Slavă Ție, Doamne! Am apucat ziua asta! Bunica respira greu, dar chipul îi strălucea de o bucurie sinceră. Cu palmele uscate îi mângâie cu drag obrazul nepotului, apoi mâinile i-au alunecat pe pătură.
Tu, bunico, odihnește-te, te rog, spunea Radu. Mâine e o zi întreagă, povestim noi pe săturate.
Nu, Radu zâmbi trist bunica. Numai pentru asta m-am rugat Domnului: să te revăd înainte să mă duc. Nu mai am nevoie de nimic te-am văzut, te-am îmbrățișat. Acum mă liniștesc puțin și mai vorbim. Închise obosită ochii. Fănică, dă-i băiatului să mănânce e totuși de pe drum.
Bunica se simțea rău. Știa că nu mai are mult. Radu era singura ei rudă în viață, cum și ea era pentru el. Părinții lui Radu s-au pierdut în lumea patimilor, vânzând mai întâi ce aveau prin casă pentru alcool, apoi mobila, lucrurile, apartamentul. La urmă s-au sacrificat pe ei înșiși. Bunica a reușit să-l salveze pe singurul nepot, să-l țină în școală, să-l determine să ia permis auto pentru mașină și camion, l-a trimis în armată. Azi, în sfârșit, s-au întâlnit. Nu așa și-a dorit bunica să-și revadă nepotul, dar viața nu-ți oferă mereu alegeri.
În bucătărie, Fănică vecina bătrână, prietenă veche a bunicii îi dădea lui Radu să mănânce, iar bunica, cu ochii închiși, căuta în minte cuvinte care să-i ajungă la suflet și la minte; dar memoria îi juca feste. Îi mângâia pe Pisica ei, scumpa Minodora, care nu o părăsise deloc de câteva zile, simțind că se apropie ceva rău. În cele din urmă, rosti:
Radu, vino puțin. Când el se așeză lângă pat, începuse încet: Mi-ar fi plăcut să-ți țin copiii în brațe, Radu, dar se vede că nu va fi să fie. O să rămâi singur. Și e greu să fii singur. Dacă întâlnești o fată bună, nu o pierde, să fie aleasă pe viață. Viața nu e ușoară, niciodată nu a fost și nici nu va fi, să nu cauți doar distracții fără rost. Ferește-te de băutul acela nenorocit! Cade unul, suferă toți din jur. Ai drumuri multe în față, Radu, alege-l pe cel bun. Bunica tăcu o vreme, poate își amintea de părinții lui Radu, dar se adună și continuă: Apartamentul l-am trecut pe numele tău, să ai unde aduce viitoarea nevastă. Pentru înmormântare am pus bani deoparte, Fănică o să-ți arate unde. Restul i-am pus pe card, să ai pentru început. Pe Minodora să nu o lași singură, să o îngrijești, că e suflet bun. Tu știi, doar ai adus-o când era puiuț Asta-i tot. Hai, du-te și te odihnește și tu, simt că m-am obosit tare.
Dimineața, bunica nu s-a mai trezit
Radu s-a angajat ca montator de rețele de internet, la recomandarea unor prieteni. În echipă erau șase băieți, trăgeau fibră de sticlă și conectau abonați noi. Deși se întorcea acasă obosit, era mulțumit: salariul era bun, satisfacția la fel.
Acasă îl aștepta Minodora pisica cenușie, pe care o luase de pe stradă cu opt ani în urmă. După moartea bunicii, Minodora s-a întristat, nu mai mânca aproape deloc. Zile întregi stătea în vechiul fotoliu fotoliul preferat al bunicii, privind nemișcată spre ușă, de parcă bunica avea să apară iar. Dar bunica nu mai venea.
Radu încerca să-i ridice moralul Minodorei, îi vorbea ore-n șir, o ținea în brațe și-i spunea ce s-a mai întâmplat peste zi, încerca s-o răsfețe cu mâncăruri bune. Abia după o lună, Minodora a reacționat.
În ziua aceea, Radu a primit primul salariu. Prietenii au zis să dea cinstea, un obicei pe care nimeni nu avea voie să-l ignore. I-a dus pe toți la un restaurant, i-a servit, a mâncat și el, s-a simțit bine. S-a întors acasă târziu, vesel. La ușă îl aștepta Minodora. N-a vrut să-i întâlnească privirea ochii ei mari, verzi, păreau să înțeleagă totul. S-a fâstâcit, iar Minodora, după ce i-a mirosit respirația, a miorlăit trist și s-a ascuns sub canapea.
Minodora, încerca să se scuze Radu, nu puteam să-i refuz pe băieți, ei m-au ajutat cu serviciul, sunt și ei prieteni… Dar parcă nu mă certam cu tine, ci tot cu bunica.
A doua zi, Minodora l-a întâmpinat din nou la ușă și, văzând că totul e în ordine, s-a alintat și a tors fericită. A mâncat cu poftă, l-a urmat toată seara prin casă, iar la culcare s-a așezat lângă el, lipită de umărul lui cu încredere.
Tu înțelegi tot îi șoptea Radu, mângâind-o. Dar nu te îngrijora, sunt om mare, pot răspunde de mine. Numai pe cei care beau îi pierde totul și nu mai rămâne nimic bun. De asta mă tem, în sângele nostru parcă totul rămâne Poate va trebui să renunț la job, la noi băutura e la ordinea zilei mereu e un motiv nou: de la oboseală, de la frig, sărbători, ba și ziua paharului Vinerea e obligatoriu. Refuz cât pot, dar deja mă privesc strâmb. Nu, trebuie să caut alt serviciu, dar ce să fie? De mic am vrut să fiu șofer pe distanță lungă, dar permisul meu e pentru camioane mici, nu pentru tir, cine m-ar angaja cu asta?
Într-o altă vineri, Radu era în restaurant cu prietenii, sărbătoreau sfârșitul săptămânii. Radu, ca de obicei, bea doar apă minerală și se uita cu jind la băieții gălăgioși.
La masa lor servea o fată frumoasă, tânără. Băieții, aprinși de alcool, au chemat-o mereu la masă, iar șeful de echipă a apucat-o de mână și a tras-o spre el. Speriată, fata încerca să scape, dar în zadar omul era puternic și beat, nu-și mai controla forța.
Las-o! S-a ridicat Radu cu voce tare. Liniște așa ceva nu se făcea la adresa șefului! Surprins, acesta și-a slăbit strânsoarea, fata s-a eliberat, dar nu a plecat, îl privea cu teamă pe Radu.
Tensione a calmat-o patronul localului un bărbat solid, în halat alb de bucătar, cu mânecile suflecate. Când a intrat în sală, băieții s-au grăbit spre ușă, aruncând priviri rele lui Radu.
Stai o clipă, băiete. Patronul, pe nume Mihai, i-a făcut semn lui Radu să rămână. Lasă-i să iasă la aer, poate le vine mintea la cap. S-a uitat cu blândețe la Radu: Ce tot stai cu ei? Nu bei, am observat, de ce te ții cu oamenii ăștia?
Suntem echipă ridică din umeri Radu. Muncim împreună, petrecem împreună.
Renunță. mormăi Mihai, prezentându-se. Ce fel de distracție e asta? Mai ales cu felul ăsta de prieteni. Ioana, fata mea, adu-ne un ceai cum doar tu știi. Și eu iau o pauză.
Fata dumneavoastră? privi Radu mirat.
Da, mă ajută după orele de la facultate. S-au așezat la masă, savurând ceaiul din ceainicul de porțelan. O să fii nevoit să-ți cauți altă muncă, acolo nu mai e pentru oameni ca tine. Ori te mănâncă, ori te prinde patima băuturii. Ai vreo meserie?
Am permis, chiar înainte de armată, și am condus un an acolo. Visul meu: șofer de tir, dar nu mă angajează nimeni cu categoria mea.
La început nu te ia nimeni mare, zise Mihai. Dar pot să te ajut, am prieteni buni, adevărați șoferi de drum lung. Până una-alta, vino la firma mea: pornești pe o dubă, avem curse și între orașe, o să mă ajuți și după aia urci la auto-mare, dar trebuie să iei categoria C-E.
Sunt de acord! zâmbi Radu. Îi plăcea Mihai, om mare, calm, binevoitor, și pe deasupra tatăl Ioanei, lucru care îi sporea respectul. Văzând că Radu se uită lung la Ioana, Mihai îi spuse râzând:
Ioana, termină aici, mulțumesc că m-ai ajutat, poți pleca acasă Radu te conduce. Și-i zâmbi larg, văzând obrajii roșii ai celor doi.
***
Cinci ani mai târziu, Radu conducea un tir pe un drum de iarnă.
Mai avea vreo treizeci de kilometri până la orașul unde îl așteptau soția sa Ioana, fetița Maria și bătrâna Minodora, prietena lor blănoasă. Pe marginea drumului văzu un bărbat singur, într-o geacă subțire, tremura de frig.
O să înghețe aici, gândi Radu și oprise la marginea drumului.
Șefule? îl recunoscu, când omul se așeză pe scaunul de lângă el.
Acesta se uită la Radu cu ochi tulburi, de om care nu se poate desprinde de pahar:
Aa, tu ești zise, apoi tăcu. Am fost șef, dar gata, s-a dus echipa. În locul nostru, alții. Jumătate din băieți n-au mai rămas. Unul a murit de frig, altul s-a înecat fiind beat, încă unul s-a otrăvit cu spirt. Restul… ca mine, ciubucari. Scoase din buzunar o sticlă cu țuică ieftină, dădu pe gât, clătină din cap. Nicio grijă! Ne descurcăm noi!
Radu îl lăsă aproape de centru, privindu-l cu milă. Zâmbi trist, amintindu-și vorbele bătrâne: Cu beția nu te joci.
Ajuns acasă, privi spre geamurile apartamentului său. Lumina ardea în bucătărie Ioana nu dormea, îl aștepta. Poate și Fănică era acolo, să stea cu Maria. Dar nu, Maria dormea în patul ei, deasupra căruia era fotografia bunicii. Fetița îi povestea des bunicii necazurile, bucuriile, ce i se mai întâmplă la grădiniță. Nu conta că bunica nu răspundea ochii din fotografie erau blânzi și calzi, iar zâmbetul prietenos. Iar Minodora, de pe pervaz, privea noaptea. Văzându-l, sări jos, ridică coada și dispăru, grăbindu-se spre ușă să-l întâmpine.
Nu-s singur, bunico, șopti Radu, zâmbind către luminile casei sale. Suntem toți acasă, toți împreună, și tu ești cu noi. Asta e drumul meu.
Viața l-a învățat pe Radu că adevărata bogăție nu stă în bani sau bunuri, ci în familie, prieteni buni, și în puterea de a alege drumul drept. Să rămâi om, să nu uiți cine ești și pe cine iubești acesta e cu adevărat sensul vieții.
