Soția Altuia
Abia când a cunoscut-o pe Ana, Sergiu și-a dat seama că viața lui nu va mai fi la fel. Niciodată nu fusese atras așa de puternic de o femeie. Problema era că ea era măritată. Și nu era totul!
Soțul Anei, Andrei, era un vechi prieten de la facultate. Nu erau tovarăși de neclintit, dar păstrau legătura, se întâlneau regulat și participau la petreceri comune.
La una dintre aceste întâlniri, Andrei i-a prezentat-o: „Iat-o, Ana, soția mea.” Sergiu rămăsese perplex – nu știa că prietenul său se căsătorise.
Se pare că tinerii nu organizaseră nuntă pompoasă, ci doar semnaseră la starea civilă. Așa hotărâse Andrei: „De ce să irosim bani pe petreceri? Mai bine călătorim.” Mereu fusese cunoscut pentru zgârcenie, prefera să strângă, nu să cheltuiască.
„Dar petrecerea burlacilor, rochia albă sau pozele de amintire?” întrebă Sergiu, mirat.
„Urăsc formalitățile,” mârâi Andrei. „Și petrecerea o putem face oricând. Așa-i, Anuț?”
Soția dădu din cap, dar o umbră de nemulțumire îi trecu pe față.
„Nu-ți plac rochiile albe?” continuă Sergiu.
„Îmi plac,” răspunse Ana cu simplitate. „Dar soțul decide. Zice că e o prostie și o afacere pe seama romantismului. Crede că nunțile mari duc la divorț rapid.”
„Extraordinar!” râse Sergiu. „Deci căsătoria fără petrecere e garantia fericirii?”
„Vom vedea,” zâmbi Ana cu un aer visător, parcă privea într-un viitor plin de armonie.
În clipa aceea, Sergiu privi ochii ei. Și se pierdu.
Seara aceea vorbiră neîncetat, descoperind pasiuni comune. Andrei era mereu absent – rezolva treburi la telefon. Ana părea indiferentă că soțul o lăsase singură.
Sergiu se mira: să vii la petrecere cu soția și să te ocupi de altceva? Ciudat.
„Nu-ți e teamă să o lași așa?” o întrebă pe Ana.
„Cum adică?”
„O femeie frumoasă, singură… Cineva ar putea s-o seducă. Sau nu e gelos?”
„Pe mine?” ea râse. „Nu! Andrei e căsătorit cu slujba lui.”
„Nu te supără?”
„De ce? E normal să fie preocupat.”
„Vrei să dansăm?”
„De ce nu?”
Sergiu simți primejdia. Ceva scânteia între ei.
Nu era dragoste la prima vedere, ci o conexiune profundă. Ana avea un farmec aparte – nu o frumusețe irezistibilă, ci o combinație unică de grație și inteligență.
După două săptămâni, Andrei îl sună: „Ajută-mă! Aveam bilete la concert, dar am o urgentă la muncă. Du-o tu cu ea?”
„Glumești? N-are prietene?”
„Nu! Ea te-a propus.”
„Unde ai găsit-o pe asta?”
„Ce?”
„Nu se opune, nu se supără, nici prietene… Știe măcar să gătească?”
„Ha! Din provincie am adus-o,” râse Andrei. „Vrea să se cultive. Poți astă?”
„De data asta, dar să știi – e ultima oară.”
Seara fu plină de conversații. Ana îl convinse să meargă la o expoziție: „Andrei nu e interesat. Până mă angajez, n-am cu cine.”
După a treia „întâlnire”, Sergiu hotărî să evite orice contact. Soția altuia era un prag depășit. Dar evitarea totală era imposibilă – zilele de naștere se sărbătoreau în grup.
La una dintre ele, Ana se așeză lângă el: „Mă eviți? Te-am supărat?”
„Nu. Dar nu e corect să petrec atât cu soția altcuiva.”
„Andrei e de acord!” ea râse.
„De ce?” soțul întrerupse discuția despre pescuit.
„Ca Sergiu să mă însoțească la expoziții,” răspunse Ana.
„Cu plăcere!” zise Andrei, privindu-l fix. „La pescuit nu vrea.”
De atunci, ei petreceau timp împreună. „Putem fi doar prieteni,” se convingea Sergiu. Dar stăpânirea era grea, iar încrederea lui Andrei îl împiedeca să actioneze.
Trecuseră doi ani. Sergiu încerca să întemeieze relații, dar fără succes.
Într-o zi, Ana îl sună plângând: certuri aprinse. Ea dorea un copil, Andrei nu. Acum se certau mereu, el devenise agresiv.
„Urlă la mine seara, bea. Nu știu cât mai rezist,” suspină ea.
Sergiu ascultă, iar în minte i se ivește o speranță: „Dacă se despart?”
Dar Ana adăugă: „De ce suntem atât de diferiți? Era mai simplu dacă te iubeam pe tine.”
Cuvintele o răniseră. Își dădu seama că ea nu simțea la fel. Îl considera doar un prieten.
Când o conduse acasă, simți un ușurare dureroasă, ca după o extracție dentară.
Discuția cu Andrei fu un eșec. Acesta devenise obsedat de gelozie: „Nu te amesteca! Încetați cu ieșirile!”
După câteva luni, o fostă iubită de liceu reapăru în viața lui Sergiu. Reluă corespondența, ca și cum anii nu trecuseră. Într-o petrecere, o întâlniră pe Ana și Andrei. Sergiu stătu alături de noua lui parteneră, dar când încercă să o sărute, ea se retrase:
„Nu. Te-am văzut privind-o pe Ana. E ceva între voi.”
Adormise deja când Ana îl sună, speriată: „Vino! Andrei e beat, m-am încuiat în baie!”
Sergiu chemă un taxi. Andrei încercă să-l lovească: „Ia-o! Sătul de tine!”
„Ești prost,” zise Sergiu. „Ana nu m-a iubit niciodată.”
În mașină, o întrebă: „Ai unde dormi?”
„La tine?”
„Nu cred că e bine.”
„Da… greșești în altceva,” șopti ea printre lacrimi. „Te iubesc. Mă simt vie alături de tine.”
