Se spune la noi că dacă îți alegi drept soț un bărbat deștept, acesta nu te va trăda niciodată și va rămâne mereu credincios nevestei sale, ba chiar va ști ce înseamnă iubirea și grija adevărată. Asta mi-au spus mereu mama și bunica mea în serile lungi de iarnă, lângă sobă, la noi în Chișinău. De aceea, chiar și când am trecut de tinerețe, nu am acceptat niciodată să mă apropii de bărbați cu obiceiuri dubioase nici nu vedeam rostul. Pentru ce să începi o viață împreună cu cineva în care nu poți avea încredere?
Apoi, printr-o întâmplare, la o zi de naștere a unei prietene la Orhei, l-am cunoscut pe Dănuț. Absolvise Universitatea Tehnică a Moldovei, un bărbat deștept, pus pe fapte mari, mereu cu planuri mari în minte.
Și eu terminasem facultatea de Litere la Universitatea din Chișinău. Aveam, deci, ce povesti și ce discuta. Am început să vorbim, să ieșim la plimbări în parcul Valea Morilor. Îmi plăcea cum gândește, mă simțeam bine și în siguranță cu el. La un an după ce ne-am cunoscut, când m-a cerut în căsătorie, am spus da. Ne-am mutat în apartamentul de pe strada Eminescu pe care mi lăsase moștenire bunica. Un apartament mic cu o cameră, dar pentru noi era mai mult decât suficient la început.
Am rămas însărcinată, am avut un băiat și după un an o fată. Nu aveam spațiu, nici bani nu prea erau. Atunci Dănuț s-a apucat de o mică afacere. Eu am rămas acasă cu copiii, dar mereu îl susțineam în orice idee avea el. Au fost multe luni când banii s-au terminat și ne-am trezit cu portofelul gol, fără niciun leu. Dar speranța nu ne-a părăsit visam împreună că într-o zi vom avea tot ce ne dorim.
Anii au trecut, am strâns din dinți, iar efortul a dat roade: afacerea a prins rădăcini, ne-am pus pe picioare. Am început să trăim decent, copiii noștri au ajuns la cele mai bune școli din Chișinău și apoi la universitate. Îmi permiteam să merg la ateliere de pictură și să învăț lucruri noi. Dănuț avea și el timpul său liber făcea drumeții prin Carpați sau mergea la pescuit cu prietenii. Nu mă deranja, fiindcă era un bărbat de nădejde, responsabil și grijuliu. Relația noastră părea trainică, plină de respect și afecțiune. Credeam că suntem fericiți și că nimic nu ne mai poate răni.
Totul a luat o întorsătură neașteptată într-un weekend. Dănuț s-a simțit rău, am chemat ambulanța, iar după câteva ore a plecat dintre noi. Parcă nici n-a existat vreodată. Pe lângă durerea sfâșietoare a pierderii, ne-am izbit de o veste cumplită la care nu ne-am fi gândit niciodată. Am aflat că Dănuț, de cinci ani, avea o legătură ascunsă cu o tânără mult mai mică decât el, cât să-i fie fiică. Cu ea pleca în vacanțe la Nisiporeni sau la Odessa. I-a lăsat tot afacerea, casa, vila de la Vadul lui Vodă, mașina. Absolut totul iar eu și copiii am rămas pe drumuri, fără niciun ban, fără o casă a noastră.
Șocul nu poate fi măsurat în cuvinte. Cum a putut să facă una ca asta, cu ce inimă a plecat lăsându-ne fără nimic? Îmi e greu să înțeleg cum a trăit atâta timp știind că familia lui va ajunge pe drumuri. Nu știu cum să mai merg mai departe…
