Soția mea, Mariana, dormea liniștită lângă mine, acoperită până la brâu cu pătura croșetată de mama ei și rezemată de perna ei preferată cu fluturi brodați, când, pe la miez de noapte, telefonul mi-a vâjâit pe noptieră. O notificare de Facebook, ce să vezi! O femeie Tatiana din Bălți, un nume care-mi suna vag cunoscut mă ruga frumos să o adaug la prieteni.
Am dat click, că doar de curiozitate nu moare nimeni, și i-am trimis un mesaj simplu: Ți-ai pierdut busola sau doar îți amintești de mine la ceas de seară?. La care Tatiana, direct: Știu că te-ai însurat cu fata din Cahul, dar eu tot te iubesc, Ilie.
Mda Tatiana! O fostă colegă din liceu, arăta ca scoasă din cutie în poza de profil, cu părul așezat perfect și buze ca cireșele de la Edineț.
Am închis chatul brusc și m-am uitat la Mariana, care dormea dusă, liniștită după o zi întreagă de contabilitate și alergat prin oraș după hârtii. Am stat și m-am gândit: uite-o, într-o casă nouă, cu perdele alese de ea și tablouri cu râul Prut pe perete. Departe de căsuța părinților din Orhei, unde era răsfățată de mama cu plăcinte cu dovleac și ridicată la cer cu bancuri de fratele mai mic. Dacă avea zile mai grele, știa că acasă găsește mereu un umăr pe care să plângă și un ceai de tei la nevoie și, totuși, s-a încrezut în mine cu toată inima ei moldovenească.
M-au apucat gânduri și mustrări. I-am luat telefonul din nou, am găsit-o pe Tatiana și am apăsat hotărât Blochează. Să-și caute admiratori pe alt Prut, nu la noi în apartament!
M-am tras mai aproape de Mariana, am sărutat-o pe frunte, și-am adormit cu mintea împăcată și inima ca o sarmală bine strânsă: sunt bărbat, nu copil. Am jurat să-i fiu credincios și așa rămân. Nu-s făcut din aluat de cozonac ușor de frământat și nu dau cu piciorul la ce am acasă, pentru o veche amintire dintr-o fotografie editată. Familia e sfântă, și-așa vreau să rămână, cu bune, cu glume și cu dragoste ca la noi, în Moldova!
