Jurnal personal, 18 aprilie
Da de ce ai pus maioneza asta ieftină la salata de boeuf? Ți-am zis să iei Provensal, e mai grasă, are gust cu totul altul! Asta-i doar apă cu amidon, ai stricat ingredientele de pomană.
M-am oprit cu lingura în aer, simțind cum în piept mi se aprinde un nod surd de iritare. Am tras aer adânc, încercând să nu răbufnesc, și m-am uitat la soacră-mea. Tanti Ludmila stătea sprijinită în șolduri, cu ochii de expert inspectând salata, de parcă ar fi fost controlul sanitar de la Piața Centrală. Rochia cu un pic de sclipici, rezervată doar sărbătorilor mari și neapărat cu broșă aurie la piept, îi dădea un aer de înaltă autoritate în familie.
Astăzi nu era o zi oarecare. Azi împlineam treizeci de ani, o bornă care-mi trezea tot felul de dorințe, cea mai mare fiind să mă bucur frumos la restaurant, cu muzică, dans, cu rochia mea de seară pe care o visam de mult. Dar acum o lună ni se stricase mașina, iar reparația ne-a uscat de bani. Sfatul de familie, adică Sergiu, a stabilit fără drept de apel: facem petrecerea acasă. Maria, tu ești gospodină, ce masă o să pregătești tu, nici la restaurant n-o găsim!, îmi spusese el zâmbind. Am oftat, dar n-am comentat.
Tanti Ludmila, este tot maioneza aia pe care o folosesc de fiecare dată, doar ambalajul s-a schimbat, i-am răspuns reținut, amestecând în continuare legumele tăiate. N-ar fi mai bine să mă ajuți la sandvișurile cu icre? Vin oaspeții în mai puțin de-o oră.
Pun pariu că pe icre ai dat și tu de la promoții! nu se lăsa ea, răsfațând fiecare detaliu cu ochii ei de vultur. Ia uite, boabele-s mici, zdrobite. Maria, nu-i frumos să faci economie pe spatele invitaților. La noi, pe vremuri, la aniversări, masa dădea pe dinafară de bunătăți, nu surogate din astea.
A intrat Sergiu, deja pus la patru ace, cu cămașa lui albă, mirosind proaspăt a apă de colonie.
Fetelor, ce faceți acolo, nu găsiți pace? a glumit el, gustând o felie de salam. Ce mirosuri, mă ia cu apă-n gură! Mamă, astăzi-i ziua Mariei, mai lăsați observațiile!
Nu critic, doar îi transmit din experiență, a bombănit tanti Ludmila cu buzele strânse. Dacă nu eu, cine să-i spună adevărul? Maică-sa-i departe, la Bacău, trebuie să învăț și pentru ea. Dă-mi pâinea, să ung sandvișurile.
M-am întors la aragaz, să-mi ascund lacrimile de necaz care mi se strânseseră în ochi. Experiența mamei-soacre ajunsese să-mi stea ca un balast pe suflet. Era femeie din vechea gardă calculată până la mărunțiș și convinsă că are mereu dreptate în toate privințele. Refolosea pungile de lapte, spăla tacâmurile de unică folosință și era sigură că aș cheltui banii lui Sergiu pe prostii ca pantofi de calitate sau unghiile făcute.
Pregătirile mergeau în ritm alert. Prin casă mirosea a friptură, usturoi, cozonac. Făceam naveta între bucătărie și sufragerie aranjând masa, scoteam cel mai bun serviciu, făceam șervețelele ca la restaurant, așezam paharele. Deși eram obosită și nervoasă, tot speram că seara va fi una reușită. Doar nu împlinești treizeci de ani în fiecare zi!
Pe la cinci au început să sosească invitații. Prietene cu soți, colegi din oficiu, finii și vărul lui Sergiu cu soția. Zgomot, chicoteli, clinchet de pahare și foșnit de ambalaje. Am primit flori, plicuri cu lei, vouchere la saloane de cosmetică. Atmosfera era caldă, aproape veselă.
Soacră-mea stătea în capul mesei, ca o matroană, supraveghind cine cât mănâncă sau bea. Mai scăpa câte un comentariu: Castraveții-s prea sărați, La salata de sfeclă trebuia puțină ceapă, n-ai pus, Vinul ăsta-i acru, eu am vișinată de casă mai bună. Oaspeții făceau semn din cap și încercau să ignore bombăneala.
La ora toasturilor, Sergiu s-a ridicat și mi-a făcut o declarație atât de frumoasă despre cât de bună soție și prietenă sunt că mi-au trecut toate supărările. Îmi priveam soțul și simțeam că nu-i degeaba că mă străduiesc.
Acum e rândul meu să felicit aniversata, s-a ridicat tanti Ludmila, bătând zgomotos cu furculița în pahar. Sergiu, adu-mi cadoul, e în hol, în geanta mare.
Sergiu a intrat repede și, abia trăgând, a pus pe scaunul de lângă mine un sac imens, legat cu fundă. Invitații au încremenit de curiozitate. Am înghițit în sec. Relațiile cu soacră-mea fuseseră mereu tensionate, dar mereu respectase eticheta. Anul trecut îmi adusese niște prosoape simple, folositoare. Acum ce-o fi adus, oare? Visam la vreo pilotă nouă, măcar la un mixer performant…
A luat pachetul și, cu un gest larg, l-a răsturnat pe genunchii mei și jumătate pe covor.
Maria, la trei zeci de ani trebuie să devii și mai înțeleaptă. Gata cu fustele scurte și blugii rupți. Ești nevastă acum, viitoare mamă. Am stat și m-am gândit ce să-ți dăruiesc. Banii se duc, tehnica se strică. Dar lucrurile trainice rezistă o viață. Îți las ce am eu mai de preț: zestrea mea. Rochii păstrate o viață întreagă. Poți să zici că-s moștenire de familie acum. Să le porți și să-ți aduci aminte de soacră-ta cu drag!
Cu aceste vorbe a desfăcut fundița și a vărsat tot conținutul pe mine și pe jos.
Un val de liniște stânjenitoare s-a lăsat peste toată lumea. Chiar și muzica părea dintr-o dată mută. Mă uitam ciudat la mormanul de haine bătrânești care mă acoperise. Un miros puternic de naftalină și praf vechi mi-a străpuns nasul, ștergând aroma de parfum și friptură.
Pe genunchii mei stătea un palton de lână greu, colorat între cafeniu și gri, cu un guler de blană artificială, pe alocuri ros de molii. Mai era o stivă de rochii din crimplen, material sintetic la modă pe vremea lui Ceaușescu: verde aprins, portocaliu murdar, imprimeu cu buline uriașe. Batiste cu volănaș, îngălbenite și o fustă în carouri, atât de aspră că doar văzând-o mă mânca pielea.
Am luat între degete o bluză; sub braț trona o pată galbenă veche de ani, probabil nici nu mai iese la spălat. Nasturii stăteau numai în fire.
Tanti Ludmila mi-a tremurat vocea, dar am vorbit tare, ca să audă toți. Ce-i asta?
Cum adică ce? s-a mirat ea sincer, mândră nevoie-mare. Asta-i zestrea mea! Paltonul ăsta l-am luat în 82, de la Magazinul Unirea, am stat la coadă cinci ore! E veșnic! Îl cureți, schimbi nasturii ai bijuterie, nu haină. Rochiile? Import, Iugoslavia! Acum totul e din China, păi astea respiră, sunt matlasate bine. Am mers la dansuri cu ele și l-am cucerit pe socrul tău. E timpul să te mândrești și tu!
Prietenii au dat ochii peste cap. Alina și-a acoperit gura ca să nu râdă sau să nu plângă. Vărul Mihai era roșu până-n urechi și privea numai în farfurie. Sergiu a rămas cu un zâmbet stânjenit pe față, neștiind ce să facă.
Mamă, dar chiar așa Retro, nu? a încercat să dreagă gluma Sergiu. E la modă vintage-ul azi
Am simțit cum mă ia cu căldură în obraji. Nu era doar dezamăgire. Era umilință, în plin public. Soacra nu adusese nimic, ci doar a scos din dulap chiloțăraia rămasă de pe vremea tinereții, mirosind a trecut, făcând o demonstrație de autoritate fix la ziua mea.
M-am ridicat, scuturând paltonul greu. A căzut pe jos cu un zgomot surd, ridicând un nor de praf.
Sergiu, vintage sunt piesele cu valoare estetică, am spus cât am putut de rece. Asta e zdreanță. Zdreanță bătrână, veche, cu miros de naftalină și sudoare străină.
Maria! a tresărit tanti Ludmila, punând mâna la piept. Cum îți permiți? Am pus suflet, am păstrat, așa se dă mai departe! Cum să-mi numești comoara zdreanță?
Tanti Ludmila, vedeți pata asta pe bluză? Vedeți că blana e mâncată de molii? E normal ca în ziua mea, la treizeci de ani, să port haine de-acum patruzeci de ani? Chiar credeți că o să mă vedeți pe mine îmbrăcată cu astea?
Te-ai învățat prea bine! a țipat soacra, schimbând tonul solemn cu unul de mahala. Ia uite-o, s-a săturat de tot! Ce-are să spele? E bătaie de joc la adresa mea, eu încerc să te așez cuminte, să te-mbrac ca o doamnă, nu ca o ștrengăriță, și tu o iei peste picior? Sergiu, vezi cum vorbește cu maică-sa?
Sergiu s-a postat între noi, năuc.
Haideți, gata cu cearta! Maria, mama chiar intenționa bine, la ea așa s-a trăit Mamă, trebuia totuși să întrebi
Ce să întreb? trăsnea tanti Ludmila. Să-i dau sau nu paltonul meu prețios, care astăzi costă trei salarii la nou? Nemulțumită! Îmi strâng toate și plec! Și nu-mi mai călcați pragul!
Asta ar fi cel mai bun cadou, am spus încet, dar clar.
Tăcerea a căzut ca o sticlă spartă peste toți. Puteai să auzi ceasul din sufragerie.
Ce-ai spus? a șoptit ea, palidă.
Că nu voi transforma sărbătoarea mea într-o ghenă. Luați-vă lucrurile, tanti Ludmila. Nu am nevoie de ele. Niciodată. Eu am demnitate.
Soacra s-a sufocat de furie. A smuls geanta și, nervoasă, a început să-și îndese hainele, rupându-și unghiile. Paltonul nu încăpea, îl călca în picioare.
Sergiu, ieși, hai! Ia-mă acasă! Nu mai rămân nicio clipă aici! Iar tu, dacă-mi ești fiu, vii cu mine ACUM!
Sergiu m-a privit dezorientat, apoi s-a uitat la mama.
Mamă, unde să merg? E ziua Mariei, sunt oaspeți Îți chem un taxi.
Trădătorule! Ți-ai dat viața pentru muierea asta nerecunoscătoare!
Cu fâfâit de fuste, a ieșit grăbită. Ușa s-a trântit cu ecou.
Invitații au rămas nemișcați. Petrecerea era distrusă. Mirosul de naftalină stăruia în aer, amestecat cu cel de ceartă.
Hai, să bem pentru aniversată, a încercat cineva timid.
Am încercat să readucem voia bună, dar nu mergea. Toți mă urmăreau cu coada ochiului, roșie la față și cu spatele drept. În scurt timp lumea s-a risipit.
Când am rămas singuri, am început răvășită să strâng masa. Sergiu stătea pe canapea cu capul între palme.
Maria, de ce ai reacționat așa? Nu puteai arunca hainele după, pe ascuns? Acum mama o să pună tensiunea la pământ.
Am trântit farfuriile pe masă, făcându-le să clintească.
Sergiu, vezi vreo diferență? Dacă mi le dădea doar mie, poate tăceam. Dar a făcut asta la toată lumea. Voia să demonstreze că eu nu merit altceva decât hainele ei vechi. Asta nu-i grijă. E demonstrație de superioritate și lipsă de respect.
Nu înțelege, are altă mentalitate, greuțe la casa lor, totul era pe economie, așa a trăit.
Toți au dus greu, și mama la fel. Dar ea mi-a dăruit o cruciuliță de aur, pentru care a strâns bani luni de zile. Mama ta, care are economii în bancă, mi-a adus niște cârpe urât-mirositoare. Și tu ai stat și te-ai uitat. Nu m-ai apărat. Ți s-a părut în regulă să mă desconsideri?
Eu n-am vrut scandal…
Dar eu nu vreau să fiu umilită. Știi ce doare cel mai tare? N-ai observat nici măcar acea pată. Pentru tine e vintage. Pentru mine, e jignire.
Am plecat în dormitor și am trântit ușa. Sergiu a rămas în bucătărie, printre farfurii murdare și resturi de friptură. Multă vreme a stat privind scaunul unde zăcuse pachetul blestemat. Poate pentru prima dată s-a văzut pe el cu ochi de străin și nu de fiu. Și-a amintit cum reacționase Alina, prietena mea, cu oroare sinceră și parcă l-a podidit rușinea.
Dimineață m-am trezit devreme, fără să-l bag în seamă pe Sergiu. Am băut cafeaua, strângându-mi în grabă geanta. În hol, peste pantofi era eșarfa soacrei, nici ea mai bună aspră, veche.
Merg la mama ta, i-am spus când a ieșit din dormitor.
Să-ți ceri scuze? a întrebat cu o ultimă speranță.
Nu. Să-i duc eșarfa. Și să clarificăm lucrurile. Nu vreau să rămână o piatră pe inimă.
Mă duc și eu!
Nu e cazul. E discuția mea.
Am ajuns la tanti Ludmila peste o oră. Nu a deschis ușa imediat. Arăta demnă și rănită, cu prosopul pe cap și miros de valeriană în aer.
Ai venit să mă termini? Poftim, privește ce ai făcut dintr-o soacră bătrână.
M-am dus direct în bucătărie, am lăsat eșarfa pe masă.
Tanti Ludmila, nu mai faceți teatru, i-am spus calm. Eu vă respect ca mamă a lui Sergiu și pentru vârstă. Dar și eu am nevoie de RESPECT.
Să-mi vorbesc despre respect, după ce m-ai umilit aseară?
Nu, v-ați umilit singură pe amândouă. Știți prea bine că hainele nu se mai pot purta și a le da de ziua mea a fost o jignire.
Cum poți?
Ascultați-mă: Nu am nevoie de zestre. Eu și Sergiu ne descurcăm singuri. Dacă vreți să dăruiți, întrebați ce trebuie. Dacă nu doriți să cheltuiți, aduceți o floare cu gând bun. Dar nu-mi mai transferați moștenirea sub pretext de grijă. Nu sunt tomberon, sunt nevasta fiului dumneavoastră. Dacă vreți să ne vedeți și să aveți nepoți, trebuie să acceptați asta.
Soacră-mea a încremenit. Era învățată ca nora să tacă, să accepte tot. Nu se aștepta la asemenea opunere.
Și dacă nu vreau?
Atunci ne vedem doar la sărbători, la telefon. Alegerea vă aparține.
M-am întors ca să plec, dar m-am mai oprit.
Și încă ceva. Salata de boeuf a fost foarte apreciată. Chiar și cu acea maioneză. Pentru că a fost făcută din suflet, nu cu răutate.
Am ieșit și am tras aer adânc în piept. Pentru prima dată în cinci ani nu m-am mai simțit victimă.
Seara, când a venit Sergiu cu un braț de trandafiri:
Mama a sunat, mi-a spus el evitându-mi privirea.
Și ce a zis?
A zis că ai caracter puternic și că a sărit calul. Și că paltonul îl duce la consignație, dacă tu ești prea mândră.
Am râs ușurată. O mică victorie.
Să-l ducă, poate chiar găsește cineva care să-l poarte. Iar noi ieșim la restaurant în weekend. Trebuie să-mi sărbătoresc ziua ca lumea, cu rochia pe care o aleg singură.
Da, mergem! Iar despre economii nu mai pomenim. Le meriți toate.
De atunci, atmosfera s-a schimbat la noi acasă. Tanti Ludmila nu a devenit deodată o sfântă, tot bombăne și dă sfaturi, dar s-a mai temperat. Iar cadourile bani la plic, că voi, tinerii, aveți alte gusturi. Pentru mine e perfect. Important că dulapul meu nu mai e cimitirul trecutului altcuiva.
