Scrisoarea
Dănuț mergea agale spre casă după o zi de lucru la fabrică. Sub tălpi îi trosnea zăpada ca-n copilărie, și, fără să vrea, gândul îl ducea hăt, departe, la iernile petrecute pe ulița satului: săniuțe pe derdeluș, bulgăreli cu băieții, mâncat de țurțuri direct de pe streașină… Ce vremuri aurite!
Deodată, aud un plânset mic, cam răgușit, de copil. Se uită în jur și vede, pe banca din stația de autobuz, un băiețel în paltonaș maroniu și căciuliță cenușie. Era dat pe lacrimi cât încape, își mânjea obrajii cu mâneca.
Măi, copile, te-ai rătăcit? De ce plângi așa?
Am pierdut o scrisoare… O țineam în buzunar și când colo, pau! dispare, și începe iar să hohotească.
Hai, nu mai plânge, o găsim noi pe undeva! Și… ce scrisoare era aceea? Mama te-a trimis la Poștă?
Eu am scris-o. Lui Moș Crăciun… Mama nu știe…
Oi, belea! Lasă, mai scrii una, nu-i sfârșitul lumii
Și dacă nu ajunge la timp?
Auzi, fă un lucru: fuguța acasă înainte să se însereze, iar eu mă uit după scrisoarea ta, poate o găsesc. Bine-i?
Sigur? O trimiteți, dacă o găsiți?
Sigur, promit! Să știi că Moș Crăciun nu scapă nimic din ce-i scriu copiii. Chiar și dacă nu găsesc scrisoarea, tot ceva-ți aduce el stai liniștit!
Băiețelul și-a șters nasul cu mâneca și zbughi la fugă.
Sărmanul de el, cât s-o fi chinuit să scrie. Și uite ce năpastă Dănuț zâmbea cu nostalgie, amintindu-și de globurile de sub brad și de cât striga de bucurie când găsea cadourile împachetate pe-atunci era sigur că Moșul chiar citește fiecare bilet.
Acum, nici n-a realizat când a crescut așa de mare și are și el un fiu, micuțul Răzvan, care abia iese la patru ani și încă nu știe să scrie… Dar va veni și vremea lui!
Dănuț mergea atent, scormonind zăpada cu ochii. Nimic O fi căutat vreo jucărie, vreo dorință pe care n-a putut s-o spună cu voce tare Tocmai când voia să renunțe, zărește un colț de hârtie în omăt. Îl trage grijuliu. Era scrisoarea!
Hârtia era ușor umedă, dar întreagă. A pus-o cu grijă în geantă, să ajungă acasă fără descălțături.
Ajuns în apartamentul cochet, l-a întâmpinat soția lui, Viorica, cu masa pusă, și Răzvan, care se juca turbat cu mașinuțele. Și-a iubit Dănuț familia mai mult ca orice abia aștepta să revină în cuibușorul lor.
Viorica, să vezi întâmplare: vin eu pe stradă și găsesc un puști supărat, plângea de rupea cerul. Pierduse scrisoarea pentru Moș Crăciun. Am căutat-o și-o găsii. Ia să vedem ce-a scris copilul
Dănuț scoate plicul. Pe el, cu litere de clasa a doua, stă scris: Pentru Moș Crăciun, de la Alex Ciobanu.
Hai, să-l deschidem. Oricum, dacă n-o găseam, rămânea la Poștă, nu mergea mai departe
A deschis plicul cu grijă, a despăturit hârtia cu pătrățele și a citit cu glas tare:
Dragă Moș Crăciun! Eu sunt Alex Ciobanu, strada Ștefan cel Mare, nr. 97. Am nouă ani, sunt în clasa a treia. Îmi place fotbalul și să alerg cu băieții. Locuiesc cu mama Ana și bunica Marioara. De curând ne-am mutat într-o căsuță veche, unde niște oameni buni ne-au primit să stăm. Până nu demult locuiam împreună cu tata în alt oraș. Tata tot bea vin, apoi o bătea pe mama, iar de multe ori luam și eu câte una. Mama e tânără și frumoasă, dar mereu plângea, și la fel bunica Marioara, care e mama tatei. Era rău la tata acasă Am fugit cu amândouă. Moșule, te rog ajut-o pe mama să găsească de lucru, spatele o doare, nu mai poate spăla pe jos. Să-i aduci și o rochie nouă, că asta veche s-a rupt. Mama e slăbuță și înaltă, tare frumoasă! Bunicii să-i aduci pastile pentru genunchi, să nu o mai doară. Și poate și un halat pufos, că îngheață. Ea-i mică, subțire. Eu nu vreau decât un brad adevărat, cu globuri și luminițe. Când nu bea tata, mama împodobea brad, era așa bucurie Moșule, te aștept cu drag, Alex Ciobanu.
Dănuț a terminat de citit. Viorica avea ochii în lacrimi.
Of, Dănuț, uite ce copil bun… cerșește s-ajute pe mama și bunica, nu și-a cerut nimic în afară de brad! Sunt familii greu încercate la noi Uite, eu am trăit cu tata bețiv, știi cum era să stăm cu spaima-n sân. Mama n-a avut curaj niciodată să plece
La noi, la firmă, se caută operator la recepție, n-ar trebui să spele vreun covor E salariul bunicel iar Ana ar putea încerca. i-a venit lui Dănuț ideea.
Da să cerem costum de Moș Crăciun de la Onica și Mariana, mergem la Alex acasă să-l bucurăm personal! Să simtă puștiul magia, să-i aducem pastile, halat, rochie, și ceva bunătăți pentru toți. Ce zici?
Zic că ai inimă mai mare ca Moldova, Viorico! Nu ne costă mult, dar putem face o familie fericită de sărbători.
Așa că, a doua zi, Viorica a umblat după o rochie simplă, elegantă, închisă la culoare, un halat moale, roz pal, pastile pentru articulații, un coș cu bomboane, clementine, globulețe de brad. Dănuț a achiziționat o tabletă modestă pentru Alex era clar că nu avea. Au vorbit cu vecinii să le împrumute costumele de Moș și Crăciuniță și-au cumpărat un brăduț în ghiveci.
Seara, Răzvan a rămas la bunici, iar Dănuț și Viorica, deghizați, s-au dus cu sacul plin la adresa lui Alex. Au nimerit la o căsuță veche, gardul pe jumătate dărâmat, lumină doar la o fereastră.
Au bătut ușor la ușă. O femeie înaltă și blondă, pe la vreo 35 de ani, le deschide puțin speriată:
Noi nu am făcut rezervare la Moș Crăciun cred că ați greșit.
Aici locuiește Alex Ciobanu?
Da, băiatul meu
Mamă, cine e? Alex a dat buzna în hol, în trening și hanorac.
Moșule! a strigat, cu ochii mari.
Să trăiești, Alex! Am primit scrisoarea ta și iată-ne aici, eu și Crăciunița! Primiți oaspeți?
Mamă, a citit scrisoarea mea!!! Moșule, ai venit! a țipat Alex de bucurie.
Bunica Marioara a ieșit și ea, uimită să vadă un brad și două personaje cu sacul în spinare.
Uite, Alex, un brad verde pentru sărbători, cu globuri și instalație! Împodobiți-l după pofta inimii. Dar pentru cadouri trebuie să ne înveți ceva ai curaj să reciți o poezie, ori să cânți?
Alex s-a fâstâcit, s-a uitat spre mama, apoi a zâmbit larg și și-a băgat mâna în sac: întâi a apărut halatul de baie, cu fundă! A întins de zor bunicii.
E pentru tine, bunico, așa cum ti-am scris!
Marioara a sorbit din ochi halatul cel pufos, l-a încercat peste haine și s-a cuprins singură:
Vai, ce căldură! Mulțumesc, Moșule, n-am avut așa răsfăț niciodată!
Apoi Alex i-a dat mamei rochia nouă și pastilele bunicii. Fetele nu știau cum să le mulțumească îndeajuns! Când a scos și dulciurile, fructele și tableta, n-a mai durat mult până să sară Alex în brațele Moșului.
Serios, Moșule, e pentru mine? O tabletă?? Ești cel mai tare! Eu știam că Moș Crăciun există!
Sănătate și numai bucurii! a spus Moșul. Acum e timpul să mergem, că avem de trecut pe la mulți copii cuminți
Când Dănuț și Viorica erau la ușă, Ana și Marioara au ieșit după ei.
Spuneți-ne, voi cine sunteți? De unde îl știți pe Alex?
Am găsit scrisoarea iar cu soția am vrut să-i facem o bucurie de suflet. Atât. Primiți cu toată inima darurile. Iar dacă vreți, uitați aici telefonul meu și un post de muncă la firmă. Sunteți omul potrivit.
Ana a înmărmurit de emoție.
Nici nu știu cum să vă mulțumesc… Alex n-o să uite asta niciodată, și nici noi. Mulțumim din inimă.
Pe drum spre casă, Dănuț și Viorica n-au mai zis nimic. Le era plin sufletul că au putut da o mână de ajutor și să aducă spiritul Crăciunului într-o familie necăjită. Căci, ca la noi, darul dat cu drag e bucurie dublă. Și nu-i mai grozavă plată decât zâmbetul sincer al unui copil. Banii se fac și se cheltuie, dar bucuria dăruită aia rămâne pe veci!
