Băi, deci trebuie să-ți povestesc ce nebunie am pățit cu familia! E ca într-un film din ăla, mai ales dacă ai frați.
Deci, Ion a adus logodnica, pe Ana, să stea la sat, unde el a primit de la bunica lui casa moștenire. Îți dai seama, s-au aranjat, au pus gospodăria la punct, animale, grădină, tot ce trebuie la țară. Dar ia ghici exact când începuseră să se simtă și ei oameni, a dat buzna în vizită sora lui Ion, Mariana, venită tocmai de la Chișinău cu cei trei copii ai ei.
Și eu am stat pe aici, îmi amintesc! spunea Mariana. Veneam la bunica în vacanță. Acum m-am gândit să mă duc la mare să mă relaxez! Vouă vă las copiii la sat.
Cum adică îi lași aici? Cine are grijă de ei? A întrebat Ion uimit. Noi suntem la muncă, nu e chiar simplu!
Și exact când discutau, s-a făcut o hărmălaie afară. Ion s-a uitat pe geam și nu-i venea să creadă: copiii Marianei liberi prin curte, se alergau cu purcelul după ei.
Hai s-o iau de la început, să-ți explic.
Ion a adus-o pe Ana în satul unde a copilărit, în casa bunicii lui rămasă moștenire.
Uite, Ană, ori rămânem aici, ori ne mutăm în oraș cu chirie, tu alegi! i-a spus el.
Numai că n-aveau ce alege, că Ion la Chișinău n-avea nimic, stătea într-o cămăruță la sora lui, Mariana, împreună cu nepotul mai mare.
Mariana mereu bombănea că Ion îi stă pe cap. Cât era ziua de lungă, îl folosea bani, treburi prin casă, cu copiii la plimbare, trei la număr: unul la un an, altul la trei, și celălalt la șase ani.
Bărbatul Marianei ba era plecat la studii la Bălți, ba se ducea cu prietenii prin oraș, ba la socri să se odihnească.
Ana știa toate astea, că bietul Ion, chiar dacă avea un serviciu bun cu salariu de vreo 7000 de lei moldovenești pe lună, tot nu-i rămânea nimic îi dădea Marianei chirie și bani pentru orice.
Când s-a mutat la Ana în cămin, numai două săptămâni a avut liniște, că l-a zburat sora-sa, că n-a mai vrut s-o întrețină.
Satul i-a primit bine. Chiar dacă nu aveau rude, Ion cunoștea lumea din copilărie. Mama lui locuia prin Ungheni, părinții Anei erau și mai departe, în Edineț. Nu aveau pe cine să se bazeze.
Au dat cu subsemnatul la primărie, viața a început să curgă. Ana și-a găsit de lucru la grădinița din sat, Ion s-a angajat la gater.
Vecina de peste drum, bunica Paraschiva, le-a dat o capră, că ei nu-i mai țineau puterile s-o îngrijească.
Lăpticul era taxa zilnică: jumătate de litru pentru tanti Paraschiva. Apoi au făcut rost de găini și oițe. Salariul nu le ajungea, dar ce scoteau de la gospodărie și din ce mai cosea Ana pe la vecini îi ajuta să o scoată la capăt.
Și deja îl aveau pe băiețelul lor, Dănuț, de trei ani. Ana revenise la lucru. Gata, trecuseră anii grei.
Dar când să creadă că au scăpat de necazuri, hop Mariana cu toți copiii în poartă! Nu-l mai văzuse pe Ion de când acesta s-a mutat la sat. Copiii erau măricei, soțul Marianei, ca de obicei, a rămas la socrii lui la Leova să “se liniștească”.
Eu am stat aici când eram mică! se lăuda Mariana. Dar mă plictiseam, și mă luam părinții rapid acasă. Tu însă stăteai toată vara
Țin minte, făceai scandal de fiecare dată, râde Ion. Eu am învățat toți copacii în curte!
Acum chiar vreau să merg la mare! Oricum mereu am iubit marea, doar pe mine mă luau ai noștri.
Bine dragă, la mare, dar copiii?
Vi-i las eu vouă la sat!
Ce glume sunt astea? Cine stă cu ei? Noi muncim!
E sat, ce să li se întâmple? Se descurcă singuri!
Ia vezi de treabă, mai bine rămâi tu să ai grijă de ei! Ana nici n-o să fie de acord.
Ce-ți trebuie acordul ei? Ești fratele meu. Spune-i și gata.
Soțul tău ce face?
El stă la socri, se odihnește de noi, ca de obicei.
Sunteți toată viața pe drumuri, râde Ion.
În timp ce vorbeau, copiii Marianei scotoceau prin toate cotloanele. Dintr-o dată afară, larmă mare: dăduse drumul la purceluș, care zburda prin grădină printre straturile de roșii.
Ion a fugit să-l prindă, dar jumătate de grădină era numai noroi și urma de copite. Au scăpat și caprele cu iezii ia adio frunză de varză! Ce nervi și ce ceartă Iar copiii tot prin curte.
E, dar să-i lași și să se joace, ce dacă e sat? Nu s-au dus la oraș
Dănuț nu face așa ceva!
Nu-i nimic, are timp.
El știe că nu-i voie să fugărească animalele!
Nu trece mult, iar țipete de afară. Copiii dădeau târcoale găinilor. Curtea plină de găini de rasă, toate ouăle colorate ca la Paști!
Când să deschidă ușa la coteț, cocoșul a sărit pe cel mare, să-i dea o lecție.
Da ce-i cu gospodăria asta de la țară? Uite și la găini! Pe nimeni nu interesează curtea asta?
Cocoșul nu-i de vină, zice Ion. Să nu deschidă nimeni curtea animalelor fără mine!
Atunci să-și ia Ana concediu să stea cu ei. Să nu se întâmple ceva cât lipsiți!
Noroc că încă nu s-au jucat cu dulăii, iar vecinii ălălți au un taur cât casa e mai rău ca orice câine! La apus trec văcuțele pe drum, nici să nu vii pe uliță noaptea.
Tu mă sperii special?
Nu, să știi că așa e pe la sat
Și când să se liniștească toate, vecinul îl aduce pe băiatul cel mare al Marianei de la niște garaje, c-a vrut să dea foc la ceva acolo.
Dacă ieșea focul de sub control? Nu plouă de o lună, nenorocire! striga vecinul. Voi cine sunteți de fapt?
Gata Mariana, nu-mi trebuie probleme din astea! Îi iei pe toți la mare, doar să n-alunge rechinii de pe plajă!
Toți de aici sunteți ciudați! Și tu Ion, nu mai ții minte cum te băgam sub acoperiș la grămadă când stăteai la mine!
Doar un an am stat și ți-am dat toată leafa, să nu uiți!
Mariana și-a făcut bagajele, a anunțat copiii:
Mergem la bunica și la tata!
Nu vrem, vrem cu tine la mare!
Nu, nu se poate!
A doua zi dimineață, au plecat. Ion și Ana au rămas să-și dreagă nervii și să-și amintească vizita asta de neuitat a Marianei Noroc că după fiecare urgie rămâi măcar cu o poveste bună de spus la o cafea!
