Dragă, ce să-ți spun Soțul meu, Doru, are 45 de ani. A uitat complet că pe 27 februarie e ziua mea și taman în ziua aia a plecat la pescuit cu gașca de prieteni. Hai să spun drept, mi-a pregătit o surpriză fără să-și dea seama, dar și eu lui i-am pregătit una pe măsură, de nu cred că mai uită vreodată ziua mea!
Vezi tu, Doru cam așa-i el: ține minte exact când trebuie să schimbe uleiul la mașină, când e sezonul la crap pe Prut sau când are adunare cu băieții la partida de pescuit. În schimb, dacă-l întrebi când avem aniversarea, când e ziua fetei sau dacă-și amintește de ziua mea parcă toate se șterg din capul lui!
De obicei, recunosc, îi mai aruncam câte o vorbă, îi lăsam bilețele, îi făceam cu ochiul din timp. Dar anul ăsta, voiam să văd: după 25 de ani de căsnicie, a învățat ceva? Sau tot la fel rămâne?
În dimineața cu pricina, vineri, Doru zburda prin casă: cu lansetele după el, cu rucsacul, cu toată veselia.
Sorina, n-ai văzut termosa? Băieții deja mă așteaptă, avem noroc azi pe Nistru! Vin duminică, nu cred că o să am semnal.
Nu s-a uitat la mine decât fugitiv, m-a pupat pe obraz, cam pe fugă, și mi-a zis:
Să nu-ți fie dor! Cumpără-ți ceva bun de mâncare!
Și dus a fost. Am aruncat un ochi la calendar. Ziua era încercuită cu roșu. Ziua mea, 45 de ani! Nu doar că uitase, dar chiar în ziua aia a ales să plece la pește.
La început, am fost plină de ciudă. După, simțeam așa o răceală și-apoi mi-a venit mintea la cap: Ia să-i arăt lui Doru cum e să nu fie băgat în seamă! Zis și făcut, mi s-a aprins un bec în cap și am trecut la treabă.
Doru avea tot așa, o pușculiță secretă, bănuți strânși cu grijă pentru un motor nou la barcă. Ținea banii frumos, în seiful din debara. Parola știam și eu, că el, cu memoria lui perfectă, tot și-o mai uita câteodată și trebuia să-l salvez. Erau acolo destui bani aproape 60.000 de lei moldovenești.
M-am dus, am deschis seiful, am scos banii și mi-am promis: de data asta, mă răsfăț!
Weekendul a fost ceva ce nu-mi mai permisesem vreodată: am comandat mâncare bună, am chemat toate prietenele mele la mine, am împodobit casa cu flori, muzică, râsete, șampanie cât cuprinde! A doua zi, am luat fetele și am mers la cină într-un restaurant cochet, cu vedere spre Chișinău. După, un răsfăț la spa.
Cireașa de pe tort? Mi-am cumpărat acea broșă la care râvneam de ani de zile, dar tot ziceam mai bine punem deoparte pentru ceva cu folos.
Duminică seara, când s-a întors Doru, bucuroșel, abia ținând găleata cu pește:
Uite ce-am adus, să o vezi! Ne-am simțit ca-n rai!
A intrat în sufragerie s-a uitat la sticlele goale, la coșurile de flori, la pungile elegante de la magazinele scumpe.
Ce a fost aici? Ați avut nunți ori ce?
Au fost prietenele mele, Doru. Și, apropo, a fost ziua mea. Am făcut 45 de ani. Ți-ai mai amintit?
A înlemnit. A oftat adânc:
Vai, Sorino, chiar am uitat eram cu mintea la pescuit. Știu că nu-i frumos…
Nu contează i-am zis eu calmă , de data asta nu m-am supărat. Am organizat eu tot. Și cadoul, tot singură mi l-am ales.
A aruncat o privire spre birou. Ușa de la seif era puțin întredeschisă. S-a făcut alb la față, a luat-o la fugă acolo. Revine cu ochii cât cepele.
Unde-s banii?! Pff, nu mai e niciun leu! Acolo era tot pentru motor la barcă!
Privește în jur, Doru… pe motorul ăsta l-am pus la cheltuială: colțul ăsta e de la petrecere, celălalt de la cină și broșa asta e amintirea de la aniversare. Și pentru fiecare leu, să știi, am răbdat 25 de ani să fie totul după cum vrei tu. De ziua mea, e după cum vreau eu.
A oftat, a stat tăcut pe canapea, s-a uitat când la găleata cu pește, când la raftul gol din seif, când la mine. N-avea ce să zică, banii erau la comun…
A curățat peștele în liniște.
Jumătate de an mai târziu, Doru economisește din nou pentru motor, dar… de-acum, la el în telefon, pe 27 februarie și pe toate datele importante urlă reminder-urile, ba chiar și cu o lună înainte. Unele lecții costă mai mult. Dar, dragă, să știi că această lecție n-o s-o uite cât trăiește!
