Soțul meu, de 45 de ani, a uitat de ziua mea de naștere, pe 27 februarie, și chiar în acea zi a plecat la pescuit cu prietenii: cât timp a lipsit, am pregătit o surpriză de neuitat, astfel încât cu siguranță nu va mai uita această dată niciodată
De-a lungul anilor, soțul meu și-a dezvoltat o abilitate ciudată. Tinea minte fără greș când trebuia schimbat uleiul la mașină, în ce zile se adunau băieții la pescuit și când prindeau peștele mai bine. Însă datele din familie păreau să-i iasă întotdeauna din cap.
De obicei, reușeam să-l salvez din timp, dându-i de înțeles, lăsând bilețele, sau întrebându-l direct. Dar anul acesta, la împlinirea celor 45 de ani, mi-am dorit altceva. Fără aluzii sau rugăminți. Naiv am crezut că după douăzeci și cinci de ani de căsnicie ar fi învățat ceva.
Vineri dimineață, Ion dădea năvală prin apartament, căutând undițele și rucsacul.
Doino, n-ai văzut termosul meu? Băieții mă așteaptă deja! Mergem pe Prut, acum e momentul. Revin duminică, nu știu dacă o să am semnal.
M-a sărutat fugar pe obraz, fără să se uite măcar la mine.
Nu fi supărată, răsfață-te cu ceva bun!
Ușa s-a închis. M-am dus la calendar. Data era încercuită cu roșu. Ziua mea. Nu doar că a uitat, dar și-a plănuit excursia exact atunci.
La început, m-a durut. Apoi m-am răcit la suflet și m-am liniștit. În mintea mea a încolțit un plan despre cum să-i arăt ce înseamnă să pui pescuitul și prietenii mai presus de femeia pe care spui că o iubești. M-am apucat să-i pun planul în aplicare și, când s-a întors acasă, îl aștepta o surpriză. Sunt sigură că nu va mai uita ziua mea de naștere.
Iată ce am făcut.
Soțul avea pușculița lui, un fond de economie strâns cu grijă pentru un motor nou la barcă. Banii erau la cutie, în seif. Codul îl știam și eu perfectul lui simț al memoriei mai dădea rateuri.
Era o sumă frumoasă. Aproape treizeci de mii de lei moldovenești. Am deschis seiful și am luat o hotărâre.
Weekendul a fost pe măsura viselor mele neîmplinite. Am comandat bucate de la un restaurant bun, am invitat prietenele, am împodobit casa cu flori. Muzică, veselie, sampanie. A doua zi cină la un local cu vedere spre Chișinău. Apoi răsfăț la un centru spa.
Pentru final, mi-am cumpărat o broșă la care visam de mult, dar pe care o tot amânam din până acum, din considerente de planuri comune.
Duminică seara, ușa s-a deschis larg. Ion a intrat bucuros, cu o găleată de pește.
Ia uite ce am prins! Ne-am distrat grozav!
S-a oprit la intrarea în sufragerie. Pe masă sticle goale, prin colțuri coșuri cu flori, pe canapea pungi de la magazine scumpe.
Ce s-a întâmplat aici? Am avut musafiri?
Da, am avut, i-am răspuns calm. A fost ziua mea de naștere. Patruzeci și cinci de ani. Îți amintești?
A înlemnit, apoi a oftat adânc.
Doamne, Doino, chiar am uitat. M-am luat cu treaba și Tu știi
Știu, l-am întrerupt. Așa că am hotărât să nu stau supărată. Mi-am făcut ziua singură. Și mi-am făcut și cadou, fără ajutorul tău.
I-a fugit privirea spre birou. Ușa de la seif era întredeschisă. S-a albit la față și a fugit acolo. S-a întors după o clipă, cu ochii goi.
Unde-s banii? Nu mai e nimic acolo. Unde-s economiile?
Uită-te în jur, i-am spus. Cheltuiala e aici.
Ai cheltuit tot? Asta era motorul! Doi ani am strâns!
Eu am răbdat douăzeci și cinci de ani, i-am spus încet, dar ferm. Ai uitat de aniversarea mea. Așa m-am asigurat că nu o vei mai uita vreodată.
S-a așezat pe canapea și a rămas holbându-se când la găleata cu pește, când la seiful gol, când la mine. Nu prea avea ce scandal face, căci banii erau teoretic ai amândurora.
A curățat peștele în tăcere.
Au trecut șase luni. Își adună iar bani pentru motor. Dar de atunci are pe telefon alarme pentru orice dată importantă, cu o lună, o săptămână și o zi înainte. Uneori, lecțiile costă scump. Dar rămân întipărite pentru totdeauna.
Așa am învățat amândoi că atunci când uiți să prețuiești ceea ce contează cu adevărat, viața găsește mereu o cale să-ți dea o lecție pe care să nu o poți uita.
