor, turnând în farfuria prietenului încă o porție.
Mănâncă, Marian, mănâncă. Ilinca face mâncare bună.
Nu contest, pentru o domnișoară de oraș merge Noi, muncitorii, suntem învățați cu hrană mai bărbătească. Apropo, Sorine, ai bere? Că altfel nu merge cu chiftelele astea…
Toată seara televizorul asurzea mobila cu vreun film de acțiune, Marian trona pe canapea, comentând fiecare bătaie, Sorin îi ținea isonul și făcea ture după ceai și gustări. Pentru Ilinca nu mai era loc în sufrageria ei. S-a retras în dormitor, a încercat să citească, dar bubuiturile și hohotele de râs răzbăteau și prin ușă.
Dimineața nu a adus vreo ușurare. Când a intrat în bucătărie, ca să-și facă cafeaua și să se pregătească de serviciu, a descoperit un morman de vase nespălate și firimituri peste tot, pete de ketchup și o sticlă goală pe masă. Marian dormea răspândit pe canapea, sforăia de se cutremurau pereții, iar mirosul de țuică și de șosete se amesteca greu, ca o ceață, în toată casa.
Sorin, buimac și șifonat, a ieșit din baie.
Ilinca, scuză-ne, am stat mai mult aseară, n-am apucat să facem ordine Îți promit eu că azi după muncă strâng tot.
Diseară? Ilinca a privit ceasul. Dar voi din ce mâncați dimineață? N-ai din ce da laptele, nici o farfurie nu-i curată.
Acuma clătesc eu două… stai, te rog.
Ilinca a băut cafeaua în tăcere, fără să mai privească pe hol, și a plecat, cu sufletul strâns. De-acum, casa ei dragă, muncită cu grijă, nu-i mai dădea nici un chef să revină.
Seara i-a certat presimțirile rele. Vasele, deși spălate, erau uleioase, murdăria parcă se impregnase peste tot. Marian ședea pe bucătărie în maieu, fuma pe geam larg deschis, deși Ilinca îi spusese mereu lui Sorin că fumatul e interzis în casă.
Ia te uită, a venit șefa casei! a strigat Marian, făcând cercuri din fum spre tavan. Noi cu Sorin am prăjit niște cartofi…chiar și slăninuță, că n-ați avut, a alergat Sorin la magazin. Ce să faci, când ai cardul blocat…
Ilinca s-a uitat la plită stropi de ulei pe toată suprafața, coji de cartofi pe jos.
Nu-mi e foame, a răspuns sec. Sorin, vii un minut?
L-a tras în dormitor, a încuiat ușa.
Sorine, chiar așa? Fumat, mizerie? Ai zis că nici n-o să-l simt.
Ilinca, nu te supăra, omul e stresat, își revine… strangem, promit. O să vezi, săptămâna zboară.
Caută chirie stând cu paharul de bere la televizor?
A vorbit azi la telefon! Te asigur. Să nu fim răi. Prietenul la nevoie se cunoaște.
Au urmat trei zile de coșmar. Marian era peste tot: gătea cât pentru o cazarmă, mânca tot ce pregătea Ilinca pentru două zile, bântuia prin casă în chiloți, ocupa baia cu orele și lăsa apă și săpun peste tot.
Vineri a fost picătura.
Ilinca a venit mai devreme de la serviciu, visând la o baie fierbinte. În hol, pe lângă papucii lui Sorin și Marian, apăreau niște cizme de damă cu toc și încă niște pantofi bărbătești.
A intrat în sufragerie. Fumul era lăptoasă. La masă stătea Marian, un tip necunoscut și o fată cu ruj strident, iar Sorin se foia rușinat pe un scaun. Șiruri de sticle, mezeluri pe masa din stejar fără suport, urme ude și scrumiera ei din cristal folosită la chiștoace.
Uite, a venit nevasta! a strigat Marian. Sorine, umple paharul! Ilinca, fă cunoștință cu Nelu și Dorina, ne culturalizăm și noi, e vineri!
Ilinca s-a uitat la urma rotundă de pahar pe masă și la chiștocul stins în bombonieră. La soțul care dădea ochii la o parte.
Nu a țipat. Nu a trântit nimic. Simțea doar un calm răcoritor, ca o liniște de iarnă.
Bună seara, a spus potolit. Nu vă deranjez, vă las.
A intrat în dormitor și a încuiat ușa. Rumorile s-au stins, apoi au început iar. Însă degeaba.
Ilinca a scos trollerul mare din dulap. Cu gesturi grăbite, dar metodice: halatul, papucii, costumul de baie, câteva rochii, cărțile pe care tot amâna să le citească. S-a felicitat: mai avea două săptămâni de concediu nefolosite și bani puși deoparte separat de Sorin.
A deschis laptopul, a rezervat rapid pe site-ul unui sanatoriu din Băile Herculane visul ei vechi, tot amânat: Suită cu vedere la parc, pensiune completă, spa, masaje. Cu cardul și-a plătit sejurul, locul era confirmat pentru dimineață.
Și-a făcut bagajul, a căzut în pat cu dopuri în urechi. Petrecerea s-a transformat într-un lătrat slab.
Dimineața totul era tăcere. Cei doi dormeau dus. Ilinca s-a spălat, a luat trollerul și-a ieșit. Pe masa din bucătărie, printre resturile de pe urma ospățului, a lăsat o notiță: Sunt la sanatoriu. Revin într-o săptămână. În frigider n-a rămas nimic. Plătește singur întreținerea pe luna asta.
Taxiul o aștepta deja. Pe măsură ce mașina se depărta de bloc, simțea cum i se ia o piatră de pe inimă.
Primele două zile la Herăstrău au fost o amnezie de pace. Ilinca se plimba printre brazi înzăpeziți, bea sucuri cu miere, înota la piscină, citea. Telefonul era pe silențios, îl atingea doar odată pe zi.
Apelurile lui Sorin au început din prima seară. Pierdute. Apoi mesaje:
Ilinca, unde ești?
Ilinca, nu-i de glumă, unde-ai dispărut?
Ne-am trezit, nu mai ești.
N-avem ce mânca, putea-i să faci un borș înainte să pleci.
Ilinca a râs citind. Și-a văzut de tratamente un împachet cu ciocolată.
A treia zi, mesajele se schimbau:
Unde-s șosetele curate?
Cum pornesc mașina de spălat? Clipește, dar nu merge.
Marian vrea prosop curat, și-a pătat al lui.
S-a terminat detergentul și hârtia. De unde aduc?
Un singur răspuns de la Ilinca: Instrucțiunea e pe net. Detergent și hârtie găsiți la magazin. Ați avut bani de băutură, veți găsi și de astea.
Ziua a patra. Un apel. Ilinca lua ceai de plante la bar și a decis să răspundă.
Alo, Ilinca! În sfârșit! vocea isterică a lui Sorin. Când te-ntorci? E haos!
Ce s-a întâmplat? a întrebat ea blând, relaxată. Eu mă refac. Am programări azi.
Marian a chemat prieteni aseară, au urlat după fotbal până la două dimineața. Vecina de sub noi, tanti Paraschiva, a chemat poliția! Am dat explicații, am luat amendă!
Nu ziceai că omul e cumsecade și trebuie ajutat? Uite, ajuți, dragul meu. Tu ești capul casei.
N-avem mâncare! Vin obosit de la lucru, e mizerie, fumul și Marian țipă să-i fac cină! Zice că-s prost gospodar!
Eu ce vină am? Eu, după Marian, eram o domniță de oraș care nu știe de treabă să te-nvețe el! Prăjiți slănină!
Ilinca, mi-e jenă să-l dau afară, totuși, e prietenul meu…
Fiecare alege, Sorine. Prietenul tău, casa ta, regulile tale. Sau lipsa lor. Ajung duminică seară. Dacă nu regăsesc casa cum am lăsat-o și dacă-l prind pe Marian, plec la mama și depun divorț. Nu e o amenințare, ci o realitate.
A închis și a mers la masaj facial. Se simțea liberă, ca niciodată. Altădată ar fi evitat orice ultimatum, de teamă să nu pară rea. Dar săptămâna cu Marian i-a arătat: răbdarea nu-i totuna cu bunătatea.
Zilele au trecut ca vântul. Ilinca și-a găsit somnul pierdut de ani buni. Avea obraji roz, privire luminoasă, sprâncenele netezite de grijă.
Duminică seara a urcat acasă. Blocul mirosea a detergeni, coajă de lămâie și…pui la cuptor. Din hol lipseau bagajele uriașe, nimic străin. Pantofii lui Sorin stăteau ordonat în dulap.
Din bucătărie a apărut soțul. Demoralizat, cu ochii încercănați, dar proaspăt bărbierit și cu o cămașă curată.
Bună… a zis stins.
Ilinca a inspectat casa. Curățenie lună. Canapeaua strânsă, covorul frecat. Pe masa de cafea nu mai era nici o pată, geamurile deschise larg.
În bucătărie vasele sclipeau. Puiul îi aștepta în tavă.
Marian? întrebă, dând jos pardesiul.
Sorin a oftat greu.
L-am dat afară. Joi, după ce ai sunat.
Da? Cum ai reușit? Parcă-ți era rușine…
M-a pus să-i iau bere de la butic, că începea meciul, eu abia venisem sfârșit de muncă și spălam tigaia de la friptură… Atunci am simțit c-am ajuns la capăt. I-am zis să-și ia bagajul și drum bun.
Și el?
Urlat! Că-s papuc, că stric prietenia pentru fustă, că-s un trădător. A cerut bani de suferință. I-am dat cinci sute de lei pentru taxi și i-am pus geanta pe scară. Cheile i le-am luat. După, două zile am frecat de zor. M-am dus cu bomboane la tanti Paraschiva, m-am cerut iertare…
A venit la Ilinca, i-a luat mâinile. Palmele lui ardeau, crăpate de detergent.
Iartă-mă, Ilinca. Am fost prost. Chiar credeam că nu e mare lucru… Mi-am dat seama cât faci, că nu se face nimic de la sine. Cum reziști? Și mai și muncești.
Ilinca l-a privit. Ochiul lui era sincer, un regret nevăzut în el: acum înțelegea prețul liniștii în familie.
Nu am semnat să fac munca altora. Să avem grijă unul de altul, nu de paraziți.
Am priceput. Niciodată n-o să mai invite nimeni să doarmă la noi. Marian e blocat acum oriunde. După chestia asta, nici mesajele de insultă nu mă ating.
Hai la masă, a zâmbit Ilinca. Că se arde puiul.
Au cinat în liniște, dar era o liniște caldă, de acasă. Sorin îi punea bucățile cele mai bune, îi turna ceaiul.
Cum a fost la Herculane? Ți-a plăcut? a întrebat el, stins.
Fantastic. O să merg din șase în șase luni. Și tu ar trebui să-nveți să gătești ceva mai complicat decât omletă. Dacă mă ia dorul iar…
O să-nvăț. Jur.
A doua zi, din auzite, Ilinca a aflat că Marian s-a întors la soacră-sa, a făcut scandal, iar fosta nevastă l-a dat în judecată pentru evacuare și datoriile la bănci adică, prietenul de succes era șomer de o lună, povestea cu nevasta nemiloasă fusese doar pretext să tragă de un adăpost pe gratis.
Sorin a dat din cap, încă o dată și-a strâns Ilinca la piept. Lecția a fost învățată. Granițele casei lor deveneau sfinte și nu le mai trecea nimeni.
Ilinca a înțeles că uneori, ca să te facă cineva să contezi, nu trebuie să țipi sau să plângi ajunge să taci și să pleci, iar omul să se lovească singur de consecințele alegerilor sale.
Viața li s-a schimbat. Sorin n-a devenit eroul casei peste noapte, dar nu mai lua ca de la sine munca soției. Și cel mai important: a învățat să spună nu. Când, la nici o lună, a sunat vărul lui Sorin, doar două nopți să stau și eu, Sorin i-a spus politicos adresa hostelului din cartier.
Ilinca auzea discuția din bucătărie, mesteca ușor borșul și zâmbea. Băile termale nu-s rele deloc, dar parcă acasă, când ești respectată, e și mai bine.
