Noaptea trecută am avut un vis ciudat: fiica noastră, Dorina, se măritase cu un băiat pe nume Nicu, băiat blajin din satul vecin, fără avere mare, dar cu suflet curat. Eu și bărbatul meu, Emil, priveam totul ca prin aburi groși de ceață, neclari și puțin neliniștiți, căci nu era de neam boieresc, dar Dorina își alesese singură drumul.
Ca dar de nuntă, Emil i-a înmânat Dorinei cheile unui apartament bătrânesc, cu flori de mușcate la geam. Au dansat printre covoare oltenești și pahare de vin rubiniu. Cadoul acesta a umplut cu bucurie inima tinerilor, dar mai ales pe ai soțului Dorinei, care păreau mereu prezenți cu priviri hrăpărețe, lăudând mereu, până și în șoapte, fiecare colț al casei.
Mama lui Nicu, tanti Lenuța, tot venea pe capul lor, umplând odăile cu miros de sarmale și răsuflări grele. Ca într-un vis din care nu te poți trezi, Dorina mă suna plângând că nu mai poate să vorbească nici la telefon, căci soacra stă mereu pe capul ei, și între pereții aceia se strângea toată liniștea.
Apoi Lenuța a venit cu o idee bizare, ca într-o poveste cu capre și iezi: i-a cerut Dorinei s-o treacă și pe ea, și pe restul neamului pe adresa apartamentului, să scape fiecare de spațiul lui vechi, să vândă familia toate ale lor și de banii strânși să-și cumpere o locuință cât un palat, unde să stea toți, nu doar Dorina și Nicu. Familia trebuie să împartă totul, așa e rânduiala, zicea Lenuța, legănându-se ca un cocostârc pe prispa bucătăriei.
Dorina a refuzat, cu glas moale, ca sunetul de clopot la amiază. Dar Lenuța nu s-a lăsat, și-a încercat norocul cu rugăminți, apoi cu vorbe grele, amenințări și lacrimi sărate. Ba chiar a spus că Dorina nu și-ar iubi bărbatul, și-a blestemat zilele și a șuierat printre dinți că o să-i ia apartamentul, de nu face cum i se spune. Nicu, bietul, încerca să potolească vântul, dar Lenuța nu-l auzea.
Noi n-am vrut să ne amestecăm, cum se zice la noi la sat, dar când Dorina ne-a sunat, firul telefonului s-a transformat în sfoară încâlcită de griji și suspinuri, și n-am mai răbdat. Emil s-a îmbrăcat în paltonul gros, a mers la tanti Lenuța și i-a spus hotărât: Lasă fata în pace, că dacă nu, merg eu la poliție! Și dintr-odată, totul s-a răcit ca varza murată: Lenuța s-a scuzat, spunând că doar binele îl dorea, și s-a făcut linște.
Dorina s-a liniștit, zâmbind în visul meu printre perdelele fluturânde ale apartamentului dăruit. Totul plutea ca într-o poveste spusă la gura sobei, cu final bun, de parcă nimic n-ar fi fost decât un abur de noapte uitată peste un București ciudat, cu leul moldovenesc plutind printre cozonaci și cerceafuri albite la soare.
