Of, dragă, trebuie să-ți spun ce ciudată e situația asta la noi acasă. Deși deja ne chinuim să economisim fiecare leu, Ciprian, soțul meu, a venit aseară cu ideea că vrea să pună bani deoparte pentru apartamentul lui Dragoș, băiatul nostru. Mi-a spus hotărât, după ce și-a luat leafa: De luna asta, strâng bani ca să-i luăm o casă lui Dragoș. Nu m-am bucurat deloc să-l aud, și o să-ți explic de ce.
Îți zic, Ciprian a venit dintr-un sat mic de pe lângă Soroca cu peste 10 ani în urmă, ca să-și încerce norocul la Chișinău. Muncește pe șantier, greu, cum știi, zidărie, betoane, tot tacâmul. Cât era flăcău, tot ce câștiga trimitea acasă la mama lui, Irina îi lăsa doar pentru un covrig și un ceai. Colegii îl sfătuiau mereu să pună ceva deoparte, dar Ciprian ținea cu dinții să-și ajute mama, de parcă numai el ar fi avut noroc în familie. Are încă doi frați, dar niciunul nu se arunca să-și dea tot salariul, doar el.
După ce ne-am căsătorit, ne-am mutat la mama și bunica mea, într-un apartament vechi din sectorul Rîșcani, unde pereții parcă nu mai văzuseră var de pe timpul lui Ceaușescu.
La început Ciprian era băiat bun, liniștit, grijuliu, numai că avea rezerve față de mama și bunica mea, Iuliana și Maricica. Am zis că se încălzește el, doar timpul aduce schimbarea. Din păcate, a venit schimbarea, dar în rău. După vreo un an, a început să tragă la sticlă tot mai des, să vorbească urât cu mine și cu mama, să facă scandal din cauza apartamentului nerenovat. Știi cum e, poate trebuia să divorțez, dar atunci s-a apucat să-mi spună că ar vrea copil. Iar eu, cu capul în nori și sperând că ne unim mai tare după ce vine un copil, am rămas însărcinată, și l-am născut pe Dragoș.
De atunci, totul s-a dus la vale rău de tot. Nu mai aveam bani de nimic. Indemnizația mea de maternitate abia ajungea de pampers, și totul plăteam la comun.
Mama, săraca, din pensia ei dă la utilități, îmi plătește medicamentele că am și eu probleme cu inima, iar restul merge pe mâncare. Bunica și-a strâns toată viața bani pentru înmormântare, dar când am făcut nunta, ni i-a dat pe toți fără să clipească.
Ciprian trăia cu speranța că și rudele lui vor pune ceva la nuntă, dar nimeni nu s-a atins de portofel. Am făcut o masă mare doar din banii noștri și ai bunicii. Îți dai seama, nici nu era nevoie de festivitate atât de scumpă, dacă nu voia el să cheme tot satul.
Șapte ani de căsnicie, și tot el trimite bani la maică-sa. Cu banii lui Ciprian, casa lor a fost renovată complet, electrocasnice noi peste tot. Când aveam noi nevoie acută de bani, găseam prin buzunarele lui lei ascunși, să-i ducă acasă la Soroca. Ne certam pe tema asta non-stop, promitea mereu că nu mai face și iar o lua de la capăt.
Când a murit Irina, mama lui, el și fratele mai mare, Nicolae, s-au dat mari gentelmani și au cedat partea lor de casă fratelui cel mic, Vasile. Numai Ciprian putea să facă un gest așa… Eu i-am tot spus să păstreze ce i se cuvine, dar n-am avut cu cine.
De când l-am făcut pe Dragoș, Ciprian s-a schimbat de tot: numai vorbe grele, nici mâncare nu mai voia să cumpere cum trebuie, mama era și ea la cuțite cu el. S-a apucat de băut tot mai mult. Nu pot divorța, fiindcă Dragoș încă e mic, iar eu nici nu știu dacă o să mă mai pun pe picioare, sănătatea nu mă ajută. Ba mai e și zvonul că m-ar da afară când mă întorc la lucru pur și simplu n-am cum să trăiesc fără el momentan.
El își face curaj pe suferința mea. Îmi tot repetă că pe el îl ținem mama, bunica și eu, că s-a săturat să ne întrețină pe toate. Știe bine că trăim din banii adunați la grămadă, fiecare cât poate: eu, el, mama, bunica.
Ne-am certat de multe ori și pe tema apartamentului pentru Dragoș visul meu și al lui. Dar, cu banii care nu ne ajung nici de trai decent, vis moare încet. Și aseară Ciprian a spus că vrea să pună deoparte o treime din salariul lui adică, vrea să ne restrângem rău la cheltuieli și să mâncăm aer încă nu se știe câți ani. Nu-s de acord deloc! Dar el ține morțiș pe poziție.
Și sincer, am impresia că nu strânge pentru Dragoș, ci vrea pentru el, să ne lase la nevoie. Avem o relație tensionată, și tare îmi pare că plănuiește să-și facă plasa de siguranță și să plece.
I-am zis temerile mele, iar el mi-a aruncat că și lui îi e frică că o să-l dau afară cândva și n-o să aibă unde să se ducă. Recunosc, în gând, l-am amenințat cu asta de mai multe ori când nu mai puteam de nervi, dar nu-mi doresc cu adevărat să ajung acolo. Dacă ar lăsa supărările cu mama și bunica, n-aș scoate un cuvânt.
Dar el… nu are gând să se schimbe prea curând. Mă uit la viața noastră, la familia noastră, și simt că trăiesc într-un vis urât din care nu pot scăpa.
