Mărinică, s-a terminat uleiul de floarea-soarelui și mai am detergent doar pentru o spălare, spuse Domnica, stând în ușa camerei și ștergându-și mâinile ude de șorț. Trebuie să trecem pe la magazin, am adunat o listă întreagă.
Mărin, cu ochii lipiți de televizor, unde se transmitea un meci tensionat de fotbal, doar ridică neplăcut din umăr.
Domni, știi bine cum stăm, zise el, fără să-și întoarcă capul. La uzină, iar întârzie banii. Maiestrul ne-a spus ieri că de primă nici pomeneală luna asta. Ți-am dat alaltăieri ultimii două sute cincizeci de lei. Întinde-i tu cumva…
Domnica oftă greu. De la criza asta așteptând întinde-i, o auzea de jumătate de an, ca și cum bugetul familiei ar fi fost din elastic. Tăcută, se întoarse în bucătărie, deschise frigiderul și privi dezolată la singurul borcan cu castraveți murați și la oala în care mai era puțin borș de ieri. Borș modest, din spinări de pui, căci carne mai bună nu cumpăraseră de mai bine de trei săptămâni.
Domnica lucra ca asistentă șefă la policlinica orașului. Salariul ei era sigur, dar nu mare. Altădată, când Mărin aducea acasă bani buni, le mergea omenește: mergeau vara la Eforie o săptămână, își mai luau câte ceva de îmbrăcat, iar frigiderul nu era niciodată gol. Apoi, zicea bărbatul, începuse criza la fabrică, le tăiaseră salariile, primele dispăruseră, iar el venea acasă doar cu firimituri, abia cât să plătească lumina și motorina la Dacia lui veche.
Tot greul hranei și al gospodăriei căzuse pe umerii Domnicăi. Lua ture suplimentare, făcea permanență în weekend, încercând să țină casa pe linia de plutire. Iar Mărin… Mărin se întorcea obosit, se trântea pe canapea și se plângea de soartă, dar voia seară de seară cină cu trei feluri.
Să mai întindem, șopti Domnica, privind la tăvița aproape goală de unt. Nu mai e de unde, e ca un elastic vechi, gata să plesnească.
A doua zi, după muncă, Domnica se opri la supermarket. Stătu mult la vitrina cu carne, uitându-se la ceafa roză de porc, dar până la urmă luă un pachet de pipote de pui. Ieftin și sățios. Dacă le fierbi bine cu smântână, merge de o tocăniță. La casă scoase din portofel fiecare bănuț rămas. Mai erau trei zile până la avans, iar în portofel gol.
Seara, cât pipotele clocoteau la foc mic, Domnica se apucă să șteargă praful în antreu. Mărin dormea deja, sătul după o masă bună și două sticle de bere, pe care zicea că le-a cumpărat din mărunțișul adunat.
Domnica luă haina groasă a lui Mărin s-o pună la loc, dar simți în buzunarul interior ceva tare. Știa că nu-i frumos să cauți prin buzunarele altei persoane, dar din obiceiul căutatului înainte de spălat, mâna i s-a oprit pe o bucată de hârtie.
Era un bon. Dar nu de la alimentară. Ci de la bancomat scoase chiar în seara aceea la ora 18:45. Domnica îl desfăcu și simți cum i se taie picioarele.
Sold rămas: 34.500 lei.
Clipi. Poate că nu văzuse bine virgula? Nu, cifrele erau clare. Mai sus era și ultima tranzacție: Virament salariu: 7.800 lei.
Șapte mii opt sute. Acasă adusese două sute cincizeci. Și-o stătea mereu pe buzele lui: atât am primit.
Domnica se lăsă încet pe taburet, cu vuiet în cap. Își aminti cum luna trecută mergea prin ploaie cu ghetele vechi, care luau apă, pentru că Mărin zisese hai Domni, rabdă oleacă, nu-s bani deloc. Își aminti cum amâna vizita la dentist, înghițind pastile pentru durere de dinți. Își aminti spatele și pipotele de pui.
Durerea i se răspândi prin corp, organică, usturătoare. Nu era doar durere, ci trădare curată. Cât timp ea se străduia să facă economie la absorbante și ceai, el strângea mii de lei. Pentru ce? Ca să-și ia mașină nouă? Pentru alta? Sau din zgârcenie, crezând că soția e menită să susțină singură casa?
Puse bonul la loc cu grijă. Voia să intre în dormitor, să-l trezească și să-i trântească hârtia în față, să facă mare scandal și să-l dea afară. Dar se opri. Scandalul nu rezolva nimic. Avea să mintă, să se scuze, să zică că voia să-i facă o surpriză sau că a greșit banca.
Nu, aici trebuia altă cale.
Se duse în bucătărie, opri focul. Pipotele erau gata, dar ei îi trecuse foamea. Puse mâncarea într-un recipient nu în frigider, ci direct în geanta cu care mergea la serviciu.
Dacă nu-s bani, nu-s bani, gândi amar.
Dimineața Domnica plecă la muncă mai devreme decât de obicei, fără să-i pregătească micul dejun lui Mărin. Pe masă lăsă doar o farfurie goală și o notă: Scuză-mă, s-au terminat produsele. Nu am bani. Bea apă.
La policlinică lucră pe pilot automat, gândul stând la planul de seară. În pauză, la cantina spitalului, își luă pentru prima dată după multă vreme nu doar o salată, ci un fel principal, piure cu gulaș și o chiflă cu compot. Mâncă cu poftă.
Seara, acasă, nu căra niciun plasă. Mâinile libere, spatele drept.
Mărin o întâmpină în hol, supărat.
Domni, de ce ai venit așa târziu? Mor de foame. Frigiderul e gol-goluț, nici ouă nu-s. Ai trecut la magazin?
Domnica își scoase calm paltonul, se descălță și trecu în cameră.
Nu, Mărine, nu am trecut.
Cum adică n-ai trecut? Și ce mâncăm?
Nimic, se așeză pe canapea și luă o carte. Ți-am spus alaltăieri; n-am bani. Avansul vine poimâine. Azi la muncă am băut doar un ceai gol, rabd și eu. Răbdă și tu. Tot criză avem, nu?
Mărin rămase perplex.
Glumești? Unde-i borșul? Unde-i felul doi? Tu mereu te-ai descurcat!
Nu mai am imaginație, dragă. Din aer nu fac chiftele. Tu ai zis: n-avem bani. Cei ai mei i-am dat la întreținere și la drum. Gata, bugetul s-a sfârșit.
Mărin stetea în mijlocul camerei, făcând ca peștele pe uscat. Poate aștepta, ca de obicei, minuni: să împrumute Domnica de la vecină, să găsească ascunși unde doar babele știu, sau să scoată mâncare din niște ascunzișuri magice.
Ești tu ceva… mormăi el. Și eu ce fac?
Bea apă sau culcă-te devreme, în somn foamea nu se simte la fel.
Se duse trântind ușa. Domnica îl auzi cotrobăind prin dulapuri și frigider, răscolind pachetele cu făină. După miros, găsi puține paste simple, fierte fără ulei ori salam. Domnica zâmbi amar. Pastele goale cină pentru un om cu peste 34.000 lei puși deoparte.
A doua zi la fel. Domnica mâncă bine la muncă, își luă pe drum o cafea și o prăjitură, pe care le savură în parc, pe bancă. Acasă era calmă și sătulă.
Mărin era deja nervos.
Domnica, asta nu-i glumă! De două zile mănânc paste goale! Îți bați joc? Tu ești gospodină sau ce ești tu acasă?
Sunt soție, Mărine, nu vrăjitoare. Nu pot cumpăra fără bani. Dă-mi bani gătesc borș, fac chiftele, fără probleme.
Ți-am spus: nu am! țipă el, uitându-se suspect.
Nici eu nu am. Deci, ținem dietă. Face bine la sănătate.
Seara, Mărin ieși trântind ușa. Revenise mirosind tare a shaorma. Domnica nu zise nimic, doar remarcă în sine că bani de fast-food a găsit imediat. Acasă nu aduse nimic.
Așa a trecut o săptămână. În casă domnea liniștea aceea rigidă și rece. Domnica nu mai gătea, nu mai spăla vasele rămase de la bărbat (le lăsa acolo, din principiu), nu îi mai spăla cămășile.
Nu este detergent, îi răspundea la vreo obiecție despre hainele murdare. S-a terminat. Nu avem bani de altul.
Mărin se supăra, oftează, încerca ba cu milă, ba cu ceartă.
Te-ai înrăit! țipa el vineri seara. Eu muncesc, obosesc, intru în casa asta și găsesc numai dezordine. N-ai gătit nimic, cămășile șifonate! De ce trăiesc așa cu tine?
Dar eu cu cine trăiesc? îl privea Domnica direct. Cu un bărbat care nu e în stare să cumpere o pâine și un detergent? Și eu muncesc, Mărin. Dar de ce grija hranei și casei e numai a mea?
Pentru că ești femeie! E datoria ta!
Datoria mea e să iubesc și să am grijă de familie câtă vreme am grijă înapoi. Jocul doar într-un sens s-a sfârșit.
Sâmbătă dimineața, Domnica se trezi mirosind a omletă cu salam și roșii. Ieși în bucătărie. Mărin mânca cu poftă. În față avea cafea aburindă, brânză și salam bun.
Văzând-o, s-a înecat puțin, dar repede se controlă.
Te-ai trezit. Ia loc, dacă vrei. Am… găsit un pic de mărunțiș în geaca de iarnă, am mers la piață.
Domnica se așeză în fața lui. Pe masă, salam scump, cașcaval de calitate, ouă proaspete. Mărunțișul găsit, gândi amar.
Nu-mi e foame, minți Domnica. Voia să vadă cât merge jocul. Mănâncă, să prindă putere bărbatul.
Mărin mestecă, evitând-o cu privirea.
Domni, spuse după un timp, hai să terminăm circul ăsta. M-am împrumutat la Ion cu cinci sute de lei. Uite, ia-i și fă cumpărături serioase, să ai ce găti, că nu se mai poate.
Puse pe masă bancnota. Domnica se uită la bani, apoi la el.
De la Ion? întrebă ea. Ce prieten milos! Și cu ce-i dai înapoi, că n-ai salariu?
O să-i dau eu! Ție ce-ți pasă? Du-te la piață!
Domnica răsuci bancnota în mână.
Merg. Dar cumpăr ce-mi trebuie mie. Tu să ceri de la Ion de mâncare.
Ce ai, femeie?! Mărin sări nervos, răsturnând scaunul. Ți-am dat bani! Pentru familie!
Pentru familie? vocea Domnicăi deveni tăioasă. Cele 7.800 lei de acum trei zile ai cui au fost? Sau cele 34.500 din contul tău ai cui sunt? Fond pentru bărbații flămânzi?
Mărin rămase stana. Fața îi albise, apoi se înroșise.
Ai scotocit prin buzunarele mele? șuieră el. M-ai spionat?
Nu schimba vorba, Mărin. Am găsit bonul când făceam ordine. Și cel mai urât nu e că ascunzi banii. Cel mai tare mă doare că m-ai privit cum rogi pentru fiecare leuț, cum mergi în ghete rupte și gătești cu pipote de pui, iar tu stai pe banii mei și mănânci ciorba făcută de mine. Nu ți-e rușine?
Strângeam! urlă Mărin, lovind masa cu pumnul. Pentru mașină, să schimb Dacia aia veche! Să-ți fac surpriză! Dar tu… numă-ai banii în cap!
Surpriză? Domnica râse trist. Surpriză e când cumperi mașină, dar fără să-mi ceri mie să rabd foamea. Surpriză e când hotărâm împreună să strângem. Ce-ai făcut tu e hoție de familie, ai trăit pe spinarea mea și ți-ai pus toți banii la dos.
Ce să știi tu! Sunt bărbat, vreau mașină ca lumea, nu să râdă prietenii de mine! Nu mai fă atâta caz că am strâns o lună! Nu ai murit!
N-am murit, Domnica dădu din cap. Dar s-a rupt ceva în mine. Respectul, încrederea.
Repu mirată bancnota pe masă.
Ia-ți banii! Și cumpără-ți cu ei un bilet.
Unde? bâlbâi Mărin.
În viitorul luminos. Sau la mama. Sau să-ți iei gazdă. Nu mai vreau să trăiesc cu un om care m-a luat drept servitoare și proastă.
Mă dai afară pentru bani? Mărin era pierdut. El vedea altfel: ce, a strâns, a pus deoparte, dar pentru amândoi!
Nu pentru bani, pentru atitudine. Fă-ți bagajul.
N-a plecat pe loc. A urmat o ceartă lungă, apăsătoare. Mărin a zbierat, a acuzat, a încercat să o împace, a promis blană nouă (tot din banii strânși), a țipat din nou. Domnica nu a cedat. Îl vedea acum cu alți ochi meschin, zgârcit, isteric.
Spre seară și-a strâns și-a luat geanta.
Ai să regreți! a zis el la ușă. Cine te mai ia la vârsta ta? O să rămâi singură cu pisicile! Eu îmi găsesc o femeie care să știe să aprecieze bărbatul adevărat!
Drum bun, îi răspunse ea și încuie ușa.
Când s-a auzit zgomotul broaștei, Domnica s-a lăsat jos, lipită de ușă. Fără putere. Nu mai putea nici să plângă, era doar un gol, asurzitor.
A mers în bucătărie. Pe masă, singuratic, stătea pachetul cu salam scump adus de Mărin. L-a aruncat la gunoi. Deschise frigiderul: curat, pustiu, doar recipientul cu pipote uitate de ieri.
Las’, că acum știu sigur pe ce-mi cheltui banii, spuse cu glas tare.
A trecut o lună.
Domnica se întorcea liniștită de la policlinică. Afară era început de mai, liliacul înflorise, aerul curat, proaspăt. Intră la supermagazinul ei preferat. Avea timp, nu se grăbea.
În coș a pus: o cutie mică de icre roșii (cu reducere, totuși!), o bucată de brânză cu mucegai, o sticlă de vin alb sec, legume proaspete, un file de păstrăv. La casă a plătit cu cardul, pe care mereu mai era ceva. Viața singură era mult mai ieftină. Și întreținerea scăzuse (mai puțină apă, curent), mâncare nu-i trebuia multă. Nu mai dădea bani pe bere, țigări, pentru benzină, pentru piese.
Acasă, punea muzica preferată. Gătea pește, își turna vin. Se așeza cu masa la geam, privind apusul.
A sunat telefonul. Mesaj de la Mărin.
Domni, ce faci? Hai să vorbim, mi-e dor. M-am gândit, am greșit. Nici n-am luat mașina. Banii sunt. Hai să începem de la capăt? Mi-e dor…
Domnica privi ecranul, sorbi vinul rece. Și-l aminti urlând despre pipotele de pui. S-a gândit cum se simțise când îi cerea bani de detergent.
A șters mesajul și l-a blocat.
Și mie mi-a fost dor, i-a spus propriului chip reflectat în geamul întunecat. De mine. De viața mea. Și nu mai dau nimănui treaba asta.
A doua zi și-a cumpărat ghete noi. Frumoase, din piele moale, scumpe și italienești. Și bilete la sanatoriu pentru două săptămâni. Din banii economisiți după eliberarea de acasă, i-a ajuns exact.
Viața după divorț nu se termină. Devine mai gustoasă. Și mai dreaptă.
