Plec, ca să înțelegi ce ai pierdut! Trăiește o săptămână singură, urlă la lună fără bărbat prin casă, poate așa o să-nveți să apreciezi grijile mele! a trântit Mihăiță teatral o pereche de șosete în geantă, gata-gata să-mi doboare vaza preferată de pe raft.
Am privit scena sprijinită de tocul ușii, cu un amestec clocotitor de ciudă și un chef nestăvilit de râs nervos. Soțul meu, la 30 de ani încă copil căpos, stătea fix în garsoniera cumpărată de mine înainte să ne căsătorim și mă amenința cu absența lui de parcă totul s-ar prăbuși fără el.
Totul a pornit, ca de obicei, după vizita noastră de duminică la doamna Maria, soacra-mea. O femeie rară, capabilă să-ți facă un compliment de-ți venea să te iei de gât, și să-ți dea sfaturi de ziceai că-i comandant militar.
Mihăiță s-a întors încărcat de la mama lui: buzele strânse, privirea scorpiei, nările-i mișcau aerul în căutare de fir de praf.
Ilinca, de ce iar nu sunt prosoapele din baie aranjate pe culori? m-a luat direct din ușă, nedezbrăcat de pantofi. Mama zice că asta strică feng-shui-ul apartamentului!
Am oftat adânc.
Mihăiță, mama ta feng-shui a văzut doar la Trinitas în anii 90. Prosoapele-s puse ca să fie la-ndemână, i-am răspuns, amestecând tocănița.
Mihăiță s-a frustrat, a venit la bucătărie și a scos capacul cratiței cu degetul.
Tot legumele tăiate mare? Mama zice că soțiile adevărate pasează totul în piure, așa-i mai ușor de digerat pentru bărbați. Ești leneșă.
Dragul meu, am pus lingura jos. Mama ta nu mai are dinți pentru că și-a luat a doua veselă, în loc să se ducă la dentist. Tu, însă, ai încă dinți. Mestecă!
A roșit, a tras aer și să dea din nou cu înțelepciuni de la mama, dar s-a înecat pe loc.
Ești nerecunoscătoare! a reușit să scape. Mama mea e doctoră în gospodărie!
Mihăiță, mama ta a fost portar la caminul de studenți. Doctoră își zice singură, că sună bine, am zis, rece ca gheața.
Mut ca un pinguin, Mihăiță s-a făcut de râs.
Atunci și-a jurat să mă învețe minte.
Ajunge cu obrăznicia ta! Plec la mama. O săptămână. Să-ți vină mintea la cap. Când mă întorc, să fie lună în casă și vreau scuze. Scrise!
A trântit ușa. Liniște.
Parcă se făcuse brusc gol, dar simțeam ușurare. Cum să mă pedepsească lăsându-mă în liniștea și confortul casei mele? Ingenios.
Dar soarta avea planuri și mai bune.
Luni dimineață am fost chemată de director.
Doamnă Ilinca, e urgent un proiect la Iași, trei luni. Diurna dublă și bonus cât să-ți iei o mașină nouă. Numai dumneata te poți duce!
Am simțit că-mi cresc aripi. Trei luni fără Mihăiță, fără doamna Maria trei luni la Iași pe malul Bahluiului, cu salariu frumos.
Vin, am zis pe loc.
Apoi am realizat că apartamentul va sta gol trei luni, iar întreținerea costă. Tocmai atunci m-a sunat buna mea prietenă, Ruxandra.
Iliuță, necaz mare! Sora mea cu bărbatul și cei trei copii n-au unde sta, că au apartamentul în renovare. Sunt gălăgioși, dar plătesc frumos, pe toată perioada.
Ochii mi-au sclipit de-un plan diabolic.
Să se mute. Mâine. Las cheia la portăriță. Dar dacă vine vreun bărbat să facă legea să-l dea afară fără discuții!
Seara mi-am împachetat lucrurile, le-am dus la mama, apartamentul l-am pregătit de închiriat. Mihăiță nu răspundea mă educa. Sigur
A doua zi am decolat. Iar în casă s-a mutat vesela familie Ciobanu: tatăl Sandu, mama Parasca, trei copii și patrupedul masiv, dar blajin, un labrador pe nume Codruț.
Trece săptămâna.
Mihăiță, cum mi-au spus sursele mai târziu, a rezistat la mama lui șapte zile în rai. Dar, se pare, doamna Maria la distanță e drăguță. În casă dragostea ei sufocă și un bivol.
Mihăiță, nu mesteca cu zgomot!
De ce tragi apa de două ori? Să nu plătim la Apă-Canal de două ori!
Nu sta cocoșat, o să te încovoaie ca unchiul Petre!
După o săptămână, Mihăiță a clacat. A decis că am suferit destul, sigur am plâns și m-am pocăit. Dă-i, triumfător, acasă.
Ia trei garoafe ofilite, semn de iertare, și merge spre garsonieră.
Când bagă cheia-n ușă, nu merge. Trage de clanță nimic. Sună la sonerie.
Înăuntru, tropăit de copii și lătratul adânc al lui Codruț.
Cine-i acolo? se aude vocea domnului Sandu.
Eu sunt Mihăiță. Soțul! Dați-mi drumul!
Ușa larg Sandu cât ușa, în maieu și cu țepușa de fript mici (aburii miciului tăbăceau casa). Lângă el, Codruț.
Care soț? se miră Sandu. Ilinca nu-i aici. E plecată cu serviciul. Noi stăm aici cu chirie, avem contract, bani dați. Cine ești matale?
Eu sunt proprietar! țipă Mihăiță, speriat. E casa soției, adică noastră!
Ascultă, băiatule, zise Sandu cu blândețe și-i dădu o palmă pe umăr cu țepușa, pătată de grăsime. Ilinca a zis: soț nu există, soțul e la mă-sa. Noi avem contract, tu la mama să mergi. Hai noroc. Parasca, adu muștarul!
Poc! Ușa se trânti.
Telefonul meu a sunat după cinci minute. Eu eram la terasa de pe Lăpușneanu, savuram scoici cu vin alb.
Alo?
Ce ai făcut tu aici?! bubuia Mihăiță în telefon. Cine-s oamenii ăia? De ce nu mă lasă în casă?
Mihăiță, pe tonul ăsta nu vorbesc, i-am răspuns calm. Ai plecat, ai zis să mă descurc. M-am descurcat. Am dat cu chirie. Trei luni.
Trei luni!? Și eu unde dorm?
Păi la mama ta! Ai piure, ai prosoape după feng-shui. Bucură-te, Mihăiță. Eu sunt în delegație, abia la toamnă revin.
Îți vorbesc poliția! Divorț! s-a stropșit.
Sună. Contractul pe numele meu, apartamentul pe numele meu, impozitele plătite, tu nici n-ai mutație aici. Tu ești oaspete care a abuzat de ospitalitate.
Am închis.
După zece minute, doamna Maria. Am răspuns cu poftă de spectacol.
Ilinca! Cum ai putut să dai afară bărbatul pe drumuri?! Codul Familiei spune că soția trebuie să-și păzească bărbatul, să-l hrănească!
Doamna Maria, am întrerupt-o cu zâmbet. Codul Familiei, articolul 31, prevede egalitate în căsătorie. Apartamentul meu, proprietatea mea. Fiul dvs. a vrut să mă educe? Lecția e învățată: elevul a ajuns mai departe ca profesorul.
Ești materialistă și fără rușine! gâfâia soacra. Un bărbat are nevoie de spațiul lui! Distrugi familia! Mă plâng la sindicat!
Reclamați și la loterie, am chicotit. Ați zis mereu că Mihăiță e de aur. Luați-l înapoi. Să nu uitați să-i pasați piure, că altfel se îneacă.
Șuieratul cu care a închis amintea vechiul fax stricat.
Trei luni au trecut pe nesimțite. M-am întors: bronzată, cu coafură nouă, contul plin și limpede că viața veche mi-e inutilă.
În apartament curățenie lună. Sandu și Parasca, oameni de cuvânt, au lăsat tot ca nou și au reparat și chiuveta, la care Mihăiță n-a ajuns într-un an.
După două ore, Mihăiță a apărut. Slăbit, palid, cămașa mototolită. Trei luni cu mămica l-au îmbătrânit cu zece ani.
Ilinca, a spus cu ochii-n podea. Hai să o luăm de la capăt Mama s-a cam băgat peste măsura. Am înțeles unde-am greșit. Am adus și bagajul acasă.
A vrut să intre.
I-am pus valiza în față.
Mihăiță, nu avem ce reîncepe. Am învățat aprecierea bărbatului în casă. Sandu a reparat chiuveta într-o oră. Tu te-ai plâns un an că n-ai timp de garnituri.
Sunt soțul tău! a izbucnit cu teamă copilăroasă.
Ai fost Acum ești o povară. Bagajul îl ai la portăreasă, cheia să o predai.
Nu poți! Îți cer partea din renovare!
Tata a plătit renovarea, bonurile le am eu. Tu doar ai bătut câteva cuie plângând. Gata! S-a încheiat piesa. Pauza s-a terminat, publicul s-a dus.
A rămas cu ochii mari, nedezmeticit că planul lui s-a transformat într-un eșec personal.
Am încuiat ușa. Sclipirea zăvorului a fost startul unei vieți noi.
Astăzi se zice că Mihăiță locuiește tot cu mama lui. Doamna Maria îi supraveghează nu doar masa, ci și la ce oră intră-n pat și cu cine vorbește. El merge gârbovit, privește doar asfaltul, ca nu cumva să calce pe minele relației cu mama.
Viața m-a învățat că libertatea și liniștea valorează mult mai mult decât o falsă siguranță. Uneori trebuie să pierzi pe cineva ca să te câștigi pe tine însăți.
