Sarcină de cinci-șase săptămâni, — a spus doctorița, a lăsat instrumentul în tavă și și-a tras jos mănușile din latex……….⚘

Sarcina are cinci-șase săptămâni, a spus doctorița, lăsând instrumentul în tavă și scoțându-și mănușile de latex…
Veți păstra copilul?
Ecaterina a rămas tăcută.
Patruzeci și doi de ani, al patrulea copil pe care nu-l mai dorea. Banii abia le ajungeau de la o leafă la alta.
Cei mari încă mergeau la școală, iar cea mică abia urma să înceapă clasa întâi. Trebuiau și sarafan, și bluză, și ghiozdan nou, ca să nu mai spună de caiete și cărți… Și-acum, așa o surpriză!
O să vorbesc cu Victor, și-a spus, să văd el ce crede.
Am fost la doctor, i-a zis seara la cină.
Da, e sarcină. Șase săptămâni.
Soțul a încremenit cu furculița în aer.
Eh, și ce să facem, hai să-l păstrăm. Va fi bine: doi băieți și două fete. Set complet!
Set! Dar din ce o să trăim?
I-a înșirat grijile, cei mari, fata mică, atâtea cheltuieli. Gândul că să naști în așa condiții, la vârsta asta, era o nebunie.
O să merg să fac analizele pentru avort.
După ce a făcut toate investigațiile, Ecaterina s-a înduioșat peste măsură.
O durea inima pentru sufletul din pântecele ei. Sigur era o fetiță, blondină, drăgălașă, zvăpăiată…
Către policlinica de femei a mers cu tramvaiul, cu greu printre oameni. Când a coborât, s-a pomenit pe trotuar o bruscătură. Atunci a observat că cureaua poșetei i se rupsese și, privind mai atent, a exclamat: cineva o tăiase! Fusese jefuită dispăruse și portofelul cu toți banii și rezultatele analizelor.
S-a întors acasă cu mâinile goale. Unele investigații le-a repetat, altele a reușit să le recupereze.
A doua oară, ieșind din autobuz, Ecaterina a alunecat și și-a scrântit piciorul.
A treia oară sigur îmi frâng gâtul, s-a gândit cu fior superstițios. Și s-a hotărât copilul are să fie! Și o liniște s-a așternut în sufletul ei.
Sarcina a decurs bine. Ecaterina deja știa că va avea o fetiță. Dar la al doilea ecograf, ca un trăsnet, doctorița a bănuit sindrom Down.
Trebuie să faceți amniocenteză analiză din lichidul amniotic, spunea scriind biletul de trimitere.
Dar trebuie să știți, e riscant pentru făt, poate provoca avort sau infecții.
După o scurtă cumpănă, Ecaterina a acceptat.
În ziua stabilită, împreună cu Victor, s-au dus la policlinică. El aștepta pe coridor, iar ea, cu picioare de vată, a intrat. Medicul a ascultat inima copilului bătea năvalnic.
Mai așteptăm, a spus doctorița.
Vă dăm magneziu să se liniștească.
I-au administrat magneziu și au lăsat-o pe Ecaterina pe coridor să-și revină.
După un timp, au chemat-o din nou. Inima copilașului s-a liniștit, dar acum fetița era cu spatele, nu se poate recolta lichidul.
Mai așteptăm, din nou doctorița, poate se întoarce cu fața.
A treia oară totul a fost bine: fetița s-a întors spre ecograf, inimioara bătătea lin.
I-au dezinfectat burtica.
Era cald, geamul deschis pentru puțină răcoare. În timp ce asistenta pregătea instrumentele, un porumbel s-a năpustit în cabinet. Păsăroiul speriat zbura haotic, lovindu-i pe toți. Asistenta, tremurând, a scăpat tava cu instrumente sterile pe jos.
Au trimis-o iarăși pe Ecaterina să aștepte, până scot porumbelul și refac totul de la capăt.
Ce s-a întâmplat acolo? a întrebat Victor neliniștit.
A intrat un porumbel și a făcut haos.
Ecaterina, nu e de bine.
Hai acasă.
Și-au plecat.
La vremea cuvenită, Ecaterina a născut o fetiță.
Acum are zece ani.
Blondină, drăgălașă, zvăpăiată…