3 mai
Azi chiar am nevoie să scriu ca să mă descarc. Încă mă uit înapoi la ce s-a întâmplat și parcă nu-mi vine să cred…
Eu plec ca să vezi ce ai pierdut! Trăiește singură o săptămână, urlă la lună fără bărbat în casă, poate atunci o să apreciezi ce ai! a tunat Gabriel, aruncând teatral un pachet de șosete în geanta sport, aproape doborând de pe raft vaza mea preferată.
L-am privit fără să clipesc, sprijinită de tocul ușii, simțind cum în mine clocotește un cocktail de furie și râs isteric. Gabriel, la treizeci de ani ai lui încă un băiat stătea în mijlocul apartamentului MEU de garsonieră, pe care l-am cumpărat cu mult înainte de nuntă, și încerca să mă amenințe cu prezența lui lipsă. Sunt sigură că se credea buricul universului că fără umbra lui, casa se va prăbuși și eu voi ajunge ca mușcata uscată din geam.
Totul a pornit, evident, după vizita de duminică la doamna Rodica, soacra. O femeie cu adevărat unică: știa să facă un compliment atât de cald încât ai vrea să te ascunzi sub pat, și oferea sfaturi cu tonul unui colonel care ceartă un soldat pentru bocanci nespălați.
Gabriel s-a întors de la mama lui încărcat, s-a văzut de la ușă: buzele strânse, privirea de radar, nările freamătând după praf.
Iar nu-s prosoapele din baie puse pe culori? a început din prag, fără să se descalțe. Mama spune că asta e poluare vizuală și strică feng shui-ul în casă.
Am oftat adânc.
Gabriel, mama ta a văzut feng shui doar la televizor prin 95. Prosoapele sunt la locul lor ca să le folosim ușor, nu pentru expoziție, am zis calm, amestecând zacusca în tigaie.
S-a încruntat, a venit în bucătărie și a ridicat capacul la cratiță.
Tot legumele tăiate în bucăți? Mama zice că o nevastă adevărată face totul piure, așa se digeră mai bine. Ai ajuns leneșă.
Gabriel, am pus lingura gi jos, mama ta n-are dinți fiindcă și-a pus dantura la bătaie pentru a-și cumpăra încă un set de farfurii, iar tu ai cu ce să mesteci. Deci, poftim, mestecă.
A roșit de nuanța sfeclei, a umflat pieptul să arunce vreo altă perlă de-a mamei, dar i s-a împotmolit gândul.
Ești nerecunoscătoare! a reușit să răsufle. Mama este specialistă, a făcut și școală la gospodărie!
I-am zâmbit rece.
Gabriel, mama ta a fost portar toată viața la un cămin, iar specialistă zice doar că-i place titlul, nicăieri nu s-a semnat așa.
A rămas cu gura căscată, căutând un argument. În cele din urmă a ridicat din umeri, exact ca un pinguin nimerit pe asfalt.
Atunci a avut marele lui moment pedagogic.
Gata! Mi-a ajuns! Plec la mama, o săptămână. Să stai singură, să reflectezi, să găsesc ordine și scuze scrise, când mă întorc!
Ușa de la intrare a trântit o liniște ciudată. Pe lângă o urmă de tristețe, m-a cuprins și o ușurare neașteptată. Mă pedepsea, chipurile, lăsându-mă în confortul și liniștea propriei mele case? Strateg de geniu!
Dar viața a avut alte planuri pentru mine.
Luni dimineață m-a chemat directorul:
Andreea Popa, avem un proiect urgent la filială în Constanța. Trebuie să pleci mâine, stai trei luni. Diurna e dublă, plus un bonus care îți ajunge de un Logan nou. Ajută-ne, nu avem pe cine trimite altcineva.
Am simțit cum mi-au crescut aripi. Trei luni! Fără Gabriel, fără doamna Rodica, pe malul mării (chiar dacă-n extrasezon), salariu bun…
Accept, am scăpat.
Pe drum spre casă, am realizat: apartamentul va sta gol trei luni, doar facturile curg. Și-atunci a sunat prietena mea, Lenuța.
Andreea, necaz mare! Sora mea cu soțul și trei copii sunt blocați la Chişinău, apartamentul e în renovare, la hotel costă enorm. Sunt gălăgioși, dar plătesc totul în avans!
Mi-a încolțit un gând diavolesc.
Lenuța, să vină! Cheia o las la portar. Un singur detaliu: vine un bărbat și face scandal dat afară, fără discuții.
Seara mi-am strâns lucrurile, tot ce aveam prețios a mers la mama mea și am lăsat apartamentul gata de oaspeți. Gabriel nu răspundea, educa.
Dimineața am plecat. În apartament s-a mutat familia Capmari: tatăl Nelu, mama Vasilica, trei copii haioși și Maidanez, un câine impozant și gălăgios, pe nume Ursu.
După o săptămână am aflat că Gabriel abia a rezistat șapte zile la paradis la mama. Se pare că doamna Rodica e mai suportabilă de la distanță… În casă, afecțiunea ei îl ținea strâns ca un laț.
Găbuțu, nu plescăi la masă! îi spunea la mic dejun.
De ce tragi apa de două ori la toaletă? Plătim la Apă-Canal!
Nu stai drept, te gârbovești, ajungi ca unchiul Gicu!
La finalul săptămânii, a capitulat. S-a gândit el că sunt pedepsită destul și sigur plâng deja după el. Era momentul marelui triumf.
A cumpărat trei garoafe ofilite (semn al iertării, probabil) și s-a dus acasă.
A introdus cheile în broască, sigur că mă va găsi necăjită și recunoscătoare. Cheia nu se învârtea. Mânerele ridicate, încuiat. Sună la sonerie.
În spatele ușii s-a declanșat un tămbălău ca o herghelie de cai și latră Ursu zgomotos.
Cine e? s-a auzit vocea impunătoare a lui Nelu.
Gabriel s-a tras doi pași în spate.
Sunt Gabriel. Soțul. Deschideți!
Ușa se deschide. Pe prag, Nelu cât tocul, în maieu, cu o furculiță de mici în mână (în bucătărie stătea un grill și sfârâiau frigărui). Lângă el, Ursu.
Care soț? Nelu ridică sprânceana. Andreea nu e. A plecat. Noi plătim chirie, avem contract. Tu cine eşti, prietene?
Eu… eu sunt stăpânul! a țipat Gabriel, aproape de criză. E apartamentul meu… adică al soției… Locuim aici!
Stai liniștit, frate, îi zâmbește Nelu, dându-i un ghiont vesel prietenos, lăsând o pată mare de muștar pe cămașă. Andreea a zis că soțu-i la mama, apartamentul e liber. Mergi la mama, nu deranja lumea la relaxare. Vasilica, pune mujdei!
Ușa s-a trântit.
Telefonul meu a sunat isteric după un minut. Eu eram la un restaurant pe malul mării la Constanța, savuram midi și vin alb.
Alo? am răspuns plictisită.
Ce faci?! urla Gabriel de mi-au țiuit urechile. Cine-s oamenii ăia? De ce nu mă lasă în casă? Găsești casa plină de țigănie când mă întorc!
Gabriel, nu țipa. L-am întrerupt rece. Tu ai plecat, ai zis să reflectez, să înțeleg. M-am gândit și eu: să trăiesc singură e plictisitor și scump. Am închiriat apartamentul cu contract pe trei luni.
La trei luni?! aproape implora. Dar eu unde stau?
La mama ta. Prosoape puse corect, supe blenduite, regulile mamei, viață bună. Eu sunt în delegație, nu mă întorc prea curând.
Dau divorț! Iau poliția! a început să scuipe replici.
Dă telefoane câte vrei. Apartamentul e pe numele meu, chiria e legală, impozitul plătit, tu nu ai nici măcar flotant. Nu ești nimic aici, doar oaspete care a uitat să plece.
Am închis.
După câteva minute, suna și doamna Rodica. Doar pentru show am acceptat.
Andreea! glasul soacrei suna ca cioburile de sticlă. L-ai dat afară pe bărbatul tău! E inuman! În familia românească soția trebuie să țină casa și să încălzească masa!
Doamna Rodica… m-am întins lejer. Codul Familiei, articolul 31, egalitate în căsnicie. Pe actul de proprietate apare doar numele meu. Fiul dumneavoastră a vrut să mă educe dând bir cu fugiții? Lecția e învățată. Elevul a depășit profesorul.
Ești… materialistă și rea! s-a sufocat ea. Bărbatul trebuie să aibă spațiul lui! Strici familia! Mă duc la primărie să te reclam!
Reclamați, poate și la LOTO, am râs. Și nu uitați: iubiți-l pe Gabi, dar tăiați-i supele la blender, că a uitat să mestece.
A bârâit ceva nervos și a închis.
Trei luni au trecut ca vântul. M-am întors alt om: cu mai mulți bani, nouă tunsoare și claritatea că viața veche nu mai are loc aici.
Apartamentul m-a întâmpinat strălucitor Nelu și Vasilica au fost oameni de nota zece, curățenie lună, mi-au reparat chiar și robinetul picurător de care Gabriel s-a plâns un an, dar n-a pus mâna.
Gabriel a venit după două ore. Arăta jalnic: tras la față, în cămașă boțită, părea bătrânit cu zece ani.
Andreea… a bâjbâit, privindu-și pantofii. Hai, ajunge, am priceput. Și mama… a exagerat. Dăm restart? Am adus și bagajul.
I-am pus valiza între el și prag.
Gabriel, nu avem ce relua. Ai vrut să învăț să apreciez bărbatul? Am învățat. Nelu a reparat robinetul în jumătate de oră, tu l-ai văzut scăpând tot anul.
Dar… eu sunt soțul tău! vocea lui tremura ca a unui copil dat afară din groapa cu nisip.
Ai fost, acum ești doar o povară. Lucrurile tale sunt la portar, jos. Cheile, te rog!
Nu ai să cutezi! a ridicat tonul pe ultima suflare. Eu vreau jumătate din renovare!
Gabriel, renovarea a făcut-o tata, am bonurile. Tu ai renovat doar plângându-te la pereți. Show-ul s-a terminat.
A rămas privind în gol, încercând în zadar să priceapă cum i s-a prăbușit planul didactic.
Am încuiat ușa. Sunetul s-a auzit ca începutul unei vieți noi.
Se pare că încă stă la mama lui. Se aude că doamna Rodica îi dictează și cât stă la masă și cu cine vorbește la telefon. Iar el merge adunat, privind temător să nu calce pe o mină invizibilă din capriciile mamei.
Așa e viața: unii se deșteaptă, alții doar se trezesc la realitate prea târziu.
