Sandule, s-a terminat uleiul, iar de detergent de rufe mai avem fix pentru o spălare! Maricica stătea în ușa sufrageriei, ștergându-și mâinile ude de șorț. Trebuie neapărat să mergem la piață, s-au adunat multe pe listă.
Sandu nici măcar nu s-a uitat spre ea. Era concentrat pe meciul de fotbal care se vedea pe televizor, părea că se joacă finala mondială la el în sufragerie.
Mari, știi și tu cum stă treaba, întinse replică fără să-și mute ochii de pe ecran. La fabrica noastră iar e întârziere, șefu a zis să n-avem pretenții la premiu luna asta, nici n-o să-l vedem decât la Paşti. Tocmai ți-am dat alaltăieri ultimele 300 de lei. Tre` să te descurci! Rupi tu din buget…
Maricica oftă adânc. Să te descurci era refrenul ultimelor șase luni. Parcă bugetul familiei era de cauciuc românesc îl întinzi la nesfârșit. S-a întors la bucătărie, a deschis frigiderul și a privit cu melancolie la un borcan de castraveți murați și la cratița cu supa de ieri. Supă făcută pe spate de pui, că văzuse carne adevărată doar pe reclame.
Maricica lucra ca soră-șefă la policlinica din oraș. Salariul venea, dar nu era de huzur. Pe vremuri, când Sandu aducea bani buni acasă, trăiau omenește: mergeau la mare măcar o dată pe an, își mai cumpărau câte ceva nou, iar frigiderul gemea la propriu. Apoi a venit, după povestea lui Sandu, criza la combinat salariul micșorat, premii pa, și acuma abia plăteau gazul, lumina și benzina lui Sandu.
Toată povara hranei și treburilor a picat pe umerii Maricicăi. Lua gărzile altora, lucra sâmbetele, numai să nu rămână cu burta lipită de spate. Sandu, în schimb, venea de la muncă, se culca pe canapea și suferea pentru soarta muncitorului român, dar tot voia masa plină și mămăligă ca la mama acasă.
Să te descurci… a șoptit Maricica, uitându-se la cutia goală de margarină. Dacă mai întind puțin, crapă elasticul.
A doua zi, ca de obicei, Maricica a intrat în supermarket după lucru. A stat cinci minute la vitrina cu carne, salivând la ceafa de porc, dar a plecat ca de obicei cu o caserolă de pipote de pui ieftin și… comestibil, dacă le bați cu smântână. La casă a lăsat fiecare bănuț din portofel. Mai erau trei zile până la avans, iar în portofel pustiu.
Seara, cât timp sanduțele fierbeau pe foc, Maricica s-a apucat de prafuit holul. Sandu dormea dus, ghiftuit, cu două beri la ficat, luate din mărunțișul strâns pe sub pernă.
A luat geaca lui Sandu să o agațe mai frumos și a simțit ceva în buzunarul interior. Nicio femeie bună nu cotrobăie, dar reflexul de a verifica buzunarele înainte de spălat nu-l scapă nimeni. A găsit o hârtie pliată.
Era un bon. Dar nu de la pâine. Avea antet de bancă, scos chiar în seara aceea, la ora 18:45. Când a deschis hârtia, Maricica a simţit că îi fuge podeaua de sub picioare.
Sold cont: 34 500 lei.
A clipit de două ori. Poate nu a văzut bine virgula. Nu, cifra era clară. Mai sus, scria: Încărcare salariu: 7 800 lei.
Şapte mii opt sute. Dar el adusese două. A zis că asta au dat.
Maricica s-a așezat pe taburetul din hol. Capul îi zumzăia. Și-a adus aminte cum luna trecută a purtat cizmele vechi, cu găuri, fiindcă Sandu spunea Mari, rezistă, nu-i de noi pantofi noi acuma. Și-a amintit durerea de dinți, oprită cu algocalmin, tot de economie. Și supa aia pe spate de pui și pipote.
Supărarea i-a urcat pe gât ca oțetul răsuflat. Nici măcar supărare, ci trădare curată! Cât timp ea se zgârcea și la ceai, Sandu strângea zeci de mii! Pentru ce? Maşină nouă? Vreun secret pe două picioare? Sau doar de zgârcit, cum că femeia să hrănească familia cu aer?
A pus hârtia la loc cu atenție. Pofta de scandal era mare, să-i scoată ochii, să facă farfuriile zob, să-l trimită la mă-sa. Dar și-a zis că nu rezolvă așa nimic. O să se apere, o să mintă, o să bată câmpii cu surprize pentru nevastă sau gafe de bancă.
Trebuia altă tactică.
S-a întors la bucătărie, a stins focul și a pus pipotele într-un container, pe care l-a ascuns în geantă, nu în frigiderul comun.
Dacă bani nu-s… bani nu-s! a râs ea disprețuitor.
Dimineața a plecat la lucru mai devreme decât de obicei, fără să-i lase lui Sandu nici măcar un ou fiert. Pe masă farfurie goală și un bilet: Scuză, nu-s provizii. N-ai bani? Bea apă!
La policlinică, și-a făcut treaba pe pilot automat. La prânz, și-a luat pentru prima dată în luni de zile nu doar salata aia amară cu cabană, ci, domle, o fripturică cu piure și compot cu chiflă. Și-a luat porția ca lumea, cu poftă.
Seara a venit acasă lejeră, fără plase, fără nervi, fără cocoașă pe spate.
Sandu a întâmpinat-o cu fața acră.
Mari, ai venit târziu, mor de foame! În frigider e pustiu, nici un ou! Ai fost la piață?
Maricica și-a dat jos paltonul, s-a descălțat și s-a întins pe canapea cu o carte.
N-am fost, dragă.
Cum adică n-ai fost? Şi ce mâncăm la cină?
Păi… n-avem ce mânca. Ţi-am zis de alaltăieri: n-are familia bani. Avansul e abia poimâine. Azi am băut și eu doar ceai cu apă la muncă, rabdă, e criză!
Sandu a făcut ochii mari.
Glumești? Unde-i supa, unde-i felul doi? Păi tu mereu te descurcai!
Inspirația mea s-a terminat, dragule. N-am mai găsit rețete din aer. Banii mei s-au dus pe facturi și pe troleu. Gata, portmoneul e sterp.
A plecat la bucătărie, trântind ușa. Maricica l-a auzit scormonind în dulapuri, deschizând frigiderul, rostogolind vreun pachet de paste. Ceva tot a găsit, că după o vreme mirosea a macaroane fierte. Maricica a râs paste fără ulei, fără carne meniul perfect dacă ești miliardar cu câteva zeci de mii ascunse pe card.
Ziua următoare, aceeași poveste. Maricica și-a luat masă bună la policlinică, și-a cumpărat cafea și o prăjiturică, le-a savurat în parc, sub cerul liber. Acasă a venit veselă și cu burta întreagă.
Sandu o aștepta deja, nu cu nedumerirea, ci cu furie.
Ajunge gluma asta, Mari! De două zile mănânc doar paste goale! Tu ce faci, sabotezi casa asta? Ești nevastă sau ce?
Eu sunt nevastă, Sandu, nu zână bună. Fără bani, nici pătrunjel n-am cum lua. Vrei mâncare, dă-mi bani și văd eu de piață. Altfel, nu pot să cresc supă cu mintea.
Ți-am zis că n-am! a tunat el, ferind privirea. E întârziere!
E, păi și eu n-am. Stăm pe dietă, e sănătos.
Seara Sandu a ieșit supărat, s-a întors mirosind a shaorma. Maricica n-a zis nimic, doar a notat mental că bani de fast food îi găsește instant. Dar de cumpărături nu-i dădeau mâinile.
A mai trecut o săptămână, una ciudată. În casă era liniște ca la catedrala Mitropoliei. Maricica n-a mai gătit, n-a mai spălat farfurii de-al lui (lăsa tacâmurile pe masă, ea nu le mai atinge), nici hainele nu i le-a mai spălat.
S-a terminat detergentul, îi spunea ea la orice bombăneală legată de cămășile murdare. Nu sunt bani.
Sandu s-a agitat, a încercat șantaj emoțional, victimizare, flamuri de vină.
Te-ai răcit de tot! a urlat vineri seara. Muncesc ca robul, vin acasă la cotet! Nu-i mâncare, cămășile-s ca vai de ele! Ce fel de nevastă mai ești tu?
Eu muncesc cât tine, Sandule. Dar de ce grija casei e numai a mea? Tu doar bagi banii la saltea?
Ești femeie, e treaba ta!
Treaba mea e să iubesc și să mă ocup de familie când există respect. Jocul ăsta cu unul muncind și altul mâncând a expirat.
Sâmbătă dimineață, Maricica a simțit miros de omletă și salam, ceva festiv. În bucătărie, Sandu mânca pe nerăsuflate ouă prăjite cu roșii și salam de doctor, stropind cu cafea și sandviș de cașcaval.
Când a văzut-o, s-a înecat puțin, dar și-a revenit.
Ai venit, dragă? Ia loc, dacă vrei. Am găsit niște mărunți prin buzunarul de la geaca din iarnă, am fost la piață.
Maricica s-a așezat. Pe masă era salam scump, cașcaval cu găuri, ouă mari cât pumnul. Mărunți prin buzunar, și-a zis ea în gând.
Na, că eu nu-s flămândă, a mințit cu grație. Vroia să vadă până unde merge teatrul.
Sandu a mâncat uitându-se peste tot, numai la ea nu.
Haide, Mari, gata cu gluma! M-am împrumutat la Mitică cu 500 de lei. Du-te și ia de toate, fă un borș, fă ceva că nu se mai poate!
A trântit bancnota pe masă. Maricica s-a uitat la lei, apoi la soț.
La Mitică? Uite ce prieten ai, dă cu împrumut! Dar din ce dai înapoi? De la serviciu nu vezi bani!
Lasă, dau eu! Ce te interesează? Mergi la piață!
A luat bancnota, a răsucit-o.
Bine, o să iau, dar doar pentru mine. Tu să mănânci la Mitică, că tot așa darnic e.
Sandu a sărit ca ars.
Ce vrăjeală e asta?! Ți-am dat bani pentru familie! Împărțim totul!
Pentru familie? a sărit și ea. Vocea îi sună ca un elastic întins la maxim. Și pe cei șapte mii opt sute luați acu câteva zile i-ai împărțit? Dar cele 34 de mii, fondul ăla de filantropie personală, ai sărit cu ele pentru familie?
Sandu a înlemnit. Fața lui se făcu, pe rând, albă, apoi roşie ciudat, ca sfecla uitată la soare. A bâlbâit:
Ce, ai umblat prin buzunarele mele? M-ai spionat?
Nu schimba vorba, Sandule. Am găsit bonul la curăţenie. Şi ştii ce-i cel mai urât? Nu că ai ascuns banii, ci că poţi să mă priveşti cum mă zbat cu fiecare leu, cum merg în cizme rupte, cum aleg pipote şi spate de pui şi tu să bagi supă cu burta plină, pe banii mei! Ţi-e ruşine măcar puţin?
Eu am strâns bani! a răcnit, lovind masa cu pumnul. Pentru maşină! Rablele mele nu mai trag! Te gândeşti numai la mărunţiş!
Da, adevărat, surpriză ca la noi în sat să cumperi maşină în timp ce nevasta posteşte pipote şi ciorbă de apă! Surpriză e când economiseşti împreună, nu când trăieşti pe spinarea altuia! Ai trăit degeaba din banii mei, ai supt tot ca o lipitoare!
Lasă, tu ce ştii! Sunt bărbat, am nevoie de maşină bună, să nu râdă lumea! Femeile ca tine nu pricep!
Știi ce nu mai pricep eu? Cum să mai am respect pentru un om care calcă peste nevastă doar pentru confortul lui! Când ai să te crezi zeu cu buget ascuns, caută altă slugă, Sandule!
I-a dat bancnota înapoi.
Ia banii şi fă-ți drum! Unde vrei tu! La mama, la chirie, la lumină în cap, nu-mi pasă! Dar eu nu mai accept să fiu tratată ca menajeră pe gratis.
Mă laşi din cauza banilor? Sandu a rămas cu gura căscată. Pentru el era doar puţină șmecherie, nu trădare.
Nu din cauza banilor. Din cauza minciunii și a nepăsării. Fă-ți bagajele.
Sandu n-a ieșit cu torța. A urlat, a implorat, a promis blană de nurcă (tot din banii ascunși), iar a urlat, a băgat și niște lacrimi. Maricica nici nu s-a clintit. Parcă îl vedea prima dată: avar, răutăcios, străin.
Spre seară, și-a strâns geamantanul.
O să regreți! i-a trântit în ușă. Cui îi trebuie una ca tine la patruzeci și cinci de ani? O să rămâi cu motanii! Eu îmi iau una tânără, care-mi respectă și cardul, și burta!
Să fii sănătos! a zis Maricica, închizând ușa.
Când a trosnit cheia, s-a lăsat pe jos, lipită de ușă. N-avea lacrimi. Doar o liniște apăsată, ciudată.
A mers la bucătărie, s-a uitat la pachetul de salam scump l-a aruncat la gunoi. A deschis frigiderul, gol-goluț, doar containerul cu pipote ca monument.
Nu-i nimic, a zis. Acum ştiu măcar unde se duc banii mei.
A trecut o lună.
Maricica se întorcea de la muncă, fără grabă. Mai era puțin până la vara moldovenească; aerul era plin de parfum de liliac și speranță. A intrat în supermarketul preferat. S-a plimbat pe rânduri, fără nervi.
A pus în coș: un borcănel de icre roșii (la reducere, dar contează!), un triunghi de cașcaval cu mucegai franțuzesc, o sticlă de vin alb sec, legume proaspete, un medalion de păstrăv.
La casă, a plătit lejer cu cardul, unde mereu aveau de-acum bani. Singură, traiul era brusc mai ieftin. Facturi la jumate, frigiderul nu cerea sacrificii, nu mai dădea pentru bere, țigări sau dă-mi de benzină, dă-mi de antifurt.
Ajunsă acasă, a pus muzică faină. A gătit peștele, s-a servit cu un vin bun. S-a așezat la geam, privind apusul movuliu.
I-a vibrat telefonul. Mesaj de la Sandu.
Mari, salut. Cum ești? Parcă mi-e dor să vorbim. Am greșit, lasă, recunosc. Mașina aia nu mi-o mai iau. Mi-au rămas banii. Hai să ne împăcăm? Mi-e dor…
Maricica s-a uitat la ecran, a gustat un strop de vin rece și amar. Și-a amintit de fața lui, când urla despre pipotele alea. Și de rușinea de a cere bani de detergent ca o cerșetoare.
A șters mesajul. Și l-a blocat. Doar a zâmbit ușor spre geam, ca spre un vechi prieten:
Și mie mi-a fost dor. De mine. Și de liniște. De-acum nu mai dau pacea mea la nimeni.
A doua zi, și-a luat cizme noi. Scurte, moi, din piele bună, făcute în Italia. Și un sejur la Sovata, două săptămâni doar pentru ea. Din banii strânși pe partea eliberată. I-au ajuns.
Viața după divorț, a descoperit, nu se termină. Doar se gustă altfel. Și e mult mai cinstită.
