Lui Vasile i-a murit sora. Omul s-a dus la sat s-o înmormânteze. Margareta, soția lui Vasile, a rămas acasă sănătatea nu-i permitea să facă drumuri. Margareta știa că soțul va reveni astăzi și pregătise din timp toate cele: în farfurii pusese piure de cartofi și chiftele aburinde. Când Vasile a intrat în bucătărie, ea i-a spus pe un ton cald:
Ai ajuns la fix pentru cină, Vasile.
El însă tăcea și o privea altfel decât de obicei.
Ce s-a întâmplat? s-a mirat Margareta.
N-am venit singur, spuse el, deodată.
Cum adică? Cu cine ai venit? întrebă ea uimită.
Cadouri pentru soția lui
Margareta Alexandrescu stătea în pat, uitându-se la tavan și rememorându-și viața trăită, mai ales ultimii trei ani.
Atunci încă trăia și bărbatul ei. Tocmai împlinise şaizeci şi doi de ani. I se stinsese sora la țară. Era singură, iar Vasile s-a dus să o înmormânteze. Dar s-a întors
Întors acasă, Vasile a împins în față o fetiță firavă:
Margareta, e nepoata surorii mele. O cheamă Lenuța.
Margareta a privit-o cu o asprime, apoi l-a privit pe soț, dar totuși a zis:
Intră, Lenuța! Acum pun masa.
Știa că bărbatul revine astăzi, așa că a gătit totul din timp: piure, chiftele.
Hai, Lenuța, așază-te la masă și mănâncă! încercă să-i spună cât mai blând.
Bucătăria și sufrageria
Fetița a început să mănânce, iar Margareta i-a făcut semn discret lui Vasile să treacă în dormitor.
Vasile, ce-i cu toate astea? a șoptit ea cu grijă, închizând ușa.
Margareta, las-o să locuiască la noi, biata fată nu mai are pe nimeni.
Și mama ei?
Nici nu s-a arătat să-și ia rămas bun de la propria mamă Sora mea a crescut-o singură, de la trei ani. Acum n-a mai rămas nimeni pentru fata asta.
Vasile, amândoi suntem deja pensionari; nici unul nu stă prea bine cu sănătatea se uită la ușă. Câți ani are?
Doisprezece.
Până la douăzeci o să trebuiască să avem grijă de ea.
Primi ajutor pentru ea. Casa surorii o vindem peste șase luni, m-am înțeles deja. E mică și veche, dar și noi avem ceva economii. Gheorghe și Irina vor ajuta, dacă va fi nevoie.
Ei au și așa destule probleme. Copiii lor merg la școală și în câțiva ani vor începe cu nunți și bătăi de cap. Tot cu nepoții ne gândeam să fim de folos.
Dar și Lenuța e nepoata mea, tot a noastră e.
Nepoată, dar nu de sânge făcu un gest cu mâna. Hai la masă, se răcește mâncarea!
Fata s-a uitat speriată la gazde când au reintrat în bucătărie, semn că înțelesese subiectul discuției. S-a ridicat de pe scaun și a spus:
Bunica Margareta, nu mă alungați! Nu am pe nimeni altcineva, doar pe dumneavoastră și pe bunicul Vasile. Vă ajut cu tot ce pot!
Rămâi, fată dragă, stai cu noi!
A mai trecut un an. Vasile al ei a plecat la Domnul. Au venit copiii să-şi ia rămas bun. S-au așezat apoi la masă cu mama lor, iar Lenuța s-a retras la vecini, înțelegând că discuția e prea serioasă ca să stea ea de față.
Mamă, de ce ții fata asta? întrebă Irina.
E nepoata lui Vasile, spuse Margareta cu lacrimi în ochi. Și nu are unde să plece.
Să o ducem la un centru de plasament, mamă. Tu nu mai ești tânără. De ce să-ți bagi pe cap un necaz la bătrânețe?
Sunt singură-sigurață. Voi veniți din ce în ce mai rar. Sănătatea mea nu prea mă ajută, dar măcar nu mai sunt singură și începu să plângă din nou.
Irina, interveni Gheorghe, punând mâna pe umărul surorii. E greu să stea mama singură. Mai bine să rămână fata.
Au mai stat o zi, apoi au plecat aveau, la rândul lor, familii numeroase și griji.
A rămas Margareta cu nepoata neroade de la soră. Fata era isteață, harnică și cuminte deși avea doar treisprezece ani, avea grijă de tot prin casă și o ajuta pe bunică la orice.
Starea Margaretei se înrăutățea. Iarăși au venit Gheorghe și Irina.
Mă simt tot mai rău, abia mă țin pe picioare. Bine că e Lenuța lângă mine le-a spus cu o voce slabă. Vreau să-i las ei apartamentul.
Cum să faci așa ceva?! s-a revoltat Irina. Ai șase nepoți, Oana a mea are paisprezece ani, și Marina lui Gheorghe chiar cincisprezece. În curând se mărită!
Nici nu vin să mă vadă, darămite să mă ajute.
E vacanță, o să vină toate la tine, le sun eu, decise Irina.
Peste câteva zile, într-adevăr, au venit fetele la bunica și părinții au plecat. Lenuța iar s-a retras la vecini, noroc cu oamenii buni.
Marina și Oana erau bucuroase că au rămas la bunica fără părinți. Dar din prima zi au stat toată seara pe drumuri, iar la întoarcere, bunica nu se putea ridica, mâncarea nefiind pregătită. Chiar le-a rugat să o ducă la baie au bombănit, dar au făcut-o.
Noaptea, bătrâna a cerut să i se aducă apă, și abia după câteva rugăminți s-a îndurat Marina să vină. Când a cerut iar la baie, fetele s-au certat care s-o ducă.
Dimineața era nevoie de mic dejun, de dat de mâncare bunicii. Noroc că s-a ridicat singură și a mers la bucătărie.
Timp de două zile, fetelor li s-a înrăutățit mereu starea de spirit. Iar când bunica le-a cerut să o spele, nu au mai răbdat. Au sunat acasă, părinții au venit a doua zi și au plecat toți.
Margareta a rămas doar cu Lenuța, crescând-o cu greu deja nu se mai putea da jos din pat ușor.
A trecut un an. Toată gospodăria stătea pe umerii fetei, acum elevă în clasa a IX-a, care învăța bine, ținea casa în ordine și avea grijă de bunica ei. Dar Margareta, tot mai îngrijorată, se întreba:
Uitându-mă la ea, nu-mi vine să cred Nu e nepoata mea de sânge, dar nu m-a lăsat niciodată, are grijă de mine. Când vor trece alți câțiva ani, trebuie să-i las ei apartamentul. Copiii mei vor înțelege.
Cu greu s-a ridicat din pat. A luat telefonul, unul modern, dăruit de Vasile când a împlinit 60 de ani, și a căutat adresa unui notar, pe care apoi l-a sunat.
A doua zi, notarul a venit și totul a fost rezolvat cum trebuie.
Margareta Alexandrescu și-a sunat fiii și fiica și le-a spus de decizia ei. După o zi, au venit. Apartamentul era pe două camere, la etajul doi, într-o zonă bună din Iași.
Mamă, poate că ai greșit Lasă, vino la noi: o lună la Gheorghe, una la mine, iar apartamentul îl vindem și împărțim. sugeră Irina.
Și Lenuța?
Ce să fie? O ducem la plasament, tu ai nepoți care să te îngrijească.
Am văzut deja cum se pricep să mă ajute. Cu Lenuța mă simt mai liniștită. Nu vreau să mă mut din lună în lună.
Poate ai dreptate, mamă, interveni Gheorghe. Dacă simți că așa e mai bine, așa să fie!
Au stat câtva timp, apoi au plecat. Lenuța s-a întors acasă de la vecini.
Bunico, de ce au venit unchiul Gheorghe și mătușa Irina?
Ca să te viziteze, zâmbi Margareta. Hai, stai lângă mine, am ceva de spus.
Ești așa de misterioasă, bunico.
Adu-mi mapa, te rog! Pe comoda aceea.
Fata i-a adus mapa și s-a așezat pe scaun lângă ea.
Am pus acest apartament pe numele tău. Toate actele sunt aici.
Dar de ce, bunico? Nu sunt nepoata ta adevărată
Fetico, ești cea mai de seamă pentru mine! Să nu mă lași nici tu!
Cum să te las? Pentru mine ești cea mai dragă, tu ești familia mea!
Viața ne arată deseori, că rădăcinile adevărate nu stau în sânge, ci în iubirea pe care o oferim și o primim. Adevărata familie este construită în fiecare zi, prin bunătate, grijă reciprocă și suflet deschis.
