Soacra a hotărât să o pună la încercare pe Adela. Rezultatul a fost cu totul neaşteptat
Maria Gheorghiu a sunat într-o joi seară. Sorin a răspuns la telefon, a vorbit vreo zece minute, apoi a intrat în bucătărie cu faţa unui om care aduce o veste ce nu e tocmai bună, dar încă mai caută cuvintele potrivite.
Vine mama în vizită, a anunţat el. Pentru vreo două săptămâni.
Adela amesteca în oală la ciorbă.
Când? a întrebat ea.
Sâmbătă.
Adela a stins aragazul.
Două săptămâni, cunoştea ea prea bine ce însemna pentru Maria Gheorghiu două săptămâni. Era ca atunci când, în reţetele Mariei, scria un praf de sare ceva pur şi simplu subiectiv.
Soacra a apărut sâmbătă, punct la amiază cu o geantă mare din care răsunau cutii şi borcane şi cu acea privire specifică oamenilor care vin în inspecţie. Din acelea care analizează casa ca la o vânzare.
Ei, a zis, uitându-se în hol, praf nu-i. E un început bun.
Sorin a râs. Adela a zâmbit.
Să fie un început bun probabil era un compliment.
Maria Gheorghiu s-a dus direct la bucătărie, a deschis frigiderul (nu prea din întâmplare), şi a oftat uşor:
Cumperi sana dietetică? Lui Sorin îi trebuie normală, are el stomacul sensibil.
Aşa mi-a cerut el, a răspuns Adela.
Păi da, dar una e ce cere şi alta ce ştii că-i face bine…
A închis frigiderul cu aerul cuiva care tocmai a făcut o descoperire importantă şi n-o să uite.
Seara, pe când Sorin era la duş, Maria s-a aşezat pe canapea, cu mâinile împreunate în poală şi a zis liniştit, aproape blajin:
Dragă Adela, nu te supăra, dar trebuie să aflu cum eşti cu adevărat.
Maria Gheorghiu era maestră în meseria ei.
Lucra încet, pe tăcute, ca un restaurator care dă la o parte strat după strat, până ajunge la esenţă. Fiecare observaţie discretă, cu zâmbetul pe buze, aparent nevinovată.
A doua zi a descoperit prosoapele.
Adela, a spus ea meditativ, stând în baie cu un prosop în mână, ştii că trebuie puse cu bucla în jos? Aşa se usucă mai repede…
Eu tot aşa le pun, cu bucla în sus, a spus Adela.
Da, da, sigur… a zâmbit Maria, agăţându-şi prosopul corect, ca noua stăpână.
Cămăşile lui Sorin stăteau călcate, pe umeraşe, aliniate pe culori în dulap. Maria a deschis uşa, s-a uitat îndelung, a dat din cap şi a murmurat:
Gulerul e uşor şifonat. Poate aşa trebuie…
Adela se afla lângă ea şi gândea: nu e întrebare, doar constatare. Vorbe puse aşa încât nu ai ce răspunde.
Floarea din pervaz un ficus trecut prin două apartamente cu Adela avea apă, dar după soacra, nu era udat cum trebuie.
Ficusul nu se udă de sus, dragă, ci în farfurioară.
E la mine de opt ani, a zis Adela.
Şi putea să fie şi mai bine…
Planta, înţeleaptă, a rămas mută.
Aşezarea mâncării în frigider a declanşat un monolog explicativ, cu exemple practice: lactatele pe raftul de mijloc, carnea jos şi doar în cutie, verdeaţa în pungă cu găuri, ouăle nu pe uşă, ci într-remarcat separat. Adela asculta şi dădea din cap. Ouăle au rămas tot la uşă.
Serile, Maria Gheorghiu dădea telefoane Adela auzea din bucătărie, fără să vrea, blocul era vechi, pereţii subţiri, iar soacra avea voce de învăţătoare.
Nu, Tamara, în esenţă totul e bine. Se străduieşte, dar nu se pricepe. Face ciorba cu fasole! Îţi dai seama? Sorin mănâncă, el nu comentează, băiat fin. Eu însă văd. Şi prosoapele le pune aiurea… Flori degeaba ţine…
Adela spăla o cană şi se întreba: cât mai durează testul ăsta? Parcă deja a eşuat. Ce urmează?
Sorin părea că priveşte totul cu acea pasivitate bărbată, care, de fapt, înseamnă: ştiu bine tot, dar mă prefac că nu văd, fiindcă nu ştiu ce rezolvare să am.
Seara îi spunea Adelei:
Nu pune la suflet. Pur şi simplu se îngrijorează.
Ştiu, răspundea Adela.
Nu are nimic cu tine.
Ştiu, Sorin.
Vrea doar să creadă că e totul în regulă.
Ştiu.
O privea puţin vinovat, puţin uşurat. Bine că o înţelege. Că nu face scandal. Că e liniştită.
Bine, gândea Adela şi se întorcea la vase.
În a zecea zi, Maria Gheorghiu a lăsat intenţionat dezordine în bucătărie. Când Adela a venit de la lucru pe la şase şi jumătate, pe masă erau ceşcuţe, firimituri de pâine, un pachet cu unt deschis. Soacra se uita la televizor.
Adela a făcut curăţenie. Fără vorbă.
Seara, Maria i-a spus lui Sorin, discret, pe hol, crezând că Adela e la baie:
Sorine, iar era dezordine în bucătărie? Se vede că nu reuşeşte să-şi facă timp…
Adela stătea cu prosopul în mână, pe hol.
Sorin a tăcut.
Ei, a gândit Adela, acum e clar.
Nu s-a supărat. Sau cel puţin nu aşa încât să se vadă.
Dar a doua zi, când la micul dejun Maria a anunţat că vor veni surorile ei, doar aşa, să fim împreună, să ne cunoaştem mai bine, Adela a zâmbit:
Foarte bine! Le aşteptăm cu drag.
Sorin i-a aruncat o privire mirată. Maria Gheorghiu, una suspicioasă. Adela şi-a băut cafeaua şi s-a dus să se pregătească de serviciu.
Să vedem…, cum îi place soacrei să zică.
Oaspeţii au sosit sâmbătă, pe la două şi jumătate.
Cele trei surori ale Mariei Gheorghiu Zenovia, Lenuţa şi Rozina erau femei respectabile, cu experienţă, fiecare cu păreri solide şi cu glasuri tunătoare. Au intrat în hol, au inspectat rapid, ca nişte specialiste, şi s-au dezbrăcat.
Frumos apartament, a zis Zenovia. Luminos.
De când e renovarea? a întrebat Rozina.
Trei ani, a răspuns Adela.
Se vede, a zis Rozina, fără să explice ce anume.
Maria Gheorghiu le-a întâmpinat cu aer de regizor care aşteaptă distribuţia să intre în rol. Sorin s-a ocupat de haine. Adela, liniştită şi cu zâmbet cald, stătea într-o parte, fără să se agite.
Maria a observat şi parcă s-a tulburat puţin.
Au intrat în sufragerie. S-au aşezat. Zenovia a cercetat cameră, a aranjat o pernă, din reflex, şi a întrebat:
Ei bine, Adeluţo, ce bunătăţi avem la masă?
Atunci (şi aici e partea interesantă) Adela a făcut ceva cu totul neaşteptat.
S-a uitat la soacră, liniştită, fără emfază:
Maria doamnă, mă gândeam că azi vă ocupaţi dumneavoastră de bucătărie. Aţi spus mereu că gătiţi mai bine ca mine. Şi aşa nu vreau să mă fac de râs în faţa invitaţilor.
Linişte.
Maria Gheorghiu a privit-o pe Adela. Adela îi răspundea senin, ca şi cum ar fi făcut o recomandare firească, neînţelegând de ce a rămas lumea fără glas.
Eu… a început soacra.
Aveţi tot acolo, a completat Adela. Pui, legume, verdeaţă. Am cumpărat de dimineaţă. Sorin a zis mereu că doar la dumneavoastră mâncarea e grozavă.
Sorin, pe fotoliu, a devenit brusc preocupat de covor.
Lenuţa a schimbat o privire cu Zenovia, iar Rozina s-a uitat curioasă la Maria Gheorghiu.
Atunci, foarte bine, a zis Maria Gheorghiu. Şi a plecat spre bucătărie.
Adela s-a aşezat lângă Zenovia şi a întrebat firesc:
Aţi prins trafic? Cum a fost pe drum?
Zenovia, surprinsă, a răspuns totuşi. Rozina a adăugat ceva, Lenuţa a comentat traficul din sectorul ei. Conversaţia s-a legat de la sine aşa cum se formează conversaţiile când tăcerea incomodează.
Dinspre bucătărie se auzeau zgomote: uşa frigiderului, apoi tăcere, apoi iar uşi, apoi veselă, apoi foşnet de căutare frenetică.
Adela! a strigat Maria de acolo. Unde-i tava pentru friptură?
Dulapul de jos, dreapta, a răspuns Adela fără să se ridice.
Pauză…
N-o văd!
E sub tava de prăjit.
Pauză lungă.
Aha, uite-o.
Zenovia a tuşit. Lenuţa se uita fix la un tablou. Rozina, cu aer nevinovat, cerceta fereastra.
Adela se întoarse către Lenuţa:
Beţi ceai? Pun să încălzesc apa.
Da, mulţumesc! a răspuns Lenuţa, uşurată.
Adela a intrat în bucătărie; câteva secunde a rămas lângă soacră. Maria Gheorghiu era cu cuţitul în mână, cu privire de general pus să spele cartofi.
Nu şi-au spus nimic.
Adela a pornit fierbătorul, a luat ceştile şi a ieşit.
Cina a ieşit până la urmă. După vreo oră şi jumătate, nu cea mai rapidă, cam improvizată, carnea puţin prea uscată, sosul cam subţire. Maria a pus masa serios, ca şi cum ar fi vrut să fie deja într-un alt loc.
Zenovia a dat dovadă de diplomaţie:
Maria, ai găsit mereu să găteşti gustos.
La masă a fost linişte. Nu prea incomodă, dar evidentă toţi ştiau ce se întâmplă, nimeni nu spunea nimic. S-au lăudat politeţea mâncării, poate nu chiar convingător, dar cu cel mai bun gând.
Adela nici nu a comentat. A întrebat de copiii Lenuţei, a întreţinut discuţia despre grădină, a turnat ceai tuturor.
Maria Gheorghiu stătea tăcută în capul mesei.
Când oaspeţii au plecat, iar vasele s-au spălat, Maria Gheorghiu a ieşit din bucătărie ştergându-şi mâinile cu prosopul, atârnat cu bucla în jos.
Adela era în sufragerie, cu ceaiul, Sorin lângă ea.
Soacra s-a oprit în uşă. A trecut, s-a aşezat în fotoliu, şi a rămas tăcută. Afară se înnoptase demult, liniştea se auzea, doar la vecini mergea televizorul.
Bine te-ai descurcat, a spus Maria Gheorghiu.
Ştiu ce vreau, a răspuns Adela.
Soacra a dat din cap. S-a ridicat, s-a îndreptat spre camera ei, dar în prag a zis, fără să se uite:
Apropo, ciorba aceea cu fasole chiar nu a fost rea.
Şi a dispărut.
Sorin s-a uitat la Adela.
De când te-ai gândit la faza cu bucătăria? a întrebat încet.
Când nu ai zis nimic pe hol, i-a răspuns ea.
A dat din cap şi nu a mai întrebat nimic.
Peste trei zile, Maria Gheorghiu a plecat acasă. S-a pregătit singură, a chemat un taxi. L-a îmbrăţişat pe Sorin, apoi, după o mică ezitare, pe Adela.
Adela a închis uşa în urma ei. A mers în baie şi şi-a pus iar prosopul la loc cu bucla în sus, ca de obicei.
